SFATURI DUHOVNICESTI

   - Părinte, Sfântul Vasile cel Mare într-una din omilii spune asa: ''Orice călugăr este candidat la treapta de episcop''.

   - Dar Dumnezeu alege. Nu merge oricine la hirotonie de arhiereu. Arhiereul are plenitudinea harului, noi o avem prin delegatiile episcopului si nici atunci în totalitate. De exemplu, noi numai cu delegatie putem sfinti o biserică. Noi putem să punem mâinile, dar nu hirotonim. Mâinile noastre le punem pe capetele bolnavilor si bolnavii se fac sănătosi. Asa se face. Asa făcea Mântuitorul, punea mâinile pe cap. Si asa a spus Apostolul:

Pe bolnavi mâinile veti pune si bine le va fi. Nu pe umeri, nu pe spate, ci pe cap.

   - Credeti că-si poate pierde mântuirea un călugăr, dacă nu vrea să fie episcop, desi altii vor să-l facă episcop?

   - Au fost cazuri. Ia gândeste-te la unul din cei trei Ierarhi care a fugit de episcopie, dar până la urmă tot a ajuns patriarh la Constantinopol. A fugit ani de zile. N-a acceptat. Hirotonia în arhiereu este lăsată la voia Tatălui. Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Ioan Gură de Aur au fugit, dar până la urmă n-au mai putut. Trebuia de la Dumnezeu, să fie arhiereu. Dacă Dumnezeu te rânduieste pentru episcopie, lasă că-i bun lucru. Că spune Sfântul Pavel: Cine doreste episcopie, bun lucru doreste! Dar trebuie să fie asa si asa, cu toate calitătile pe care trebuie să le aibă un episcop. Are să-ti vină rândul în mod sigur. Ai să iei licenta, ai să fii si staret, ai să ai si treburi. Poate ai să conduci mânăstirile si ai să ai propuneri de episcopat. Nu acum. Când vei fi complet cu studiile si când va vedea lumea că te mentii si ai râvnă pentru Hristos si viată curată.

   - Am să am păcat înaintea lui Dumnezeu dacă n-am să primesc? Eu vă spun că-i cea mai mare ispită a vietii mele, poate.

   - Mai tare sunt ispitite călugăritele decât părintii călugări. Mai tare, mult mai tare. Călugării sunt bărbati si dau o luptă frumoasă. Mă gândesc la cei de la Sihăstria. Că ce viată frumoasă am văzut eu acolo la bătrânii mânăstirii! Adevărati sfinti! Au luptat si, la bătrânete, sunt albi si la suflet si la păr!

   - Credeti într-o renastere duhovnicească a monahismului în Sihăstria, după moartea duhovnicilor care sunt acum?

   - Se pustieste! Mânăstirea Sihăstria se va pustii fără duhovnici buni! Numai dacă se vor întoarce ucenicii bătrânilor înapoi si din cei plecati mai de soi. Când Părintele Ioanichie va pleca de acolo si când Părintele Cleopa va închide ochii, va fi greu pentru Sihăstria. N-au lăsat ucenici. Bagă de seamă, n-au lăsat ucenici. Părintele Ioanichie a luat acum niste băieti prea cruzi. Ucenicul trebuie să stea în aceeasi chilie cu duhovnicul, cu dascălul lui. Să vadă cum se închină duhovnicul, cum bate mătănii, cum face cruce, la ce oră se roagă, ce rugăciuni spune, dacă plânge la rugăciune si strigă la Dumnezeu în gura mare! Aceea-i ucenicia, părinte! Nu numai să bată ucenicul 20 de metanii înainte de culcare. Ci să vadă si să mostenească si să-si însusească felul lui de comportare, să simtă harul Duhului Sfânt si iubirea pentru Hristos a părintelui duhovnic. Aceea-i ucenicie. Pe viu, nu teoretic. Nici un călugăr nu-i desăvârsit. Tot timpul învată. Tot timpul experimentează. Si, ca să fim sinceri, este cel mai ispitit călugărul la oras. Acei din munti sunt mult, mult, mai lipsiti de ispite. Sunt mult mai aproape de Dumnezeu. Eu le-am spus acest lucru. Mi-am permis lucrul acesta la părintii de la Sihăstria. Exact în ziua în care ai intrat în monahism, ai intrat c-un picior în Rai! Urmează ca aici să-l tragi si pe celălalt în Rai, cu contributia ta. Nu trebuie să astepti totul de la Dumnezeu. Trebuie să misti si tu. Contributia noastră!

   - Lepădarea de credintă, care este acum, nu stiu dacă a mai fost vreodată în istorie. Sunt acum foarte multe secte care au apărut în ultimii ani si amăgesc pe multi. Cred că acesta este cel mai mare semn că se apropie sfârsitul lumii, cum spune în Sfânta Scriptură.

   - Părintilor, căutati în Noul Testament si cititi ultimele capitole de la Matei, Marcu si Luca. Veti vedea că sunt 12 semne premergătoare venirii Mântuitorului. Iar în ceea ce priveste Apocalipsa, încă nu s-ar putea încumeta cineva să scrie un comentariu la Apocalipsă pe lume, chiar dacă s-ar aduna toti exegetii de pe pământ. Eu am făcut o lucrare de doctorat, la Bucuresti, ''Introducere în cartea Apocalipsei'' (100p.) Nu s-a publicat pentru că avea niste greseli. Am gresit. Incă până astăzi nu s-a alcătuit un comentariu la Apocalipsă. Ipoteze, părintilor. Dacă atâtia sfinti în 2000 de ani nici n-au îndrăznit să încerce să comenteze Apocalipsa, cum am îndrăznit noi? Sunt unghiuri de vedere. Intr-un fel vede monahul, trăitorul si în altul, vizitatorul. Dar, în general, eu v-o spun pe fată. Mânăstirile sunt foarte necesare. Extraordinar de necesare. Dacă a salvat cineva crestinismul în Rusia, l-au salvat mânăstirile si femeile. Femeile nu s-au temut si s-au dus la biserică. Am văzut aceasta la Moscova si prin satele de acolo; la Bucuresti si prin toate bisericile. La noi a fost un comunism mai dulceag, fiecare sat avea preotul lui, chiar sub Ceausescu. N-a fost sat fără preot. Au mai dat afară din călugări, dar au mai si primit, încât mânăstirile si bisericile, acum în decembrie, aveau preoti, iar mânăstirile aveau stareti si un nucleu de călugări. Ceea ce nu s-a petrecut în Rusia, unde au fost peste 38000 de călugări si la ora când stăm de vorbă, sunt ceva peste o mie, cu cei primiti în ultimii cinci ani. Acolo în Mânăstirea Oranki unde am stat eu mai mult în Rusia, au fost împuscati într-o după-amiază, pentru că n-au acceptat comunismul, 11000 de preoti si călugări. De două ori mai mult decât avem noi în toată tara. Noi i-am dezgropat si am găsit un mitropolit neputred. Neputred! Un sfânt martir!

   - Dar de ce nu-i pun moastele în biserică?

   - Au venit doi tineri din Moscova si mi-au spus că mânăstirea este puscărie de femei si este depozit de alimente în mânăstire. Oamenii s-au dus si au cerut, dar nici nu s-au uitat la ei.

   - Cum putem explica nestatornicia fratilor începători azi în mânăstiri? Vin, stau putin, pleacă din mânăstire în mânăstire si nu prind rădăcini!

   - Părintilor, este o greseală că-i primesc prea de tineri si nici nu are cine să se ocupe de ei. Trebuie primiti, cum spune Sfântul Vasile, la 30 de ani. La 25 de ani îi faci frati si la 30 de ani, monahi. La teologie nici un coleg de-al meu nu se făcea preot la 25 de ani. Asa era mentalitatea. Toti mergeam în învătământ si, când ajungeam la 30 de ani, ne hotăram. Dumneavoastră care sunteti călugări ar trebui să faceti iarna cursuri de călugărie.

   - In ce constau aceste cursuri?

   - Un fel de seminarii interioare. Catehismul si toată învătătura ortodoxă. Sunt cărti ortodoxe foarte bune. Ii adunăm pe toti într-o sală. O oră. Cum făcea Părintele Cleopa sau Părintele Paisie. Le faci un fel de lectie pe întelesul lor. Ce înseamnă cultul Sfintei Cruci? Ce înseamnă o îngenunchere? Ce înseamnă rugăciunea inimii? Ce înseamnă participarea cu dragoste la Sfânta Liturghie si mai ales la slujbele de noapte. Altfel, ei nu pot creste. In al doilea rând, ucenicul trebuie să stea în antreu, unde este duhovnicul lui si să vadă cum se închină părintele lui, ce rugăciuni pronuntă, ce atitudine ia în fata icoanelor, câte îngenuncheri face. Duhovnicii n-au făcut ucenici. Mor ei, se pustieste mânăstirea. Insă Părintele Ioanichie, mai mult decât poate face la Iasi sau la Roman, face la Sihăstria. El doar acolo tipăreste. Părintele Ioanichie, tine minte de la mine lucrul acesta, este productiv. Scrie si repede si la obiect. Este productiv. I-a dat Dumnezeu talantul ăsta. Apare cu numele poate pe 30 de cărti. Ierarhii sunt uneori gelosi pe preotii foarte activi pe care-i au în preajma lor.

   - Ce sfaturi dati celor ce vor să intre în viata monahală?

   - Celor care m-au întrebat, le-am spus să intre în mânăstire la 30 de ani. Mânăstirea Sihăstria, după spusa Părintelui Ioanichie, face o adevărată Sihăstrie la vreo trei km în pădure, că Sihăstria nu mai este sihăstrie. Este o mânăstire mare si aglomerată.

   - Spunea cineva că ar trebui să-i schimbe numele.

   - Sigur. Mânăstirea ''Nasterea Maicii Domnului''. Sau poate îi găseste un alt nume. Nu are nimic cu Sihăstria. TTi-am spus de cei doi călugări sfinti de la Sihăstria, care se rugau amândoi si cărora deasupra capului le apărea, în timpul rugăciunii, lumină?

   - Da, mi-ati spus.

   - Mă duceam la spovedit la Părintele Cleopa si Părintele Ioanichie mă ducea si dormeam la arhondaric. Ei nu stiau că sunt preot.

   - I-ati spus atunci de cei doi călugări Părintelui Ioanichie?

   - M-am temut, părinte. Iti spun drept, pur si simplu m-am temut. Mai ales că ei mi-au făcut semn. Eram singur în spatele lor.

   - Asta înseamnă că simteau si ei ceva, vedeau si ei ceva, probabil, de v-au făcut semn. Stiau că i-ati văzut?

   - Stiau. Simteam că ceva se petrece cu ei. Ei nu vedeau. Eu vedeam.

   - Asta prin ce an era?

   - Ultima dată în 1970. Amândoi erau înalti, foarte înalti, ca bărbati semănau. Frumosi si luminosi la fată, cu barbă si cu părul alb, cam rărit de bătrânete; se lungeau venele la mâini, slabi, foarte seriosi. Numai la iesirea din biserică unul dădea locul celuilalt. In timpul acesta, părintele citea la Psaltire, nu ne lua în seamă. Eu stăteam un pic si ieseam în urma lor să văd unde intră. Când să urc treptele pe primul coridor din dreapta trapezei, intrau acolo. Nu îndrăzneam să mă duc după ei. Imi făceam cruce, mă întorceam în biserică, mă închinam si mă duceam si eu să mă culc. Foarte emotionat, foarte speriat eram. Eu credeam că vedea si părintele din pridvor. A mai văzut Părintele Cleopa, odată, o femeie de la munte. Si am văzut-o si eu. Se ruga singură în biserică si strălucea lumina Duhului Sfânt deasupra capului ei.

   - Ati văzut-o si Sfintia Voastră pe femeia aceea?

   - Eram în fundul bisericii si mă pregăteam să plec la drum. Am văzut-o pe acea femeie de care a pomenit Părintele Cleopa. El nu stia că eu sunt în biserică. El era de rând si pregătea Sfânta Proscomidie. Eu am intrat să mă închin. Era la ora 6 dimineata. Era o cursă care mă ducea la Târgu Neamt si a întârziat oleacă. Atunci am văzut pe femeia aceea de la munte, o femeie între 50-60 de ani. In biserică era numai ea cu candela Maicii Domnului. O crestină cu viată sfântă!

   - La Părintele Cleopa, n-ati văzut nimic niciodată?

   - Niciodată. Numai la cei doi călugări si la femeia aceea. Ei, nu apartineau mânăstirii. Asa a spus Părintele Cleopa, Părintelui Ioanichie: ''Iată, Părinte Ioanichie, că sunt si mireni care se roagă tot asa de frumos cum se roagă călugării''. Asta pe mine m-a făcut să mă gândesc că Părintele Cleopa, stia de cei doi călugări. Dar, nu l-am văzut lângă mine niciodată.

   - Ce se-ntâmplă cu copiii avortati, care sunt omorâti? Spunea cineva că ei se consideră că sunt botezati prin sângele care se varsă atunci, că ei sunt nevinovati, când i se face avort mamei.

   - Am auzit lucrul acesta. Nu-i nici un răspuns. Este o crimă. Dacă nu-i atins de Sfânta Agheasmă si dacă nu i s-a spus formula Botezului, nu-i botezat. La mine vin multe femei care-s moase la spital si le dau în scris formula Botezului si Agheasmă si le spun ce să facă. După aceea, dacă trăieste copilul, îl duce la preotul satului si-i continuă botezul, desi botezul este bun cel făcut de moasă si de orice crestin. Este bun.

   - Când esti prigonit este bine să te aperi si să te îndreptătesti că ai dreptate? Sau este bine să suferi toate pentru dragostea lui Hristos?

   - Să suferi totul pentru Hristos!

   - Este bine să te aperi în fata autoritătilor bisericesti mai mari?

   - Nu ai ce face cu dreptatea. Sfintia ta, părinte, să nu faci niciodată apel la dreptatea lui Dumnezeu. Să faci apel la bunătatea lui Dumnezeu, la iubirea si mila Lui.

   - Trebuie să ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu fată de noi si la rândul nostru să fim si noi buni cu altii.

   - Prin excelentă, asta este virtutea principală a crestinismului

   - bunătatea, blândetea, iertarea. Toate vor trece, toate se vor transforma. Dragostea rămâne vesnică. Dragostea nu va pieri niciodată!

   - Măi frate, românii sunt ortodocsi de 2000 de ani. Nu de-acum! Nu pot fi altceva, că eu nu concep vreodată România catolică sau protestantă sau sub influenta sectelor. Este ceva, părinte, foarte trecător. Un vânt care bate dinspre Apus, plătit bine si se termină la o vreme!

   - Da, părinte. Asta-i un fel de vânt al epocii. Nu lasă urme. Tăranul nu se miscă. Da. Eu văd oamenii de aici. La mine vin oamenii...

   - Fiecare preot în parohia lui este misionarul Bisericii Ortodoxe. Noi nu facem misiune externă. Nu avem unde, nu avem cu cine. Nu avem posibilităti materiale! Eu judec după Sihăstria si după Hârlău! Sunt crestini, domnule. Ce să le mai faci? Să-i omori?

   - Aveti sectanti aici în Hârlău?

   - Nu, n-avem. Nu se stie. Ar fi o rusine mare pentru noi. O mare rusine! Asta depinde de preotul local, părinte. Eu ti-am spus. Este foarte bine dacă s-ar forma la noi o misiune internă.

   - Ati spus frumos. Ne trebuie un episcop cu o echipă de preoti misionari si călugări misio-nari.

   - Călugări misionari care merg în parohii contaminate si stau acolo până le vindecă.

   - Asa. Asta ar fi extraordinar de bun!

   - Păi sigur că da. Mi-a plăcut ideea: Ne trebuie si un episcop al tineretului! Un episcop pentru studen-time, pentru liceeni, un episcop pentru problemele tineretului, pentru problemele misionare.

   - Dar ce-i cu atâta tineret care se trage spre mânăstiri? Este un act de blazare pentru viata socială sau un act de salvare spirituală?

   - Nu, un act de mare credintă. De mare credintă! Eu am timp să stau de vorbă cu ei. Eu am timp. Mata nu prea ai.

   - Mai stau si eu de vorbă. Mai las scrisul!

   - Eu dacă închid usa pot sta de vorbă.

   - Ce facem, că nu avem si noi o mânăstire pentru intelectuali, cum au avut rusii?

   - Să-i mai spunem Inaltului. El deja vine încântat astăzi sau mâine din insula Patmos că "Sfântul Părinte" fortează mereu. Vrea ca până în anul 2000 să fim uniti! Dar el se uneste numai peste capete, iar ortacii lui fac misiune în Ardeal împotriva ortodocsilor.

   - Ce să te unesti! Noi ne pupăm si credinciosii ortodocsi se bat cu unitii în Ardeal? Părinte, sunt o mie de ani de când ne-am despărtit. Unirea tot într-o mie de ani se face! Chiar dacă vlădicii nostri ar face-o oficial, noi nu mergem! Noi rămânem ortodocsi!

   - Ei cred că noi intrăm toti în barca Sfântului Petru!

   - Nu! Noi rămânem ortodocsi, asa cum suntem acum, cu fata la sfintele icoane!

   - Doamne ajută, ca să rezistăm! Ne fac curte, ne promit...

   - Dar cine adică? Au să fie câtiva transfugi care urmăresc ceva posturi înalte. Dar poporul nu se unifică, părinte!

   - Credeti într-o apropiere totusi de Biserica Catolică? Cum o simtiti asa cu duhul?

   - O să ne unim, dar nu în Duh! Fiecare rămâne în credinta lui. Noi avem două mii de ani de traditie. Noi împreună suntem Biserica Traditiei! Noi am primit răspunsul de la Ierusalim! Nu de la Roma, ci de la Ierusalim!

   - Ei vor să schimbe Polul Nord la Polul Sud.

   - Dar nu se poate! Nu se poate, părinte. Noi, dacă ne închinăm, ne închinăm la Mormântul Mântui-torului, care nu-i la Roma! Acolo-i mormântul Sfântului Petru. Dar între Sfântul Petru si Iisus Hristos este deosebire colosală. Eu m-am închinat la Mormântul Mântuitorului si am plâns!

   - Ati fost la Sfântul Mormânt?

   - Am fost de două ori, în anul 1934. Am fost. Am plâns! M-am bucurat! Slavă Domnului pentru toate!

   - Cum să nu, dacă acolo este centrul lumii! Centrul Crestinismului! Ce-i transmiteti Părintelui Cleopa până veniti la Sihăstria?

   - Spuneti că-i sărut mâinile amândouă! Mai mult ce poti să-i faci la un călugăr cu viată îmbunătătită?

   - Toată ziua este îngropat în lume acolo! Toată ziua!

   - Asta-i faptă bună. Asta-i rostul lui! Eu nu mă mir deloc că Părintele Ioanichie nu are când să mănânce! Nu mă mir deloc. Deloc nu mă mir.

   - Părintele Paisie a fost un om de o înaltă tinută duhovnicească. El a fost cunoscut ca un duhovnic vestit. Eu l-am întrebat odată cum putem împărtăsi pe cei care au făcut păcate foarte mari, împotriva firii. Canoanele opresc peste 15 ani. Iar el mi-a răspuns: ''Dacă trec 20 de ani de la comiterea celui mai mare păcat, poti să-l împărtăsesti''.

   - Chiar dacă nu s-a spovedit atâta vreme, îi mai dai tu putin canon si îl apropii de Preacuratele Taine, căci Dumnezeu i-a dat timp de pocăintă. Asa se spune. Noi suntem numai vasul intermediar. Sfântul Duh nu poate vorbi cu toată lumea, vorbeste numai prin duhovnici. Asta este o taină pe care numai Dumnezeu o stie...

   - Tare frumos se închină călugării la miezul noptii când vin si când ies din biserică!

   - Când intră se închină, când ies se închină si slăvesc pe Dumnezeu...

   - Ce frumos! Ce umiliti!

   - In umbra candelelor, cu sufletul linistit si împăcat...

   - O minune, părinte! N-aveti idee cât lucrează asupra crestinilor felul ăsta de închinare. Călugărul, numai prin faptul că apare în uniforma asta, face o misiune!

   - Asa-i la români! Si poate si la rusi.

   - Si la rusi. Rusii se dau la o parte când trece un preot. Ca în fata împăratului.

   - Când iesim din biserică, nu-ti mai poti aduna mâinile! Care trage de haină, s-o atingă, care sărută mâinile, care vor să-i binecuvântăm...

   - Lasă să tragă! Lasă să te pipăie măcar cu mâna...

   - Săracii! Mi-i milă de ei.

   - Măi române, am văzut în episcopie la Roman un sacos pe care l-a purtat Sfântul Ioan Gură de Aur. Haina capătă din personalitatea omului.

   - Da, ea împrumută din harul omului!

   - De-aceea umblă oamenii după cămasa lui Iisus Hristos. Imprumută din om. De la Sfântul Petru până si batistele cu care se stergea de sudoare le luau oamenii. Se vindecau!

   - Numai umbra apostolilor trecea peste ei si se vindecau!

   - Haina asta a Părintelui Cleopa, este haina Părintelui Cleopa! Capătă din personalitatea omului, părinte, tot ce atingi. Si Crucea si Liturghierul si Molitfelnicul din care ai făcut slujbă. Toate capătă din sfintenia preotului. Totul. Si vasele de slujbă.

   - Da, asa este. Sunt marcate de harul slujitorului.

   - Eu am văzut la Cernica mitra mitropolitului Grigore al IV-lea, care a fost contemporan cu mitropolitul Veniamin Costachi. A purtat-o el. Si vezi sudoare pe ea.

   - Este o jertfă. Mare-i taina asta a vietii în Hristos!

   - De ce s-au bătut crestinii pentru cămasa lui Iisus Hristos si pentru celelalte haine? Dar giulgiul Mântuitorului cu care a fost înfăsurat Trupul Lui? Sunt picături de sânge pe el. Incă o dată zic: un lucru de care se slujeste un sfânt, capătă din sfintenia sfântului!

   - Si cei din jur simt asta!

   - Se produc binefaceri. Trebuie păstrate cu mare sfintenie. Am văzut pe la diferite mânăstiri oase de sfinti. Cu dintii trebuie tinute acolo si puse la închinare pentru crestini.

   - Eu am spus si la predică si cred că n-am gresit, că nu există mânăstire cu vechime de 100-200 de ani, care să nu aibă în cimitir călugări sfinti!

   - Sunt. Sfinti pe care numai Dumnezeu îi stie!

   - La noi nu a fost o evidentă a sfintilor autohtoni. Eu am stricat traditia cuviosilor români. Ei au vrut să moară anonimi, pentru dragostea lui Hristos, iar eu le-am scris viata si faptele.

   - Ai făcut un lucru foarte bun. Când se va scrie vreodată, se va vesti si de cărtile Părintelui Ioanichie. Ai făcut o minune. Dumnezeu să-ti ajute. Si celelalte care le-ai scris, dar mai ales Patericul Românesc. Si nu-i complet.

   - Nimeni nu poate să stie tot.

   - Va trebui să scoti o a doua editie mai completă. Toti o asteptăm!

   - Acum reedităm Vietile Sfintilor, care au prioritate. După aceea tot ce ne-a mai vorbit Părintele Cleopa pe casete.

   - Si mai bine! Eu as spune un lucru: nici vorbirile Părintelui Ioanichie nu trebuie pierdute! Bagă de seamă! Măcar înregistrate. Eu mi-aduc aminte când îl înregistrai pe Părintele Cleopa în biserică.

   - Pe atunci stenografiam. Nu erau aparatele acestea.

   - Sunt foarte bune. Cine le-a inventat, să trăiască! Eu m-am dus la un prieten al meu greco-catolic, după ce am iesit din puscărie. M-a invitat. Unul care cânta cu mine la strană, când eram deportati în Bărăgan, cânta frumos. Ei au învătat melodiile noastre orientale, în loc de doine ardelenesti, si cânta cu mine alături. Si a zis: "Hai si pe la mine la biserică". E toc mai la Scărisoara, în munti, la pestera mare. A murit. Nu era dusmanul nostru. El zicea: ''Eu am trăit cu toată inima pe lângă voi, pentru că asta este credinta românilor

   - Ortodoxia! Românii sunt prin definitie purtătorii steagului Ortodoxiei!" Auzi ce poate să spună un greco-catolic! Asa a zis. L-am pupat pe amândoi obrajii.

   - Purtătorii steagului Ortodoxiei!

   - Da. Noi nu ne dăm seama că purtăm Ortodoxia în inimă si în spinare.

   - M-am gândit că aici în România ar fi locul Sinodului al VIII-lea ecumenic.

   - Ei nu ne pot fi prieteni că-s de altă lege. Eu înteleg: olteanul mi-e prieten, bănăteanul, ardeleanul, basarabeanul, Părintele Ioanichie, că este o mostenire a sângelui; si în sângele ăsta este asezată toată traditia de 2000 de ani. Totul. Noi nu putem iesi din cămasa noastră. Asta-i cămasa noastră

   - si ne întelegem. Chiar dacă uneori ne mai strâmbăm unii la altii. Până la urmă ne pupăm!

   - De încheiere, ce sfat îmi dati?

   - De încheiere, sunt bucuros că ati venit. Aveam asa o strângere de inimă: dacă n-or veni în seara asta? E o plăcere, e o cinste să intrati în casa asta; e o cinste mare pentru mine!