ULTIMA CONVORBIRE CU PARINTELE DUMITRU BEJAN

   - Stiam că veniti si tot ieseam la portită si mă miram de ce nu mai ajungeti.

   - Da, îmi cer iertare că am întârziat. Am fost mai întâi pe la Episcopia Romanului si am discutat în legătură cu Vietile Sfintilor, pe care le lucrăm împreună. Imi cer iertare de întârziere. Dar mă mir, de unde stiati că vă vizitez astăzi! De unde stiati?

   - Dumnezeu mi-a dat un semn!

   - Mă bucur că vă simtiti mai bine.

   - Mă simt ca renăscut! Am avut mare noroc la seminar cu doi profesori buni, fratii Iordăchescu, Cicerone Iordăchescu a tradus Ierarhia cerească. A învătat greaca în două săptămâni. Nu-l prea întelegem pe Dionisie Areopagitul. Si eu l-am citit de câteva ori, dar este greu la interpretare. Este foarte greu. Este prea multă mistică, multă filosofie.

   - Multă logică. Românul are o dimensiune mai practică: partea liturgică, partea morală.

   - Părinte Ioanichie, noi ne mântuim prin credintă dreaptă si fapte bune. Prin credintă dreaptă, deci ortodoxă. Eu cred că românii sunt cei mai ortodocsi. Ai nostri cred nerational, omule. Cred! Nu rationează credinta. Eu mă asez în genunchi în fata icoanelor si mă rog. Asta-i ortodoxia românească. Adică este sentimentală, nu ratională. Eu am văzut cum îngenunchează la dumneavoastră călugării la Sihăstria. Nu puneti probleme. Stii că trebuie atunci să îngenunchi si lipesti fruntea de pământ. Ti-am spus: Am rămas impresionat pe toată viata de cei doi călugări bătrâni pe care i-am văzut, de care ti-am pomenit. Regret că nu le stiu numele. Era prin anul 1970; stăteam într-o strană mai în spate, în biserica veche a Mânăstirii Sihăstria. Acolo i-am văzut pe cei doi bătrâni, rugându-se noaptea, după utrenie. Ati avut doi sfinti în mânăstire.

   - Eu pe unul, îl bănuiesc cine ar fi.

   - I-am văzut cu ochii mei, părinte. Nu o dată, ca să zici c-am avut o vedenie. Asa frumos juca lumina deasupra lor!

   - Lumina rugăciunii harice.

   - Când erau concentrati la rugăciune. Lumina era albăstruie.

   - Ca lumina de la Sfântul Mormânt!

   - Era noaptea, pe la ora unu jumătate, două, si ei se uitau cu oarecare suspiciune la mine. Erau absolut pătrunsi de rugăciune si se manifestau ca si cum ar fi fost în fata lui Dumnezeu. Asta-i harisma călugărului iubitor de Hristos: rugăciunea. Mai ales cea de noapte. Sau neîncetata rugăciune. Erau amândoi foarte bătrâni, parcă mergeau la brat unul cu altul; nu mergeau la brat, mergeau lipiti unul de altul.

   - Cred că unul din ei era Părintele Paisie Nichitencu, un călugăr sfânt din Bucovina de Nord. L-am pus în Pateric. Avea o viată sfântă! Sau poate să fi fost altii. Prin anii 1962-1985 erau multi călugări bătrâni la Mânăstirea Sihăstria. Acum aproape toti au plecat la Domnul.

   - Acei doi călugări bătrâni aveau rugăciunea de foc a inimii si erau aprinsi de văpaia Duhului Sfânt! Ei trăiau ca în Rai. Numai Dumnezeu stie taina inimilor celor ce-L iubesc de aici de pe pământ pe Dânsul!

   - Amândoi erau egali, părinte. Nu era unul mai înalt decât celălalt. Asa veneau, conjugati si conjugati plecau! Amândoi se închinau în acelasi ritm; parcă erau legati unul de altul. Amândoi se ridicau în sus; amândoi se închinau în dreapta si în stânga, frumos. Parcă erau exercitati să facă asa.

   - As vrea să vă întreb, de ce atâtea somităti ale tării noastre au sfârsit ori prin moarte timpurie, ori prin negatie, ori prin depresiune sufletească? Ce se întâmplă cu marii nostri oameni? Ori ca Iorga, împuscat? Oare, asa să fie un destin pe neamul românesc? Spunea Părintele Stăniloae: Măi, nu stiu ce-i cu noi! De câte ori avem câte un vârf, nu termină cu bine, nu ajunge până la capăt, moare de tânăr, dă-n cutare boală, ori îl omoară cineva!

   - Să-ti spun un lucru, părinte: Părintele Stăniloae a trăit mult si frumos. A lăsat, ca nimeni altul în secolul acesta, un mare tezaur de literatură si gândire patristică, atât dogmatică, cât si filocalică.

   - Da. Dar a fost o exceptie! Putini au fost asa! De exemplu, Eminescu, la 39 de ani, gata!

   - Nu avea să trăiască mai mult, că începuse să fie exaltat.

   - Cred că i-au dat ceva.

   - Nu, părinte, avea creierul bolnav deja. Oricum, n-a murit de moarte bună. Era bolnav si a fost lovit cu o cărămidă în cap.

   - Eu cred că este un destin cu neamul românesc. Ori poate că ne-a fost dat de la Dumnezeu să rămânem în istorie cu persoane bisericesti deo-sebite: cu sfintii pe care îi avem, marii mitropoliti pe care i-am avut, niste somităti care au dat ceva neamului nostru. De exemplu, Antim Ivireanu, desi a sfârsit-o ca martir, a lăsat ceva în urmă, a dat roade multe. Si Petru Movilă, la Kiev, a dat roade ortodoxe.

   - Da, dar Kievul atunci era sub poloni. La Kiev domneau, până în 1812, polonii. De aceea aveau universitate în limba latină. După aceea au venit rusii.

   - Dar "Frătia" de la Liov a moldovenilor, unde a învătat si Grigore Ureche, era tot sub influentă poloneză?

   - Era catolică. Era o universitate bună. Si Stefan cel Mare a învătat acolo si Petru Rares si foarte multi feciori de domni. De la Cernăuti până la Liov sunt vreo 100 de kilometri.

   - Dar "Frătia Ortodoxă" a moldovenilor acolo era la Liov?

   - Da. Era o grupare puternică de ortodocsi. Cei mai multi erau rusi. După aceea erau moldovenii. Acolo era un centru universitar foarte puternic. Noi nu aveam în tară universitate. Aveam acolo Liovul. Boierii tineri din Hârlău, pe timpul lui Stefan cel Mare, au fost trimisi la Liov, la universitate. Foarte curios - să nu mi-o iei în nume de rău -, unul era un neamt si altul era pe nume "Bejan". I-a trimis să învete latina, căci Stefan cel Mare avea nevoie de cronicari pentru limba slavă, pentru limba greacă, pentru limba latină, ca orice domn. Comunica si cu cei din Apus, cu papa, si avea nevoie de traducători. Iar pe unul din ei îl chema Bejan. Este scris negru pe alb. Dar nu-i strămos de-al meu, că era prea sus, iar tata a purtat opinci. Este cam greu de crezut că eram neamuri. De aceea mai bine tac. Erau multi oameni care fugeau din Ardeal în Moldova si din Moldova în Ardeal, si le puneau numele de "Bejan", precum unul care e fugar, adică bejănit. In limba slavă "bijit" înseamnă "fugar". Gânditi-vă la Sadoveanu care a scris cartea: "Vremuri de bejenie". Nu îndrăznesc să mă înnobilez singur. Eu când m-am dus la seminar, m-am dus în opinci, în costum national, cu itari, cămesută si brâu tricolor. Aveam 11 ani. Aveam pălărie verde, cu pană de cucos. Asa era obiceiul atunci. Toti aveam costum national, si surorile mele si tata. Duminica se îmbrăcau în costum national. Nu mai vezi astăzi asa!

   - Si la Hârlău era asa?

   - Absolut! Toti aveau costum national. Femeile asta făceau: coseau ii.

   - Aud că si-n Maramures au început să-si schimbe portul. O problemă pe care o stiti: Vin zilnic studenti din diferite zone, chiar din Timisoara, din Arad, din Cluj. Vin pe la mânăstiri. Ce sfaturi să le dăm?

   - La ora asta la care stăm noi de vorbă, Sihăstria este în frunte. Si asta din cauza a doi călugări.

   - Ce să facem cu tineretul, că vin cu multe întrebări si ne cer mai mult decât le putem noi da?

   - Le răspunzi duhovniceste! Ei vin pentru că n-are cine le răspunde în afară de mânăstiri.

   - Multi cer si spovedanie si sfaturi. Dar unii sunt muscati de oarecare tristete: "Părinte, zic, va fi mâine mai bine ca astăzi? Putem scăpa si noi la o libertate cu adevărat crestină, să nu fim condusi din afară?" Si ei simt, că doar sunt studenti. Isi dau seama că, dacă tara îi mică si frumusică, sunt multi care vor s-o mulgă... Cum vedeti problema asta?

   - Părinte, eu o văd asa: Cât va fi pământul, Europa nu va fi un singur stat! Noi vom fi tutelati de cel putin un popor din Europa. Toate tările mici sunt satelite ale uneia mai mari. Asta-i soarta lor. Fie din punct de vedere economic, fie din punct de vedere militar. Dacă faci un împrumut în America, ti se pun conditii umilitoare, căci băncile sunt evreiesti. Si ti se spune cum trebuie să te porti cu conationalii lor aici. Ambasadorul lor este mai tare decât Iliescu.

   - Au înteles si studentii. Unii din ei sunt putin blazati...

   - Toti! Toti sunt blazati! Părinte, ei au făcut o revolutie romantică, frumoasă, chiar cu sacrificiu de sânge. Si văzând ce-a iesit în urma revolutiei, toti s-au retras. Vezi vreun tânăr că se agită pe undeva? Nimic! Toti s-au descurajat. Numai Crestinismul le poate da viata.

   - Asta este!

   - Dacă vin acolo, ia-i în primire si vorbeste-le de Hristos! Este destul să se formeze un nucleu din tinerii acestia crestinati în Duh, că se molipsesc si ceilalti. Este o idee mare, o idee forte. Crestinismul este o idee forte, părinte!

   - Este singura idee salvatoare.

   - Si nu pentru că este o idee pur si simplu, ci pentru că este trimisă direct de Dumnezeu. Mai bun decât Crestinismul, ca o metodă de viată pe viitor, nu este decât Crestinismul.

   - Si singura institutie care poate să reactiveze, să salveze tineretul este Biserica.

   - Da, căci are experienta a 2000 de ani si este întemeiată si condusă de Hristos! Numai că acum se cere părintilor din mânăstiri să fie activi. Si Părintelui Cleopa!

   - La fel Părintelui Dumitru Bejan! Mai vine lume aici?

   - Da. Si nu mă feresc, îmi place lucrul ăsta. Imi place! Iată, poate că datorită si mie, în regiunea noastră nu este nici un sectant. Este mare lucrul ăsta!

   - Ati avut influentă în popor! Deci cu studentii...

   - Si aici vin studenti. Ii trimite Părintele Paisie si unii duhovnici.

   - Dar dacă ar fi să dati un sfat studentilor, ce sfat le-ati da?

   - N-au fost decât vreo doi până acum.

   - Ei ar veni, dar nu vă cunosc deoarece sunteti "un mare necunoscut!"

   - Asa-i, si-s bucuros. Eram bucuros dacă rămâneam până la moarte asa. Să-ti spun un lucru: Cu cât esti mai cunoscut, cu atât pierzi Raiul mai usor!

   - Dacă te muscă orgoliul!

   - Asa-i! Incepi a crede că esti cineva si îti ridici nasul în sus si te muscă mândria! Acum nu cerem nimănui sfintenie. Dar crestinul merge la sfintenie! Si, în primul rând, călugărul merge la sfintenie. Obligatoriu! Sunt călugări foarte modesti ... Eu nu uit pe cei doi călugări de la Sihăstria!

   - Aceia au fost un fenomen, au fost un caz aparte. O minune de taină!

   - Dar au fost la Sihăstria, au fost pe lumea asta! Si tot la Sihăstria si femeia aceea! Acesta nu-i putin lucru. Adică, atât de puternică era rugăciunea lor, încât iradiau. Si rusii au făcut un studiu, chiar sub comunisti, că sfintii crestini, asa de puternic trăiau crestinismul, că în rugăciunile lor vedeau capetele iradiind, ca o flacără.

   - Când mintea se uneste cu inima, omul devine flacără!

   - Asa! Ei, vezi că stii? Si am mare "invidie" pe călugării de la Sihăstria!

   - Eu v-am chemat acum 20 de ani, dar ati amânat!

   - Nu, nu! Atunci nu puteam veni! Dar acum zece ani puteam veni. Am gresit! Dacă făceam pasul ăsta, altfel avea să fie! Puteam primi mai multă lume decât acum, de pildă. Dar, eu mi-am pus problema că rămâneau oamenii acestia aici! La ora aceea nu era nici Mânăstirea Lacuri, nici Schitul Bals. Nu! Era pustiu. Iar preotii toti se temeau să primească crestini acasă. Se temeau să deschidă si biserica. Se temeau că erau securisti multi. Si îsi tineau pâinea, îsi tineau si serviciul. Aveau familie, sotii, copii la scoală. Se temeau.

   - Părinte, mă întorc la studentii care ne vizitează, la acesti copii ai Neamului nostru!

   - Eu nu văd decât o întoarcere a tineretului către Hristos. Totală. Să nu se înteleagă că trebuie să se călugărească toti. Să se însoare, să facă copii, să trăiască în Hristos!