Invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov
Aminteste-ti mereu, ascultarea le
intrece pe toate. Ea intrece postul si rugaciunea! Iar noi nu numai ca nu trebuie
sa o refuzam, trebuie sa alergam in intampinarea ei! Noi trebuie sa rabdam orice
necaz care ar veni din partea fratilor fara sa ne tulburam si sa cartim.
Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu. Cel mai mult
noi ar trebui sa practicam lectura Noului Testament si a Psaltirii. Aceasta
ar trebui facuta in picioare. Din aceasta lectura vine iluminarea mintii care
este schimbata printr-o dumnezeiasca schimbare. Cel ce citeste Sfanta Scriptura
primeste o caldura care in singuratate da nastere la lacrimi, prin care omul
este incalzit iar si iar, umplut de daruri duhovnicesti, care dau o incantare
mintii si inimii dincolo de orice inchipuire.
Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului:
"Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc." (Ps.118,165).
Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai
prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi
pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.
Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se
straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus
Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o
atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul
iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana
si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.
Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa
incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor.
Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele
si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre,
asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie
sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.
In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore - de la zece seara pana la
doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza
aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut
necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate.
Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni
neputincios, ci sanatos si vesel.
Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa
se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile.
Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea
si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa
o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient,
la cina fii moderat.
Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un
somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.
Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne
tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea
intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati
cu harul lui Dumnezeu traiau mult.
Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand
un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere
celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara
nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor
Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : "si
pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele
voastre intru Hristos Iisus" (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii
si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si
ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile
venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci
pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face
lacas al lui Dumnezeu insusi.
Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa
iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: "tulburatu-m-am si n-am
grait" (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa
evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea
sufleteasca "trebuie evitata acedia" si sa te straduiesti a avea un
duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai
iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate
relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea
de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.
Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste
de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice
conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea
tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul.
Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte
in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile
ce i se pun.
Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca
este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este
tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile
fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din
lasitate, trandavie si graire in desert.
Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga
plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai
rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat.
Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea
sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de
intristare, nu este deloc un pacat.
Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru
bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul
Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun
inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.
Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este
cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel
patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva
nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.