DE VORBA CU CATIVA INTELECTUALI

   - Ce ne spuneti despre semnele sfârsitului lumii?

   - Unul dintre semnele sfârsitului lumii este si crestinarea evreilor. Penultimul semn.

   - O să fie înainte de venire?

   - Inainte. Este al 11-lea semn. Iar al 12-lea, si ultimul, este semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce, ce se va arăta pe cer un an si jumătate. Acestea sunt semnele premergătoare venirii lui Hristos. Nu războaiele, nu calamitătile. Acestea sunt de 2000 de ani si nu a venit sfârsitul! Eu îmi aduc aminte că, făcând istoria cu Iorga, el ne spunea si tin bine minte lucrul acesta.

   - L-ati avut mult timp pe Iorga profesor?

   - Nu numai eu. Toti care făceau Istoria. Ne spunea: ''Domnilor studenti, la anul 1000 a iesit, asa, un zvon prin lumea crestină, mai ales în Apus, care era crestinat puternic pe vremea aceea, că în anul acela, la Crăciun, vine Iisus Hristos pe pământ. Si ce au făcut oamenii? Au vândut ogoare, case; s-au îmbrăcat în cămăsi albe si s-au suit pe dealuri, să fie mai aproape de Mântuitorul când vine. Si nu a venit. Nici de Crăciun, nici de Anul Nou. Nu a venit până astăzi. Dar oamenii si-au pierdut averile. Cei smecheri le-au cumpărat averile, cu forme în toată regula si ceilalti cu cămăsi albe, au sărăcit. Asa a fost. Să fiti atenti - spunea Iorga - că în anul 2000 va fi din nou o proorocie cu venirea Mântuitorului, tot la Crăciun!'' Apoi zicea: ''Uite, dvs. sunteti cel putin o sută de teologi care faceti Istoria''. Printre acestia eram si eu. Mă avea de bun, fiindcă Nicolae Iorga venea la Hârlău în fiecare vară si stătea la un preot, Constantinescu. Eu mă duceam acolo si-i mai duceam câte una, alta; ba niste unt, ba niste smântână. Ce să fac? Era profesorul meu!

   - Venea la Hârlău să se recreeze!

   - Da, era neam cu preotul si venea. Stătea mult aici la Hârlău, chiar la biserica lui Stefan cel Mare. Si eram în bune relatii. Sigur, păstram distanta, că Iorga era, la ora aceea, cel mai puternic român, mai mult decât regele!

   - Mai mult decât regele?

   - Era numit ''Apostolul Neamului''. Avea constiinta aceasta că este foarte puternic ca intelectual. Si era, părintilor. Când începea să vorbească rămâneai tablou, adică nu simteai că a trecut o oră, două sau trei.

   - Te captiva!

   - Nici nu-ti dădeai seama că trăiesti pe pământ! Veneau ceilalti profesori care aveau oră după el cu mapa sub brat si el le făcea semn: ''Numai putin''. Si mai dura o oră si iar mai venea altul si tot asa. Nu se putea să-l întrerupi. Iar când se ducea la radio, se închidea pe dinăuntru si spunea ce avea de spus. Până nu termina, nu iesea. Era suspendat tot ce urma; muzică si tot ce se mai dădea la radio. Stătea singur în fata aparatului, se plimba si vorbea. Strasnic, părinte! Iar când au luat rusii Basarabia, a vorbit o lună de zile, în fiecare seară, la radio, despre drepturile românilor asupra Basarabiei si Bucovinei!

   - Fără documente, fără însemnări?

   - Nu. Ce-i trebuiau lui însemnări?

   - I-a dat Dumnezeu mare întelepciune.

   - El nu avea nici o însemnare. Dar spunea asa: ''Căutati în volumul cutare, aliniatul cutare, pagina cutare!'' Iti spunea si rândul si virgula din document, român sau străin. Uneori zicea: ''Căutati la Academie, unde este raftul cutare, este documentul cutare, căutati la rândul cutare din document si găsiti ce vă spun eu!'' Asa ne spunea uneori. Avea o memorie teribilă. Vedeti? Stia si locul si pagina. Când a împlinit 40 de ani si-a făcut o listă a cărtilor tipărite: 1200 de cărti tipărite si peste 25000 de articole!

   - A fost un titan al lumii, în ce priveste Istoria!

   - A fost un fenomen. Era constient că este un fenomen. Pe el îl atacau băietii mai tineri, care totusi stiau ceva, dar nu ca dânsul. Ca dânsul nu stiau. Si totdeauna s-a luat la trântă cu dânsii, dar sigur că-i biruia. Odată l-am întrebat pe Crainic - căci era o dispută între Iorga si Daicovici -, care îmi era profesor la Istoria literaturii religioase de la Teologie. Bun, foarte bun era Nichifor Crainic. Era o dispută si între Iorga si Daicovici, profesor de Istoria României la Cluj. Apăruse un volum de istorie română a lui Daicovici, care era bun profesor, dar pe măsura catedrei lui de la Cluj. Si gresise în câteva locuri, iar Iorga i-a atras atentia: ''Uite, aici ai gresit; sunt erori!'' Dar Daicovici s-a supărat. Eu i-am întrebat pe Crainic si pe Tudor Popescu, profesor de Istorie, si le-am zis: ''Care are dreptate, domnilor profesori?'' Si au zis: ''Ce mai întrebi? Iorga! El nu poate gresi! El a gresit politic, dar în ce a publicat nu a gresit''.

   - La istorie era as mondial!

   - Nu se putea lua cineva nici în străinătate la trântă cu el!

   - Cu religia, cu viata religioasă cum stătea?

   - Toti copiii îi erau botezati si cununati si se duceau la biserică regulat! A avut cinci copii.

   - Ii mai trăieste cineva?

   - Are o fată măritată cu un conte în Italia, care trăieste. De asemenea, nora, o bună pictorită, si un băiat inginer, care lucra la Malaxa, încă trăiesc. Eu, dacă am fost mereu la dânsul, stiu. Am fost de atâtea ori în casă la el. Iorga lucra în fiecare zi, când avea timp, cu patru secretare steno-dactilografe. Cu patru secretare lucra! Iti închipui? Noi îl avem pe Origen, tot asa. L-am putea compara cu Origen, asa, ca geniu intelectual. Iorga lucra cu patru tehnicieni odată, care din zbor îi prindeau fraza. Nu dovedeau să scrie. Scria patru cărti odată sau patru articole odată. Sunt încântat că i-am fost elev. Mai ales că si licenta am avut-o la dânsul. Si scrie pe licentă: ''Iată un ucenic de-al meu care o să facă treabă bună aici!'' N-am făcut nimic!

   - N-ati făcut nimic?

   - Nu am avut când!

   - V-ati dus pe front. Dar teza de licentă o mai aveti?

   - Trebuie să fie pe la o nepoată. Si cea de teologie o mai am. Este publicată în revista Bisericii Ortodoxe. Toate sunt publicate. Dacă îti dădea Iorga aviz de publicare, cum să nu se publice, părinte? El le citea. Avea timp să le citească.

   - Cred că si la citit avea viteză.

   - Avea viteză. Si eu am început acum a citi foarte repede câte o carte. Prind ideea din mers. Este foarte obositor, dar mai pot! Era un fenomen, părinte. Păcat că l-au împuscat dusmanii din invidie si motive politice.

   - Credeti că legionarii l-au decapitat, sau unii necunoscuti?

   - Nu, nu. Trei legionari macedoneni!

   - Da? Dar de ce s-a dat regele cu dânsii? De ce a fost de acord oare regele cu această crimă oribilă?

   - Asta se poate explica. Dar Iorga trebuia păstrat! Iorga trebuia să fie cu mine în puscărie, sub comunisti, dar nu împuscat de legionari! Ajungea în mod sigur în puscărie, pentru că nu-l răbdau rusii!... A fost o crimă, care nu se poate uita în istorie! Am fost la înmormântarea lui si tare am plâns...

   - Am auzit că nu se mai cunostea capul.

   - Era sfărâmat!

   - Unde este îngropat acum?

   - La cimitirul din orasul Vălenii de Munte. Festivitatea de înmormântare i-au făcut-o în Bucuresti, după aceea l-au dus cu masina si l-au îngropat acolo.

   - Ati spus că Iorga a gresit politic. Care este greseala lui politică cea mai mare? Că s-a dat cu regele?

   - Nu. Uite, asa a fost: A fost un consiliu de coroană si i se cerea regelui, de către englezi, să desfiinteze Miscarea Legionară si să formeze el o dictatură fără legionari, fără cuzisti si fără tărănisti. Dictatura regală s-a format si, la cererea englezilor, care erau filo-evrei, i-au cerut să-i împuste. In acel timp Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu 13 dintre sefii Miscării Legionare, erau în închisoare la Râmnicu Sărat. Regele Carol a trimis acolo Siguranta Statului să-i aducă la Bucuresti. Noaptea i-au suit într-un autobuz si i-au legat cu mâinile la spate, de spătar; i-au legat si de picioare, si la spatele fiecăruia stătea câte un sergent de jandarmi cu câte o frânghie. Când au ajuns în pădure la Tâncăbesti, între Ploiesti si Bucuresti, s-a oprit masina si le-a spus colonelul care-i escorta: ''Vă dau voie să vă închinati, că aici este sfârsitul vostru. Nu le-a dat drumul la mâini. S-au închinat si ei lui Dumnezeu cu limba, cum au putut! A spus unul din ei ''Tatăl nostru'' si apoi i-au strangulat pe toti cu frânghia. A fost o moarte talmudică, după ritualul cunoscut, dictată din afară. Marile puteri nu vedeau cu ochi buni Miscarea Legionară natională, unică, numai în România. Nicolae Iorga, care avea mare putere si influentă în fata regelui, putea, cred, să-i salveze de la moarte pe cei 13 din fruntea Miscării Legionare. Asta a fost marea lui greseală politică. De aceea legionarii l-au omorât pe Nicolae Iorga, în 1940. A doua greseală a lui a fost că nu s-a opus ca regele să-si alunge regina si să trăiască în concubinaj cu Elena Lupescu, o evreică imorală.

   - Spuneti-ne dacă legionarii formau o miscare crestină sau o organizatie politică?

   - La început, a fost multă vreme o organizatie de elită, de reînnoire în masă a tineretului ortodox prin credintă, prin Biserică si prin sărăcie. Numai în ultimii ani s-au transformat în organizatie politică, natională.

   - Deci asa a fost. Aveau votul sărăciei.

   - Da, asta era. Prima poruncă pe care a dat-o fondatorul miscării legionare a fost: ''Să trăim în sărăcie!'' Toti deputatii legionari depuneau până la un ban la cantina aceasta. Ei mâncau toti acolo, cu multi altii.

   - La biserică mergeau regulat Duminica?

   - Totdeauna! In costum national! Corneliu Codreanu, de loc de la Husi, era un bărbat frumos, evlavios, cu ochi albastri. Dar se putea să nu meargă legionarii la biserică?

   - Erau buni ortodocsi!

   - Nu există azi oameni asa de morali si profund ortodocsi ca ei.

   - A fost, deci, o miscare crestină.

   - Nu, a fost o miscare ortodoxă. Aceasta a fost o revolutie natională în sânul Bisericii Ortodoxe, căci a întors tot tineretul la Hristos, la Biserică. A fost o revolutie, dar crestină. Nu o revolutie politică!

   - Crestină, căci prin tinuta lor mărturiseau pe Hristos.

   - Aveau ceva strict: ''Să trăiesti crestineste!''

   - Dar de ce nu au sărit toate partidele să-i sustină?

   - Nu s-a putut, pentru că i-au omorât înainte de vreme fortele oculte antinationale din afară.

   - I-au omorât înainte de vreme!

   - Deviza lor era: ''Să trăim în sărăcie'', în deplină moralitate crestin-ortodoxă si celelalte porunci, care le au crestinii si pe care le ai si dumneata. Era un fel de călugărie! Nu se puteau închipui betii, coruptie sau desfrânări printre legionari. Nu exista! Erau de o mare moralitate. Si nu se angajau în această miscare decât primii zece de la orice institutie, facultate sau liceu. Primii zece. Numai cei buni! Cei mai buni la învătământ si cu comportament crestin ortodox. Era o miscare de elită. Nu de masă.

   - Ai văzut ce minte aveau?

   - Da. Era o miscare de elită. Toti trebuiau să trăiască curat, ca sfintii.

   - Puritani si cu Biserica!

   - Este usor, doar trăiesti ca sfântul si în societate, cu ajutorul lui Dumnezeu.

   - Am înteles că au câstigat mult încrederea tinerilor. Tineretul se lua după ei.

   - Tot tineretul a fost câstigat de ei până în 1940. Tineretul, cum v-am spus, era primit în mod selectiv, că nu-i primeau oricum. De la tară numai câte cinci primeau din fiecare sat. Primeau gospodari tineri gospodari buni si credinciosi. Era un număr limitat. Restul era masa de români, care trebuia ajutată, scolită, condusă si educată. Deci s-a mers numai pe o elită. A fost o miscare ortodoxă, curată. Erau puritani în moravuri. Spovediti, împărtăsiti, la biserici tot timpul. N-au rezistat că s-a opus toată politica extraordinar, mai ales cei din Vest.

   - De ce le-au pus acuzatii politice?

   - Ei, dacă ajungeau la putere, voiau să elimine elementele străine, neortodoxe de la conducerea tării, si nu le convenea la cei veniti din afară!

   - Să-i trimită acasă!

   - Au fost si aberatii. Dar acestea au fost niste accidente provocate de instigatori. Atunci era o problemă: cum să scăpăm de străini?

   - Să se ducă toti linistiti acasă, în patria lor! Dar nimeni nu i-a omorât. Dimpotrivă, i-au favorizat, i-au îngăduit.

   - Nu i-a omorât. Eu eram român si mă purtam până la gât în zăpadă, în Rusia, în război, si ei curătau zăpada în Bucuresti! Vedeti că ei nici nu au fost trimisi pe front să moară. Cine n-ar face asa? Chiar eu ca preot as fi făcut asa!

   - Acum este un fel de pupătură între ai nostri si cei de alte neamuri! Sincretism crestin si politic! Acestia încă nu se manifestă, dar ei sunt foarte puternici, că au o bază peste ocean. Acum lumea o conduc cei care stăpânesc moneda! Am auzit că se reactivează ceva, că multi dintre tineri simpatizează cu legionarii.

   - Nu este bine, nu se potriveste. Sunt anumite valuri în istoria popoarelor, când apar niste oameni - unicate ale istoriei -, care reusesc să-si adune fortele, care au o putere ce-i adună pe oameni si-i directionează. A fost. Era moda timpului. Noi am pactizat cu nemtii pentru că ei erau o putere a timpului, si ei doreau să ne suprime. Cu ei am fost în prima parte a războiului. Nu ne puteam lupta noi cu rusii, pentru Basarabia. Mi-a spus mie un rus evreu, după ce am căzut prizonier: ''Noi, pe voi, românii, vă dispretuim, pui de cătea ce sunteti! Noi numai cu căciulile noastre vă acoperim pe voi!''

   - Este Imperiu. Ce vrei? România este o tară mică!

   - Dar noi ce facem acum? Nu avem nici domni, nici unsi, nici regi! Vedeti un viitor în România fără un rege uns?

   - Am să vă spun un lucru, fratilor. Eu am fost la jurământul regelui Mihai în sala tronului de la Palat. Foarte simplu. A jurat în dimineata zilei de sase septembrie, 1940, pe Crucea pe care o avea Părintele Patriarh Nicodim la piept. Nu era pregătit Mihai să fie rege. Carol era în altă cameră; îsi lua bagajele. Mihai depunea jurământul si Antonescu stătea mai deoparte. Nu este adevărat că ar fi depus jurământul în fata lui Antonescu. L-a depus în fata Patriarhului Nicodim!

   - Era patriarhul prezent?

   - Era.

   - In palatul regal?

   - In palatul regal. Apoi l-am însotit cu totii pe Mihai la Catedrala Patriarhală, unde regele a fost încoronat de Patriarhul Nicodim cu coroana regală. S-a făcut Sfânta Liturghie, regele Mihai s-a împărtăsit si a stat cu coroana pe cap tot timpul Sfintei Liturghii.

   - A fost un moment sacru din istoria României!

   - Da. I s-a pus frumos coroana pe cap la Patriarhie, în biserică, si tot timpul a stat cu coroana regală pe cap. Doar nu era coroana la palat. A purtat-o si Carol I si Ferdinand. Regele Mihai a fost uns cu Sfântul si Marele Mir, de Patriarhul Nicodim, din care se unge si la Botez. Se sfinteste la Patriarhie în fiecare an, în Joia Mare. Asa a fost sfintit ca rege Mihai I! Eu am fost de fată si depun mărturie pentru aceasta. Mie mi-a fost drag de el că m-a decorat de două ori pe front si am mâncat cu dânsul la masă, dar nu numai eu. Eram preot militar în Crimeea.

   - Dar nu se poate naste o nouă dinastie regală într-o tară?

   - A fost vorba, în 1938, să se nască o nouă dinastie!

   - Dar de ce, părinte, s-au adus domni de peste hotare? Nu se putea găsi un rege autohton?

   - Stiti că la noi în Moldova si în Muntenia au fost lupte mari pentru alegerea domnilor; că domnii se alegeau dintre boieri si se formau partide si se ucideau si îsi pierdeau averea si mosiile.

   - De aceea au adus domni din altă tară, ca să nu mai fie tulburări?

   - S-au gândit bine atunci. Nu numai noi am făcut aceasta, ci si italienii si grecii si ungurii si polonezii. Toti au adus domni străini. Un rege străin este impartial, tine cu toti. Mihai a fost foarte bun si credincios. Ai văzut ce frumos se închina la mânăstiri prin tară! Făcea cruci pravoslavnice ca un lipovan! Asa de adânc se ruga Mihai. Ii vedeai credinta. Era fericit că se închină într-o biserică ortodoxă din tară.

   - Maică-sa i-a imprimat această evlavie ortodoxă.

   - I-a imprimat. Au crescut un băiat bun si bun român. Dar dacă este prea bătrân si nu are urmasi, ce să facem? Mai trăieste un an, doi si pe urmă?... La aniversarea a 80 de ani ai Patriarhului Teoctist si a 70 de ani de la fondarea Patriarhiei Române a fost o adunare festivă la Palat si au venit toti cei din guvern si toti sefii de partide. Au fost toti. Atunci le-a zis Patriarhul: ''Ei, vezi cum îi adună Biserica pe toti? Ea este mama noastră a tuturor. Când vii la biserică, lasi la usă si politica si toate''.

   - Este destul cuvântul acesta. Este foarte frumos!

   - Apoi le-a zis: ''Să facem o catedrală patriarhală mare! Să facem! Nu suntem toti fii ai Bisericii?'' Acum se fac proiectele. O catedrală nu e o biserică oarecare.

   - Am auzit că o face, dar nu stiu unde s-o facă!

   - S-a vorbit si s-a scris că o vor face în locul mânăstirii Văcăresti. Ce loc bun este acolo!

   - Da, dar este tare peste mână.

   - Catedrala nu are motiv să stea în centru. Ii trebuie liniste.

   - Dar nu poti schimba Catedrala istorică!

   - Nu. Aceea rămâne Mitropolie, cu un vicar. Dar noua resedintă a Patriarhiei o vor face probabil tot acolo la Văcăresti.

   - Asa a vrut să facă Ceausescu cu Catedrala si Palatul Patriarhal. Dar Patriarhul Iustin Moisescu nu a vrut să se ducă: ''Să rămân în istorie că am desfiintat Patriarhia?'' A vrut să aducă pe Nicu Ceausescu în palatul Patriarhal, cu amantele lui. Apoi l-au lichidat pe patriarh, iar pe urmă au demolat si Văcărestii. Dacă se ducea, salva Văcărestii dar pierdea Patriarhia.

   - Eu cred că cel mai bun loc pentru Patriarhie este acolo la Văcăresti sau în parcul Libertătii, care este acum Parcul Carol. Deci două locuri sunt bune. Acolo sus au vedere bună si grădină la dispozitie, iar la Văcăresti ar fi Raiul pe pământ. Eu am stat închis la Văcăresti.