Cuvânt înainte
Cartea de fatã,
intitulatã "Ortodoxia si religia viitorului", pe care o publicãm în traducere
româneascã, a fost scrisã în anul 1972, de Ieromonahul Serafim Rose (+1982),
vestit ascet si scriitor bisericesc, vietuitor din obstea Mânãstirii Sfântul
Paisie din nordul Californiei.
Fãrã îndoialã, cartea a fost scrisã pentru spatiul american,
lipsit de traditie si culturã patristicã, cu o populatie foarte variatã, etnic
si religios, lovitã de tot felul de rivalitãti si frãmântãri sectare, crestine
si necrestine furibunde, duse uneori pânã la crimã.
Încã de la început, cartea a avut un larg ecou în lumea
crestinã ortodoxã din Statele Unite ale Americii, prin faptul cã dezvãluie, cu
numeroase argumente biblice si stiintifice, prozelitismul religios de toate
nuantele, care a gãsit un teren prolific într-o tarã atât de vastã, cu cel mai
mare numãr de confesiuni, secte si grupãri religioase din toatã lumea.
Autorul a urmãrit, în general, douã aspecte principale.
Întâi, studierea si analiza exactã a fenomenului religios
autohton, în contextul conglomeratului multinational specific.
Al doilea, constatarea unui crud adevãr, cã majoritatea
grupãrilor crestine neoprotestante, ca si a celor necrestine, de origine
oriental-asiaticã, actioneazã si fac prozelitism sub influenta mascatã a
duhurilor rele, demonice, fapt care tulburã mult si dã de gândit oricãrui
crestin adevãrat, care crede cu tãrie în Hristos.
Între acestea sunt amintite atât organizatiile asiatice
pãgâne, de tot felul, mai ales cele hinduse, budiste, yoghine, zen si meditatie
transcedentalã, care actioneazã cu forte satanice oculte, ca: vrãjitorie, magie,
ocultism, hipnozã, bioenergie, satanism etc., cât si grupãrile sectare
neoprotestante, cu tot felul de aberatii religioase.
Toate împreunã urmãresc un singur scop: îndepãrtarea
crestinilor de la Biserica Ortodoxã Apostolicã si realizarea unei religii
sincretiste universale, numitã si "Noua Erã", care va trebui sã cuprindã toate
confesiunile crestine si necrestine, în perspectiva asteptãrii unui nou "Mesia",
care va fi, desigur, Antihrist, cum citim în Sfânta Scripturã.
Autorul acestei cãrti, fiind un suflet luminat si devotat lui
Hristos, trage un puternic semnal de alarmã în America, ale cãrui ecouri au
ajuns si în Europa, prin traducerea acestei lucrãri în câteva limbi de mare
circulatie.
Desi în spatiul balcanic ortodox nu se întâlnesc atâtea
grupãri si organizatii sectare neoprotestante si oriental pãgâne ca în America
de Nord, totusi asaltul sectar de toate nuantele din ultimii ani atrage atentia
tuturor.
Aceasta ne-a obligat si pe noi sã traducem cartea de fatã a
Pãrintelui Serafim Rose, pe care o considerãm cea mai bunã, fiind bine
documentatã si mai realistã în ceea ce priveste prozelitismul religios actual si
scopul lor ascuns, demonic, de distrugere a Bisericii vii, întemeiatã de Hristos
prin Sfintii Apostoli si a moralei evanghelice traditionale sacre, pentru a
semãna în locul Ortodoxiei, apostazia, ateismul, haosul, satanismul,
sincretismul religios, crima, violenta, pornografia, homosexualitatea,
sinuciderea, sectarismul de tot felul, ura, moartea fãrã Dumnezeu si osânda
vesnicã.
Or, nu putem accepta ca puterile iadului si ale întunericului
sectar si pãgân sã se instaureze în tãrile noastre ortodoxe bimilenare. Si
credem cu toatã tãria cã Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, pentru rugãciunile
Preacuratei Maicii Sale si ale tuturor sfintilor Sãi, nu ne va lãsa biruiti de
puterea si armele satanei, cãci Însusi El a zis Sfântului Apostol Petru:
...Pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea, si portile iadului (gurile
sectarilor) nu o vor birui. (Matei 16,18)
Asa cum a rezistat Ortodoxia în timpul marilor persecutii
pãgâne din primele secole; cum a iesit biruitoare în fata marilor eresuri, care
au tulburat Biserica lui Hristos peste o mie de ani; cum am supravietuit în fata
marilor migratii pãgâne din rãsãritul asiatic si în fata imperiului otoman
cotropitor, ca si în fata comunismului satanic din secolul nostru, avem toatã
speranta cã vom rezista si de acum înainte, cu puterea si harul lui Hristos.
Rãzboiul nedeclarat al grupãrilor religioase, crestine si
necrestine, al satanismului si al fortelor oculte de tot felul are un singur
scop: nimicirea Ortodoxiei si a trãirii duhovnicesti în Hristos, folosind toate
armele întunericului, pregãtind astfel venirea lui Antihrist.
Aceastã carte se adreseazã în special intelectualilor si
tinerilor, studenti si adolescenti, care sunt cel mai afectati de practicile
demonice, paranormale, fie din curiozitate, fie din mândrie, fie din lipsã de
educatie religioasã, dupã atâtia ani de ateism si dezamãgire.
Lor le recomandãm în primul rând aceastã carte, pentru a
cunoaste adevãrul despre secte si practicile orientale si a nu le cãdea pradã
din nestiintã. Cãci se stie cã nu putini tineri si chiar intelectuali practicã
yoga, spiritism, ocultism, magic, vrãjitorie, satanism etc., renuntând la
bisericã, la rugãciune, la Sfânta Liturghie, la traditia patristicã ortodoxã si
la bucuria învierii în Iisus Hristos.
Toti acesti fii ai Bisericii Ortodoxe si ai Neamului trebuie
salvati, trebuie reîntorsi în sânul Ortodoxiei si în bratele lui Hristos. Suntem
încredintati cã aceastã carte are darul de a descoperi adevãrul despre aceste
secte si "miscãri" satanice, si poate contribui nu putin la recuperarea
tineretului afectat din zilele noastre.
Pentru a birui în aceastã grea luptã profetitã de Însusi
Hristos, trebuie sã ne înarmãm cu toate armele Duhului Sfânt, care sunt: dreapta
credintã ortodoxã, rugãciunea neîncetatã acasã, pe cale si la bisericã; postul,
deasa spovedanie, împãrtãsania regulatã, ascultarea de duhovnic, citirea
cãrtilor sfinte, milostenia, viata crestinã curatã, ascultarea, smerenia,
cinstirea Sfintei Cruci, si, mai ales, trãirea în iubire si iertare, în numele
lui Iisus Hristos, Care a spus Sfintilor Apostoli si prin ei nouã tuturor:
Îndrãzniti, Eu am biruit lumea! (Ioan 16,33)
REDACÞIA
Prefata editorului
la editia a patra [1]
Pãrintele
Serafim Rose, autorul acestei cãrti, a fost unul din acei oameni rari, în care
geniul intelectual s-a unit cu adâncimea covârsitoare a unei inimi pline de
iubire. Preocupat de la o vârstã foarte fragedã de problema fundamentalã a
Adevãrului, el L-a descoperit dupã cãutãri chinuitoare, nu sub forma vreunei
idei abstracte sau a unui sistem, ci în Însãsi Persoana lui Iisus Hristos, asa
cum i S-a descoperit El în plinãtatea Bisericii Crestin Ortodoxe.
Nu mult dupã ce a descoperit Ortodoxia la începutul anilor
1960, Pãrintele Serafim [2] a început sã studieze, din
aceastã nouã perspectivã, curentele filosofice, sociale si spirituale ale lumii
contemporane, cãrora le-a demonstrat, la lumina Descoperirii dumnezeiesti,
caracterul constitutiv nihilist. Acest studiu avea sã rezulte într-o lucrare
filosoficã de mari proportii, intitulatã Împãrãtia omului si Împãrãtia lui
Dumnezeu.
Dar din cauza unor griji mai urgente, precum organizarea unei
frãtii misionare ortodoxe si a unei reviste aferente, cartea nu a fost terminatã
niciodatã. Unul din principalele capitole despre "noua spiritualitate" a
vremurilor din urmã nu a rãmas decât sub forma de note si plan general. Totusi
cu ani mai târziu, când Pãrintele Serafim avea sã plece spre a vietui ca monah
în muntii din nordul Californiei, el a revenit asupra problematicii "noii
spiritualitãti".
De data aceasta însã modul sãu de a întelege crestinismul
ortodox era considerabil lãrgit, atât datoritã studiului teoretic cât si, mai
ales, trãirii si ascezei personale. În acest cadru de studiu întãrit de
rugãciune apãrea si mai puternic contrastul dintre curentele pseudo-spirituale
si adevãrata viatã duhovniceascã mântuitoare care pune accentul pe trezvie.
Limbajul folosit de Pãrintele Serafim pentru descrierea acestor realitãti
spirituale complexe nu este nici pe departe dificil sau obscur ci, dimpotrivã,
accesibil si la obiect.
Prezenta lucrare a apãrut la mijlocul anilor 1970 si ea
precizeazã lapidar si fãrã echivoc pozitia Ortodoxiei fatã de curentele
spirituale contemporane, într-un limbaj ai cãrui termeni sunt limpezi si rostiti
cu voce tare. Chiar dacã Pãrintele Serafim folosea în lucrãrile sale un ton
întrucâtva mai atenuat, el nu ocolea niciodatã adevãrul ce trebuia rostit; el
avea constiinta clarã cã timpul pe care î1 mai avem la dispozitie este scurt, si
cã el trebuie rãscumpãrat, mai ales cã, azi ca si ieri, numãrul cãderilor de la
dreapta credintã creste vãzând cu ochii, iar formele pe care acestea le capãtã
sunt din ce în ce mai subtile.
Pãrintele Serafim avea constiinta cã trebuie sã-i scuture pe
contemporanii sãi din somnul lenevirii si al înselãrii de sine si sã le indice
calea adevãrului. Aceastã atitudine multi cititori o apreciazã, altii în schimb
o considerã durã în mod inutil. Acestora din urmã le recomandãm sã citeascã si
conferintele pastorale ale Pãrintelui Serafim, apãrute atât în volum cat si în
publicatia "The Orthodox Word".[3]
În aceste conferinte, tonul Pãrintelui Serafim, desi "sever"
în demascarea înselãciunilor demonice - care le anuleazã si celor mai bine
intentionati, orice sansã de mântuire -, îsi pãstreazã cu toate acestea o
cãldurã plinã de compasiune fatã de cei cãrora le vorbeste.
La zece ani de la aparitia primei editii revizuite,
Ortodoxia si religia viitorului ar putea pãrea o lucrare depãsitã. Dar o
carte despre miscãrile religioase contemporane cu greu îsi poate pãstra
noutatea. Multe celebritãti religioase, asemenea stelelor de cinema, dispar spre
a face loc altora noi; unele dintre ele se mentin, schimbându-si doar numele la
fiecare câtiva ani. Nu cu mult înainte de sfârsitul vietii sale, Pãrintele
Serafim a fost rugat sã mai adauge si alte capitole cãrtii sale, precum
Sufismul. Dacã ar mai fi trãit, chiar aceasta a sasea retipãrire ar fi cunoscut
lãrgiri substantiale.
Desi unele dintre miscãrile descrise în aceste pagini nu mai
sunt poate atât de la modã, ele sunt totusi prezente, dar sub alte înfãtisãri;
cãci manifestãrile religioase noi nu sunt altceva decât variante ale altora
vechi. Astfel, observatiile Pãrintelui Serafim sunt la fel de valabile astãzi ca
si în ziua în care le-a formulat întâia oarã. Mai mult. Trecerea timpului nu a
fãcut decât sã confirme exactitatea interpretãrii lor. "Noua spiritualitate" s-a
conturat tocmai în directia descrisã de Pãrintele Serafim.
În societatea americanã termenul de "New Age" este deja
consacrat în limbajul cotidian si acceptat de cãtre societate. Faptul acesta a
provocat un adevãrat val de publicatii crestine mai ales din directia
Bisericilor Protestante - care semnalau pericolele noilor orientãri. Una dintre
ele, care a devenit foarte repede cunoscutã si care se intituleazã "The
Seduction of Christianity" (Seductia Crestinismului) dã la ivealã modul în care
"noua spiritualitate" se infiltreazã chiar în sânul Bisericilor crestine
principale.
Astfel de lucrãri demonstreazã cã societatea contemporanã
devine din ce în ce mai constientã de realitãti pe care Pãrintele Serafim le
vãzuse prefigurându-se cu multi ani înainte. Însã, lipsa unei viziuni ortodoxe
asupra existentei, singura care totalizeazã întreaga experientã a crestinismului
de-a lungul veacurilor, nu le permite din pãcate acestor autori sã scoatã
convingãtor în evidentã superioritatea învãtãturii Mântuitorului Iisus Hristos
în fata acestei asa-zise "noi spiritualitãti". Acesti autori indicã just
pericolele care se ascund în practicile mistice necrestine, dar ei nu pot opune
acestor practici modelul unei vieti spirituale cu adevãrat duhovnicesti, prin
care persoana umanã se poate ridica pânã la contemplarea lui Dumnezeu, asa cum
ne apare descris în operele ascetice ortodoxe (filocalice) si în Vietile
Sfintilor.
Mai mult. Acesti autori nu sesizeazã cã tocmai climatul de
sãrãcire spiritualã a unui crestinism diminuat si atenuat din lumea (mai ales)
occidentalã este cel care a favorizat aparitia acestei "noi constiinte
religioase". În multitudinea curentelor religioase care de care mai ispititoare
se aflã antrenate multe persoane de bunã credintã. Dar cel însetat sã afle
adevãrul si sincer cu sine însusi va trebui sã aibã curajul de a merge pânã la
capãt în acceptarea Adevãrului, asa cum ni s-a descoperit el în Persoana lui
Hristos.
Astãzi în Rusia diferitele forme de pseudo-spiritualitate se
bucurã de o popularitate uluitoare, lucru pe care îl prevãzuse deja Pãrintele
Serafim. Poporul rus, asfixiat de atmosfera groasã de materialism în care statul
sovietic l-a silit sã trãiascã, crede cã orice doctrinã sau curent care îsi
spune "spiritual" îi si poate aduce mântuirea. Dar în atmosfera actualã "de
deschidere" din interiorul Rusiei, se poartã discutii aprinse, nu numai pe tema
noilor curente spiritualisto-religioase, ci si pe tema Ortodoxiei traditionale.
La nivel oficial avem de-a face cu un discurs ortodox patetic datorat faptului
cã ierarhii numiti de Statul Sovietic sunt ei însisi adeptii unui crestinism
diminuat si confortabil ai unui crestinism dispus la compromisuri, adicã ai unui
Crestinism lipsit de Crucea lui Hristos.
Acest fel de crestinism face si el parte din "religia
viitorului", adicã religia mondial-universalistã a lui Antihrist, al cãrui tel
suprem este sã incorporeze crestinismul în propria sa doctrinã, dar dupã ce va
fi eliminat din el, pe neobservate, însãsi arma mântuirii noastre, adicã Sfânta
Cruce a lui Hristos.
La un nivel care scapã ochiului public si camerelor de luat
vederi, existã oameni în Rusia (ca si în întreaga lume ortodoxã (n. tr.)), care
predicã cu adevãrat cuvântul lui Dumnezeu si multi care au o trãire autenticã în
duhul curat ortodox. Credinciosii înseteazã dupã literatura religioasã autenticã
si multi dintre ei au capacitatea duhovniceascã de a deosebi adevãrul de
minciunã. Acestia sunt oamenii care se hrãnesc cu cele mai adânci învãtãturi ale
Sfintei Traditii Ortodoxe la focul cãrora s-a lãmurit si format si Pãrintele
Serafim Rose.
Iesind cãliti de pe urma terorii celor saptezeci de an de
persecutii, acesti oameni sunt gata sã-L urmeze pe Hristos pe Golgota iar
eroismul lor este un imbold si pentru noi, cei din Occident, sã rezistãm si sã
luptãm contra ispitelor care ne înconjoarã si care sunt cel mai adesea de o
subtilitate perversã si subversivã.
În acest context cartea Pãrintelui Serafim Rose poate fi
socotitã fãrã teamã o scriere spiritualã clasicã a vremurilor noastre si credem
cã aceasta a sasea reeditarea va mai fi urmatã si de altele. Reactiile pe care
tipãrirea ei deja le-a suscitat sunt cu totul remarcabile. Anul trecut de
exemplu, doamna Constance Cumbey, avocatã crestinã, autoare a cãrtii de mare
popularitate: "Pericolele curcubeului" The Hidden Dangers of the Rainbow
[4], ne-a scris cã lectura cãrtii Ortodoxia si religia viitorului este
comparabilã, pe lângã alte lucrãri din domeniu, cu tãria unui izvor de apã vie.
Ea a recomandat aceastã carte publicului si a prezentat-o în interviuri
televizate.
Reactia din interiorul Rusiei a fost si mai surprinzãtoare.
Fãrã ca cineva din Vest sã încerce sã-l facã cunoscut pe Pãrintele Serafim
publicului rus, acesta l-a descoperit singur, în pofida tuturor piedicilor si
riscurilor ridicate de regimul ateist. Au apãrut traduceri rusesti ale cãrtilor,
Ortodoxy and the Religion of the Future (Ortodoxia si religia
viitorului), The Soul after Death (Sufletul dupã moarte), God's
Revelation to the Human Heart (Descoperirea lui Dumnezeu din inimã) si ale
multora din articolele sale; aceste materiale sunt distribuite în texte bãtute
la masinã cãci nu este permisã tipãrirea lor.
Judecând dupã corespondenta pe care continuãm sã o primim,
putem afirma cã Pãrintele Serafim este cunoscut în întreaga Rusie. Oamenii de
acolo ne cer mereu alte si alte lucrãri ale "gânditorului ieromonah Serafim
Rose”. Ortodoxia si religia viitorului îi intereseazã cu deosebire pentru
cã ea rãspunde unei realitãti stringente: ritmul alarmant în care noi curente
spiritualiste se infiltreazã prin fraudã în Rusia de azi.
Fie ca aceastã carte sã continue sã lumineze, cu ajutorul lui
Dumnezeu, pe cei ce doresc sã iasã din întuneric, si sã-i întãreascã spre
Hristos pe cei ce pãsesc în lumina convingerii cã strâmtã este calea ce duce la
viata vesnicã.
Pãrintele Damaschin
Mânãstirea Sf. Gherman de Alaska
Platina, California, 1989
Orice erezie îsi revendicã propria "spiritualitate" si
propria metodã de practicare a vietii religioase. Romano-catolicismul de exemplu
a avut pânã de curând o notã a sa distinctivã concretizatã prin "cultul inimii
sacre", primatul papal, purgatoriul si indulgentele, revelatiile diferitilor
"mistici" si alte asemenea elemente, în care observatorul crestin-ortodox atent
detecteazã tot atâtea manifestãri practice ale erorilor teologice ale Romei în
cadrul spiritualitãtii romano-catolice contemporane.
Si protestantismul fundamentalist are propriul sãu mod de a
practica rugãciunea, cântãrile sale tipice si propria sa cale cãtre o
"renastere" spiritualã, elemente care reflectã si ele, la rândul lor, erorile
dogmatice fundamentale proprii protestantismului. În cartea de fatã însã, ne vom
ocupa de "spiritualitatea" ecumenismului, erezia de cãpetenie a secolului XX.
Pânã de curând se putea considera cã Ecumenismul este ceva
prea artificial si prea sincretic pentru a i se putea atribui o spiritualitate
specificã: agendele de lucru cu program "liturgic" ale întrunirilor ecumenice
mari si mici presupuneau, nimic mai mult, decât o slujbã protestantã de
duminicã, ceva mai elaboratã decât una obisnuitã.
Ecumenismul este erezia care are la bazã credinta cã, de
fapt, nu existã o Bisericã vãzutã a lui Hristos si cã structura sa vizibilã la
nivelul societãtii umane se formeazã de abia acum, prin eforturile universaliste
ale Ecumenismului de a uni toate Bisericile crestine (si chiar pe cele
necrestine) într-o unicã Bisericã mondialã. Natura însãsi a Ecumenismului este
aceea de a crea în sufletele adeptilor sãi anumite atitudini spirituale care, cu
timpul, sã producã o "pietate" si o "spiritualitate" tipic ecumeniste.
Privind în jurul nostru nu se poate sã nu remarcãm o anumitã
atitudine de "expectatie" si "cãutare" religioasã pe care sufletele pustiite ale
desertului ecumenist si-o rezolvã în "spiritul" unei "pietãti" care nu mai este
simplu protestantã în esenta sa. Odatã realizatã aceastã constatare nu se poate
sã nu vedem cã timpul "spiritualitãtii" si "pietãtii" tipic ecumeniste deja a
sosit.
Aceastã carte a început sã fie scrisã în 1971 si ea a constat
dintr-un studiu al celei mai noi initiative "ecumenice" si anume "deschiderea
dialogului cu religiile necrestine".
Patru din capitolele acestei cãrti s-au tipãrit în periodicul
"The Orthodox Word" (Cuvântul Ortodox) în anii 1971 si 1972, si anume cele
continând un raport al evenimentelor petrecute începând cu ultima parte a anilor
1960 si pânã la începutul anului 1972. Ultimul dintre aceste capitole constã
dintr-o discutie amãnuntitã asupra "renasterii harismatice", care tocmai fusese
adoptatã de mai multi preoti din America, miscare identificatã a fi o variantã a
"spiritualitãtii ecumeniste ce însumeazã experiente religioase specific
necrestine”.
Mai cu seamã acest din urmã capitol a stârnit un mare interes
printre crestinii ortodocsi, convingându-i pe multi dintre ei sã nu se alãture
miscãrii "harismatice". Altii, care deja participau la întrunirile
"harismatice", au hotãrât, în urma lecturii acestui capitol, sã pãrãseascã
miscarea si au confirmat prin mãrturiile lor multe din concluziile articolului
privitoare la ea. De atunci încoace, "miscarea harismaticã" a parohiilor
"ortodoxe" din America a adoptat în întregime limbajul si tehnicile unei
reînnoiri tipic protestante, dupã cum aflãm din periodicul The Logos
(Logosul) editat de Pr. Eusebius Stephanou; si orice observator serios remarcã
imediat caracterul eminamente neortodox al unei atari "reînnoiri".
Însã, în pofida mentalitãtii protestante a initiatorilor si
animatorilor sãi, "renasterea harismaticã" este, în calitate de miscare
"spiritualã", un curent care depãseste sfera de definitie protestantã. În
articolul mentionat am caracterizat aceste practici harismatice folosind
expresia de "mediumism crestin", pe care mi l-au sugerat chiar mãrturiile celor
care au fãcut experienta lor în mod direct - si am demonstrat sorgintea lor
"spiritualist-ecumenistã" care genereazã, sub ochii nostri, noua religie
necrestinã a viitorului.
În vara anului 1974, una din mânãstirile Bisericii Ruse din
Exil aflate în America a primit vizita unui tânãr care fusese îndreptat
într-acolo (la chilia unui anumit monah) de cãtre un anumit "spirit" care îl
însotea pretutindeni, nepãrãsindu-l niciodatã.
În timpul scurtei sale sederi la mânãstire, monahii au aflat,
din vorbã în vorbã, care era povestea acelui tânãr. Provenea dintr-o familie
protestantã de tip conservator a cãrei atmosferã de uscãciune spiritualã îl
nemultumea profund. Deschiderea cãtre experientele cu adevãrat "spirituale" i-a
fost provocatã prin intermediul bunicii sale penticostale. La contactul cu
Biblia dãruitã de aceasta, el a primit brusc "daruri spirituale", dintre care
mai cu seamã acel "spirit" invizibil care îi dãdea instructiuni precise
referitoare la directia în care sã se îndrepte si în ce locuri sã cãlãtoreascã.
Tot printre "darurile" primite se numãra si capacitatea de hipnozã a
eventualilor interlocutori, cãrora le putea induce chiar fenomenul de levitatie
(cu care adeseori îi teroriza, în glumã, pe ateii din anturajul sãu).
Uneori i se întâmpla sã se îndoiascã de provenienta divinã a
"darurilor" sale, dar aceste îndoieli îi erau spulberate la gândul cã
"uscãciunea" sa spiritualã dispãruse, cã prin contactul cu Biblia el renãscuse
"spiritual" si cã acum ducea o viatã foarte bogatã în rugãciune si în
"spiritualitate".
În urma vizitei la acea mânãstire ortodoxã si mai ales dupã
lectura articolului despre "renasterea harismaticã", acest tânãr a admis cã
pentru întâia oarã a aflat o explicare clarã experientelor sale "spirituale". El
a mãrturisit chiar cã se prea poate ca "spiritul" care îl însotea pretutindeni
sã fi fost unul malefic. Dar aceastã constatare nu a pãrut sã-l afecteze si el
pãrãsi mânãstirea fãrã sã se fi convertit la Ortodoxie.
Doi ani mai târziu, când acest tânãr vizitã din nou
mânãstirea, el declarã cã renuntase la activitãtile "harismatice" ca fiind prea
primejdioase si cã îsi gãsise linistea sufletului în meditatia Zen.
Aceastã strânsã legãturã dintre experientele spirituale
"crestine" si cele orientale este o caracteristicã inconfundabilã a
spiritualitãtii "ecumenice" contemporane. La aceastã a doua editie la cartea de
fatã s-au adãugat noi informatii de ultimã orã privitoare la cultele religioase
orientale si la un anume fenomen "secular" major care contribuie la formarea
unei "noi constiinte religioase", chiar si printre rândurile asa-zisilor atei.
Este adevãrat cã nici unul dintre aceste elemente nu are
semnificatie hotãrâtoare în orientarea spiritualã a omului contemporan, dar
fiecare dintre ele exemplificã într-un mod propriu setea cu care omul
contemporan doreste aflarea unei cãi sufletesti care sã nu semene cu
crestinismul lipsit de vlagã cu care l-a obisnuit protestantismul si
catolicismul din lumea occidentalã. Dar toate aceste elemente însumate dau la
ivealã o înspãimântãtoare unitate a demersului lor, iar scopul final si malefic
al acestui demers concertat luceste deja la orizont.
La scurtã vreme dupã publicarea acestui articol despre
"renasterea harismaticã", am primit o scrisoare la redactia publicatiei “The
Orthodox Word" prin care un teolog si trãitor recunoscut si respectat din
ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse ne-a spus: "Ceea ce ati descris în aceastã
carte nu este altceva decât religia viitorului, religia lui Antihrist".
Pe mãsurã ce astfel de forme de falsã spiritualitate pun
stãpânire pânã si pe acei oameni care îsi spun crestini ortodocsi, ne
înspãimântãm de dimensiunile înselãciunii care îi pândeste pe crestini
neavertizati si neîntãriti duhovniceste.
Aceastã carte se doreste a fi un semnal de alarmã si un
îndemn la trãire în dreapta credintã a lui Hristos, constientã si
constientizatã, mai ales în lumea posedatã de duhuri necurate în care trãim.
Cartea de fatã nu este o tratare exhaustivã a noii religii, care nici nu a atins
de altfel faza sa finalã de dezvoltare. Ea este doar o explorare preliminarã a
acelor tendinte spirituale care pregãtesc doar drumul adevãratei religii
anticrestine, o religie care îsi va mentine doar o fatadã de crestinism, dar al
cãrei continut se va baza pe experiente "initiatice" de naturã demonicã.
Fie ca acest raport asupra activitãtilor satanice, care se
duc din ce în ce mai evident si mai pe fatã, adeseori în chiar rândurile
crestinilor ortodocsi, sã-i facã pe acestia din urmã sã înteleagã cã din
nebãgare de seamã ei pot pierde harul Duhului Sfânt. Fie ca Duhul Sfânt sã-i
îndemne, pe de altã parte, sã nu se îndepãrteze niciodatã de adevãratele izvoare
ale trãirii crestine: Sfânta Scripturã si învãtãtura Sfintilor Pãrinti ai
Bisericii Ortodoxe.
NOTE:
[1]. ianuarie 1990
[2]. pe atunci Eugene (n.tr.)
[3]. Vezi cartea sa God's Revelation to the Human Heart, (Platina California, 1987) si articolele "In Step with Sts. Patrick and Gregory of Tours"( in The Ortodox Word, Platina, California, no.136), "Raising the Mind, Warming the Heart" (The Orthodox Word, no. 126), “The Orthodox Word-View" (The Ortodox Word no. 105), si "Ortodoxy in the USA" (The Orthodox Word, no. 94).
[4]. Citatã pe larg in cartea lui Bruno Wurtz, New Age, Ed. de Vest, 1992, 1994 (n. tr.)
[5]. martie, 1979