Cuvânt înainte
Cartea de fată,
intitulată "Ortodoxia si religia viitorului", pe care o publicăm în traducere
românească, a fost scrisă în anul 1972, de Ieromonahul Serafim Rose (+1982),
vestit ascet si scriitor bisericesc, vietuitor din obstea Mânăstirii Sfântul
Paisie din nordul Californiei.
Fără îndoială, cartea a fost scrisă pentru spatiul american,
lipsit de traditie si cultură patristică, cu o populatie foarte variată, etnic
si religios, lovită de tot felul de rivalităti si frământări sectare, crestine
si necrestine furibunde, duse uneori până la crimă.
Încă de la început, cartea a avut un larg ecou în lumea
crestină ortodoxă din Statele Unite ale Americii, prin faptul că dezvăluie, cu
numeroase argumente biblice si stiintifice, prozelitismul religios de toate
nuantele, care a găsit un teren prolific într-o tară atât de vastă, cu cel mai
mare număr de confesiuni, secte si grupări religioase din toată lumea.
Autorul a urmărit, în general, două aspecte principale.
Întâi, studierea si analiza exactă a fenomenului religios
autohton, în contextul conglomeratului multinational specific.
Al doilea, constatarea unui crud adevăr, că majoritatea
grupărilor crestine neoprotestante, ca si a celor necrestine, de origine
oriental-asiatică, actionează si fac prozelitism sub influenta mascată a
duhurilor rele, demonice, fapt care tulbură mult si dă de gândit oricărui
crestin adevărat, care crede cu tărie în Hristos.
Între acestea sunt amintite atât organizatiile asiatice
păgâne, de tot felul, mai ales cele hinduse, budiste, yoghine, zen si meditatie
transcedentală, care actionează cu forte satanice oculte, ca: vrăjitorie, magie,
ocultism, hipnoză, bioenergie, satanism etc., cât si grupările sectare
neoprotestante, cu tot felul de aberatii religioase.
Toate împreună urmăresc un singur scop: îndepărtarea
crestinilor de la Biserica Ortodoxă Apostolică si realizarea unei religii
sincretiste universale, numită si "Noua Eră", care va trebui să cuprindă toate
confesiunile crestine si necrestine, în perspectiva asteptării unui nou "Mesia",
care va fi, desigur, Antihrist, cum citim în Sfânta Scriptură.
Autorul acestei cărti, fiind un suflet luminat si devotat lui
Hristos, trage un puternic semnal de alarmă în America, ale cărui ecouri au
ajuns si în Europa, prin traducerea acestei lucrări în câteva limbi de mare
circulatie.
Desi în spatiul balcanic ortodox nu se întâlnesc atâtea
grupări si organizatii sectare neoprotestante si oriental păgâne ca în America
de Nord, totusi asaltul sectar de toate nuantele din ultimii ani atrage atentia
tuturor.
Aceasta ne-a obligat si pe noi să traducem cartea de fată a
Părintelui Serafim Rose, pe care o considerăm cea mai bună, fiind bine
documentată si mai realistă în ceea ce priveste prozelitismul religios actual si
scopul lor ascuns, demonic, de distrugere a Bisericii vii, întemeiată de Hristos
prin Sfintii Apostoli si a moralei evanghelice traditionale sacre, pentru a
semăna în locul Ortodoxiei, apostazia, ateismul, haosul, satanismul,
sincretismul religios, crima, violenta, pornografia, homosexualitatea,
sinuciderea, sectarismul de tot felul, ura, moartea fără Dumnezeu si osânda
vesnică.
Or, nu putem accepta ca puterile iadului si ale întunericului
sectar si păgân să se instaureze în tările noastre ortodoxe bimilenare. Si
credem cu toată tăria că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, pentru rugăciunile
Preacuratei Maicii Sale si ale tuturor sfintilor Săi, nu ne va lăsa biruiti de
puterea si armele satanei, căci Însusi El a zis Sfântului Apostol Petru:
...Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, si portile iadului (gurile
sectarilor) nu o vor birui. (Matei 16,18)
Asa cum a rezistat Ortodoxia în timpul marilor persecutii
păgâne din primele secole; cum a iesit biruitoare în fata marilor eresuri, care
au tulburat Biserica lui Hristos peste o mie de ani; cum am supravietuit în fata
marilor migratii păgâne din răsăritul asiatic si în fata imperiului otoman
cotropitor, ca si în fata comunismului satanic din secolul nostru, avem toată
speranta că vom rezista si de acum înainte, cu puterea si harul lui Hristos.
Războiul nedeclarat al grupărilor religioase, crestine si
necrestine, al satanismului si al fortelor oculte de tot felul are un singur
scop: nimicirea Ortodoxiei si a trăirii duhovnicesti în Hristos, folosind toate
armele întunericului, pregătind astfel venirea lui Antihrist.
Această carte se adresează în special intelectualilor si
tinerilor, studenti si adolescenti, care sunt cel mai afectati de practicile
demonice, paranormale, fie din curiozitate, fie din mândrie, fie din lipsă de
educatie religioasă, după atâtia ani de ateism si dezamăgire.
Lor le recomandăm în primul rând această carte, pentru a
cunoaste adevărul despre secte si practicile orientale si a nu le cădea pradă
din nestiintă. Căci se stie că nu putini tineri si chiar intelectuali practică
yoga, spiritism, ocultism, magic, vrăjitorie, satanism etc., renuntând la
biserică, la rugăciune, la Sfânta Liturghie, la traditia patristică ortodoxă si
la bucuria învierii în Iisus Hristos.
Toti acesti fii ai Bisericii Ortodoxe si ai Neamului trebuie
salvati, trebuie reîntorsi în sânul Ortodoxiei si în bratele lui Hristos. Suntem
încredintati că această carte are darul de a descoperi adevărul despre aceste
secte si "miscări" satanice, si poate contribui nu putin la recuperarea
tineretului afectat din zilele noastre.
Pentru a birui în această grea luptă profetită de Însusi
Hristos, trebuie să ne înarmăm cu toate armele Duhului Sfânt, care sunt: dreapta
credintă ortodoxă, rugăciunea neîncetată acasă, pe cale si la biserică; postul,
deasa spovedanie, împărtăsania regulată, ascultarea de duhovnic, citirea
cărtilor sfinte, milostenia, viata crestină curată, ascultarea, smerenia,
cinstirea Sfintei Cruci, si, mai ales, trăirea în iubire si iertare, în numele
lui Iisus Hristos, Care a spus Sfintilor Apostoli si prin ei nouă tuturor:
Îndrăzniti, Eu am biruit lumea! (Ioan 16,33)
REDACŢIA
Prefata editorului
la editia a patra [1]
Părintele
Serafim Rose, autorul acestei cărti, a fost unul din acei oameni rari, în care
geniul intelectual s-a unit cu adâncimea covârsitoare a unei inimi pline de
iubire. Preocupat de la o vârstă foarte fragedă de problema fundamentală a
Adevărului, el L-a descoperit după căutări chinuitoare, nu sub forma vreunei
idei abstracte sau a unui sistem, ci în Însăsi Persoana lui Iisus Hristos, asa
cum i S-a descoperit El în plinătatea Bisericii Crestin Ortodoxe.
Nu mult după ce a descoperit Ortodoxia la începutul anilor
1960, Părintele Serafim [2] a început să studieze, din
această nouă perspectivă, curentele filosofice, sociale si spirituale ale lumii
contemporane, cărora le-a demonstrat, la lumina Descoperirii dumnezeiesti,
caracterul constitutiv nihilist. Acest studiu avea să rezulte într-o lucrare
filosofică de mari proportii, intitulată Împărătia omului si Împărătia lui
Dumnezeu.
Dar din cauza unor griji mai urgente, precum organizarea unei
frătii misionare ortodoxe si a unei reviste aferente, cartea nu a fost terminată
niciodată. Unul din principalele capitole despre "noua spiritualitate" a
vremurilor din urmă nu a rămas decât sub forma de note si plan general. Totusi
cu ani mai târziu, când Părintele Serafim avea să plece spre a vietui ca monah
în muntii din nordul Californiei, el a revenit asupra problematicii "noii
spiritualităti".
De data aceasta însă modul său de a întelege crestinismul
ortodox era considerabil lărgit, atât datorită studiului teoretic cât si, mai
ales, trăirii si ascezei personale. În acest cadru de studiu întărit de
rugăciune apărea si mai puternic contrastul dintre curentele pseudo-spirituale
si adevărata viată duhovnicească mântuitoare care pune accentul pe trezvie.
Limbajul folosit de Părintele Serafim pentru descrierea acestor realităti
spirituale complexe nu este nici pe departe dificil sau obscur ci, dimpotrivă,
accesibil si la obiect.
Prezenta lucrare a apărut la mijlocul anilor 1970 si ea
precizează lapidar si fără echivoc pozitia Ortodoxiei fată de curentele
spirituale contemporane, într-un limbaj ai cărui termeni sunt limpezi si rostiti
cu voce tare. Chiar dacă Părintele Serafim folosea în lucrările sale un ton
întrucâtva mai atenuat, el nu ocolea niciodată adevărul ce trebuia rostit; el
avea constiinta clară că timpul pe care î1 mai avem la dispozitie este scurt, si
că el trebuie răscumpărat, mai ales că, azi ca si ieri, numărul căderilor de la
dreapta credintă creste văzând cu ochii, iar formele pe care acestea le capătă
sunt din ce în ce mai subtile.
Părintele Serafim avea constiinta că trebuie să-i scuture pe
contemporanii săi din somnul lenevirii si al înselării de sine si să le indice
calea adevărului. Această atitudine multi cititori o apreciază, altii în schimb
o consideră dură în mod inutil. Acestora din urmă le recomandăm să citească si
conferintele pastorale ale Părintelui Serafim, apărute atât în volum cat si în
publicatia "The Orthodox Word".[3]
În aceste conferinte, tonul Părintelui Serafim, desi "sever"
în demascarea înselăciunilor demonice - care le anulează si celor mai bine
intentionati, orice sansă de mântuire -, îsi păstrează cu toate acestea o
căldură plină de compasiune fată de cei cărora le vorbeste.
La zece ani de la aparitia primei editii revizuite,
Ortodoxia si religia viitorului ar putea părea o lucrare depăsită. Dar o
carte despre miscările religioase contemporane cu greu îsi poate păstra
noutatea. Multe celebrităti religioase, asemenea stelelor de cinema, dispar spre
a face loc altora noi; unele dintre ele se mentin, schimbându-si doar numele la
fiecare câtiva ani. Nu cu mult înainte de sfârsitul vietii sale, Părintele
Serafim a fost rugat să mai adauge si alte capitole cărtii sale, precum
Sufismul. Dacă ar mai fi trăit, chiar aceasta a sasea retipărire ar fi cunoscut
lărgiri substantiale.
Desi unele dintre miscările descrise în aceste pagini nu mai
sunt poate atât de la modă, ele sunt totusi prezente, dar sub alte înfătisări;
căci manifestările religioase noi nu sunt altceva decât variante ale altora
vechi. Astfel, observatiile Părintelui Serafim sunt la fel de valabile astăzi ca
si în ziua în care le-a formulat întâia oară. Mai mult. Trecerea timpului nu a
făcut decât să confirme exactitatea interpretării lor. "Noua spiritualitate" s-a
conturat tocmai în directia descrisă de Părintele Serafim.
În societatea americană termenul de "New Age" este deja
consacrat în limbajul cotidian si acceptat de către societate. Faptul acesta a
provocat un adevărat val de publicatii crestine mai ales din directia
Bisericilor Protestante - care semnalau pericolele noilor orientări. Una dintre
ele, care a devenit foarte repede cunoscută si care se intitulează "The
Seduction of Christianity" (Seductia Crestinismului) dă la iveală modul în care
"noua spiritualitate" se infiltrează chiar în sânul Bisericilor crestine
principale.
Astfel de lucrări demonstrează că societatea contemporană
devine din ce în ce mai constientă de realităti pe care Părintele Serafim le
văzuse prefigurându-se cu multi ani înainte. Însă, lipsa unei viziuni ortodoxe
asupra existentei, singura care totalizează întreaga experientă a crestinismului
de-a lungul veacurilor, nu le permite din păcate acestor autori să scoată
convingător în evidentă superioritatea învătăturii Mântuitorului Iisus Hristos
în fata acestei asa-zise "noi spiritualităti". Acesti autori indică just
pericolele care se ascund în practicile mistice necrestine, dar ei nu pot opune
acestor practici modelul unei vieti spirituale cu adevărat duhovnicesti, prin
care persoana umană se poate ridica până la contemplarea lui Dumnezeu, asa cum
ne apare descris în operele ascetice ortodoxe (filocalice) si în Vietile
Sfintilor.
Mai mult. Acesti autori nu sesizează că tocmai climatul de
sărăcire spirituală a unui crestinism diminuat si atenuat din lumea (mai ales)
occidentală este cel care a favorizat aparitia acestei "noi constiinte
religioase". În multitudinea curentelor religioase care de care mai ispititoare
se află antrenate multe persoane de bună credintă. Dar cel însetat să afle
adevărul si sincer cu sine însusi va trebui să aibă curajul de a merge până la
capăt în acceptarea Adevărului, asa cum ni s-a descoperit el în Persoana lui
Hristos.
Astăzi în Rusia diferitele forme de pseudo-spiritualitate se
bucură de o popularitate uluitoare, lucru pe care îl prevăzuse deja Părintele
Serafim. Poporul rus, asfixiat de atmosfera groasă de materialism în care statul
sovietic l-a silit să trăiască, crede că orice doctrină sau curent care îsi
spune "spiritual" îi si poate aduce mântuirea. Dar în atmosfera actuală "de
deschidere" din interiorul Rusiei, se poartă discutii aprinse, nu numai pe tema
noilor curente spiritualisto-religioase, ci si pe tema Ortodoxiei traditionale.
La nivel oficial avem de-a face cu un discurs ortodox patetic datorat faptului
că ierarhii numiti de Statul Sovietic sunt ei însisi adeptii unui crestinism
diminuat si confortabil ai unui crestinism dispus la compromisuri, adică ai unui
Crestinism lipsit de Crucea lui Hristos.
Acest fel de crestinism face si el parte din "religia
viitorului", adică religia mondial-universalistă a lui Antihrist, al cărui tel
suprem este să incorporeze crestinismul în propria sa doctrină, dar după ce va
fi eliminat din el, pe neobservate, însăsi arma mântuirii noastre, adică Sfânta
Cruce a lui Hristos.
La un nivel care scapă ochiului public si camerelor de luat
vederi, există oameni în Rusia (ca si în întreaga lume ortodoxă (n. tr.)), care
predică cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu si multi care au o trăire autentică în
duhul curat ortodox. Credinciosii însetează după literatura religioasă autentică
si multi dintre ei au capacitatea duhovnicească de a deosebi adevărul de
minciună. Acestia sunt oamenii care se hrănesc cu cele mai adânci învătături ale
Sfintei Traditii Ortodoxe la focul cărora s-a lămurit si format si Părintele
Serafim Rose.
Iesind căliti de pe urma terorii celor saptezeci de an de
persecutii, acesti oameni sunt gata să-L urmeze pe Hristos pe Golgota iar
eroismul lor este un imbold si pentru noi, cei din Occident, să rezistăm si să
luptăm contra ispitelor care ne înconjoară si care sunt cel mai adesea de o
subtilitate perversă si subversivă.
În acest context cartea Părintelui Serafim Rose poate fi
socotită fără teamă o scriere spirituală clasică a vremurilor noastre si credem
că aceasta a sasea reeditarea va mai fi urmată si de altele. Reactiile pe care
tipărirea ei deja le-a suscitat sunt cu totul remarcabile. Anul trecut de
exemplu, doamna Constance Cumbey, avocată crestină, autoare a cărtii de mare
popularitate: "Pericolele curcubeului" The Hidden Dangers of the Rainbow
[4], ne-a scris că lectura cărtii Ortodoxia si religia viitorului este
comparabilă, pe lângă alte lucrări din domeniu, cu tăria unui izvor de apă vie.
Ea a recomandat această carte publicului si a prezentat-o în interviuri
televizate.
Reactia din interiorul Rusiei a fost si mai surprinzătoare.
Fără ca cineva din Vest să încerce să-l facă cunoscut pe Părintele Serafim
publicului rus, acesta l-a descoperit singur, în pofida tuturor piedicilor si
riscurilor ridicate de regimul ateist. Au apărut traduceri rusesti ale cărtilor,
Ortodoxy and the Religion of the Future (Ortodoxia si religia
viitorului), The Soul after Death (Sufletul după moarte), God's
Revelation to the Human Heart (Descoperirea lui Dumnezeu din inimă) si ale
multora din articolele sale; aceste materiale sunt distribuite în texte bătute
la masină căci nu este permisă tipărirea lor.
Judecând după corespondenta pe care continuăm să o primim,
putem afirma că Părintele Serafim este cunoscut în întreaga Rusie. Oamenii de
acolo ne cer mereu alte si alte lucrări ale "gânditorului ieromonah Serafim
Rose”. Ortodoxia si religia viitorului îi interesează cu deosebire pentru
că ea răspunde unei realităti stringente: ritmul alarmant în care noi curente
spiritualiste se infiltrează prin fraudă în Rusia de azi.
Fie ca această carte să continue să lumineze, cu ajutorul lui
Dumnezeu, pe cei ce doresc să iasă din întuneric, si să-i întărească spre
Hristos pe cei ce păsesc în lumina convingerii că strâmtă este calea ce duce la
viata vesnică.
Părintele Damaschin
Mânăstirea Sf. Gherman de Alaska
Platina, California, 1989
Orice erezie îsi revendică propria "spiritualitate" si
propria metodă de practicare a vietii religioase. Romano-catolicismul de exemplu
a avut până de curând o notă a sa distinctivă concretizată prin "cultul inimii
sacre", primatul papal, purgatoriul si indulgentele, revelatiile diferitilor
"mistici" si alte asemenea elemente, în care observatorul crestin-ortodox atent
detectează tot atâtea manifestări practice ale erorilor teologice ale Romei în
cadrul spiritualitătii romano-catolice contemporane.
Si protestantismul fundamentalist are propriul său mod de a
practica rugăciunea, cântările sale tipice si propria sa cale către o
"renastere" spirituală, elemente care reflectă si ele, la rândul lor, erorile
dogmatice fundamentale proprii protestantismului. În cartea de fată însă, ne vom
ocupa de "spiritualitatea" ecumenismului, erezia de căpetenie a secolului XX.
Până de curând se putea considera că Ecumenismul este ceva
prea artificial si prea sincretic pentru a i se putea atribui o spiritualitate
specifică: agendele de lucru cu program "liturgic" ale întrunirilor ecumenice
mari si mici presupuneau, nimic mai mult, decât o slujbă protestantă de
duminică, ceva mai elaborată decât una obisnuită.
Ecumenismul este erezia care are la bază credinta că, de
fapt, nu există o Biserică văzută a lui Hristos si că structura sa vizibilă la
nivelul societătii umane se formează de abia acum, prin eforturile universaliste
ale Ecumenismului de a uni toate Bisericile crestine (si chiar pe cele
necrestine) într-o unică Biserică mondială. Natura însăsi a Ecumenismului este
aceea de a crea în sufletele adeptilor săi anumite atitudini spirituale care, cu
timpul, să producă o "pietate" si o "spiritualitate" tipic ecumeniste.
Privind în jurul nostru nu se poate să nu remarcăm o anumită
atitudine de "expectatie" si "căutare" religioasă pe care sufletele pustiite ale
desertului ecumenist si-o rezolvă în "spiritul" unei "pietăti" care nu mai este
simplu protestantă în esenta sa. Odată realizată această constatare nu se poate
să nu vedem că timpul "spiritualitătii" si "pietătii" tipic ecumeniste deja a
sosit.
Această carte a început să fie scrisă în 1971 si ea a constat
dintr-un studiu al celei mai noi initiative "ecumenice" si anume "deschiderea
dialogului cu religiile necrestine".
Patru din capitolele acestei cărti s-au tipărit în periodicul
"The Orthodox Word" (Cuvântul Ortodox) în anii 1971 si 1972, si anume cele
continând un raport al evenimentelor petrecute începând cu ultima parte a anilor
1960 si până la începutul anului 1972. Ultimul dintre aceste capitole constă
dintr-o discutie amănuntită asupra "renasterii harismatice", care tocmai fusese
adoptată de mai multi preoti din America, miscare identificată a fi o variantă a
"spiritualitătii ecumeniste ce însumează experiente religioase specific
necrestine”.
Mai cu seamă acest din urmă capitol a stârnit un mare interes
printre crestinii ortodocsi, convingându-i pe multi dintre ei să nu se alăture
miscării "harismatice". Altii, care deja participau la întrunirile
"harismatice", au hotărât, în urma lecturii acestui capitol, să părăsească
miscarea si au confirmat prin mărturiile lor multe din concluziile articolului
privitoare la ea. De atunci încoace, "miscarea harismatică" a parohiilor
"ortodoxe" din America a adoptat în întregime limbajul si tehnicile unei
reînnoiri tipic protestante, după cum aflăm din periodicul The Logos
(Logosul) editat de Pr. Eusebius Stephanou; si orice observator serios remarcă
imediat caracterul eminamente neortodox al unei atari "reînnoiri".
Însă, în pofida mentalitătii protestante a initiatorilor si
animatorilor săi, "renasterea harismatică" este, în calitate de miscare
"spirituală", un curent care depăseste sfera de definitie protestantă. În
articolul mentionat am caracterizat aceste practici harismatice folosind
expresia de "mediumism crestin", pe care mi l-au sugerat chiar mărturiile celor
care au făcut experienta lor în mod direct - si am demonstrat sorgintea lor
"spiritualist-ecumenistă" care generează, sub ochii nostri, noua religie
necrestină a viitorului.
În vara anului 1974, una din mânăstirile Bisericii Ruse din
Exil aflate în America a primit vizita unui tânăr care fusese îndreptat
într-acolo (la chilia unui anumit monah) de către un anumit "spirit" care îl
însotea pretutindeni, nepărăsindu-l niciodată.
În timpul scurtei sale sederi la mânăstire, monahii au aflat,
din vorbă în vorbă, care era povestea acelui tânăr. Provenea dintr-o familie
protestantă de tip conservator a cărei atmosferă de uscăciune spirituală îl
nemultumea profund. Deschiderea către experientele cu adevărat "spirituale" i-a
fost provocată prin intermediul bunicii sale penticostale. La contactul cu
Biblia dăruită de aceasta, el a primit brusc "daruri spirituale", dintre care
mai cu seamă acel "spirit" invizibil care îi dădea instructiuni precise
referitoare la directia în care să se îndrepte si în ce locuri să călătorească.
Tot printre "darurile" primite se număra si capacitatea de hipnoză a
eventualilor interlocutori, cărora le putea induce chiar fenomenul de levitatie
(cu care adeseori îi teroriza, în glumă, pe ateii din anturajul său).
Uneori i se întâmpla să se îndoiască de provenienta divină a
"darurilor" sale, dar aceste îndoieli îi erau spulberate la gândul că
"uscăciunea" sa spirituală dispăruse, că prin contactul cu Biblia el renăscuse
"spiritual" si că acum ducea o viată foarte bogată în rugăciune si în
"spiritualitate".
În urma vizitei la acea mânăstire ortodoxă si mai ales după
lectura articolului despre "renasterea harismatică", acest tânăr a admis că
pentru întâia oară a aflat o explicare clară experientelor sale "spirituale". El
a mărturisit chiar că se prea poate ca "spiritul" care îl însotea pretutindeni
să fi fost unul malefic. Dar această constatare nu a părut să-l afecteze si el
părăsi mânăstirea fără să se fi convertit la Ortodoxie.
Doi ani mai târziu, când acest tânăr vizită din nou
mânăstirea, el declară că renuntase la activitătile "harismatice" ca fiind prea
primejdioase si că îsi găsise linistea sufletului în meditatia Zen.
Această strânsă legătură dintre experientele spirituale
"crestine" si cele orientale este o caracteristică inconfundabilă a
spiritualitătii "ecumenice" contemporane. La această a doua editie la cartea de
fată s-au adăugat noi informatii de ultimă oră privitoare la cultele religioase
orientale si la un anume fenomen "secular" major care contribuie la formarea
unei "noi constiinte religioase", chiar si printre rândurile asa-zisilor atei.
Este adevărat că nici unul dintre aceste elemente nu are
semnificatie hotărâtoare în orientarea spirituală a omului contemporan, dar
fiecare dintre ele exemplifică într-un mod propriu setea cu care omul
contemporan doreste aflarea unei căi sufletesti care să nu semene cu
crestinismul lipsit de vlagă cu care l-a obisnuit protestantismul si
catolicismul din lumea occidentală. Dar toate aceste elemente însumate dau la
iveală o înspăimântătoare unitate a demersului lor, iar scopul final si malefic
al acestui demers concertat luceste deja la orizont.
La scurtă vreme după publicarea acestui articol despre
"renasterea harismatică", am primit o scrisoare la redactia publicatiei “The
Orthodox Word" prin care un teolog si trăitor recunoscut si respectat din
ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse ne-a spus: "Ceea ce ati descris în această
carte nu este altceva decât religia viitorului, religia lui Antihrist".
Pe măsură ce astfel de forme de falsă spiritualitate pun
stăpânire până si pe acei oameni care îsi spun crestini ortodocsi, ne
înspăimântăm de dimensiunile înselăciunii care îi pândeste pe crestini
neavertizati si neîntăriti duhovniceste.
Această carte se doreste a fi un semnal de alarmă si un
îndemn la trăire în dreapta credintă a lui Hristos, constientă si
constientizată, mai ales în lumea posedată de duhuri necurate în care trăim.
Cartea de fată nu este o tratare exhaustivă a noii religii, care nici nu a atins
de altfel faza sa finală de dezvoltare. Ea este doar o explorare preliminară a
acelor tendinte spirituale care pregătesc doar drumul adevăratei religii
anticrestine, o religie care îsi va mentine doar o fatadă de crestinism, dar al
cărei continut se va baza pe experiente "initiatice" de natură demonică.
Fie ca acest raport asupra activitătilor satanice, care se
duc din ce în ce mai evident si mai pe fată, adeseori în chiar rândurile
crestinilor ortodocsi, să-i facă pe acestia din urmă să înteleagă că din
nebăgare de seamă ei pot pierde harul Duhului Sfânt. Fie ca Duhul Sfânt să-i
îndemne, pe de altă parte, să nu se îndepărteze niciodată de adevăratele izvoare
ale trăirii crestine: Sfânta Scriptură si învătătura Sfintilor Părinti ai
Bisericii Ortodoxe.
NOTE:
[1]. ianuarie 1990
[2]. pe atunci Eugene (n.tr.)
[3]. Vezi cartea sa God's Revelation to the Human Heart, (Platina California, 1987) si articolele "In Step with Sts. Patrick and Gregory of Tours"( in The Ortodox Word, Platina, California, no.136), "Raising the Mind, Warming the Heart" (The Orthodox Word, no. 126), “The Orthodox Word-View" (The Ortodox Word no. 105), si "Ortodoxy in the USA" (The Orthodox Word, no. 94).
[4]. Citată pe larg in cartea lui Bruno Wurtz, New Age, Ed. de Vest, 1992, 1994 (n. tr.)
[5]. martie, 1979