LA SPOVEDANIE

- Părinte Dumitre, noi suntem o generatie de mijloc, 60-65 de ani. Dati-ne un sfat duhovnicesc. Ce să facem? Iată, Părintele Cleopa se grăbeste sa ne lase si toti bătrânii nostri mari pleacă la Domnul, iar noi rămânem lipsiti de părinti.

- Nu! Ai avut o mare fericire că ai trăit odată cu Părintele Cleopa. A fost si este un timp în care cel mai îmbunătătit în viata spirituală este Părintele Cleopa. Părintele Paisie era mai modest, mai duhovnic. Spovedea, împărtăsea, dădea sfaturi. Si eu m-am spovedit de doua ori la dânsul. Nici n-a stiut că sunt preot.

- Dormeati la arhondaricul Mănăstirii Sihastri i cu paracliserul. Noi ne întrebam, oare nu este preot?

- Nu puteam să vin îmbrăcat. Securitatea nu-mi dădea voie! O noapte întreagă am discutat eu Părintele Cleopa, până la 10, a doua zi. Era de serviciu la biserică si nu s-a putut duce. Pe la ora 10, după ce s-a terminat slujba, ne-am dus si noi si ne-am închinat. Dar nu a stiut cu cine a stat de vorbă.

- Nu v-a ghicit. Duhul lui nu v-a descoperit!

- Deloc.

- Nici nu i-ati pus vreo problemă de preotie, ca el să vă cunoască?

- I-am spus numele si a început să mă spovedească. Si nu a terminat să mă spovedească, decât u doua zi la 10, că si uitase că sunt venit la spovedanie. A luat patrafirul, s-a asezat pe scaun si eu m-am asezat pe patul lui si am stat de vorbă.

- Discutati probleme duhovnicesti.

- Avea niste ucenici care s-au culcat. Noi ne-am văzut de treburi. Nu puteam termina discutiile, asa de antrenante erau. Nici nu am căscat, desi n-am dormit o noapte întreagă. Asa ne-a păzit Dumnezeu. Apoi am mers împreună în biserică, după ce s-a terminat slujba.

- Cu Părintele Cleopa?

- Cu Părintele Cleopa. Ne-am închinat frumos, am intrat si în Altar. Ce să-i mai spun? Am sărutat Sfânta Masă, ca orice preot.

- El nu a observat?

- Nu.

- Da. Părintele Cleopa nu-i atent la acestea.

- Pe urmă, când a aflat că sunt preot, s-a plâns la Părintele Benedict Ghius că nu m-a cunoscut. Dacă Dumnezeu a vrut să păstreze o taină ca aceasta...

- O taină a fost.

- Întrebati-l, că doar trăieste si acum. Nu m-a cunoscut. Eu stiam la cine mă duc! Eu stiam. Si i-am pus niste probleme destul de grave, pe care le întâlneam eu în duhovnicia mea, la parohia Ghindăoani - Neamt, unde eram paroh...

- Ce vreau să vă întreb? Este vorba de bătrânii nostri; de Părintele Paisie care a fost mare, el ne-a crescut pe noi.

- As vrea să te gândesti la sfintirea lui.

- ...si la Părintele Cleopa care se pregăteste mereu de plecare. Cum să umplem noi acest mare gol duhovnicesc care va rămâne după plecarea acestor mari părinti?

- Niciodată nu se poate umple un gol ca al Părintilor.

- Acestia doi nu au egal în toată tara. Eu îti dau un exemplu. Pe Iorga nu-i poate înlocui nimeni! Pe Părintele Stăniloae nu-i poate înlocui nimeni! Sunt fenomene care apar la o sută de ani.

- Asa este.

- Dau tot ce este mai bun din ei. Si noi suntem mostenitorii comorilor lăsate de ei.

- Asa si Părintele Cleopa, la noi.

- Eu am plâns, aici în pat, când a murit Părintele Paisie. Acesta a fost un sfânt.

- El era mai înalt duhovniceste decât Părintele Cleopa. Avea lucrare interioară, vorbea putin si era harismatic. Veneau oamenii de departe si le spunea: "Ce necaz ai avut pe drum?" Simtea oamenii cu duhul! Sau la spovedanie, când cineva uita un păcat, Părintele Paisie îi zicea: "Dar vezi că mai ai un păcat de spus!". Si după aceea spunea omul: "Da, părinte, am mai făcut cutare". Cunostea cu duhul viata omului.

- Avea si răbdarea să-i curete de păcate.

- Extraordinară răbdare. Toti botosănenii care veneau din zona aceea îl căutau. Această zonă a Moldovei a dat oameni mari. Istorici, poeti, muzicieni, ierarhi, monahi, mame, pictori...

- Părinte, noi nu avem pe aici secte. Sunt numai crestini ortodocsi. Crestini blânzi, buni. Si preotii sunt buni, si tinerii si cei în vârstă. Au vocatie de preoti. Si poporul. Părinte, iertati-ne, dar este bun poporul!

- Da. Poporul este blând, afară de unele exceptii.

- Sunt mosteni de-ai lui Stefan cel Mare. Tatăl meu a păstrat actele de răzesie, scrise pe pergament. Le-am predat la Academia Română în păstrare.

- De la Stefan cel Mare?

- De la Stefan cel Mare. Da. Păi, cum altfel? Stefan cel Mare, pe care-i făcea răzesi, le dădea un document la mână, scris pe piele de vitel sau de oaie.

Tata l-a păstrat pe ultimul. Eu l-am depus la Academie, că eu sunt ultimul din familia noastră.

- Si este la Academie?

- La Academie. L-am predat cu acte în regulă.

- Eu nu am văzut cum arată un asemenea act.

- Este si tradus. Acolo sunt mii de documente, de la toti voievozii Moldovei si Munteniei. Sunt mii, părinte. Sunt săli întregi cu asemenea documente.

- Un mic Bizant a fost aici, părinte! Moldova si Muntenia. Un fel de copie a marelui Bizant.

- Iorga a scris o carte: "Bizant după Bizant". Dacă o scria numai pe aceasta si rămânea în istorie. Noi am mostenit Bizantul...