Tiparit cu binecuvantarea
I.P.S. NICOLAE CORNEANU,
Mitropolitul Banatului
- C U P R I N S -
Scurta lamurire pentru cititoriCE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE
CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR DIN LUMEA DE DINCOLO
- Taina mortii.
- Moartea dreptului si moartea pacatosului.
- A treia zi si vamile.
- Semnificatia zilelor a noua si a patruzecea
- Rugaciunea
- Mijlocirea Bisericii
- Milostenia
SCURTA LAMURIRE PENTRU CITITORI
Textele care urmeaza sunt estrase din lucrarea Parintelui
Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata repausatilor nostri si
viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif
Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este
socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi, pentru intretinerea
legaturii dintre cei in viata si cei plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in
care gandul la moarte, sub influienta mentalitatii occidentale, este constant
reprimat in favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea
de fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile crestinilor
ortodocsi a perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia." (din prefata volumului
1 al editiei integrale, aparut in 1993 la Editura "Anastasia").
Fie ca Dumnezeu sa ne pomeneasca intru imparatia Lui, cu toti cei pe
care-i purtam in ganduri si in inimi, vii sau mutati de la noi.
TAINA MORTII.
MOARTEA DREPTULUI
SI MOARTEA PACATOSULUI
Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea
sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului
si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre
care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in
pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a
dat pe el" (Eccl.12,7).
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata
lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat
omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului;
deci moartea este de folos omului.
Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei,
adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii
mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu
ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu,
ce nu ti se cade tie a cunoaste.".
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care
constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata
de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea
lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele,
sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.
Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului
si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra
in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine
in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad.
Cand? Astazi, a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi
si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami
si despre a treia, a noua si a patruzecea zi
dupa moarte?
Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat
vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza
timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia, a noua
si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant
imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi.
Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra
in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem
vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici
- stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura
sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.
Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul
se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului.
Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar
va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune
ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta
o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea
sunt sprijin sufletului, care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit
de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus
de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).
Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie
pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor
sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de
apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup
este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar
fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara
din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste
caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau
a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de
groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea
lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul
meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna
inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe
tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va
bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o
parte din el.". Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele
cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste
pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit veni moartea,
grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat
din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii,
sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura
de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor
acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.".
Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele,
apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele
mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele,
tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am
putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea
pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut
sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu
nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci
ingerii l-au primit in bratele lor.
Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare
si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat;
si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele
mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu,
le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul
lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele
rele, cand deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre
Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat
lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos
de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece
prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l
cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin
munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa
ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura
a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul
Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele,
unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata
de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre
ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios,
il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul
se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe
urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:
Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.
Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea
a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand
ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa.
"Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12,
20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in
sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit
al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa
sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in
tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua
cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte
dulce si pasnica.
Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit,
ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat
din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta
crucea lor cu rabdare si marime de suflet.
Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri,
care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este
firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar
de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii
si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei
lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare
bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
"Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33, 21) - este
insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la
ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul este acela ce calca Legea lui
Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se
in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face
a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica,
pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului,
pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi,
el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul
Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului
paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri
intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa
ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si
s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.
Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de
trup? Ce semnifica a treia zi, a noua zi si a patruzecea
zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand
are loc judecata particulara?
Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care
i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de
zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit
de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii
locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit
de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau.
Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot
sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului.
De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.
Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte
Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste - in limbaj comun,
ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti - aer.
Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara
pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti,
al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul
rautatii.
Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti
in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul
lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea
lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer),
iar Apostolul Pavel ii numeste "duhurile rautatii raspandite in aer"
si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului". Indata dupa caderea
primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata
unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in
calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au
ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici
un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau
in iad ca si pacatosii.
Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos,
biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis.
Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El
i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta
aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile
lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de
a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu,
cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea
de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii
pacatoaselor lor vointe.
Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga
a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea
pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului
starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe
pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata
imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci
greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu.
Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul
deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc
si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii
cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau
tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele
sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile
rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate.
Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca
si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik.
Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care
vamile se succed. Pe calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste
intaia vama, unde duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul insotit
de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe
desarte, flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte,
cantece patimase, ras s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii
(orice minciuna, calcare de juramant, luarea numelui lui Dumnezeu in desert,
calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea duhovnicului);
a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea
de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale
greseli si pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul
de a manca intre mese si in ascuns, uitarea rugaciunii inainte si dupa mese,
nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie);
a cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea
fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului
(tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fapta); a saptea vama
este aceea a zgarceniei si a iubirii de arginti; a opta vama
este a camatariei; a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe,
masuri false si alte iselatorii); a zecea vama este a geloziei;
a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna parere
de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler, superiori, in general neascultari);
a douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama
este a razbunarii; a paisprezecea vama este a uciderii; a
cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de otravuri,
farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama este a necuratiei
(tot ce tine de acest pacat: ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca
a persoanelor nelegate prin casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri
necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama este
cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor harazite
lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit
(pasiuni contra firii, incest); a nouasprezecea vama este a ereziei
(false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia);
in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii
(cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.
Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si infatisarea
inaintea lui Dumnezeu, care toate au loc in a treia zi, Biserica si rudele,
aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe Domnul a-i ierta pacatele
si a-i inlesni trecerea vamilor.
Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri
ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului. Aceasta vizitare a locuintelor
ceresti dureaza sase zile, in care sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu,
a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele ce le-a
avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate,
se intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit
pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.
Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup),
sufletul se urca din nou la Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta
Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a noua.
Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet
iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele
si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de zile sufletul viziteaza toate cotloanele
iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In sfarsit,
intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara
sa I se inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta
ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale si dupa viata pamanteasca. Astfel,
are loc judecata particulara, in a patruzecea zi dupa moarte; iata pentru ce
Biserica se roaga pentru morti in acea zi.
Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta
sufletului in viata viitoare. Este judecata particulara a lui Hristos, care
hotaraste starea sufletului numai pana in ziua Judecatii de Apoi
- Judecata generala. Aceasta stare a sufletului, corespunzand cu viata sa de
pe pamant, nu este starea sa definitiva, pentru vesnicie, ci este supusa schimbarii.
Iisus Hristos, in a patruzecea zi dupa Invierea Sa, a inaltat natura umana la
gloria suprema, asezand-o pe tronul dumnezeirii Sale, la dreapta Parintelui.
Asadar, dupa dumnezeiescul Sau exemplu, raposatii, intr-a patruzecea zi dupa
moartea lor, intra in starea ce se cuvine valorii lor morale.
Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea zi, a
sezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, asteptand pana se vor pune vrajmasii
Lui asternut picioarelor Lui (Evr. 10, 12), tot asa si sufletele mortilor,
al caror destin a fost stabilit prin judecata particulara a lui Hristos, raman
in acea stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua Judecatii
generale.
Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea Mantuitorului Care,
chiar intru slava Sa, este neincetat preocupat de vesnica noastra mantuire,
de mantuirea ta si de aceea a raposatului care iti este scump; roaga-L deci
pentru el, ca prin harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa indeplineasca
ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in randul fericitilor.
Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare
ajutor pentru raposatul tau in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata
cea de pe urma.
Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste
inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a
I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase zile, urmand cele treizeci
de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata
cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva.
CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR
DIN LUMEA DE DINCOLO
RUGACIUNEA
Rugaciunea pentru morti este un act de caritate si contine doua virtuti:
MIJLOCIREA BISERICII
Daca rugaciunea este expresia vointei, atunci care
trebuie sa fie oare puterea rugaciunii intregii Biserici si a tuturor membrilor
sai in favoarea unui singur subiect? Noi vedem exemplul eficacitatii rugaciunii
in faptele Apostolilor: in urma rugaciunilor Bisericii, un inger l-a scos pe
Apostolil Petru, in timpul noptii, din inchisoare, in ajunul condamnarii sale,
fara ca nimeni sa fi simtit; fiarele sale au cazut si paznicul ce era langa
el nu a vazut nimic si nu a auzit nimic (Fapte 12).
In final, este normal a intrari faptul ca rugaciunea are o influienta
benefica asupra sufletelor aflate dincolo de mormant. Intotdeauna Biserica s-a
rugat, se roaga si se va ruga pentru morti, pana la A Doua Venire a lui Hristos.
La fiecare dintre cele trei servicii dumnezeiesti de pe parcursul zilei, la
Utrenie, la Liturghie si la Vecernie, Biserica se roaga deopotriva pentru vii
si pentru morti. Scopul Bisericii este de a-l sfinti pe om, de a-l face vrednic
sa participe la fericirea vesnica. Ea se ingrijeste de mantuirea tuturor membrilor
sai deopotriva, vii sau morti. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca rugaciunile
pentru morti sunt un obicei apostolic si o institutie a Sfantului Duh. Ceea
ce este iarasi important este ca aceasta dogma (rugaciunea pentru morti) a Bisericii
Ortodoxe este strans legata cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului
Ioan Gura de Aur; in timpul fiecareia dintre ele, Biserica se roaga de trei
ori pentru cei raposati. O data se roaga la proscomidie, a doua oara - dupa
citirea Evangheliei, anuntand noutatea prea fericita a mantuirii tuturor celor
ce cred in Iisus Hristos si iertarea generala a pacatelor prin mijlocirea Mantuitorului.
Atunci diaconul sau preotul intoneaza indoita rugaciune cu ecfonis in a doua
ectenie in care Biserica se roaga pentru cei raposati in acesti termeni: "Pentru
Patriarhii ortodocsi, pentru evlaviosii imparati si evlavioasele imparatese,
Domnului sa ne rugam", pentru a marturisi unitatea si comuniunea intregii Biserici.
Aceasta ectenie se face in rugaciunea cu ecfonis in timpul Liturghiei, in timp
ce la alte servicii divine nu se pomenesc la ectenii decat ctitorii templului
pe care Biserica ii numeste cu adevarat fericiti si in adevar demni de o vesnica
pomenire, pe toti cei raposati - atat pe cei ingropati in aceste locuri precum
si pe toti raposatii ortodocsi in general. Dupa indoita rugaciune cu ecfonis,
vine rugaciunea cu ecfonis special pentru raposati. In sfarsit, a treia oara,
dupa binecuvantarea Sfintelor Taine, Biserica se roaga inca o data pentru cei
raposati. La serviciile de seara si de dimineata (la Vecernie si la Utrenie),
Biserica se roaga deopotriva pentru raposati, aceasta rugaciune exprimand unirea,
legatura, raportul si comuniunea cu ei.
Rugaciunea comuna se face la biserica, rugaciunea particulara se face
la domiciliu; de aceea, rugaciunile pentru morti pot fi rugaciuni comune sau
rugaciuni particulare, si trebuie sa ne rugam pentru raposati totdeauna si pretutindenea.
Repausatii pacatosi care erau in iad si care, prin rugaciunile Bisericii si
ale rudelor care erau in viata, au capatat iertarea pacatelor lor, s-au aratat
celor vii pentru a marturisi despre schimbarea starii lor dincolo de mormant
si pentru a lua parte la primirea lor in numarul prea fericitilor.
In Biserica crestina, fiecare zi este consacrata memoriei unuia sau
mai multor sfinti. In afara de aceasta, fiecare zi a saptamanii este hotarata
unei praznuiri speciale, astfel incat sambata este consacrata memoriei tuturor
sfintilor si a raposatilor. Rugandu-se in fiecare zi, pentru raposati, la toate
serviciile divine, Biserica cere ca membrii sai sa se roage pe cat posibil mai
des si cu mai multa putere pentru rudele lor adormite; insa aceste rugaciuni
trebuie a fi cu deosebire savarsite sambata, care este o zi speciala, o zi dedicata
tuturor sfintilor si raposatilor. Sambata - Sabat - este un cuvant
din ebraica, care se talcuieste prin repaus. Biserica Ortodoxa
consacra aceasta zi memoriei tuturor celor ce au parasit acest pamant pentru
lumea de dincolo de mormant, memoriei raposatilor perfecti (sfinti) si raposatilor
imperfecti, a caror soarta nu este desavarsit hotarata. Biserica cere pentru
ei repausul vesnic, dupa aceasta viata de suferinta pe pamant.
In aceste zile toata Biserica, adica toti credinciosii, au un interes
cu totul special asupra sortii raposatilor.
Aceste zile se numesc sambetele parintilor si se impart in:
MILOSTENIA
Dupa rugaciune, al doilea mijloc de a interveni pentru
raposati este milostenia pe care noi o facem in amintirea si in numele lor.
A face milostenie este a ajuta cu bunuri pamantesti pe cei ce au nevoie de ele,
pe saraci, adica pe fratii nostri. Milostenia este de mare ajutor pentru odihna
raposatilor pacatosi. Tot ajutorul dat saracilor Iisus Hristos il ia asupra
Lui: "Pentru Mine ati facut", zicea El; prin urmare, El nu va
vrea sa ramana dator catre aceia de la care a primit binefaceri. Un pahar de
apa rece, cei doi bani ai vaduvei - toate vor fi recompensate la timpul lor.
Binefacerile facute de cei vii in amintirea raposatilor au aceiasi semnificatie
ca si cand aceste fapte ar fi fost facute de raposatii insisi.
Invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur arata toata importanta milosteniei:
"Nimic nu e mai puternic pentru a sterge pacatele decat milostenia; castitatea
si postul nu fac bine decat celui ce le practica si aceste doua virtuti nu ajuta
decat la propria sa mantuire. In timp ce milostenia se raspandeste asupra tuturor
si imbratiseaza pe toti membrii trupului lui Hristos.". Astfel, in explicatia
sa la Evanghelia Sfantului Toma, Ioan Gura de Aur zicea: "Voiesti sa cinstesti
pe raposatul tau? Cinsteste-l prin milostenie si prin fapte de milostenie, caci
numai milostenia scapa sufletele din chinurile vesnice.". Vorbind de plansul
nestapanit si de inmormantarile pompoase ca de lucruri total nefolositoare raposatilor
(ca si viilor, de altfel), el zice: "Milostenia, facuta in numele raposatului,
este un mare ajutor pentru mantuirea sa. Ingropaciunile bogate arata nu iubirea
pentru cel mort, ci vanitatea. De voiesti sa-l plangem cu adevarat pe raposat,
iti voi arata un alt fel de soi de inmormantare si te voi invata sa-l imbraci
cu haine ce se vor scula impreuna cu el in ziua Judecatii si-l vor slavi; aceste
haine sunt milosteniile ce vor invia odata cu el. Milostenia este o pecete cu
care el e pecetluit si cu care va face sa straluceasca hainele sale, cand va
auzi cuvintele: "Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc.". Acestea sunt lucrurile
care il vor face slavit, care il vor face luminos, care indeparteaza primejdia.
Sa ingropam mortii intr-un chip folositor lor si noua, intru slava lui Dumnezeu;
sa facem milostenie intru numele lor; sa le dam bune merinde pentru drum.".
Numarul mantuitilor si al osanditilor este format din bogati si saraci,
invatati si nestiutori de carte, domni si slujitori. Credinta mantuieste si
necredinta pierde pentru totdeauna. Cel ce crede obtine iertarea pacatelor sale
pe pamant si dincolo de mormant prin mijlocirea Bisericii si a rudelor; celui
ce nu crede nu i se va ierta, dupa cuvintele lui Iisus Hristos, nici in lumea
aceasta si nici in cealalta. Noi trebuie sa intelegem prin aceasta nu credinta
pe care o au chiar chiar si demonii, ci credinta care se manifesta prin faptele
de indurare catre Dumnezeu si catre oameni.
Astfel, cuvintele: "Dumnezeu va da fiecaruia dupa faptele sale.",
"Ceea ce omul va fi semanat, va secera.", si alte cuvinte de acest
fel, se refera la A Doua Venire a lui Hristos, cand va veni sa judece viii si
mortii, caci atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil si nici o rugaciune
nu va mai fi primita, Cand grozava zi a Judecatii cea de pe urma va sosi, timpul
ce era dat omului pentru a lucra la mantuirea sa si la cea a aproapelui va fi
consumat. Sfantul Ioan Damaschinul, legand expresiile de acest fel cu sfarsitul
lumii, zice ca: "Aceste cuvinte se vor indeplini in adevar pentru sufletele
nepasatoare de mantuirea lor. Unde se vor gasi atunci saracii? Unde se va cauta
un preot? Nu mai e loc nici pentru rugaciune, nici pentru milostivire. Asadar,
pana cand va sosi acea ora, sa ne ajutam unii pe altii si sa aducem jertfa de
milostenie Domnului Celui indurat si milostiv.".