IV. MEDITATIA ORIENTALĂ INVADEAZĂ CRESTINISMUL
Ca răspuns la posibilitatea "dialogului" între Crestinismul
Ortodox si diferitele religii necrestine, cititorilor li s-au prezentat
mărturiile a trei crestini ortodocsi, care, pe baza învătăturii ortodoxe de
credintă si a propriei lor experiente, confirmă ceea ce Biserica Ortodoxă a
mărturisit întotdeauna: că ortodocsii crestini nu au nicidecum "acelasi
Dumnezeu", ca si asa-zisele religii monoteiste, care nu recunosc Sfânta Treime;
că dumnezeii păgânilor sunt de fapt idoli; si că experientele pe care le
procură acesti "dumnezei", cu puterile lor, sunt de natură satanică.
Această învătătură nu se contrazice deloc cu cuvântul
Sfântului Apostol Petru, care spune că Dumnezeu nu este părtinitor. Ci, în
orice neam, cel ce se teme de El si face dreptate este primit de El (Fapte
10,34-35). Sau al Sfântului Apostol Pavel, care zice: Dumnezeu, în veacurile
trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor. Desi El nu S-a lăsat
pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi si timpuri
roditoare, umplând de hrană, si de bucurie inimile voastre (Fapte 14,16-17).
Dar cei care trăiesc în robia lui Satan, stăpânitorul lumii
acesteia, în întunericul lipsit de lumina Evangheliei lui Hristos, vor fi
judecati de glasul propriei lor constiinte, pe care Dumnezeu le-a lăsat-o
tuturor, indiferent de robia în care se află.
Dar pentru crestinul, căruia i s-a dăruit dumnezeiasca
descoperire de sus si care este vrednic de numele de crestin, nu este posibil
vreun "dialog" în afara credintei sale sfinte.
Să ascultăm deci, cuvântul Apostolului Pavel, care zice:
Nu vă înjugati la jug străin cu cei necredinciosi, căci ce însotire are
dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăsire are lumina cu întunericul? Si ce
învoire este între Hristos si Veliar? Sau ce parte are un credincios cu un
necredincios? Sau ce întelegere este între templul lui Dumnezeu si idoli? Căci
noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu. a zis: „Voi locui
în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu”. De aceea:
,,Iesiti din mijlocul lor si vă osebiti” , zice Domnul (II Cor. 6,14-17).
Chemarea crestinilor este mai curând aceea de a aduce ei
lumina Crestinismului ortodox la popoarele păgâne, asa cum a făcut odinioară si
Sfântul Apostol Petru cu casa temătoare de Dumnezeu a sutasului Cornelie (Fapte
10, 34-48), ca astfel să părăsească si ei întunericul necredintei si să se
unească cu turma Bisericii lui Hristos, la care si ei sunt chemati.
Toate acestea le sunt clare si evidente crestinilor
ortodocsi, care sunt constienti de adevărul descoperirii dumnezeiesti si fii
credinciosi ai Bisericii lui Hristos. Dar multi dintre cei care se consideră
crestini, nu-si dau seama de diferenta radicală si ireductibilă dintre
Crestinism si toate celelalte religii păgâne. Si chiar cei care îsi dau seama de
această diferentă, nu au discernământul duhovnicesc de a deosebi între
diferitele "experiente spirituale", discernământ despre care se vorbeste în
scrierile ortodoxe patristice si în Vietile Sfintilor - numit acolo "dreaptă
socoteală" -, pe care Sfânta Biserică Ortodoxă l-a avut si îl are de aproape
2000 de ani.
În absenta acestei constiinte si a acestui discernământ,
prezenta din ce în ce mai intensificată a religiilor orientale în mijlocul
maselor occidentale si, de asemenea, est europene (n.tr.), seamănă confuzie si
în mintile multora ce îsi zic crestini. Cazul lui Thomas Merton este izbitor!
Convertit sincer la catolicism si devenit apoi călugăr catolic - în urmă cu
aproape patruzeci de ani (1940), cu mult înainte de inovatiile radicale ale
Conciliului Vatican II -, el si-a sfârsit zilele, proclamând egalitatea dintre
experientele crestine si cele ale budismului Zen si ale altor religii păgâne.
Ceva "a pătruns în atmosferă" cam în ultimii douăzeci de ani,
care a erodat si ultimile rămăsite ale unei mentalităti crestine sănătoase,
rămase în Bisericile Protestantă si Catolică. Acest ceva atacă acum si adevărata
Biserică, adică Sfânta Ortodoxie. "Dialogul cu religiile necrestine" este mai
curând rezultatul decât cauza aparitiei acestui nou "duh".
În capitolul ce urmează vom examina câteva din aceste miscări
religioase orientale care au avut o influentă covârsitoare asupra Vestului prin
anii 1970, oprindu-ne cu deosebire asupra încercărilor de dezvoltare a unui
sincretism între crestinism si religiile orientale care s-a manifestat mai ales
în zona "experientelor spirituale".
În cadrul acestor încercări s-a mers până la îndrăzneala de a
afirma că traditiile filocalice ale Ortodoxiei îsi au, de fapt, originea în
Extremul Orient si că de acolo ne vine si rugăciunea lui Iisus si contemplatia
mistică ortodoxă!
După ce vom fi lămurit statutul unor astfel de afirmatii, vom
putea să arătăm clar ce diferentă, ca de la cer 'la pământ, există între
"experientele spirituale" crestine si cele necrestine, cât si extremul pericol
care se ascunde în filosofia religioasă, care stă la baza acestui sincretism
mincinos.
Yoga hindusă
este cunoscută în Vest de mai multe decenii, ea dând nastere, mai ales în
America, nenumăratelor secte si mai ales nenumăratelor forme de fizioterapii,
care nu-si afirmă nici un continut religios.
Acum aproape douăzeci de ani, un călugăr francez benedictin
si-a notat experientele încercate, pe când se străduia să facă din Yoga o
practică crestină. Descrierile ce urmează sunt luate din cartea lui.[1]
Yoga hindusă este o practică ce presupune o viată
disciplinată până la asceză, care include controlul respiratiei si anumite
pozitii fizice, ce produc o stare de relaxare, stare ce favorizează efortul de
meditatie. Cu ajutorul "mantrelor" si diferitelor rostiri de formule sacre se
obtine o concentrare psihică mai bună.
Esentială în yoga nu este atât disciplina în sine, cât
meditatia la care trebuie să se ajungă. Autorul are dreptate, atunci când scrie:
"Scopurile pe care le urmăreste yoga hindusă sunt strict spirituale. A uita
acest fapt si a retine doar aspectul fizic al acestei discipline străvechi, prin
care să se urmărească doar frumusetea si sănătatea fizică, echivalează cu o
trădare". Trebuie însă să se stie că cel care nu urmăreste decât aspectul fizic
al practicii Yoga, se predispune deja către anumite atitudini spirituale si
chiar experiente, de care nici măcar nu este constient, după cum se va vedea în
continuare.
Acelasi autor spune mai departe: "Arta unui yoghin este aceea
de a obtine tăcerea totală, de a se goli de orice gânduri si iluzii, de a
elimina si uita toate ideile pe care le-a nutrit vreodată, cu exceptia uneia: că
sinele adevărat al omului este de natură divină, că el (omul) însusi este
Dumnezeu si că restul este tăcere".
Bineînteles că aceasta nu este o idee crestină, ci una
păgână. Căci scopul "Yogăi crestine" este de a folosi tehnica yoga sub numele de
"meditatie crestină", pentru a obtine efecte de relaxare, multumire si
pasivitate mentală, care să favorizeze receptarea fără impedimente a ideilor si
experientelor cu finalitate demonică. "De îndată ce veti executa respectiva
"mudra" sau "asana" (pozitii yoga) corpul dumneavoastră se va relaxa si vă va
cuprinde o senzatie generală de bine".
Exercitiile produc "un efect de un calm exceptional".
"Relaxarea generală se instalează încă de la început, cu o senzatie foarte
durabilă de bine si chiar euforică. Dacă nervii ne sunt tensionati si surmenati,
ei, prin aceste exercitii, se calmează si oboseala dispare în scurt timp".
"Scopul eforturilor unui yoghin este acela de a-si amuti sinea gânditoare si de
a închide ochii în fata tuturor ispitelor".
Starea euforică pe care o produce yoga "se poate numi foarte
bine: o stare de sănătate, care ne îngăduie să facem mai mult si mai bine pe
plan fizic mai întâi, apoi pe planul spiritual al religiei crestine. Cuvântul
cel mai apt să descrie această stare, este acela de multumire; o multumire atât
trupească, cât si sufletească, care ne predispune...la o viată spirituală".
Această stare schimbă întreaga personalitate a celui ce o
încearcă: "Hatha Yoga influentează caracterul în bine. După câteva săptămâni de
exercitii, persoana adultă admite că nu se mai recunoaste pe sine, si oricine va
putea constata schimbări în modul său de a fi si de a reactiona. El este mai
blând si mai întelegător. Primeste cu calm orice întâmplare. Este multumit...
Întreaga sa personalitate este schimbată si el însusi si-o simte din ce în ce
mai deschisă; de aici decurge o conditie aproape permanentă de euforie si de
"multumire"".
Dar acestea nu sunt decât fazele intermediare premergătoare
atingerii scopului, la care se ajunge nu după mult timp. "Devenind în doar
câteva săptămâni foarte contemplativ, am observat că rugăciunea mea capătă
caracteristici cu totul noi".
Ajungând la o stare extraordinară de calm, autorul remarcă
"usurinta cu care se putea concentra asupra unui obiect oarecare". El devenea
"mai receptiv la impulsurile si sugestiile ce-i veneau din cer". "Prin practica
Yoga persoana devine mai receptivă si mai suplă în gândire, si astfel mai
deschisă fată de schimburile personale dintre suflet si Dumnezeu, care sunt
semnele unei vieti cu adevărat mistice". Chiar si pentru un "yoghin începător"
rugăciunea este "dulce" si "îmbrătisează omul în întregime".
Persoana este relaxată si "gata să vibreze la atingerea
Duhului Sfânt, si să primească cu bucurie ceea ce Dumnezeu, în bunătatea Sa,
binevoieste să ne lase să simtim". "Ne vom pregăti fiinta, astfel încât ea să
fie în permanentă pregătită pentru această cuprindere, această apucare, care
este, fără îndoială, cea mai înaltă formă a contemplatiei crestine". "În fiecare
zi exercitiile si întreaga disciplină Yoga facilitează curgerea în mine a
harului lui Hristos. Foamea de Dumnezeu creste în permanentă, la fel si setea
mea de dreptate si dorinta arzătoare de a fi crestin în adevăratul sens al
cuvântului".
Oricine întelege natura înselăciunii diavolesti sau a falsei
experiente duhovnicesti (vezi mai jos capitolul despre "Înselăciunea
diavolească") si va identifica în descrierea acestei mostre de "Yoga crestină"
tocmai trăsăturile persoanei, care, din punct de vedere spiritual, rătăceste,
fie în directia religiilor păgâne, fie în cea a experientelor "crestine"
sectare. În amândouă aceste directii avem de-a face cu aceeasi "deschidere" si
cu aceeasi dorintă de a fi "cuprins" sau "apucat" de un "duh"; aceeasi căutare,
nu de Dumnezeu, ci de "consolări spirituale", aceeasi auto-intoxicare care este
luată drept "stare de gratie"; aceeasi usurintă de necrezut cu care oricine
devine deodată "contemplativ" si "mistic"; aceleasi "revelatii mistice" si stări
pseudo-spirituale.
Acestea sunt trăsăturile distinctive ale tuturor acelora
care se află în această stare aparte de înselăciune diavolească. Însă
autorul acestei asa-zise "Yoga crestină", fiind călugăr benedictin, mai adaugă
niste "meditatii" speciale, atât de grăitoare pentru duhul "misticii" romano
catolice din ultimele sute de ani, în care este îngăduit jocul pe teme crestin
al tuturor fanteziilor.
Astfel, în urma meditatiei pe o temă din slujba catolică de
Crăciun, el începe "să vadă" Pruncul în bratele Mamei Sale: "Privesc; nimic
altceva. Idei, imagini, asociatii de idei:
Mântuitor-Rege-Lumină-Nimb-Păstor-Prunc, - din nou Lumină - se perindă unele
după altele si trec pe lângă mine... Toate aceste piese dintr-un joc magic de
cuburi puse la un loc îmi naste în minte o idee... o viziune tăcută a întregului
mister al Nasterii lui Hristos".
Orice persoană, cât de putin avizată asupra trăirii
duhovnicesti ortodoxe, vede că acest biet "yoghin crestin" este victima unor
demoni mai mărunti, care îi pândesc pe căutătorii de "experiente spirituale".
El nici măcar n-a văzut un "înger de lumină", ci a căzut pradă propriilor sale
"închipuiri religioase", produse de o minte bolnavă si de o inimă total
nepregătite pentru purtarea unui război nevăzut contra înselăciunilor
diavolesti.
Astfel de "meditatii" se practică astăzi într-un număr
important de mânăstiri romano-catolice.
Faptul că această carte se încheie cu un articol semnat de traducătorul francez
al Filocaliei, dându-se chiar si câteva fragmente de texte filocalice, nu
demonstrează altceva decât prăpastia care îi desparte pe acesti diletanti de
adevărata spiritualitate ortodoxă, spiritualitate ce rămâne cu desăvârsire
ascunsă de ochii "înteleptilor" contemporani, care nu îi pricep nici măcar
limbajul.
O indicatie suficientă pentru incompetenta autorului de a
recepta corect mesajul Filocaliei, este că el numeste "rugăciune a
inimii", gestul facil de a recita silabe în ritmul bătăilor inimii. Or, în
traditia patristică ortodoxă rugăciunea inimii este una din cele mai înalte
forme de rugăciune, dobândită foarte rar de monahi, după multi ani de nevointe
ascetice si sub îndrumarea unui duhovnic încercat.
Vom comenta pe larg pericolul practicării acestei yoga
asa-zise crestin, când vom vedea că are trăsături comune cu alte forme de
meditatie orientală, care li se oferă credinciosilor crestini din zilele
noastre.
Cartea preotului
catolic irlandez William Johnston Christian Zen (Harper & Row, New York,
1971) descrie mai pe întelesul tuturor o altă practică religioasă orientală.
Acest autor porneste, ca si autorul cărtii "Yoga crestină" din acelasi punct: un
sentiment de adâncă nemultumire Fată de crestinismul occidental, în general, si
dorinta de a-l îmbogăti cu dimensiunea unei contemplatii pierdute. "Foarte
multi, pierzând legătura cu vechile forme de rugăciune, si care, în acelasi
timp, nu mai sunt multumiti de pietatea trecutului, caută ceva care să satisfacă
aspiratiile sufletului modern".
"Contactul cu spiritualitatea Zen... a deschis noi căi,
descoperindu-mi că există în crestinism posibilităti la care nici nu visasem". O
persoană poate "să practice Zen-ul ca pe o modalitate de a-si lărgi si adânci
propria credintă crestină".
Tehnica zen-ului japonez este foarte asemănătoare cu yoga
indiană - din care de fapt si derivă -, desi este cu mult mai simplă. Este vorba
tot de o postură corporală (dar lipseste varietatea posturilor fizice din yoga),
de o tehnică a respiratiei, de repetarea unei formule "sacre" după dorintă,
precum si alte mici detalii caracteristice zen-ului.
Scopul lor este, însă, identic cu cel din yoga:
Părăsirea gândirii rationale si atingerea unei stări de liniste si de
meditatie calmă. Pozitia sezând "împiedică ratiunea discursivă si gândirea" si
facilitează "coborârea în centrul propriei fiinte, printr-o contemplare tăcută
si lipsită de imagini". Senzatia astfel obtinută este asemănătoare aceleia de pe
urma consumului de droguri, căci "persoanele care au folosit sau folosesc
droguri înteleg întrucâtva natura experientelor Zen, fiind sensibilizati asupra
faptului că în mintea omenească există adâncimi demne de explorat".
Toate acestea nu împiedică deschiderea "către o nouă abordare
a lui Hristos, mai putin dualistă si mai apropiată de conceptia religioasă
orientală". Chiar si cel mai începător în meditatia Zen are posibilitatea să
atingă "o senzatie de comuniune si să aibă sentimentul unei prezente
supranaturale", împreună cu savoarea unei "tăceri mistice"; prin Zen, starea de
contemplatie, care până acum le era rezervată doar câtorva "mistici" initiati,
este "lărgită", astfel, încât "cu totii au viziuni si ajung la "samadhi"
(iluminare).
Autorul cărtii "Christian Zen" vorbeste de o înnoire a
crestinismului afirmând că experientele care duc la ea pot fi avute de oricine,
fie el crestin sau necrestin. "Cred că există un sentiment esential al
iluminării, care nu este nici crestin nici budist, ci pur si simplu omenesc".
Si cu adevărat, la o Conventie pe temele meditatiei Zen, care
a avut loc lângă Kyoto, "lucrul surprizător a fost absenta desăvârsită a unei
credinte comune, care să-i unească pe cei prezenti. Pe nimeni nu părea să
intereseze câtusi de putin ce credea sau ce nu credea celălalt si nimeni, din
câte pot să-mi amintesc, nu a pomenit nici măcar o singură dată numele lui
Dumnezeu".
Acest tip de meditatie agnostică prezintă mari avantaje din
perspectiva scopurilor "misionare", pentru că "poate fi acceptabilă si pentru
cei care nu (mai) au credintă, dar au o constiintă încărcată sau le e teamă că
Dumnezeu a murit. Astfel de oameni nu au niciodată nimic împotrivă să stea jos
si să respire adânc. Pentru ei această "meditatie" reprezintă o căutare, si
mi-am dat scama că ...cei ce caută astfel, găsesc până la urmă pe Dumnezeu. Nu
pe Dumnezeul antropomorfic pe care l-au respins, ci fiinta infinită în care
trăim, ne miscăm si suntem".
Experienta de "iluminare" descrisă mai sus este deci esential
aceeasi cu experientele "cosmice" întâlnite în samanism si în multe alte religii
păgâne. "Eu însumi sunt convins că se află zăgăzuite în noi torente nesfârsite
de bucurie, care pot fi eliberate prin meditatie, care uneori izbucnesc cu o
fortă ce ne umple fiinta de o bucurie atât de extraordinară, încât nici nu ne
dăm prea bine seama de unde ne vine".
Autorul chiar a fost surprins să constate că experientele Zen
sunt foarte asemănătoare cu cele penticostale, ceea ce l-a hotărât să primească
"Botezul Duhului" la una din "întâlnirile harismatice". După care a
concluzionat: "Revenind la adunarea penticostală, mi se pare că punerea
mâinilor, rugăciunile fratilor, ajutoarele lor către ceilalti, toate acestea
constituie forte capabile să elibereze potentialul uman de iluminare psihică,
mai ales în cazul persoanei care practică cu perseverentă meditatia zazen".
Natura experientei penticostale sau "harismatice" va fi
examinată în capitolul sapte al acestei cărti.
* * *
Modul si
motivele pentru care Ortodoxia respinge aceste practici sunt aceleasi ca si în
cazul yogăi asa-zis crestine. Deosebirea între "Zenul crestin" si "Yoga
crestină" este că, primul este mai popular si nu atât de ezoteric ca cea de-a
doua. Iar persoanele capabile să afirme că experientele agnostic-păgâne, de tip
Zen, pot constitui "baza unei reînnoiri mistice crestine", sunt cu totul străine
de adevărata si marea traditie patristică ortodoxă, care presupune o credintă
arzătoare, convingeri adevărate si luptă intensă ascetică.
Vedem însă cum acest autor ignorant al traditiei filocalice
nu ezită să târască Filocalia si "marile scoli ale Ortodoxiei" în paginile
cărtii sale, zicând că si ele ajută la obtinerea unei stări de "liniste si pace
contemplativă" si că sunt tot atâtea exemple de "practici Zen din interiorul
traditiei crestine". El recomandă chiar si rostirea rugăciunii lui Iisus în
timpul meditatiei Zen, pentru cei care doresc.
Dar această ignorantă devine cu deosebire periculoasă atunci
când ea se sălăsluieste în cineva chemat să instruiască pe altii si care, la
cursurile sale, recomandă studentilor săi să experimenteze "misticismul sezând
în pozitie zazen, timp de patruzeci de minute în fiecare seară".
Toate acestea se întâmplă pentru că trăim vremuri când
proorocul mincinos se află si în persoana câte unui ins bine intentionat dar
ignorant, care, cu convingerea că luptă pentru fericirea aproapelui, nu face
altceva decât să-l împingă la dezastrul psihic si spiritual.
Tehnica de
meditatie orientală cunoscută sub numele de "Meditatie Transcendentală" (sau pe
scurt MT), a atins în putini ani un asemenea grad de popularitate, mai ales în
America, si este propovăduită prin mass-media într-un mod atât de zgomotos,
încât orice persoană care vrea să studieze serios curentele religioase
contemporane, este tentată să o lase la o parte, considerând-o un produs
supradimensionat al industriei publicitare americane. Tentatie care ar constitui
o greseală, pentru că în aspectele sale de bază MT nu diferă semnificativ de
Yoga sau de Zen, iar la o privire mai atentă, se dovedeste chiar a fi mai
autentic "orientală", decât oricare din formele sincretice si artificiale ale
"yogăi crestine" sau "zenului crestin".
Potrivit unui manual, devenit deja clasic despre această
miscare[2], "meditatia transcendentală" (MT) a fost adusă în America (unde a
avut un succes spectaculos) de un yoghin indian destul de "neortodox", pe nume
Maharishi Mahesh Yogi, începând să capete un puternic avânt mai ales după 1961.
În 1967 publicitatea sa a ajuns la apogeu când binecunoscutul grup de muzică
"Beatles" s-a convertit la MT, renuntând astfel la droguri; dar grupul a
abandonat în scurtă vreme miscarea (continuând însă să mediteze) si Maharishi a
intrat astfel în declin, cu atât mai tare cu cât turneul său american din anul
următor, de data aceasta efectuat împreună cu un alt grup de cântăreti
convertiti (pe nume "Beach Boys") s-a dovedit a fi un dezastru financiar.
Totusi miscarea a continuat să crească: până în 1971 existau
cam 100.000 de "meditatori" si 2000 de instructori calificati, ceea ce o făcea
de departe cea mai importantă miscare de "spiritualitate orientală" din America.
În 1975 miscarea a atins apogeul, cu aproape 40.000 de cursanti în fiecare lună
si cu peste 600.000 de simpatizanti. În toti acesti ani ea s-a folosit intens în
cadrul armatei, în învătământul de stat, în închisori, spitale, anumite grupuri
religioase, si chiar în interiorul unor parohii ale Arhiepiscopiei grecesti din
America, fiind considerată o formă neutră de "terapie mentală", compatibilă cu
orice practică sau credintă religioasă.
Cursurile MT sunt, trebuie s-o spunem, parcă special croite
pentru modul de viată american, ele fiind chiar numite cu simpatie "cursuri
despre cum să fii fericit fără să încerci cu adevărat". Maharishi însusi le
numeste tehnici care sunt la fel de usoare "precum spălatul pe dinti". Maharishi
a fost chiar aspru criticat de alti yoghini hindusi pe motivul că vulgarizează
vechea traditie indiană Yoga si că pune la îndemâna maselor, pentru bani,
practici ezoterice milenare (în 1975 taxele pentru un curs erau de 125 $, 65 $
pentru studenti, si progresiv mai ieftine pentru elevi de liceu, elevi de
gimnaziu si prescolari).
În scopurile, premisele si rezultatele sale, MT nu diferă
semnificativ de "Yoga crestină" sau de "Zen-ul crestin"; sau diferă doar
printr-o simplificare extremă a tehnicilor si a întregii sale filosofii, prin
usurinta cu care se ajunge la rezultatele dorite.
Ca si ele, MT nu necesită nici un fel de convingeri,
capacitate de întelegere sau coduri morale si nici măcar să fii de acord cu
filosofia sau ideile sale". Ea este pur si simplu o tehnică, care "se bazează pe
tendinta naturală a mintii de a căuta fericirea si plăcerea... În timpul
meditatiei transcendentale mintea cursantului trebuie să urmărească exact lucrul
care i se pare mai firesc si mai plăcut în acel moment".
"Meditatia transcendentală este în primul rând o practică si
numai după aceea o teorie. Si este esential ca la început persoana să nu-si
folosească deloc capacitatea de gândire intelectuală".
Tehnica concepută de Maharishi este aceeasi în toate centrele MT din lume: După
două cursuri introductive, persoana plăteste taxa si apoi merge la "initiere",
ducând cu sine o colectie aparent bizară de obiecte, dar invariabil aceeasi:
trei varietăti de fructe dulci, cel putin sase flori proaspete, si o batistă
curată.
Aceste articole sunt puse într-un cos si introduse în "camera
de initiere" care este foarte mică si în care se află o masă cu portretul
guru-lui lui Maharishi deasupra; pe această masă, pe care arde tămâie si pe care
se află o lumânare aprinsă în permanentă, se plasează si cosul cu ofrande.
Discipolul se află singur în acea încăpere împreună cu învătătorul său, care
trebuie să fi fost si el obligatoriu initiat si instruit de Maharishi personal.
Ceremonia din fata portretului durează o jumătate de oră si
constă dintr-o intonare usoară a unei melodii în cuvinte sanscrite (al căror
înteles rămâne necunoscut initiatului) si, de asemenea, din intonarea numelor
"maestrilor" yoga din trecut. La sfârsitul ceremoniei, initiatului i se
desemnează o "mantra", adică un cuvânt sanscrit secret, care trebuie repetat
fără întrerupere în timpul meditatiei si pe care nu are voie nimeni să-l
cunoască în afară de maestrul celui în cauză.
Traducerea engleză a acestei ceremonii nu este niciodată
dezvăluită celor ce se initiază; ea este cunoscută doar de învătători si de cei
care sunt ei însisi initiatori. Ea există însă într-un manual nepublicat,
intitulat "The Holy Tradition" (Sfânta Traditie) iar textul său a fost tipărit
mai nou ca pamflet separat de "Spiritual Counterfeits Proiect" (Dosarul Falsuri
Spirituale) din Berkeley.
Această ceremonie nu este nimic altceva decât traditionalul ritual hindus de
închinare la zeii (puja), în care se includ guru zeificat al lui Maharishi (Shri
Guru Dev) si întregul sir de "maestri", prin care el însusi si-a primit
initierea.
Ritualul se încheie cu o serie de douăzeci si două de
"ofrande" aduse în fata guru-lui lui Maharishi (adică a portretului său), după
fiecare ofrandă adusă rostindu-se cuvintele "Mă plec în fata lui Shri Guru Dev".
La încheierea ceremoniei, initiatorul se pleacă până la pământ în fata
portretului lui Shri Guru Dev si îl invită si pe cel ce se initiază (novice) să
facă la fel; numai după acest moment se câstigă statutul de initiat.
(Plecăciunea nu este obligatorie pentru initiat, dar ofrandele sunt).
Iată cum este introdus agnosticul modern, de cele mai multe
ori pe nesimtite, în sfera practicilor hinduiste; el este condus spre a executa
un gest la care strămosii săi crestini nu ar fi consimtit niciodată, preferând
să fie mai curând ucisi în cele mai sângeroase torturi. Acest gest se numeste
închinare la idoli. În plan spiritual, explicatia succesului spectaculos al
meditatiei transcendentale constă în "simpla" comitere a acestui păcat capital
si nu neapărat în respectarea tehnicii psihice în sine.
Odată initial, practicantul meditatiei transcendentale
meditează câte douăzeci de minute de două ori pe zi (exact timpul recomandat si
de "Yoga crestină"), lăsându-si mintea să se desfăsoare liber si repetând
"mantra" cât mai des consideră el necesar; experientele care apar sunt supuse
frecvent controlului maestrului.
Foarte curând persoana începe deja să pătrundă într-o nouă
stare de constiintă, care nu este nici de somn si nici de veghe. Ea este
starea de "meditatie transcendentală". Căci "meditatia transcendentală produce o
stare de constiintă, care nu se poate compara cu nici o experientă trecută a
persoanei respective sau care se poate compara doar cu starea de meditatie Zen
la care se ajunge însă după ani îndelungati de practică intensă".
"Spre deosebire de tehnicile orientale de tip yoga, care cer
eforturi de ani de zile pentru a se ajunge la o performantă, practicând
meditatia transcendentală, se ajunge practic la aceleasi rezultate într-un
interval de minute". Din unele mărturii personale aflăm că este vorba de o
"stare de împlinire", asemănătoare senzatiei din urma consumului de droguri. Dar
Maharishi preferă să o descrie în termeni hindusi mai traditionali: "Când
individul a atins performanta de a-si constientiza permanent această stare, se
cheamă că a atins nivelul constiintei cosmice, telul oricărui adevărat
meditator". În stările avansate de MT se trece la executarea de pozitii yoga,
dar acestea nu sporesc neapărat calitatea tehnicii de bază; si nici nu sunt
cerute exercitiile de disciplină fizică obisnuite.
Odată "starea de existentă transcendentală" atinsă, nu se mai
cer decât cele patruzeci de minute de meditatie zilnică, căci MT nu este
destinată pentru o viată dusă în recluziune, ca în India, ci se adresează (în
America) celor cu o viată activă în societate. "Meritul" lui Maharishi constă,
asadar, în aceea că el a pus la îndemâna tuturor practici care până atunci
fuseseră rezervate doar câtorva alesi.
Aceste mase găseau în MT rezolvarea tuturor problemelor lor:
Drogatii reuseau să se lase de droguri, familiile se refăceau, toată lumea
devenea mai fericită si mai sănătoasă; fetele instructorilor MT erau în
permanentă zâmbitoare si plesnind de bucurie. Căci MT nu înlocuieste alte
religii, ci "le întăreste" pe cele care există deja, indiferent de credinta lor.
"Crestinii" protestanti sau catolici găsesc si ei că această practică le
adânceste propria religie si le-o îmbogăteste cu noi întelesuri.
Succesul facil si spectaculos al MT, desi simptomatic pentru
pierderea progresivă a valorilor si a mentalitătii autentic crestine în omenirea
contemporană, a fost in acelasi timp cauza declinului meditatiei transcendentale
însăsi. Poate mai mult decât oricare alta din miscările de "spiritualitate
orientală", MT a avut caracterul unei “mode", iar ambitia proclamată de
Maharishi de a "initia" întreaga omenire este în mod evident condamnată la esec.
După anul de vârf 1975, înscrierile la cursuri MT au scăzut
stabil si atât de dramatic încât în 1977 organizatia a anuntat deschiderea unei
noi serii de cursuri pentru "avansati" cu scopul vădit de a recâstiga
popularitatea pierdută. Ele ambitionau să-i învete pe initiati cum să
dobândească "siddhis" sau "puteri supranaturale", adică cum să treacă prin zid,
cum să devină invizibili, cum să leviteze si să zboare în aer, si asa mai
departe.
Noul program a fost întâmpinat cu cinism, în pofida faptului
că brosura sa publicitară afisa pe copertă un "meditator" în plină "levitatie"
(vezi revista Time, 8 aug.1977). Dacă aceste cursuri (care costă până la 3000 de
dolari) vor produce sau nu rezultatele pretinse - care tin de recuzita
fachirului din Ceylon (vezi mai sus) - nu stim. Dar în orice caz, MT este
dovedită a fi o fază a interesului pentru ocultism, manifestată de societatea
umană în a doua parte a secolului XX. Iar rezultatele acestui interes sunt si
ele grăitoare. S-au dat publicitătii multe cazuri de instructori si discipoli
MT, care au fost loviti de maladiile obisnuite ale celor care se ocupă cu
practici oculte: boli mintale si nervoase, sinucideri, tentative de crimă,
posedări de natură demonică.
În 1978, Curtea Federală a Statelor Unite a luat până la urmă
hotărârea că MT este într-adevăr de natură religioasă si deci predarea ei în
scoli este interzisă[3] : textul complet al deciziei federale în cazul Malnak
contra Maharishi Mahesh Yogy [4]. Această decizie va limita fără îndoială si mai
mult influenta "MT" în care multi vor continua poate să vadă o formă de
meditatie compatibilă cu crestinismul; atitudine care, din păcate, există si
constituie si ea un trist semn al vremilor.
NOTE
[1] J.M. Dechanet, Christian Yoga; Harper & Row, N.Y., 1972, prima trad. engleză a apărut în 1960
[2] Toate citatele din acest capitol sunt extrase din cartea lui Jhan Robbins si David Fisher Tranquility Without Pills - All about Transcendental Meditation (Calm fără pastile - meditatia transcendentală de la A la Z), Peter H. Wyden, Inc; N.Y.,1972
[3] Vezi MT in court "MT în fata instantei"
[4] Spiritual Counterfeit Project (Dosarul Falsuri Spirituale), P.O. Box 4308, Berkeley, Ca., 94704