Sfintii
Parinti ai spiritualitatii
ortodoxe
INTRODUCERE
II. CUM SA II CITIM PE SFINTII PARINTI
STUDIUL
PATRISTIC DE FATA ii va infatisa pe Parintii
spiritualitatii ortodoxe, prin urmare,
amploarea si scopurile ei sunt destul de diferite fata de cursul obisnuit al unui seminar de Patristica. Scopul nostru, in
acesta pagini, va fi unul dublu: (1) Sa infatisam
temelia teologica ortodoxa a vietii spirituale –
natura si telul luptei duhovnicesti, viziunea patristica
asupra firii omenesti, caracterul lucrarii harului divin si al efortului omenesc etc.; si (2)
Sa oferim o invatatura practica asupra trairii acestei vieti spirituale
ortodoxe, cu caracterizarea starilor duhovnicesti, atat bune cat si rele,
pe care cineva le poate intalni sau prin care poate
trece in aceasta lupta duhovniceasca. Prin urmare, intrebari
de natura strict dogmatica privind firea lui Dumnezeu, Sfanta
Treime, Intruparea Fiului lui Dumnezeu, Purcederea
Duhului Sfant, si altele asemenea, vor fi atinse
doar in masura in care implica intrebari
asupra vietii duhovnicesti;
si numerosi Sfinti Parinti, ale caror scrieri trateaza indeosebi aceste intrebari dogmatice, atingand doar
in secundar chestiunea vietii spirituale, nu vor
fi comentati deloc. Intr-un cuvant,
acesta va fi indeosebi un studiu asupra Parintilor Filocaliei,
acea culegere de scrieri duhovnicesti ortodoxe alcatuita in zorii evului contemporan, cu putin inainte de izbucnirea teribilei
Revolutii Franceze, ale carei
efecte finale le constatam in zilele noastre, ale stapanirii
ateiste si anarhiei.
In
secolul de fata exista o crestere notabila a interesului
pentru Filocalia si Sfintii ei Parinti. In mod particular,
Parinti de data mai recenta, precum Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Sinaitul si Sf. Grigorie Palama,
au inceput sa fie studiati,
iar unele din scrierile lor sa fie traduse si tiparite
in engleza si in alte limbi apusene. Cineva chiar ar putea spune ca in anumite
seminarii si cercuri academice au „ajuns la moda”, intr-un contrast vadit cu secolul al 19-lea, cand
ei nu erau nicidecum „la moda” in majoritatea academiilor teologice ortodoxe
(spre deosebire de cele mai bune manastiri, care
au pastrat mereu amintirea lor ca sfanta
si au vietuit potrivit scrierile lor).
Dar
insasi faptul acesta este un mare pericol, asupra caruia trebuie insistat in cele ce urmeaza.
„Venirea la moda” a celor mai profunde scrieri duhovnicesti
nu este neaparat un lucru bun. De fapt, ar fi cu
mult mai bine ca numele acestor Parinti sa ramana cu totul necunoscute, decat
sa ajunga indeletnicirea
carturarilor rationalisti si a „convertitilor ticniti”, care nu
dobandesc nici un folos duhovnicesc de la acestia, ci doar isi sporesc mandria lor fara de sens, de a „cunoaste mai bine” decat ceilalti, sau – si mai rau - incep a urma povetele duhovnicesti din scrierile parintilor,
fara pregatirea necesara
si fara o calauzire duhovniceasca.
Toate acestea, desigur, nu inseamna ca iubitorul
de adevar ar trebui sa abandoneze citirea Sfintilor Parinti; Doamne fereste! Ci inseamna ca noi toti – carturari, monahi sau simpli
mireni – trebuie sa ne apropiem de Parintii acestia cu frica de Dumnezeu, cu smerenie si cu o mare neincredere in intelepciunea si
in judecata noastra. Ne apropiem de ei pentru a
invata, si mai inainte de
toate trebuie sa acceptam ca pentru aceasta avem nevoie de un invatator. Si invatatori exista:
in vremurile noastre in care Batranii purtatori de Dumnezeu au disparut,
invatatorii nostri trebuie
sa fie acei Parinti care, mai ales in vremurile
apropiate noua, ne-au spus in mod anume cum sa citim – si cum sa nu citim
– scrierile ortodoxe despre viata duhovniceasca. Daca Fericitul Staret Paisie Velicicovski
insusi, cel care a adunat scrierile primei Filocalii slavonice,
a fost „cuprins de frica” afland ca astfel de carti urmau sa fie tiparite
si ca nu vor mai circula doar in cadrul catorva
manastiri, in forma manuscrisa,
atunci, cu cat mai mult ne vom apropia de ele cu frica si intelegand
pricina acestei frici, cu atat mai putine sanse sunt sa vina asupra
noastra catastrofa duhovniceasca prevazuta
de el.
Sfantul Paisie, in scrisoarea sa catre
arhimandritul Teodosie al sihastriei
Sf. Sofronie[1], scrie:
„Va fac cunoscut duhovniceste, Sfintiei
voastre, ca prin scoaterea la tipar a cartilor Sfintilor Parinti, atat a celor elino-grecesti, cat
si a celor de limba slavona, si de bucurie, si de teama sunt cuprins. De bucurie,
pentru ca intru cea mai de pe urma uitare nu vor mai fi de acum date. De teama
insa, mi-e frica si ma cutremur, ca nu cumva indeobste,
nu numai calugarilor, ci si tuturor crestinilor
pravoslavnici, ca un lucru de vanzare fiind propuse,
inca si cu alte carti,
sa nu le urmeze din ele nechibzuite ispite celor incepatori,
fara povatuirea iscusitilor
facatori ai rugaciunii mintii. Iar
din pricina ispitei, sa nu urmeze cumva defaimare
de la desertii de minte asupra acestui sfant si neprihanit lucru de prea
multi si mari din sfinti
parinti marturisit... ca sa nu le
urmeze nechibzuitilor ispita, iar din ispita defaimare, din defaimare inca si indoiala pentru invatatura purtatorilor de Dumnezeu
Parintilor nostri.” Practica
Rugaciunii mintii, continua sfantul
Paisie, este cu putinta
doar in conditiile ascultarii
monahale.
Cu
siguranta, putini sunt cei ce, in vremurile noastre din urma,
de plapande nevointe ascetice,
nazuiesc catre inaltimile rugaciunii mintii (sau
chiar cunosc ceea ce este aceasta); dar avertismentele Sfantului
Paisie si ale altor Sfinti
Parinti raman valabile si pentru
nevointele mai mici ale multor dintre crestinii
ortodocsi de astazi. Oricine
citeste Filocalia
si alte scrieri ale Sfintilor Parinti,
si chiar multe dintre Vietile Sfintilor,
va intalni pasaje despre rugaciunea
inimii, despre vederea dumnezeiasca, despre indumnezeire
si despre alte stari duhovnicesti
inalte, si este esential
pentru crestinul ortodox sa cunoasca
ce ar trebui sa gandeasca si sa simta
despre acestea.
Sa
vedem, prin urmare, ceea ce spun Sfintii Parinti despre aceasta, si despre abordarea Sfintilor Parinti in general.
Sfantul Staret Macarie de
la Optina (+ 1860) a gasit
cu cale sa scrie, in mod deosebit, un „Avertisment celor ce citesc carti patristice duhovnicesti si
doresc sa practice Rugaciunea mintala a lui Iisus”
[2]. Aici, acest mare Parinte, foarte apropiat secolului
nostru, ne spune cu limpezime ce atitudine trebuie sa avem fata de aceste
stari duhovnicesti: „Sfintii
si de Dumnezeu purtatorii Parinti
au scris despre mari daruri duhovnicesti nu pentru ca oricine sa nazuiasca
fara discernamant spre
a le primi, ci pentru ca acei ce nu le au, auzind despre astfel de daruri
si descoperiri inalte, primite de catre
cei ce s-au invrednicit de ele, sa-si poata da seama de propria slabiciune
profunda si marea neputinta, si sa poate in mod
involuntar sa tinda spre smerenie, care este cu mult mai trebuincioasa celor
ce cauta mantuirea decat toate celelalte lucrari si
virtuti”. Iarasi, Sf. Ioan Scararul (secolul al 6-lea)
scrie: „Precum saracii. vazand
vistierii imparatesti, isi
cunosc si mai mult saracia lor, tot asa si sufletul, citind despre marile virtuti
ale parintilor, isi face
cugetul sau si mai smerit” (Treapta 26:25). Prin urmare, prima noastra abordare a scrierilor Sfintilor
Parinti trebuie sa fie una plina de smerenie.
Iarasi, Sf. Ioan Scararul
scrie: „E un lucru bun a te minuna de ostenelile sfintilor.
E un lucru pricinuitor de mantuire a ravni sa faci la fel. Insa a voi sa urmezi vietuirea lor dintr-o data e un lucru nesocotit si cu neputinta” (Treapta 4:42). Sf. Isaac Sirul (secolul al 6-lea) invata in a doua sa Omilie (asa
cum este rezumata de catre Staretul
Macarie de la Optina,
op. cit.,
p. 364): „Cei ce cauta in rugaciune simtiri duhovnicesti dulci si le asteapta,
si mai ales cei ce nazuiesc inainte
de vreme spre vederea si contemplarea duhovniceasca, cad in inselarea
vrajmasului si pe taramul
intunecarii si al incetosarii mintii,
fiind parasiti de ajutorul lui Dumnezeu si lasati diavolilor spre batjocura, pentru cautarea lor plina de mandrie, peste
masura si vrednicia lor”. Prin urmare, trebuie sa
ne apropiem de Sfintii Parinti
cu intentia smerita de a incepe
viata duhovniceasca de la treapta cea mai de jos, si nici macar sa nu visam la dobandirea
acelor stari duhovnicesti
inalte, care ne depasesc pe de-a-ntregul. Sf. Nil din Sora (+ 1508), un mare Parinte
rus al vremurilor mai apropiate noua, scrie in Asezamantul
sau monahal (cap. 2), „Ce vom spune de cei ce, in trupul lor muritor,
au gustat hrana cea nemuritoare, care au fost gasiti
vrednici sa primeasca in aceasta viata trecatoare o particica din bucuriile
ce ne asteapta in patria noastra cereasca?... Noi, cei impovarati
cu nenumarate pacate si
prada patimilor, suntem nevrednici chiar si de a auzi asemenea cuvinte. Totusi, punandu-ne nadejdea in harul lui Dumnezeu, suntem incurajati
sa tinem cuvintele scrierilor sfinte in mintile noastre, ca macar putin sa ne dam seama in ce ticalosie
ne aflam si catre ce nebunie suntem impinsi.”
Spre
a ajuta intentiei noastre smerite de a-i citi pe
Sfintii Parinti, trebuie sa incepem cu cartile patristice de
baza, cele ce invata ABC-ul.
Un incepator al secolului al 6-lea din Gaza a scris
odata marelui batran vazator in duh, Sf. Varsanufie, cu mult in duhul incepatorului
ortodox neexperimentat de astazi: „Am carti ale dogmelor si pe cand le
citesc, simt ca mintea mi se duce dinspre gandurile
patimase catre contemplarea dogmelor.”
La aceasta, sfantul batran
i-a raspuns: „N-as vrea sa te ocupi de carti precum acelea, din pricina ca iti
inalta mintea; ci este mai bine a cerceta cuvintele
Batranilor care iti smeresc mintea,
coborandu-o. Am spus aceasta nu pentru a desconsidera
cartile dogmatice, ci ti-am dat o povata; caci mancarurile
sunt osebite” (Intrebari si raspunsuri,
nr. 544). Un scop important al acestei Patristici va fi tocmai acela de a
indica ce carti patristice sunt mai potrivite incepatorilor, si care ar trebuie lasate
pentru mai tarziu.
Iarasi, diferite carti patristice despre viata duhovniceasca
sunt potrivite crestinilor ortodocsi in diferite conditii de
viata: cea potrivita indeosebi celor singuratici
nu este aplicabila in mod direct calugarilor ce
traiesc viata obisnuita; cea potrivita
calugarilor in general nu va fi relevanta in mod
direct pentru mireni; si in fiecare conditie, hrana
duhovniceasca potrivita celor ce au ceva experienta
poate fi cu totul nedigerabila pentru cei incepatori. Din momentul in care cineva a dobandit un anumit echilibru in viata duhovniceasca, prin
practicarea efectiva a poruncilor lui Dumnezeu in disciplina Bisericii Ortodoxe,
prin citirea rodnica a scrierilor elementare ale Sfintilor
Parinti, si prin calauzirea
duhovniceasca din partea parintilor ce traiesc – atunci acel cineva poate dobandi
mult castig duhovnicesc din toate scrierile Sfintilor Parinti, aplicandu-le la propriile-i conditii
de vietuire. Episcopul Ignatie
Briancianinov a scris, referitor la aceasta: „S-a
observat ca incepatorii nu pot adapta niciodata cartile la starea lor,
ci sunt in mod invariabil atrasi de tendinta cartii. Daca o carte da
sfaturi asupra tacerii si arata bogatia
de roade duhovnicesti ce sunt adunate prin tacerea profunda, incepatorul va
avea, in mod invariabil, o dorinta puternica de
a merge in singuratate, catre
un pustiu nelocuit. Daca o carte vorbeste de ascultarea
neconditionata sub povatuirea
unui Parinte purtator
de Duh, incepatorul va capata,
in mod inevitabil, o dorinta pentru viata cea mai
stricta in supunere desavarsita fata de un Batran. Dumnezeu nu a dat vremilor noastre nici una din aceste
doua cai de vietuire. Dar cartile
Sfintilor Parinti ce descriu
aceste stari pot influenta un incepator intr-atat incat, din pricina lipsei de experienta
si a nestiintei, acesta sa hotarasca
cu usuratate sa paraseasca
locul unde traieste si unde are toate mijloacele
de a-si lucra mantuirea si de a spori duhovniceste punand in practica
poruncile evanghelice, pentru un vis imposibil al unei vieti
desavarsite zugravita
in culori stralucitoare si ispititoare in imaginatia sa.” Prin urmare, el concluzioneaza:
„Nu te increde gandurilor,
parerilor, viselor, impulsurilor ori inclinatiilor
tale, chiar de iti ofera
sau iti astern dinainte-ti,
intr-o infatisare atragatoare,
cea mai sfanta viata monahala” (Arena, cap.
10). Ceea ce episcopul Ignatie spune aici despre
calugari se refera si la mireni, cu ingaduinta
pentru conditiile diferite ale vietii
laice. Comentarii specifice vor fi facute la sfarsitul acestei Introduceri, privind lectura duhovniceasca
potrivita mirenilor.
Sf. Varsanufie indica in alt Raspuns
(nr. 62) un alt lucru extrem de important pentru noi, cei ce ne apropiem de
Sfintii Parinti mult prea academic:
„Cel ce se ingrijeste de mantuirea sa nu trebuie nicidecum sa intrebe
[Batranii, de ex. sa citeasca cartile Patristice] doar
pentru dobandirea cunoasterii,
caci cunostinta
semeteste (I Cor. 8:1), precum spune Apostolul; ci este
cu mult mai potrivit sa intrebe despre patimi si
cum trebuie cineva sa isi traiasca
viata, adica, cum sa se mantuiasca;
caci aceasta este trebuincios, si calauzitor
spre mantuire”. Prin urmare, nu este potrivit cuiva
sa citeasca Sfintii Parinti doar din curiozitate sau ca un exercitiu
academic, fara o intentie
efectiva de a practica ceea ce invata ei, potrivit
propriului sau nivel duhovnicesc. „Teologii” academici moderni au dovedit
pe deplin ca este cu putinta sa ai multa informatie
abstracta despre Sfintii Parinti,
fara a avea nici o cunoastere
duhovniceasca. Despre unii ca acestia spune Sf. Macarie cel Mare (Omilia 17:9):
„Dupa cum cineva, imbracat
fiind saracacios, se viseaza
bogat, dar sculandu-se din somn, iarasi
se vede sarac si gol, la fel sunt unii dintre cei
ce vestesc cuvantul duhovnicesc; ei par ca vorbesc
in cunostiinta de cauza, desi nu-i
asa. Fara sa fi gustat din obiectul
cuvintelor lor, raman cu mintea la o oarecare inchipuire.”
O
incercare, pentru a afla daca citirea de catre noi a Sfintilor Parinti este academica sau adevarata,
este indicata de catre Sf.
Varsanufie in raspunsul sau catre un incepator care a descoperit
ca a ajuns semet si mandru,
atunci cand vorbea despre Sfintii
Parinti (Raspunsul nr.
697): „Cand vorbesti despre
viata Sfintilor Parinti
si despre raspunsurile lor, trebuie sa te osandesti, spunand: Vai mie! Cum
pot vorbi despre virtutile Parintilor,
de vreme ce eu insumi nu am dobandit
nimic asemenea lor si nu am sporit de loc? Si traiesc,
invatandu-i pe ceilalti
spre folosul lor; cum sa nu se implineasca intru
mine cuvantul Apostolului: Tu, cel care inveti pe altul, pe tine insuti
nu te inveti?” (Rom. 2:21). Prin urmare, atitudinea
statornica fata de invatatura Sfintilor Parinti trebuie sa fie
una a osandirii de sine.
In
cele din urma, trebuie sa ne aducem aminte ca tot scopul citirii Sfintilor
Parinti nu este de a ne oferi un fel de „bucurie
duhovniceasca” sau de a ne confirma dreptatea de sine, cunoasterea
superioara sau vreo stare „contemplativa”, ci doar pentru a ne ajuta in lucrarea
caii practice virtutii. Multi
dintre Sfintii Parinti
comenteaza distinctia dintre viata
„practica” si cea „contemplativa” (sau, mai potrivit, „noetica”), si ar trebui
accentuat aici ca aceasta nu se refera, precum ar putea crede unii, la orice
fel de deosebiri artificiale intre cei ce duc viata „obisnuita”
a „Ortodoxiei exterioare” sau doar „faptele bune”, si o viata „interioara”
cultivata doar de monahi sau de vreo elita intelectuala; nicidecum. Exista
o singura viata duhovniceasca ortodoxa, si ea este traita
de catre fiecare luptator
ortodox, fie monah sau mirean, fie incepator sau
sporit; „actiunea” sau „practica” (praxis
in greaca) este calea, iar „vederea” (theoria)
sau „indumnezeirea” este capatul.
Aproape toate scrierile patristice se refera la viata de actiune,
nu la viata de vedere; cand cea din urma
este amintita, este pentru a ne readuce in minte telul nevointelor
si luptelor noastre, care in viata aceasta este gustat profund doar de cativa dintre marii Sfinti, dar
este cunoscut in deplinatatea sa numai in veacul
ce va veni. Chiar si cele mai inalte scrieri ale
Filocaliei, precum scrie episcopul Teofan Zavoratul in prefata ultimului volum al Filocaliei
in limba rusa, „au avut in vedere nu viata noetica, ci aproape in intregime viata practica”.
Chiar
si cu ajutorul acestei introduceri, cu siguranta,
crestinii ortodocsi ce traiesc in secolul nostru, al cunoasterii
neserioase, nu vor scapa de unele curse ce zac asteptandu-l pe cel ce doreste sa-i
citeasca pe Sfintii Parinti in deplinatatea intelesului si contextului lor Ortodox. Prin urmare, sa ne
oprim aici, inainte de a incepe
Patrologia propriu-zisa, si sa examinam pe scurt unele din greselile
care au fost facute de catre
cititorii contemporani ai Sfintilor Parinti, cu intentia a fundamenta
o alta notiune esentiala,
cea de cum nu trebuie cititi Sfintii Parinti.
Note
1. Din Editia de la Optina
a Vietii si scrierilor Staretului
Paisie, pag. 265-267.
2. In culegerea sa de Scrisori catre
monahi, Moscova, 1862, pag. 358-380 (in lb.
rusa).
The
Orthodox Word,
Vol. 11, No.1 (ian.-feb., 1975), 35-41.
Traducerea: Radu Hagiu