Sfântul Nicodim de la Tismana
Viața
Cuviosul Nicodim cel Sfințit era de neam macedoromân, născut la Prilep, în
sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și
a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învață carte,
se duce din tinerețe în Muntele Athos și se călugărește in Mânăstirea Hilandar,
unde mai târziu ajunge egumen și chiar protoepistat în conducerea Sfântului
Munte.
Dupa anul 1365 vine in Țara Românească și întemeiază cu ajutorul lui Vlaicu
Vodă (1364-1377) si Radu I (1377-1383), Mânăstirea Vodița (in 1369) și Tismana
(ante 1377). Mai întemeiază la sudul Dunării două mici așezări monahale, Vratna
si Mânăstirița, în Oltenia Gura Motrului și Vișina, iar in Țara Hațegului întemeiază
Mânăstirea Prislop (la sfarsitul sec. al XIV-lea), unde a scris un Evangheliar
slavon (1404-1405).
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 26 decembrie, ziua mutării sale la cele
veșnice.
Fapte
și cuvinte de învățătură
Ajungând la Athos, în Gradina Maicii Domnului,
Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi singur într-o peșteră în
preajma Mânăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavoli. Însă, fiind
umbrit de darul lui Hristos, în puțină vreme s-a curățit de patimi, a desprins
lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni și s-a învrednicit de darul mai
înaintevederii și al facerii de minuni, ajungând vestit în tot muntele.
Ca egumen al marii lavre Hilandar, Cuviosul
Nicodim a adunat în obștea sa până la o sută de călugări atoniți, greci, sârbi,
macedoneni, români și bulgari, deprinzându-i pe toți cu frica de Dumnezeu și
hrănindu-i cu învățăturile Sfintei Scripturi, fiind dascăl iscusit al rugăciunii
lui Iisus, adânc teolog și părinte duhovnicesc luminat. Pentru aceea nu puțini
sihaștrii, călugări de chinovii și egumeni veneau la el pentru sfat și cuvânt
de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste
tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol,
împreună cu ucenicii săi, Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe
cu Patriarhia Ecumenică. Deci, văzând patriarhul și împăratul smerenia și înțelepciunea
cuviosului și cucerindu-se de sfințenia vieții sale, îndată au ridicat anatema
dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos și bucuria creștinilor.
Așa înțelegea el să împlinească Evanghelia și să ajute la mântuirea semenilor
săi.
Fiind în sudul Dunării, în urma unei descoperiri
dumnezeiești, vine în Țara Românească și se așează pe valea râului Vodița, unde
exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim,
cu ajutorul domnitorului VladislavVlaicu Vodă și al sihaștriilor din partea
locului, zidește chilii și biserică de piatră cu hramul Antonie cel Mare,
pe care o sfințește în anul 1369. Mânăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu
danii și întarită prin hrisov domnesc ca după chiar moartea lui Nicodim să
nu fie volnic a pune în locul acela stareț nici domnul nici arhiereul,
nici alt careva; ci cum va zice chiar Nicodim și cum va așeza, așa să țină călugării
care sunt acolo și ei singuri să-și pună stareț.
Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau
încă de la începutul secolului XIV mai mulți sihaștri în jurul unei mici biserici
de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălțat, de
asemenea, la locul numit Cascade, Mânăstirea voivodală Tismana, cu același
hram, cu ajutorul domnitorului Țării Românești și al cneazului Lazăr. Marele
stareț formează aici o obște renumită de călugări, ajută la menținerea în continuare
a vieții isihaste și pune rânduială călugărească de chinovie, după tradiția
Muntelui Athos.
Adunând în jurul său câțiva călugări luminați,
a întemeiat la Mânăstirea Tismana o vestită școală de caligrafi și copiști de
cărți bisericești, renumită în toată Peninsula Balcanică. De aici, Cuviosul
Nicodim conducea duhovnicește toate mânăstirile organizate de el și întreținea
corespondența cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românescă,
precum și cu patriarhul Eftimie al Târnovei, dovedindu-se un mare teolog și
părinte duhovnicesc.
La bătrânețe, Cuviosul Nicodim încredințează
grija celor două Mânăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton,
iar el se retrage în peștera de deasupra Mânăstirii, ce se păstrează până astazi.
Acolo petrecea cuviosul toată săptămâna în post în priveghere și neîncetată
rugăciune, iar Duminica cobora în mânăstire, săvârșea Sfânta Liturghie și vindeca
pe cei bolnavi. Apoi mânca la trapeză cu părinții, mângâia pe toți cu cuvinte
de folos și iar se urca la peșteră.
Pentru sfințenia vieții sale, Cuviosul
Nicodim se învrednicise de la Dumnezeu de darul izgonirii duhurilor necurate
și al vindecării suferințelor omenești. De aceea numele lui se făcuse cunoscut
până dincolo de hotarele Țării Românești și mulți alergau la ajutorul lui. Se
spune în tradiția mânăstirii că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau
la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea cuviosului, sau
numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecați de Sfântul Nicodim
se numără și fata regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.
Ajungând la bătrânețe, Cuviosul Nicodim
cel Sfințit de la Tismana, binecuvântându-și ucenicii, și-a dat sufletul în
mâinile lui Hristos, la 26 decembrie 1406, iar sfintele sale moaște au fost
așezate în mormântul pregătit de el în biserică. Datorită vitregiei vremurilor,
mai târziu moaștele sale au fost așezate la un loc tainuit. O mică parte din
ele s-au dus în Macedonia, iar degetul arătător de la mâna dreaptă se păstrează
în biserica Mânăstirii Tismana.
Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu
pentru noi!