Comparatie între Ortodoxie si filosofiile orientale
Temei comparativ |
Ortodoxie |
Yoga |
1. fondul doctrinal |
teologie crestinã
|
antropologie
|
2. originea istoricã, dogmaticã si misticã |
prin revelatie dumnezeiascã
|
compozitie omeneascã (mituri, legende atemporale)
|
3. tinta credintei |
unirea iubitoare cu Dumnezeu prin Hristos
|
dizolvarea persoanei umane în neant (nirvana
= vid)
|
4. subiectul credintei |
Dumnezeu Unul în fiintã si întreit în Persoane
(monoteism personalist)
|
divinitate cosmicã impersonalã (panteism)
|
5. creatia |
actul real al manifestãrii dragostei dumnezeiesti
intra-treimice
|
emanatie din fiinta absolutã (confundatã
cu ea), iluzie (maya) din care "evolueazã" fãpturile pînã la desãvîrsire
|
6. omul |
chipul lui Dumnezeu, capabil de asemãnare
cu El
|
stadiu mai "evoluat" al fãpturii
|
7. existenta omeneascã |
libertate si responsabilitate
|
necesitate, predestinatie absolutã
si definitivã (karma) |
8. sufletul omenesc |
suflare a lui Dumnezeu peste trup, care-l face
viu
|
emanatie din fiinta absolutã
|
9. viata omeneascã |
datã ca dar de Dumnezeu, începînd cu
zãmislirea în pîntecele mamei
(si trup si suflet), potentialã de vesnicie prin credinta în Iisus Hristos, Fiul si Cuvîntul lui Dumnezeu |
stare a "evolutiei"
naturale, mecaniciste
|
10. moartea |
unica, trecerea de la viata la īnviere,
la starea de comuniune cu Dumnezeu si cu sfintii Sãi
|
migrarea sufletului dintr-un trup în
altul (reîncarn are, metempsihozã) necesarã unei purificãri
si
perfectionãri continue |
11. pãcatul |
cãderea omului din harul si comuniunea
cu Dumnezeu, prin ispita diavolului
|
nu ar exista pãcat, ci o soartã (karma) care
dicteazã implacabil actiunile viitoare (moralitatea
este raportatã nu la standardul divin ci numai la unul uman)
|
12. ridicarea din pãcat |
pocãintã, fapte bune, īmpãcare cu Dumnezeu si
cu oamenii
|
asceza si cunoastere
autonomã si individualã, care face omul sã "evolueze" fãrã nici
un scop comunitar
|
13. mintuirea omului |
în Biserica lui Iisus Hristos, Care este
Dumnezeu Întrupat om, prin unirea cu El î n chip tainic
|
eliberarea, iesirea dintr-un lant de
reî ncarnãri dictat de karma (pseudo-automîntuire)
printr-o "iluminare" în cunoastere, nu prin iubire
|
14. scopul credintei |
māntuirea omului, învierea cu trupul
si transfigurarea lui prin unirea cu Sfîntul Trup si Sînge
al Domnului Iisus Hristos Cel Înviat si Înãltat la ceruri
|
anularea persoanei prin dizolvarea ei într-o
masã cosmicã impersonala (nirvana = neantizare),
sinucidere spiritualã
|
15. efectul credintei |
restaurarea omului ca persoanã capabilã
de iubire dumnezeiascã prin unirea si asemãnarea cu Hristos,
îndumnezeirea prin Duhul Sfînt al iubirii intratreimice
|
crestere continuã a puterilor prin efortul
individual de "energizare" a centrilor de fortã
|
16. expresia credintei |
bucuria Învierii lui Hristos însusitã de
fiecare credincios în Biserica Lui
|
pesimismul individual al suferintei si al
mortii
|
17. cultul credintei |
bun simt natural, sporit întru sfintenie
si comuniune de iubire cu Hristos prin rugãciune în
Biserica Lui
|
meditatie filosoficã
la sine, la naturã, acte nenaturale, magice, chiar imorale
(repetãri continue de formule-mantra, concentrare îndelungatã asupra
unor figuri geometrice-yantra, autosugestie, autohipnoza,
pozitii dobitocesti-asane, desfrînare-tantra)
|
18. limbajul credintei |
personalist-comunitar, ca mijloc de comunicare
a iubirii, de îmbogãtire a existentei interpersonale
|
tehnic, gnostic, dialectic,
lipsit de orice urmã de exprimare a iubirii
|
19. simbolismul credintei |
forme vãzute, prin care se revarsã harul
dumnezeiesc în Bisericã, fiind chipul celor ceresti
|
mijloace ajutãtoare în cunoastere,
idolatrizate
|
20. virtuti esentiale si definitorii |
smerenia si iubirea de Dumnezeu si de semeni
|
iubirea de sine
(considerat dumnezeu-brahman) si cunoasterea autonomã
|
21. ierarhia credinciosilor |
comunitarã, întemeiatã de Însusi Hristos
prin Sfînta Tainã a Preotiei
|
individualã, pe baza meritelor si performantelor
dobîndite prin efort egoist
|
22. extazul |
starea de trezvie si nepãtimire primitã
ca dar de la Dumnezeu, pe mãsura cresterii comuniunii
cu El
|
stare de transã,
inconstientã, beatitudine egoistã cãutatã ca un scop în sine
|
23. minunile |
arãtarea slavei si puterii lui Dumnezeu,
prin slujitorii Sãi sfintiti, cu scopul de a chema la
pocãintã pe cei necredinciosi
|
manifestãri ale "performantelor" omenesti,
demonstratii de fortã (circ), expresia mîndriei si lãudãroseniei
omenesti
|
24. vederea celorlalte cãi spirituale |
erezii sau rãtãciri de la Adevãrul deplin
revelat în Iisus Hristos, si pãstrat în Bisericã
|
expresii ale vointei divine, care duc în
acelasi loc, avînd doar particularitãti de epocã
si de culturã
|
25. inspiratia învãtãturii |
Dumnezeu Însusi, Iisus Hristos Care conduce
Biserica prin Duhul Sfînt spre unirea în vesnicie cu El
|
vrãjmasul mîntuirii omului. "tatãl
minciunii", diavolul, care-i împinge pe toti adeptii lui
la mîndrie, egoism, închidere sufleteascã, deznãdejde
|
preluat dupa crestinismortodox.home.ro