"În spatele sistemului perfect al cãrtii de credit, al codului de bare, realizat prin computer, se ascunde o dictaturã universalã, se ascunde sclavia, robia fatã de antihrist" (cuviosul Paisie Athonitul)




Studiu introductiv

Intentia noastrã nu este aceea de a "agita spiritele" sau de a bãga frica în credinciosi, ci de a informa pe toti cei doritori de mîntuire despre planurile oculte si satanice puse la cale împotriva crestinilor. Dacã ele creeazã lumii în care trãim o imagine de apocalips nu este vina noastrã. Realitatea trebuie sã o privim si sã o primim asa cum este. Lãsam pe fiecare sã tragã concluziile cu privire la vremurile pe care le trãim. De asemenea trebuie sã observãm cã o seamã de organizatii internationale de facturã politicã, economicã, stiintificã, culturalã, religioasã sau ocultã militeazã pentru o nouã ordine mondialã si pentru instituirea unui guvern mondial care, chiar dacã nu va fi adus de la început de Antihrist, anuntã vremurile cele de pe urmã ale lumii. Ce este, oare, noua erã la care lucreazã cu sîrg Francmasoneria si Sionismul mondial, dacã nu sfîrsitul lumii acesteia crestine?

Nu este vorba de o noua erã si o nouã ordine într-un stat sau altul, ci de o noua erã la scarã planetarã si de o Nouã Ordine Mondialã.

Noi, crestinii de astãzi, nu trebuie sã ne temem cã sfîrsitul este aproape si cã s-ar putea sã-l apucãm. Cu o moarte toti sîntem datori, iar la judecatã, mai devreme sau mai tîrziu, tot vom ajunge. Se teme de moarte cine nu nãdãjduieste în înviere, iar de judecatã se teme cel care este necinstit cu sine, cu semenii si cu Dumnezeu. Asa cum primãvara se cunoaste cã este aproape cînd vedem copacii ca înfrunzesc, tot asa putem cunoaste cã sfîrsitul este aproape cînd vom vedea împlinindu-se "semnele vremurilor", despre care aminteste Domnul nostru Iisus Hristos.
Totusi apropierea sfîrsitului lumii presupune niste pregãtiri speciale, avînd în vedere ispitele si greutãtile nemai-întîlnite care vor veni peste crestini. În aceste vremuri trebuie sã ne întãrim în credintã ca sã putem rãbda toate prigonirile si muncile care vor veni asupra noastrã de la slugile lui Antihrist. A crede în Hristos înseamnã a-l respinge pe Antihrist si a refuza toate cursele lui. Oricît de mari ar fi muncile si chinurile la care vom fi supusi, noi sã nu ne închinãm lui si nici sã-i primim semnul de 666, care înseamnã lepãdarea de credintã.

Drept slãvitori crestini, preferati de zeci de mii de ori moartea fizicã în locul celei sufletesti, care se înfãptuieste prin semnarea cererii la primirea noului buletin de la autoritãti.

Putinã psihologie...

Nimic rãu într-un buletin mai simplu, mai elegant, mai practic pentru omul zilelor noastre, în plinã erã "tehnocratã" - vor zice foarte multi, fie ei muncitori, intelectuali, tãrani, studenti, oameni politici, preoti, arhierei, pastori. Cei mai multi vor spune cã problema buletinelor nu-i priveste direct. Aceasta-i prima lor gresealã: ignoranta. Nici unul dintre ei nu se simte jignit, lezat în drepturile sale într-o societate care se declarã pe sine "democraticã", cã nu a fost consultat în aceastã problemã!

Omul de rînd - si întelegem aici pe toti aceia care nu sînt initiati în tainele istoriei, fie ei muncitori, tãrani, intelectuali, oameni politici sau clerici -, desi voteazã pentru democratie si libertate nu poate depãsi starea de sclav al unei minoritãti. Sclavi au existat dintotdeauna. Este o constatare ce se poate verifica!

Majoritatea oamenilor sînt robi, fie altor oameni, fie patimilor, fie Satanei cãruia i s-au vîndut. Au existat sclavi în antichitate, au existat si în era crestinã, existã si astãzi, si vor exista pînã la sfîrsitul acestei lumi. Acceptarea subordonãrii este o atitudine înscrisã genetic în fiinta noastrã, pe lîngã aceea a demnitãtii umane. si toti oamenii au aceastã genã activatã.

În antichitate o minoritate uzînd de fortã a reusit sã se impunã asupra maselor si sã le subjuge pînã acolo încît sclavii ajunseserã sã fie scosi din categoria umanã. Cãci în ei gena demnitãtii umane fusese total dezactivatã.

A venit crestinismul si a schimbat fata lumii, cum nu au fãcut-o si nu o vor face alte religii. Crestinismul a spiritualizat relatiile dintre oameni, arâtînd cã toti oamenii sînt frati între ei cu aceleasi drepturi si datorii unii fatã de altii si împreunã "robi ai Domnului". Dumnezeu este Stãpînul. Prin crestinism se restaureazã demnitatea umanã în toti oamenii care vor urma lui Hristos. Astfel toti crestinii care se supun poruncilor lui Dumnezeu, lãsate în Noul Testament si pãstrate de Traditia Bisericii, lucreazã la înfãptuirea acestui plan de restaurare a demnitãtii umane în lume pînã la sfîrsitul veacurilor. Au existat si existã oameni care au refuzat sã-l recunoascã pe Dumnezeu ca Stãpîn al tuturor, încercînd în acelasi timp sã se declare ei stãpîni peste unele mase de oameni, cu ajutorul fortei rãului. Acestia sînt cei care lupta cu Dumnezeu, care au luat chipul diavolului, sînt antihristii, ateii. Au trecut aproape 2000 de ani de crestinism si lumea e plinã de suferintã! Nu crestinismul este de vinã! Vina o poartã toti aceia care urmînd sfatul Satanei au încercat si încearcã sã se facã ei stâpîni peste oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu au folosit-o pentru a se rãscula împotriva Acestuia. Acesta este izvorul rãului din lume, nesupunerea omului fatã de poruncile lui Dumnezeu.

Omule! daca vrei sã-ti fie tie bine (dacã vrei sã te mîntuiesti) supune-te lui Dumnezeu. Supune-te poruncilor lui Dumnezeu.

Tu nu poti depãsi starea de sclav! Alege! Alege sa fii robul lui Dumnezeu sau robul Satanei si al oamenilor!

Deschide ochii si priveste în jur. Ţi se vorbeste de libertate si democratie. si ce vezi? Vezi cum legile firesti dupã care omenirea s-a condus veacuri de-a rîndul - Legea lui Dumnezeu -, este schimbatã în numele libertãtii. În numele libertãti, o minoritate ocultã încearcã sã ne convingã cã Legea lui Dumnezeu nu este dreaptã. si ce zic ei?

Dumnezeu a zis: "Eu sînt Cel ce sînt", ei zic: "Fii tot ce poti fi! Tu esti dumnezeu".

Dumnezeu a zis: "Eu sînt Dumnezeul tãu sã nu ai alti dumnezei afarã de Mine", ei zic: "Închinã-te la orice dumnezeu, dar descoperã pe dumnezeul din tine".

Dumnezeu a zis: "Sã nu ucizi", ei zic: "Nu existã ucidere, ci doar legitimã apãrare". Dumnezeu a zis: "Sã nu furi", ei zic: "Nu fura, ci negociazã".

Dumnezeu a zis: "Sã nu curvesti", ei zic: "Curvia este religia noastrã. Poti sã curvesti cum vrei si cu cine vrei, prin ea ajungi la dumnezeul nostru".

Ce înseamnã aceasta? Înseamnã sã urmãm lui Lucifer care a vrut sã se facã pe sine dumnezeu. Sã credem, adicã, cã noi putem depãsi conditia de robi, ca mai apoi sa ne rãzvrãtim împotriva lui Dumnezeu, cu gîndul de a deveni stãpîni pe noi însine. Dar acest lucru nu se poate. Putem respinge darurile lui Dumnezeu ce decurg din supunerea fatã de poruncile Lui, dar sã-i luam locul nu putem. Nici Lucifer nu a putut. Cînd a gîndit sã-si punã scaunul mai sus decît a lui Dumnezeu, a si cãzut în prãpastia iadului, devenind din înger al luminii, înger al întunericului si al groazei. Diavolul de mii de ani încearcã a-i însela pe oameni ca sã-l proclame Dumnezeu.

De sute de ani organizatii oculte, secrete, vîndute Satanei pun la cale o rãzvrãtire împotriva lui Dumnezeu în care sã fie atrasã omenirea întreagã. Aceastã minoritate ocultã odatã cu ridicarea omului împotriva lui Dumnzeu activeazã si gena supunerii neconditionate fatã de o autoritate.

 De-a lungul timpului dictaturile nu au reprezentat altceva decît niste experiente de activare a genei supunerii neconditionate. La început s-a uzat de practici magice, de vrãjitorie, alchimie, astrologie s.a., cu timpul, însã, s-au folosit din plin toate cercetãrile si descoperirile stiintifice, care, în treacãt fie spus sînt rodul geniului faustic.

Acum pe lîngã vechile metode de manipulare ale maselor se utilizeazã si parapsihologia, care nu este altceva decît ridicarea la rang de stiintã a vechilor practici magice.
Atît de intensã este aceastã manipulare, începutã încã de la nasterea omului, încît noi fãrã sã ne dãm seama devenim sclavii acelei minoritãti care conduce din umbrã.

Sclavia ajunge sã devinã parte integrantã din viata noastrã, începem sã nu ne simtim bine decît dacã sîntem sclavi. De multe ori s-a afirmat dupã revolutia din decembrie 1989 cã nu stim ce sã facem cu libertatea noastrã. Acest lucru se descoperã ca o dovadã a celor afirmate mai sus. Ni s-a inhibat, prin mijloace oculte, magice si parapsihologice gena gîndirii, actiunile noastre scãzînd spre limita reflexelor conditionate. Se lucreazã consecvent la îndobitocirea omenirii. Nimic exagerat! Cititi Protocoalele înteleptilor Sionului si vã veti convinge! Priviti la sclavii care ne conduc tara! Ei se numesc politicieni. I-am ales ca sa ne reprezinte interesele si ei s-au vîndut altora. Mirajul banului, pe de o parte, si frica de a pierde micul privilegiu ce le-a fost fãcut, pe de altã parte, îi face sã se poarte ca niste sclavi, care nu au nici un Dumnezeu. Dacã totusi insistã cã sînt crestini, atunci sînt niste dedublati, atei în societate, credinciosi doar în mintea lor. Dar nu conteazã ce ai în minte, ci ceea ce faci în raport cu semenii.

Cum altfel pot fi calificati cei care în Parlament iau hotãrîri anticrestine, ca de pildã: legea pentru liberalizarea avortului, libertatea acordata asa-ziselor minoritãti sexuale (homosexuali si lesbiene), acceptarea buletinelor electronice cu semnul 666, a cãrtilor de credit VISA, tolerarea prozelitismului sectar si a organizatiilor satanice, a pornografiei în cinematografe, teatre, presã, a spectacolelor indecente (tip concursuri de frumusete s.a.), a continuãrii educatiei materialiste atee în scoli s.a.?

Toate dau pe fata sclavul din om. Liber cu adevãrat este doar cel care are curajul sã mãrturiseascã adevãrul chiar cu pretul de a fi socotit nebun sau chiar cu pretul vietii. "Veti cunoaste adevãrul si adevãrul vã va face liberi", spune Mîntuitorul. Ce crestini sînt aceia care se supun ordinelor masonice si sionismului international? Nu sînt crestini; ei sînt sclavii slugilor lui Antihrist...


Putinã istorie...


Totul a început cu multe veacuri înainte... De aceea ca sã putem întelege evenimentele la care sîntem martori, la acest sfîrsit de mileniu, lãsînd la o parte orice idee preconceputã si orice orgoliu de atoate-stiutori, sã ne întoarcem în timp pentru a descoperi rãdãcinile ce au odrãslit conceptul de nou nouã ordine mondial mondialã. De mii de ani Satana încearcã sã-i însele pe oameni ca acestia sã-l proclame dumnezeu. Noi ne vom îndrepta privirile spre începuturile erei crestine.

Dupã întruparea Fiului lui Dumnezeu, Satana se lupta mereu sa distrugã Biserica întemeiatã de Acesta. Rãzvrãtirea lui Satan împotriva lui Dumnezeu se materializeazã prin lupta pe care Satana o dã Bisericii lui Hristos, adicã prin lupta împotriva crestinilor. Crestinii au fost si sînt victimele acestei violente Satanice. La început, în primele veacuri, crestinii, au avut de urcat muntele suferintei pricinuit de persecutiile împãratilor pãgîni, apoi dupã cîstigarea libertãtii la începutul secolului al IV-lea au avut de trecut prin prin pãdurea cu fiare sãlbatice, plinã de eretici si erezii, care pîndeau la tot pasul sã sfîsie constiinta curatã a crestinului dreptmãritor. Dar nici dupã trecerea acesteia drumul nu s-a sfîrsit. El a dat în mlastina deznãdejdii, acolo unde cãrarea pare a se pierde; este perioada celui de al doilea mileniu al erei crestine. Mai întîi mileniul al doilea debuteazã prin ruperea Bisericii crestine în douã (Biserica Romei la anul 1054 se rupe de trupul Bisericii lui Hristos), ca mai pe urmã începînd cu secolul al XVI-lea sã se pulverizeze în mii si mii de secte. Bietul crestin, pus în fata acestui fapt, nu mai stie încotro s-o apuce. Multi cad sub povara deziluziilor, dar multi cu nãdejde în biruintã, cãlãuziti de lumina lui Hristos, merg tot înainte înfruntînd orice greutãti pînâ cînd vor ajunge la cel mult iubit, Domnul nostru Iisus Hristos.

Ruptura petrecutã la anul 1054 si mai apoi fãrîmitarea Bisericii Catolice în mai multe grupãri religioase nu au fost întîmplãtoare. Prin toate aceste actiuni s-a urmãrit distrugerea Bisericii lui Hristos. La anul 1054, orgoliul unui cardinal, Humbert, sfîsie Biserica în douã. În secolele XIV-XV prereformatorii Jan Hus, John Wiclif, Savanarola, clatinã Biserica Apuseanã, iar în secolul al XVI-lea Luther, Zwingli si Calvin produc noi rãni în trupul Bisericii.

Toate aceste evenimente au fost provocate de organizatii oculte anticrestine. Trebuie sã stim, de pildã, cã Luther era rosicrucian. Frãtiile si ordinul rosicrucienilor, dupã cum consemneazã istoriografia, sau constituit în secolele XVI- XVII, dar existenta unor comunitãti de rosicrucieni este atestatã încã din anul 1250, desi denumirea se trage abia de la Christianus Rosecreutz (1378-1484). Unul din telurile lor fusese Reforma, iar marii reformatori de mai tîrziu s-au inspirat din ideologia lor. Frãmîntârile ulterioare a protestantismului, sectarismului diferitelor "biserici libere", a fost de asemenea opera unor francmasoni. Wesley, Chalmers, Zinzendorf au fost francmasoni. O Bisericã puternicã era greu de distrus printr-o luptã fãtisã. De aceea întîi trebuia scindatã Biserica cea una prin deformarea unei pãrti a ei: urma apoi pulverizarea pãrtii reformate, din moluzul rezultat trebuind sã se edifice o nouã unitate, mai tolerantã, mai democraticã, mai deschisã adicã mai ecumenicã. Secte precum "stiinta crestina", mormonii, martorii lui Iehova, antroposofii sînt creaturile lojelor francmasonice.

Mai mult decît atît, începând cu Conciliul II Vatican, chiar papii ar fi francmasoni. Masoneria este o organizatie misticã cu scopuri secrete. Primele trei grade reprezintã doar nada si legitimatia umanistã a francmasoneriei . Abia gradele superioare, cele care descind din Ordinul Cavalerilor Templieri, devin periculoase. Templul umanist al francmasonilor este "sinagoga lui Satan", este reuniunea ecumenicã în rebeliune a creaturilor împotriva Creatorului sub stindardul înselãtor al fraternitãtii, al tolerantei, al umanismului celui fãrã de Dumnezeu. Cum masoneria de astãzi este organizatã de evreii sionisti, rãzboiul dus de ea este îndreptat cu îndîrjire specialã împotriva crestinismului.

"Dogma jidoveascã si spiritul jidovesc, teorie si realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii crestine si împotriva capului ei nevãzut, Iisus Hristos", este strigãtul de alarmã al unui eminent crestin (Em. Bãrbier). "Evangheliile trebuiesc arse - scrie rabinul Tarphan -, fiindcã pãgînismul este mai putin periculos pentru credinta evreiascã decît crestinismul". "Rãzboi de moarte crestinismului" rãcnea Fr. Viviani. "Trebuie sa extirpãm lepra devorantã a crestinismului", tipa Gambeta. "Va veni vremea - cobeste un înversunat mason -, cînd crucile si icoanele vor fi aruncate în foc, potirele si vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefãcute în sãli de concert, de teatru sau de adunãri, si cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grîne, si în grajduri de cai".

Cobirea s-a împlinit întocmai cu bolsevismul rusesc si cu revolutia spaniolã, amîndouã roade ale francmasoneriei. Un alt ordin secret este si cel al Iluminatilor. A fost întemeiat de iezuitul A.Weishaupt la l mai 1776, ordin care s-a îmbogãtit rapid datorita aderãrii casei Rothschild. Este una din cele mai puternice organizatii de pe pâmînt care militeazã pentru noua ordine mondialã. Urmasul lui Weishaupt a fost Giuseppe Mazzini, care a elaborat un plan de instituire a dominatiei mondiale prin trei mari rãzboaie. Planul poate fi gãsit la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra. Douã rãzboaie mondiale s-au derulat deja: al treilea va fi declansat în jurul focarelor de beligerantã din Orientul Apropiat, unde s-a instalat inespugnabil fortãreata intereselor sionismului politic. Pãrintii sionismului politic au fost cu totii francmasoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl. Religia celor ce-si spun iluminatii este ritul Palladin, adicã închinarea la Lucifer. Iluminatul suprem Albert Pike, a formulat dogma divinitãtii lui Lucifer la 4 iunie 1889 în ale sale Instructiuni : "Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu". Acelasi lucru îl mãrturisesc majoritatea formatiilor rock în cîntecele lor .

Ordinul Templierilor a fost întemeiat în 1118 de Hugo von Payen. Întorcîndu-se din Ţara Sfîntã în Franta, a devenit aici o importantã fortã politicã, edificatã pe esotericã, pe cunostintele gnostice aduse din Orient, preluate de la initiatii islamici. Dupã ce puterea lor a crescut foarte mult, concurînd structurile statornicite, regele francez si papa le-a zdrobit ordinul, cu neobisnuitã violentã, în 1307. Au reusit însã sã penetreze în ramura britanicã, respectiv scotianã a francmasoneriei. Gradele Cavalerilor Templieri cuprind Crucea Rosie, Ordinul Maltez-Ioanit, Ordinul Templier. Henry Dunant, întemeietorul Crucii Rosii, a fost francmason de gradul Cavalerilor Templieri. Maltezii si Ioanitii sînt destul de familiari românilor datorita prezentei lor în convoaiele de ajutoare din timpul Revolutiei.

De asemenea, Umanismul si Renasterea din evul mediu sînt rodul organizatiilor oculte, indiferent cum s-ar numi ele. Atît Umanismul cît si Renasterea au efectuat schimbãri profunde asupra modului de gîndire al omului acestei perioade. În ce directie! Vom vedea în cele ce urmeazã. Cauzele care au nãscut cele douã curente se regãsesc, pentru ochiul atent, în hermenismul care a început sã intre în Europa crestinã, începînd cu secolul al XII-lea, prin traducerea unor lucrãri de filosofie si ocultism din limba arabã , în cadrul diasporei evreiesti, printr-un Maimonide, Avicena, Averoe, s.a. Prin filiera arabã vechea filosofie anticã pãtrunde în Europa. Putem afirma, de asemenea, cã scolasticii, întemeietorii ei, au fost cei care au pus început explicãrii pe cale rationalã a stintelor oculte . Scrierile lui Avicena, Averoe, Maimonide influenteazã gîndirea lui Albertus Magnus (1207-1280), care a fost învãtãtorul lui Toma d'Aquino, prin care filosofia pãtrunde în teologia Bisericii Catolice. Secolele XIII-XIV sînt caracterizate de activitatea miscãrilor pietiste, care manifestau de cele mai multe ori o actiune centrifugã fatã de Biserica oficialã. Peste secolul al XV-lea si-a pus amprenta agitatia creata de pre-reformatori: J. Hus, J. Wiclif, Savanarola. care va duce în secolul urmãtor la izbucnirea Reformei, declansatã de Luther.

Cu epoca umanistã gnosticismul obtine o mare victorie asupra Bisericii. stiintele rationale nu erau altceva decît o traducere pe întelesul maselor largi a "adevãrurilor" detinute de stiintele oculte.

Renasterea era rezultatul unor forte oculte care puneau început unei reforme universale a lumii. In secolul al XVII-lea deja se discuta si se încerca o reformã universalã a lumii. În aceasta erau implicati membrii Ordinului Rosicrucienilor . Continuînd si dezvoltînd sperantele si obiectivele neoalchimismului din Renastere, în primul rînd ideea rãscumpãrãrii Naturii, spirite atît de diferite precum Paracelsius, John Dee , Comenius, J. V. Andreae, Fludd sau Newton vedeau în alchimie modelul unei întreprinderi nu mai putin ambitioase, anume desãvîrsirea omului printr-o nouã metodã de cunoastere. Din perspectiva lor, o asemenea metodã trebuie sã integreze într-un crestinism non-confesional traditia hermeticã si stiintele naturale, adicã medicina, astronomia si mecanica. Acest tip de "cunoastere" rîvnitã si, în parte, elaboratã în secolul al XVII-lea, reprezintã ultima încercare înteprinsã în Europa crestinã în vederea dobîndirii "stiintei totale" .

Lucrãrile de bazã în alchimie erau cele ale lui Hermes Trismegistul si "Fama Fraternitatis" socotitã de unii istorici a lui Johann Valentin Andreae. Andreae sugera constituirea unei comunitãti de savanti, care sã elaboreze o noua metod metodã de educatie educatie, întemeiatã pe "filosofia alchimicã". Între numerosii admiratori ai reformei învâtâmîntului cerute de "Fama Fraternitatis" se numãrã si Robert Fludd, membru al Colegiului Regal al Medicilor; el era în acelasi timp si fervent aderent al alchimiei mistice. El sustinea cã este imposibil sã stãpînesti filosofia naturalã fãrã un studiu adîncit al stiintelor oculte.

Pînã de curînd nu se bãnuia rolul lui Newton în aceastã miscare generalã, o întreagã renovatio a religiei si culturii europene, prin intermediul unei sinteze îndrãznete a traditiilor oculte si a stiintelor naturale. Ca multi alti contemporani ai lor hermeticii si alchimistii filosofi asteptau - unii dintre ei pregãteau cu febrilitate -, o reformã generalã si radicalã a tuturor institutiilor religioase, sociale si culturale. Prima etapã cuprindea învãtãmîntul.

Autorul lucrãrii "Fama Fraternitatis" dezvãluie existenta unei societãti secrete a Trandafirului si a Crucii, întemeietorul ei, Christianus Rosecreutz, ar fi stãpînit "adevãratele secrete ale medicinii" si pornind de aici, toate stiintele. Autorul micii cãrti, mai sus amintite, se adresa tuturor savantilor Europei, cerîndu-le sã se asocieze confreriei, ca sã se poatã sãvîrsi reforma sistemului de educatie, altfel spus sã grãbeascã procesul de renovatio al lumii occidentale, în mai putin de zece ani, programul propus de misterioasa societate a rosicrucienilor era discutatã în cîteva sute de cãrti si brosuri. Tipãrirea cãrtii "Fama Fraternitatis" a avut loc în anul 1614.

În rîndul umanistilor amintim pe Petrarca (1304-1374), Lorenzo Vallo (1405-1457), Pico della Mirandola (1463- 1494), Marsilio Ficino (1433-1499), care traduce din latinã din operele lui Platon si Plotin, Egidio da Viterba (1469- 1532) si Erasmus (1469-1536). Vreme de douã secole, hermetismul a obsedat pe multi teologi si filosofi, credinciosi ori necredinciosi. În secolul al XVI-lea, în Franta, ca si în alte pãrti din Europa, valoarea exemplarã a hermetismului tinea mai ales de universalismul sãu religios, susceptibil sã restaureze pacea si armonia.

În concluzie, evolutia gîndirii crestine în evul mediu o putem împãrti în douã. si anume pînã în epoca Renasterii si a doua de la Renastere pînã astãzi. Dacã pînã la Renastere putem identifica usor sectele de sorginte gnosticã, dupã aceastã datã gîndirea gnosticã penetreazã pe nesimtite în constiintele crestinilor. Un rol important în acest sens l-au avut miscãrile pietiste si mistice prin aceea cã au rãspîndit în rîndul maselor largi de credinciosi ideile gnostice.

O mare influentã asupra gîndirii europene începînd din secolul al XII-lea a avut-o si opera lui Giacchino da Fiore, personalitate influentã care a avut relatii cu puternicii vremii. A lãsat o bogatã operã exegeticã si profeticã alcãtuind modelul unei teologii a istoriei împãrtitã în trei epoci. Propovãduia încheierea celei de a doua etape în anul 1260, cînd va începe epoca dominatã de Duhul Sfînt. Direct sau indirect, giacchinismul a influentat comunitãtile fraticellilor, pe begarzi si beguine si schema sã o gãsim si la Arnauld de Villanova si la discipolii acestuia. Mai tîrziu spre sfîrsitul secolului al XVI-lea si începutul secolului al XVII-lea importanta conceptiilor giacchiniste este descoperitã de primele generatii de iezuiti. Giacchino a influentat, se pare, si pe Lessing care la rîndul sãu a influentat si pe Auguste Comte. La fel si pe Fichte, Hegel, Scheling care erau adepti ai teosofiei.

Ideile gnostice au pãtruns în rîndul maselor mai ales datoritã sectei bogomililor în sud-estul Europei, iar dupã secolul al XII-lea în Apus, prin urmasii acesteia, în special, catharii si albigenzii.
Am vãzut pînã aici cum gîndirea crestinã a fost penetratã de stiintele oculte si cum s-a pus la cale o conspiratie a savantilor pentru o renovatio a religiei si culturii europene. Dar ce legãturã pot avea toate acestea cu francmasoneria de la care am pornit?

Pentru a putea aprofunda aceastã legãturã, trebuie sã încercãm s-o cunoastem.

Un rol deosebit în formarea francmasoneriei speculative au avut-o Ordinul Templierilor si rosicrucienii. Afluxul rosicrucienilor cãtre francmasonerie s-a petrecut în Anglia, la sfîrsitul secolului al XVII-lea. Francmasonii au preluat toate idealurile de la rosicrucieni, între care si cel al revolutiei morale universale. De pildã, între anii 1771- 1779 prestigiul francmasoneriei speculative creste atît de vertiginos încît toatã nobilimea, toti oamenii de stiintã, toti academicienii, toti oamenii politici din Franta devin masoni. Din anul 1791 masoneria europeanã începe edificarea doctrinei sale politice, bazatã pe manipularea maselor si aplicarea durã a mijloacelor represive. Aceasta doctrinã va fi perfectionatã în timpul revolutiilor si terorilor comuniste. Unul din idealurile persistente a fost constituirea Statelor Unite ale Europei. O clipã, masonii au crezut cã Napoleon e menit sã realizeze acest vis, dar s-au înselat. Se va înfiinta Societatea Natiunilor, apoi ONU - Europa, însã, rãmînea mereu divizatã. Dar la 12 dec. 1990 Parlamentul european a adoptat raportul lui Emilio Colombo asupra "bazelor constitutionale ale Uniunii europene". Astãzi mult visatele State Unite ale Europei sînt pe cale de a se naste . Efectele imediate ale adoptãrii constitutiei Uniunii sînt: emiterea unei monede europene, care va înlocui monedele nationale si aparitia notiunii de "cetãtean european".

Dacã masoneria europeanã viseazã realizarea Statelor Unite ale Europei, în schimb masoneria universalã, care este subordonatã sionismului international, viseazã realizarea unei noi ordini mondiale, stabilirea unui conducãtor mondial într-un guvern mondial.