Cuvant la Hramul Manastirii Antim, la Duminica tuturor Sfintilor

Aici, la Manastirea Antim am praznuit astazi, cum stiti foarte bine, hramul manastirii - Duminica tuturor Sfintilor. Am avut aici pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist si doi preasfintiti arhierei - Teofan si Vincentiu. In cursul zilei de astazi, de doua ori a vorbit Preafericitul Parinte Patriarh : dupa Evanglielie si dupa sfarsitul slujbei. Intre multele lucruri importante pe care le-a spus, a evocat si trecutul acestei manastiri, mai ales din anii 1940 pana in prezent, adica de cand suntem aici. Si Parintele Patriarh era coleg cu noi aici, la Manastirea Antim, cu studentii la teologie pe vremea aceea, si cu alti colegi, dintre care multi au murit si au trecut la viata vesnica. Dumnezeu sa-i ierte ! Intre altele, a spus ceva din vremea comunista.

In legatura cu aceste lucruri din trecut vreau sa fac o marturisire, pe care multi o stiu, nefiind un secret prea mare. In perioada comunista, mai ales cand vorbeam in biserica cuvantul de invatatura, totdeauna erau informatori. Aveau carnetelele lor si, daca li se parea ca ceea ce spuneam este impotriva regimului, notau. Apoi ne trageau la raspundere ca am spus cutare sau cutare lucru si ne intrebau ce am vrut sa spunem, cu aceasta vorba. Noi, in aceasta perioada, am vorbit cu adevarat atunci cand se faceau slujbe, dimineata si seara, in duminici si sarbatori. Insa niciodata nu am vorbit politic. Am vorbit numai despre lucruri care priveau viata noastra sufleteasca, despre raportul nostru cu Dumnezeu, despre viata noastra de toate zilele, cu pacatele si slabiciunile noastre. Cautam sa nu avem surpriza ca, din cea ce spunem noi, sa se traga concluzii gresite. De obicei noi ne scriam predicile. Le scriam si, cand ne invinuiau de ceva, le aratam. " Asta am spus eu ! " Atunci le inchideam gura.

Dupa ce a trecut perioada comunista, am inceput sa vorbim liber; ca ne cunoastem sfanta credinta, cunoastem viata noastra sufleteasca, patimile si toata starea noastra launtrica, asa incat vorbeam liber.

Cu bunavointa dumneavoastra, in continuare, am sa va citez una dintre predicile tinute la hramul manastirii noastre, la 24 iunie, 1972, in Duminica tuturor Sfintilor.

Sfant esti Dumnezeul nostru si intru sfinti te odihnesti !

Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica tuturor Sfintilor, care este si hramul acestei manastiri. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului ( Evrei 11, 36-38 ). Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Taital vostru Cel ceresc desavarsit este ! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.

Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Durmezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.

Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis : Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu ( I Petru 1, 16 )

Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant : "Vrei sa fii sfant ? Vrei sa faci pe sfantul ?" Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem : " Doamne ajuta-mi sa fiu sfant !" Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru ! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna : Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este ( Matei 5, 48).

Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti : " Fiti sfinti sau fiti desavarsiti ", care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata ! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales ca sfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.

Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele : In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice : Doamne, Doamne ! Oare nu in numele Tau am proorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau ? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi ! - cumplit raspuns ! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).

Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecit semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri.

Instriiinarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu inra spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.

A doua conditie : Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni faacute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.

Si a treia conditie : implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru : Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune " Fericirea " a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru : Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale. Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede ? ( I Ioan 5, 20 ). Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai. Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi : sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.

Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi. Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.

Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand : Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 1s, 4). Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu ? Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic ! (Ioan 15, 5).

Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand : Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune : Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte : Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este : Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16). si continua : Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu

Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.

Aceasta este calea sfinteniei. Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul : Adanc pe adanc cheama

Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.

Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa : Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta si spre binele aproapelui nostru, ca impreuna sa Te cinstim cu credinta pe Tine, Dumnezeul parintilor nostri, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai. Amin

SFINTELE MIRONOSITE SI FEMEILE CRESTINE DE ASTAZI

Dupa cum stiti, Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care intretineti viata in familie si in lume. Trebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita. Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu adevarat cu dumneavoastra, ca sa fiti ce trebuie sa fiti, sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere. Pentru ca in familie cunoasteti ce dezastru este astazi. Nu le mai amintim pentru ca stiti dumneavoastra mai bine decat mine.

De aceea, cei care veniti la biserica, care va rugati lui Dumnezeu si aici la biserica si acasa la dumneavoastra, daca va rugati cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie si cu staruinta, veti avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu si veti fi mangaiate in necazurile dumneavoastra.

S-a vorbit si vorbim si astazi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtatoare de mir. Nu uitati ca dumneavoastra, toate femeile crestine ortodoxe si fiicele dumneavoastra sunteti mironositele Bisericii Ortodoxe de astazi si din toate timpurile.

Copilele si tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viata lor curata, fecioria, rugaciunea si ascultarea de parintii. Studentele si tot tineretul feminin care vin regulat la biserica, aduc si ele Mantuitorului Hristos, ca un Mir cu buna mireasma, ravna lor pentru toata fapta buna, milostenia. catre cei din suferinta si ascultarea de parintele lor duhovnicesc.

Mamele crestine aduc Stapanului Hristos cel mai pretios Mir crestin, adica nasterea, cresterea si educarea copiilor lor in frica de Dumnezeu. Iar mamele in varsta, bunicile si vaduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugaciunilor si pastreaza cu sfintenie evlavia ortodoxa pe care o mostenim din mosi stramosi.

Iata deci ca si dunmeavoastra, fiicele Bisericii Ortodoxe de astazi, sunteti urmasele mironositelor din vremea lui Hristos si purtati in inima buna mireasma a credintei, a rugaciunii si a iubirii crestine. Numai de veti alerga cu evlavie la biserica impreuna cu copiii dumneavoastra, precum alergau odinioarii sfintele mironosite la Mormantul lui Hristos.

Despre sfintele femei va mai pot spune ca au fost momente in viata Mantuitorului Hristos, cind ele erau mai curajoase decat Apostolii. De pilda, in momentul prinderii Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, Apostolii toti L-au parasit, afara de Sfantul Evanghelist Ioan, iar Petru Il si tradeaza si se jura de trei ori ca nu-L cunoaste pe Iisus Hristos. Insa femeile, il urmau de departe, atat la sinedriu cat si pe drumul Golgotei. Il insotesc cand Mantuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosita Veronica Il sterge cu mahrama, care devine prima icoana cu chipul lui Hristos. Toate mironositele privesc cum Il bat in cuie si-L rastignesc intre cei doi talhari; aud ultimele cuvinte ale Mantuitorului si plang cu lacrimi amare cand Hristos isi da duhul, zicand : Savarsitu-s-a !

Dupa rastignire, cand Apostotii erau ascunsi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea in cap, se apropie de Sfantul Mormant ca sa unga trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Si tocmai atunci cand ajung la acolo si cautau trupul Domnului, gasesc mormantul Lui deschis si gol, iar un inger le spune ca Hristos a inviat, si le arata giulgiul infasurat alaturi.

Maria Magdalena, aceasta mironosita barbatoasa careia Iisus iis scoate sapte duhuri din fiinta ei si o face cea mai aprigi aparatoare a crestinismului si marturisitoare a lui Hristos, plangea la mormant cand celelalte femei plecasera. Ea cauta trupul Domnului, insa mormantul era gol. Apoi intalneste pe cineva la mormant si credea ca este gradinarul. De accea il intreaba : Doame, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica (Ioan 20, 15).

Atunci acel gradinar, Care era Iisus Hristos, ii spune pe nume : Maria ! Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus, au facut ca Maria sa-L recunoasca. Desi era acelasi Iisus Hristos in carne si oase, cum Se arata El mai tarziu catre Apostoli, insa avea ceva schimbat. Fara indoiala era infatisarea Sa dumnezeiasca, chipul Sau transfigurat. De aceea nu era recunoscut decat de cei care aveau cu adevarat inima curata si ochi inimii luminati.

Atunci Maria L-a recunoscut si a cautat sa se apropie de El. Si Iisus i-a spus : Nu to atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune : Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru !

Nu dupa mult timp, Mantuitorul se aratii ucenicilor Sai in Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea sa-i gaseasca Iisus pe Apostoli adunati dupa inviere.

Iata deci, ca aceste sfinte femei au fost in preajma lui Iisus cel inviat, care Se arata din cand in cand, ca sa-i obisnuiasca pe toti cu trupul Sau inviat, pentru ca era o mare minune, caci pana atunci nimeni nu vazuse un trup inviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul si dovedit ca mort, pentru ca a fost rastignit pe Cruce. Apoi s-a facut aceasta verificare, impungand ostasii cu sulita in coasta Lui, din care a iesit sange si apa, cum spune Sfantul Evanghelist Ioan ( Ioan 19, 34 ). Semnele mortului te lasa convins ca era mort. De aceea au predat trupul lui Hristos, in mainile lui Iosif si Nicodim ca sa-L ingroape.

Ei Il pun in mormant pe Iisus Hristos, pecetluiesc mormantul cu o lespede foarte grea, ca sa nu poata nici un apostol sa-L caute si sa-I fure de acolo. Dar, cu toate aceste masuri, Iisus razbeste pietrele groase si grele si, prin inviere, iese afara cu dumnezeiasca Sa putere, incat ii incredinteaza, in timp de patruzeci de zile, pe Apostoli si pe femeile mironosite si pe alte sute de persoane, ca Iisus Hristos a inviat din morti. Astfel Hristos, prin inviere, este o garantie a invierii noastre. Pentru ca asa cum Iisus Hristos a inviat din morti, cum spune Sfantul Apostol Pavel, asa si noi vom invia din morti.

Desi mergem cu trupul in mormant si ne acopera cu tarana si ne mananca viermii, incat trupul se transforind in praf si pulbere, aceasta pulbere va invia si se va reface trupul nostru si vom fi ca si acum, aceleasi persoane; si ne vom uni cu sufletul viu si vom forma acelasi om, acelasi barbat, aceeasi femeie care am fost si pe pamant. si, dupa faptele noastre bune sau rele, vom trece dincolo, la judecata lui Dumnezeu, si vom petrece vesnicia intreaga asa cum ne-am dus viata in aceasta lume.

DESPRE RUGACIUNE

Astazi se sarbatoreste Sfantul Grigorie Palama, teologul rugaciunii. intr-o vreme foarte grea, de raspantii pentru rugaciune, mai ales pentru rugaciunea lui Iisus, cand erau multe diferende si multe critici nedrepte in Muntele Athos, apare acest mare teolog, din partea lui Dumnezeu, care prin intelepciunea sa, prin harul Sfantului Duh mai ales, a dat lamuriri foarte limpezi in ce consta aceasta rugaciune de unire a omului cu Dumnezeu. Si este asezata aceastii pomenire a Sfantului Grigorie Palama, ca si pomenirea Sfantului Apostol Filip, unul dintre cei doisprezece Apostoli, la inceputul Postului Mare.

In acest post mai ales, ca si in celalalt timp al vietii, avem nevoie de rugaciune. Postul are nevoie de rugaciune si rugaciunea are nevoie de post. Altfel, fara frateasca comuniune dintre aceste doua notiuni, viata noastra ar schiopata. Si de aceea, voi incerca sa va spun cateva cuvinte despre rugaciune.

Sfantul Apostol Pavel spunea contemporanilor sai ca, pe langa alte fapte bune pe care trebuie sa le savarseasca crestinul in viata sa pamanteasca, rugaciunea nu trebuie sa-i lipseasci si acest sfat ni-l da, zicand : Rugati-va neincetat !

Dupa cum stim, Dumnezeu este Duh si este prezenta. Eu sunt Cel ce sunt !, spune Dumnezeu proorocului Moise in fata Rugului aprins din Sinai. Nu este bucurie mai mare, decat comuniunea noastra cu Dumnezeu prin rugaciune.

Ce este rugaciunea ? Stim cu totii. In Filocalia ( Culegere din scrierile Sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi ), aflam ca rugaciunea inseamna vorbirea mintii noastre cu Dumnezeu. Dumnezeu este Duh, este Minnte, este Intelepciune. Deci, tot cu aceasta latura a vietii noastre comunicam cu Dumnezeu prin rugaciune.

Cand ne rugam lui Dumnezeu, cand dialogam cu El, cand Ii spunem pasurile noastre si Il rugam sa ne ajute in necazurile noastre, se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca, asa cum se canta in biserica imnul heruvimilor, in timpul iesirii cu Sfintele Daruri.

Sa cugetam numai la Dumnezeu. Sa nu ne rugam numai cu buzele, iar mintea. sa fie departe de cuvintele rugaciunii." Cum puteti pretinde lui Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunile voastre - ne intreaba un sfant parinte, Sfantul Ciprian al Cartaginei -, daca voi insiva nu luati aminte la rugaciunile voastre ?" Nu stiti ce spuneti ! Adeseori mintea, in timpul rugaciunii, colinda netrebnic pe alte plaiuri ale vietii, iar rugaciunile sunt spuse numai cu buzele : cu ochiul urmarim textul, iar mintea colinda pe alte plaiuri, in pacat si in necuviinta !

Rugaciunea trebuie facuta cu evlavie, cu inima curata. Ea cere o anumita pregatire, frate, si supravegherea simturilor noastre. Proorocul Moise n-a putut sa se apropie de Rugul aprins din Sinai, decat dupa ce si-a lepadat incaltamintea picioarelor sale. Dezleaga incaltamintea picioarelor tale, striga din rug Dumnezeu, pentru ca locul pe care te afli este sfant !

Orice loc in care ne rugam este un loc sfant, unde Dumnezeu este de fata. De aceea trebuie si fim si noi gata. Receptorul vietii noastre launtrice sa fie deschis pentru aceasta convorbire a vietii noastre cu Dumnezeu. Sa ne straduim ca, inainte de a incepe rugaciunea, sa ne pregatim, sa izgonim din inima noastra orice gand patimas, caci inima noastra este templu al Duhului Sfant, ne spune marele Apostol Pavel; si trebuie sa-i acordam cinstea cuvenita ca astfel sa ascultam de Mantuitorul care ne indeamna, zicand : Iar tu, cand te rogi, intra in camara ta, inchide usa si roaga-te Tatalui tau Care este in ascuns - totdeauna este Dumnezeu de fata, insa este ascuns de ochii trupesti - si-ti va rasplati tie la aratare.

Camara este inima, simturile sunt poarta. De aceea trebuie bine zavorate, caci prin ele vine sminteala in timpul rugaciunilor noastre; prin aceasta usa, prin aceasta poarta a vietii noastre.

Rugaciunea trebuie facuta cu staruinta. Sa nu ne descurajam cand ni se intampla ca rugaciunea sa fie neascultata, ci sa staruim. Avem in Sfanta Evanghelie multe exemple de staruinta in rugaciune. Sa ne aducem aminte de acea femeie pagana, acea cananeianca din partea de nord a Tarii Sfinte, ce striga disperata in urma Mantuitorului sa-i vindece pe fiica ei care era indracita. Iisus Mantuitorul parca nu aude, dar pana la urma ii vindeca fiica, si inca de la distanta.

Sa ne aducem aminte de Bartimeu, fiul lui Timeu, acel orb din Ierihon. Lumea ii cerea sa taci, dar el, dimpotrivi, striga si mai tare. Si Iisus, Care il auzea, i-a tamaduit orbirea lui.

Ne putem intreba, cand ne implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre ? Si raspunsul este in mai multe chipuri : cand rugaciunea noastra este insotita de post, de milostenie si de viata fara prihana. Milostenia si postul sunt cele doua aripi ale rugaciunii.

Aceste trei etape bune, rugaciunea, postul si milostenia, se intrepatrund si se ajuta intre ele pentru folosul nostru. De asemenea, rugaciunile noastre sunt foarte repede ascultate cand luam in ajutor pe Maica Domnului si pe sfintii lui Dumnezeu, prietenii lui Dumnezeu, si cand aceste rugaciuni sunt facute de mai multi credinciosi impreuna.

Sfantul Apostol Petru a fost inchis de Irod in temnita cu picioarele in butuci, iar rugaciunile neincetate facute inaintea lui Dumnezeu de multi credinciosi pentru dansul, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger din cer si, in chip minunat, a eliberat pe Petru din temnita.

Asadar, adeseori Dumnezeu raspunde rugaciunilor noastre. Sunt insa si cazuri, destul de multe, cand El nu primeste rugaciunile noastre. Si pentru ce ? Pentru ca multi, asa cum am mai spus, se roaga numai cu buzele, iar mintea lor colinda pretutindeni, nefiind atenti la cuvintele rugaciunii. Mantuitorul nostru mustra o astfel de rugaciune, zicand : Poporul acesta so apropie de Mine numai cu gura; Ma cinsteste numai cu buzele, iar inima lor este departe de Mine. Si de asemenea, Dumnezeu nu asculta rugaciunile noastre atunci cand ne rugam rau sau cerem ceva pagubitor chiar pentru propria noastra viata fara sa ne dam seama.

Astfel, cineva pe care-l cunosc, fiind in inchisoare, cerea mereu sa fie scos la munci, tot in inchisoare; insa la munca afara, sub cerul liber. Pentru ca viata din inchisoare ii devenise foarte grea si insuportabila.

Cei in drept ii amanara mereu raspunsul la cererea lui, care s-a produs mai tarziu. S-a convins insa ca Dumnezeu nu i-a lasat sa-i accepte cererea pentru motivul urmator : multi din cei care plecasera la munca campului, la munca silnica, sub presiunile inchisorii, au murit acolo, in inchisoare, in baraca, la camp, sau in Delta. Iar cei mai multi, aproape toti, s-au intors bolnavi la celulele lor din inchisoare. Asa ca Dumezeu nu-i asculta cererea atunci cand I-o cerea el. Putea sa moara acolo. Neascultandu-i cererea, Dumnezeu i-a lungit viata.

Prin urmare, asa se intampla cand cerem si nu primim : Dumnezeu, Care stie precis tot cursul vietii noastre, de cand ne nastem si pana murim, stie ce ne trebuie si ce nu ne trebuie, ce-i de folos si ce este potrivnic noua. De aceea, Dumnezeu, stiind cu atotstiinta Lui, face asa cum este mai bine pentru viata noastra. Chiar daca suntem pacatosi, Dumnezeu tot ne iubeste si ne vrea binele. Sunt fel de fel de imprejurari cand Dumnezeu ne vrea binele neascultand rugaciunile noastre cand sunt pagubitoare pentru suflet.

Ce trebuie sa cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre ? Pentru ce oamenii cer lucruri netrebnice ?

Sa-I cerem sanatate trupeasca si sufleteasca. Sa-I cerem luminarea mintii si intelepciune, pentru a nu gresi calea catre El. Sa-I cerem bunatate sufleteasca si smerenia inimii, caci spune Domnul : Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Sa-I cerem dreapta socoteala in tot ce facem, avand convingerea ca atunci cand vom muri, vom da seama inaintea judecatii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trait viata pe pamant. Sa-I cerem ravna pentru citirea Sfintei Scripturi, intelegerea lor si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Sa-I cerem harul Duhului Sfant si mantuirea sufletelor noastre.

Sa-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El si cele pe care El ni le poate da; numai El ni la poate da. Sa-i cerem ajutor ca, in toata viata noastra, sa cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelatte se vor adauga noua. Asta sa-I cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre.

Ce se intimpla cu cel care nu se roaga ?

Sunt multi oameni care nu se roaga. Socotesc netrebnica aceasta practica a vietii crestinesti si omenesti.

Cel care nu se roaga este foarte usor poticnit si cade in ispita si in pacate, neavand nici o legatura cu Dumnezeu. Cel care nu se roaga, n-are nici o putere in lupta cu ispitele vietii. El este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o trestie care se clatina incotro bate vantul, numai catre Dumnezeu nu se pleaca sa-L intrebe si sa-I slujeasca. Este ca un peste pe uscat, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Cineva intreaba : " Daca Mantuitorul Hristos a petrecut nopti intregi in rugaciune, noi ce trebuie sa facem ca sa ne putem mantui ?"

Sfantul Ambrozie al Mediolanului, zice : " Cel care nu se roaga zace in imparatia materiei, nu este scris in cartea vietii din ceruri si nu are loc in imparatia lui Dumnezeu ". La judecata lui Dumnezeu nu scapa nimeni. Li se va spune : " Nu te cunosc pe tine ! " si e vai de cel ce va primi acest raspuns.

Care sunt foloasele rugaciunii ?

Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice ai cere, numai sa fie vrednice de Dumnezeu rugaciunile noastre. Trebuie, insa, ca rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, cu staruinta si cu smerenie. Insusi Mantuitorul Hristos ne fagaduieste acest lucru, cand zice : Toate cate veti cere intru rugaciune, crezand, veti lua. Si iarasi : Cereti si se va da voua. Cine se roaga din toata inima, adancind cuvintele rugaciunii, pe langa implinirea cererii sale, va dobandi si o pace launtrica pe care nu i-o poate da lumea, acea pace fagaduita de Iisus Hristos Mantuitorul, cand a spus : Pacea Mea dau voua, nu precum da lumea va dau Eu (Ioan 4, 27). Si simtim atunci o siguranta, ca nu suntem singuri pe lume, numai cu oamenii, si cu noi este Dumnezeul parintilor nostri, care ne ocroteste si ne apara in viata noastra pamanteasca.

Se intampla uneori ca Dumnezeu nu implineste numaidecat si indata rugaciunile noastre. Cum am mai spus, Sfanta Monica, mama Fericitului Augustin, 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu sa intoarca pe fiul sau, Augustin, la Dumnezeu. Staruinta ei in rugaciune I-a placut lui Dumnezeu. Si El i-a implinit-o cu adevarat, intorcand pe fiul ei la credinta dar nu oricum, ci inzestrat cu toate frumusetile harului care impodobeau sfanta lui viata.

Iar pentru ca nu stim daca toate rugaciunile noastre ne sunt de folos, totaeauna este bine sa incheiem rugaciunea noastra cu aceste cuvinte : " Doamne, Care stii toate, ajuta-ne ca rugaciunea pe care o fac inaintea Ta, sa se implineasca dupa voia Ta cea sfanta ! Doamne, faca-se Voia Ta in viata mea !"

Despre rugaciunea lui Iisus

Frati crestini, pe langa acest mod de rugaciune despre care am vorbit pana acum, mai este un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Este o rugaciune scurta, plina de putere, care vine de la Mantuitorul Hristos si de la Sfintii Apostoli, cuprinsa in aceste cuvinte : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !"

Aceasta rugaciune scurta o putem spune oriunde si oricand, stand sau mergand - si in viata, moderna, in aceasta graba a vietii, cand n-avem timp de rugaciune indelunga -, in camera noastra in fata icoanelor si a candelei aprinse. Putem spune aceasta rugaciune in orice loc si in orice timp din viata noastra si in scoala si in magazin si in fabrici si in ateliere, o putem rosti in taina inimii noastre. Si Iisus Hristos, Care-i prezent in viata noastra intotdeauna, ne asculta aceasta rugaciune, care este inchinata numelui Lui plin de putere.

La multi dintre dumneavoastra aceasta rugaciune va este cunoscuta. Cunosc persoane multe, tineret mai, ales, dar si mai in varsta, care o spun si sunt avansati in rugaciune. M-am bucurat foarte mult, ori de cate ori am auzit despre asemenea persoane.

Noi avem temeiul in cuvintele Mantuitorului, Care zice : Orice veti cere de la Tatal in Numele Meu, voi face, ca sa se mareasca Tatal intru Fiul. Si iarasi : De veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face.

Aceasta rugaciune se numeste rugaciunea lui Iisus, pentru ca in miezul ei este numele Domnului nostru Iisus Hristos, nume plin de putere, asa cum am mai spus. Rugaciunea inimii se mai numeste si rugaciunea mintii. A mintii, pentru ca in prima ei faza se rosteste cu mintea, si a inimii pentru ca dupa multa vreme de rostire a rugaciunii acesteia, atenta rugaciune cu mintea, coboara in inima. Ea este de obicei rugaciunea care este la indemana oricui, si se poate rosti in doua feluri : asa cum vorbim, mai ales cand lucram ceva sau cand mergem, si in ritmul respiratiei, cand stam pe un scaunel avand capul putin aplecat spre stanga si cu doua degete de la mana dreapta tinute usor peste haina, deasupra locului inimii, pe partea stanga si asa rostim rugaciunea aceasta : tare, soptit sau incet.

Rugaciunea lui Iisus, de chemare a numelui Domnului, se cere a fi rostita neincetat, ziua si noaptea si in orice loc si in orice lucrare ne-am afla. Practic insa, mai ales pentru incepatori, este greu a fi rostita neincetat. Si de aceea. ea poate fi rostita alternativ cu cele sapte Laude ale Bisericii, din care este bine sa nu lipseasca Rugaciunile diminetii si Rugaciunile de seara, Paraclisul si Acatistul Maicii Domnului si, de asemenea, Acatistul Mantuitorului, care este legat de numele Domnului, cu toate atributele aduse Mantuitorului Hristos in cadrul rugaciunii obstesti.

Mai ales pentru personalul manastiresc, este bine ca rugaciunea mintii sa fie rostita de patru-cinci ori pe zi, cate cincisprezece minute de fiecare data. Dar fra indoiala, aceasta rugaciunea poate fi rostita si de laici, de oricare dintre dumneavoastra, dupa ravna fiecaruia, macar de trei ori din cele 24 de ore, de cate cincisprezece minute macar de fiecare data. Aceasta rugaciune cere sa fie rostita des, ca sa se poata infige in inima noastra, in centrul fiintei noastre.

Si inca un lucru trebuie sa mai avem in vedere, si anume : cand rostim rugaciunea. sa fim atenti ca, fiecare cuvant al rugaciunnii sa cada pe locul de deasupra inimii, cu doua degete deasupra inimii de carne, deasupra inimii fiziologice. Acest loc al inimii, gasit de Sfintii Parinti, marii rugatori ai rugaciunii acesteia, este centrul duhovnicesc al fiintei noastre omenesti, si este deasupra inimii carnale.

Aceasta sfanta rugaciune se cuvine sa fie facuta cu binecuvantarea si sub supravegherea duhovnicului, care de obicei o si practica. Ea are menirea sa ne ajute a ne curati mintea si inima de gandurile si de poftele netrebnice; lucru ce nu se poate infaptui decat cu chemarea numelui Domnului, chemarea deasa a acestui nume, care, ca un foc ceresc, arde asemenea necuratiile noastre interioare.

Scopul ultim al acestei sfinte rugaciumi este de a cobora mintea in inima, de a unifica aceste doua centre ale fiintei omenesti, mintea si inima. De a realiza un acord desavarsit intre inima si minte. Caci de obicei omul gandeste ceva, dar simte altceva. Vorbeste de bine pe cel ce sta in fata lui, iar in mintea, in inima lui, in adancurile lui, il huleste.

Cand unim aceste centre, mintea si inima, omul devine o unitate duhovniceasca, si atunci el este intreg, asa cum l-a facut Dumnezeu, om cu adevarat deplin. Prin rugaciunea lui Iisus se realizeaza idealul sfant al vietii noastre omenesti. Pana sa atingem insa acest ultim scop, de innobilare, de sfintire a noastra launtrica, de unificare a fiintei noastre omenesti sfasiate de patimi, avem nevoie de o severa lucrare de despatimire, de o lupta cu noi insine - care nu este deloc usoara -, pentru izgonirea raului din minte si din inima, pentru adunarea mintii care se risipeste in timpul rugaciunii, cum am mai spus.

Daca nu am fi ajutati de sus in aceste eforturi, lupta noastra cu noi insine ar fi aproape zadarnica. Dar, spre mangaierea si intarirea noastrii, avem in ajutor experienta si sfaturile Sfintilor Parinti - aflate in cartile lor si in Vietile Sfintilor, in literatura aceasta a sfintilor parinti, rugatori mai ales - si in tainele Sfintei Biserici, indeosebi Taina Spovedaniei si, cu dezlegarea, duhovnicului, primirea Sfintei Impartasanii.

Dar pe langa toate acestea avem ajutorul nemijlocit al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, prin chemarea sfantului Sau nume, rostind cat mai des pe drumurile vietii noastre rugaciunea. pe care am spus-o : " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !"

Si chiar daca marea bucurie a coborarii mintii in inima intarzie, caci aceasta se produce numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cand vrea Dumnezeu si harul Sau din noi insine, stradania noastra sincera si statornica de chemare deasa a numelui Domnului este de mare folos.

Astfel prin ea, prin aceasta rugaciune slabanoaga asa cum ni se pare ca este ea, dobandim simtul prezentei lui Dumnezeu in viata noastra. Simtim ca nu suntem singuri, numai cu oamenii, simtim ca El este de fata. Simtim ajutorul Lui real in viata noastra in rabdarea ispitelor si a necazurilor. Simtim ca ne intareste in credinta, ca ne sporeste dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele, ne lumineaza mintea sa intelegem, sa adancim, sa cugetam la Sfintele Scripturi. Ne ajuta sa intelegem ca bucuriile ceresti sunt infinit mai mari si mai frumoase decat bucuriile pamantesti. Ne ajuta si ne intareste sa implinim cu fapta voia lui Dumnezeu in viata noastra.

Toate aceste binefaceri ceresti sunt ca o arvuna pentru intrarea noastra in legatura cu Hristos, cu harul lui Dumnezeu, gustand cate putin, inca fiind in aceasta viata, din bucuriile si starea fericita de dincolo, pe cat ne este cu putinta noua oamenilor.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa atingem si acest sfant ideal, de unire a mintii cu inima, de fapt unirea noastra cu Dumnezeu. Atunci lupta cu noi insine se usureaza, sfanta rugaciune se rosteste neincetat in inima ziua si noaptea, dupa cuvantul din Cantarea cantarilor, care spune : Eu dorm, dar inima mea vegheaza. Bucuriile duhovnicesti intrec orice bucurii pamantesti. Dragostea de Dumnezeu, a sfintei Sale porunci, este cu adevarat mare, cu greu de talmacit in cuvinte omenesti !

Pana atunci insa sa rostim cu smerenie, cu staruinta si cu dragoste, cu timp si fara timp, cu incredere in Dumnezeu si cu dor, aceasta sfanta rugaciune : " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !". Amin.

Intrebari adresate de un grup de studenti crestini-ortodocsi

1. Omul, cand se roaga, il asculta Dumnezeu ? Ce ne puteti spune despre acest lucru ?

Este adevarat ca omul cand se roaga asteapta ceva de la Dumnezeu, un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne invata de rau, ci totdeauna spre folosul nostru.

2. Ce ne puteti spune despre puterea de rugaciune pe care au avut-o oamenii Bisericii in timpul prigoanelor ?

In inchisori eram asa de bine paziti si asa de constransi, incat nu ne puteam gandi decat in sus, pe verticala, la Dumnezeu. De obicei omul se roaga cu putere mai ales in necazuri. Si in inchisori erau cu adevarat mari necazuri !

Rugaciunile celor din inchisori erau primite de Dumnezeu, dobandeau aceasta primire din partea lui Dumnezeu pentru ca-i intarea. Astfel ca, cu toata mizeria, cu toata rautatea comandata impotriva sarmanilor detinuti, ei aveau totusi o seninatate si o bucurie care nu putea sa vina decat de sus, de la Dumnezeu. Rugaciunile celor din inchisori erau niste rugaciuni, poate , ca cele ale sfintilor parinti din pustie sau ale sfintilor martiri arsi pe rug, care, arzand focul sub ei, erau veseli si slujeau si multumeau pentru aceasta jertfa pe care o aduc lui Dumnezeu, inaintea Sa.

Cam asa erau aceste rugaciuni din inchisori pentru foarte multi dintre ei. Pentru noi, cei de afara, rugaciunile lor si modul lor de viata ne sugereaza gandul sa ne smerim, sa ne ostenim, sa ducem o asceza cat se poate de posibila, prin post si rugaciune, prin metanii, prin rabdarea insultelor ce le primim in viata, rabdare faira cartire. Si atunci rugaciunile noastre sunt primite inamtea lui Dumnezeu asa, ca ale celor din inchisori.

3. Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte legate de Rugul aprins.

Rugul aprins, cum stim foarte bine, este o intamplare fericita, petrecuta pe cand Moisi proorocul, fugit din Egipt din fata lui Faraon, pastea oile socrului sau Ietro, si a ajuns in zona Muntilor Sinai. Ajungand in fata unui rug, in Muntele Sinai, a unui pom care ardea in flacari si nu se mistuia, si apropiindu-se de el, sa puna mana sa se convinga ce se intampla cu acest rug care arde si nu se mistuie, i se spune acest cuvant : Descalta incaltamintea de pe picioarele tale, caci locul pe care stai este sfant. In acest rug ii vorbea Cineva, ii vorbea Dumnezeu.

In teologia Biserica noastre Ortodoxe, acest rug este simbolul Maicii Domnului, care a fost mama Dumnezeului intrupat. Era in fiinta sa sfanta, in fiinta Maicii Domnului ! Desi foc ceresc era Iisus Hristos, Maica Domnului a ramas nearsa, neatinsa, insa indumnezeita de acest prunc Iisus Hristos.

Deci, Rugul aprins este simbolul Maicii Domnului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron sfant al Manastirii Antim, Rugul aprins este simbolul rugaciunii neincetate. In fond, cine se roaga neincetat, se aseamana cu acest rug care ardea si nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, aceasta valvataie de lumina si de putere. Si cu cat ardem mai mult, cu atat devenim mai luminosi si mai aproape de Dumnezeu. Acesta este un inteles al Rugului aprins.

4. Exista acum o puternica influenta a imaginii, in special prin televizor. Credeti ca acest lucru afecteazi puterea de rugaciune a oamenilor ?

Televizorul, aceasta unealta moderna de comunicare, este si bun si netrebnic. Este bun, cand stim sa alegem ce este de folos pentru suflet, si este rau cand ni se transmit prin imagini niste lucruri care ne tulbura, mai ales viata tinerilor. Ma refer la imaginile firilor necuviincioase, sau chiar de-a dreptul pornografice.

Am intalnit multi tineri, nu numai parintii tinerilor, care se ridica impotriva acestor imagini ce tulbura mintea si simturile celor ce privesc pe ecranul televizorului prin care se transmit fiori de patimi, pe aceasta cale a undelor, a imaginii.

Pe timpul Sfantului Vasile cel Mare veneau tineri crestini la el si-l intrebau ce atitudine sa aiba fata de cartile pagane. Era perioada de rascruce intre paganism si crestinism. Literatura aceasta, pagana, mai ales, era foarte placuta si voiau sa citeasca, insa le era frica ca nu cumva sa greseasca, citindu-le. Erau si lucruri necuviincioase. Sfantul Vasile le da un sfat foarte practic : " Faceti si voi asa cum fac albinele, merg din floare in floare si unde gasesc nectar si polen mai mult, se opresc mai mult, iar de unde nu gasesc, zboara in alta parte ". Asa incat, e bun si la televizor acest sfat al Sfantutui Vasile cel Mare.

Televizorul este bun pentru ca nu putem afla atatea lucruri din presa pe care n-avem timp sa o rasfoim, dar le aflam concentrate la televizor - anumite comunicari stiintitice sau chiar duhovnicesti, dar este si rau pentru ca acolo, sunt si flori care n-au nici nectar, nici polen. Si e bine sa trecem peste ele, peste aceste emisiuni vatamatoare pentru mintea, imaginatia, si inima noastra.

5. In conditiile actuale de viata, cum putem primi darul rugaciunii lui Iisus, stiut fiind ca imprastierea mintii crestinilor de azi este mult mai mare decat a celor de odinioara si ritmul vietii face greu posibila adunarea mintii si cercetarea temeinica de sine ?

E adevarat ce spuneti. Asa este ritmul vietii de astazi, o viata zbuciumata, o viata fara astampar, o viata plina de miscare. Dar si aceasta rugaciune este foarte scurta. Rugaciunile pustnicilor erau niste rugaciuni de toata ziua si noaptea. Spune un Sfant din Filocalie ca se ruga de dimineata si pand seara, iar cand obosea rugandu-se, citea toata Sfanta Scriptura, incat viata lui era o viata angajata permanent in legatura cu Dumnezeu. Cum sta la rugaciune, statea in genunchi sau in picioare, cu mainile ridicate sau cu mainile la piept, nu stim ! Erau miscari diferite de la om la om. Insa era o rugaciune statica, care il obliga sa stea pe loc, la coltul lui de rugaciune.

Pentru viata aceasta moderna, parca Dumnezeu a randuit rugaciunea : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !" Sau sa rostim macar limita, rezumatul acestei scurte rugaciuni : " Iisuse miluieste-ma !"

In orice graba ne-am afla, in viata aceasta de toate zilele - suntem la lectii, la curs la Universitate, sau la atelier, sau in fabrica, sau pe drum, cand comunicam cu cineva, putem spune din cand in cand, cat de des, " Iisuse, miluieste-ma !" Sunt cele doua cuvinte care rezuma aceasta rugaciune. Pe de o parte " Iisuse " rezuma plafonul acasta al vietii noastre crestine, Dumnezeu cu toata Imparatia lui, si " miluieste-ma " starea de jos, starea de mizerie, de nevoi in care ne aflam adeseori. Macar aceste cuvinte sa le rostim de-a lungul vietii. Doua cuvinte ! Sau, daca rostim toata rugaciunea, atunci este cel mai bun lucru. Pentru aceea e foarte scurta.

Si aceasta rugaciune se poate rosti cat de des, oricat am fi noi de ocupati. Cunosc un rugator al inimii, care stiu precis ca se roaga neincetat. Cand vorbea niste lucruri foarte importante din viata lui de chin din timpul revolutiei rusesti, am pus mana pe umarul. lui si am spus : " Parinte Ioane, acum va rugati ?" Era in focul explicatiilor si inima lui se ruga. Rugaciunea coborase in inima si, cand coboara aceasta rugaciune in inima, asa cum respiram, asa ne si rugam. Asa incat in viata moderna, cu toata graba ei, cu viteza ei, cu tot neastamparul nostru, ne putem hrani din aceasta rugaciune intr-un chip cu adevarat multumitor.

6. Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre miscarea de la Manastirea Antim, care s-a numit " Rugul aprins " si despre rolul pe care l-a avut rugaciunea inimii pentru cei ce au fost acolo.

Aceasta miscare duhovniceasca a " Rugului aprins ", a luat nastere in timpul stapanirii comuniste. Pe strada si in viata de toate zilele era zbucium si un efort din partea unor puteri vrajmase ca sa schimbe tot ce era vechi, frumos si statornic, sa schimbe tot ce era asezat, cu moda noua, pe care o stim, si pe care am trait-o.

In acest timp si in acest zbucium, la Manastirea Antim si in biblioteca manastirii se vorbea despre rugaciunea lui Iisus, de probleme de rugaciune, de marturisire si de lucrare launtrica bazata pe Traditia Bisericii, pe practica Sfintilor Parinti, toata asceza aceasta milenara, de doua ori milenara, care a fost plina de rugaciune, si mai ales de aceasta rugaciune sintetica, de aceasta rugaciune inchegata, scurta si cuprinzitoare, rugaciunea lui Iisus.

Erau conferinte in fiecare duminica. Aceasta lucrare obsteasca intr-un cerc restrans, a durat vreo sase ani, incepand din 1945. Era foarte placuta, insa nu se putea extinde prea mult din cauza zarvei din afara vietii noastre manastiresti. Erau prezenti profesori universitari care ne vorbeau, era parintele Staniloae, parintele Benedict Ghius, profesorul Alexandru Mironescu, doctorul Vasile Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu. Era multa lume, mult tineret, multi studenti. Dupa aceea, saracii, au suferit mult in inchisoare si s-au asteptat la aceasta, inca de la inceput.

Veneau setosi sa afle si ei ceva despre aceasta viata lauuntrica si plecau foarte sanatosi, hraniti sufleteste. Dupa ce conferentiarul isi termina, cuvantul, erau intrebari din public; fel de fel de intrebari, la care raspundeau cei care voiau si puteau sa raspunda. Era un dialog si o tesaturii de idei, de ganduri si de dorinte duhovnicesti, care ii hranea foarte mult pe cei care participau la aceasti intalnire duhovniceasca.

7. Este adevarat ca toti cei care au participat la Rugul aprins au fost inchisi ? Care a fost motivul care s-a invocat pentru a fi bagati la inchisoare ?

In Evanghelie este un dicton : Cine nu este cu noi, este impotriva noastra ! Cei care ne stapaneda doreau sa fim toti cu ei. Si noi, fara sa-i contrazicem, " eram de acord cu ei ". Ei erau inteligenti, pentru ca diavolul este foarte inteligent. Erau condusi de acest duh. Si-au dat seama ca nu suntem cu ei, ci suntem impotriva lor. Si atunci ne-au adunat de pe unde ne-au gasit si ne-au pazit cu strasnicie mai multi ani in puscariile comuniste, nu cumva sa fim impotriva lor. Asta a fost rezultatul acestor stari de lucruri.

8. Parinte arhimandrit, care ar trebui sa fie randuiala zilnica de rugaciune a unui student ?

La Atena, a fost candva o pereche de studenti care au impresionat foarte mult pe contemporanii lor. Acestia erau Grigore si Vasile. Pe unul a pomeneste intreaga crestintatate sub numele de Sfantul Vasile cel Mare, iar pe cel de-al doilea ca Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul sau Teologul. Aceasta era fericita pereche de studenti de la Atena, care, pe langa studiile lor, aveau si preocuparile Evangheliei. In viata aveau doua drumuri acesti studenti, cum ne ne spune Sfantul Grigore, colegul Sfantului Vasile : un drum era la scoala si celalalt la Biserica.

Asa trebuie sa-si impletesca viata si studentii nostri contemporani, intre studii si rugaciune. Nu stim cum isi pot face programul, insa, pe langa hrana trupeasca pe care, vrand-nevrand o cautam si ne-o insusim, avem nevoie de hrana sufleteasca, fara de care murim. Murim desi traim ! Murim sufleteste. Devenim sterpi, impietriti, uscati, nesimtitori, rai, gelosi, mandri, si asa mai departe, fara aceasta hrana sufleteasca. Si, de aceea, este bine sa ne hranim si cu una si cu alta. Asa cum spune Mantuitorul Hristos : Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua !

9. De ce se spune ca rugaciunea este un dialog cu Dumnezeu, cand in realitate vorbim numai noi ?

E totusi un dialog, pentru ca Dumnezeu este Cel care asculta rugaciunile noastre. Cand vorbim cu cineva, celalalt, care asculta, consimte, aproba ceea ce spunem noi. Sau, din cand in cand, cum se intampla, Dumnezeu nu ne asculta rugaciunea. Este un raspuns din partea lui Dumnezeu. Sau ne asculta rugaciunea, si atunci, totusi e un dialog, o comunicare, o comuniune cu El.

10. Uneori inima doreste sa-I cante slava si multumire lui Dumnezeu cu propriile cuvinte. Cum putem deci, sa ne rugam in doi sau intr-un grup mai mic ?

Aici sunt cateva intrebari de fapt, nu este numai una singura. Intai, rugaciunea aceasta facuta in grup este foarte bine primita de Dumnezeu. Si aminteam in ceea ce am spus ca, in momentul cand Sfantul Petru era arestat, cu picioarele in butuci, in temnita, undeva intr-o casa se faceau rugaciuni de catre mai multi pentru el, insa toti erau indreptati cu mintile ca niste sageti in sus, daca am putea spune asa, catre Dumnezeu. Toti aveau acelasi dor, aceeasi nazuinta, aceeasi rugaciune. Se rugau toti in acelasi sens, ca Sfantul Petru sa fie scapat de la moarte, caci a doua zi trebuiau sa-l scoata ca sa-l execute in vazut ierusalimitenilor si Apostolul trebuia sa moara. Atunci crestinii se rugau sa fie scapat din inchisoare, de fapt sa fie scapat de la moarte. Si, pentru ca se rugau toti cu acelasi dor, cu aceeasi intentie, Dumnezeu le-a ascultat rugaciunea.

Asa incat, cand se roaga mai multi laolalta dimineata sau seara - cum ne rugam de pilda pe la internate, cana ne scoteau afara din dormitoare sau de unde eram, si in curtea manastirii, sau in curtea scolii, unul citea rugaciunea si ceilalti ascultau -, este frumos acest lucru, insa, cu aceasta conditie necesara, ca sa fie toti atenti la cuvintele rugaciunii.

Rugaciunea particulara este mai buna, mi se pare mie, pentru ca atunci cand ma ratacesc cu mintea si cu atentia si nu sunt atent la ceea ce am spus, ma intorc inapoi si repet rugaciunea. Sunt atent si ma caiesc si zabovesc asupra unor pagini sau a unor paragrafe din rugaciune. O fac eu, singur. Dar cand sunt mai multi impreuna cu mine, nu pot sa-i opresc pe toti s-o iau de la capat cu rugaciunea de unde m-am ratacit eu cu mintea. Si de aceea zic, rugaciunea in grup este foarte buna cand toti sunt in acelasi gand de rugaciune si atenti la ceea ce se spune. Iar daca se intampla cazuri din acestea, cum am spus despre mine, atunci e mai bine sa fie rugaciunea particulara, fiecare sa se roage in parte, in taina vietii lui.

11. Unii parinti ne spun ca singura rugaciune in comun acceptata de Biserica, este cea din timpul slujbelor, altfel riscam sa devenim pietisti. Ce ne puteti spune despre acest lucru si, legat de aceasta problema, ce este pietismul ?

Pietismul este rugaciunea formala. Insa rugaciunea in public este foarte necesara in biserica; slujba Vecerniei, slujba Utreniei, slujba Sfintei Liturghii, nu poate fi facuta de fiecare persoana in parte. Ea trebuie sa fie facuta undeva intr-un locas anume, in casa lui Dumnezeu, in public. Unul slujste si ceilalti sunt atenti la ceea ce se spune la Altar sau la strana sau la cor. Si atunci e nevoie de aceasta atentie, pentru ca si in timpul slujbelor Biserica unii sunt deranjati de altii. Chiar atunci ii pune cineva o intrebare, cand la Sfantul Altar se canta Pre Tine Te Laudam..., care este cel mai sfant moment de rugaciune in Sfanta Liturghie; o intrebare despre, stiu si eu, cum se pregatete.. magiunul, sau alta intrebare din viata de menaj, de gospodarie casnica. Si-l intrerupe, caci este atent la ceea ce-l intreaba cel de aproape, insa pierde harul rugaciunii, sageata aceasta care trebuie sa se indrepte totdeauna catre Dumnezeu, Care este prezent pe Sfanta Masa. Atunci se transforma Sfintele Taine, darurile pe care le aduc credinciosii, in Trupul si Sangele Mantuitorului, atunci este cel mai sfant moment din Sfanta Liturghie. Sau si in alte imprejurari te indeamna, te intreaba ceva sau iti spune niste lucruri care puteai sa le cunosti mai tarziu sau deloc. Nici o paguba nu ai, daca nu le stiai, dar pe tine te sustrage de la rugaciune.

12. Sincer, eu ma poticnesc, la rugaciunea catre Maica Domnului, la expresii precum " Singura grabnic folositoare ". Cum sa le inteleg ?

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mantuitorului Hristos. O mama totdeauna este foarte sensibila fata de fiul sau, copilul sau. Orice i se intampla copilului, maica este imediat sensibilizata; daca este intr-o cumpana grea fiul ei, chiar daca s-a purtat mai rau pana atunci cu ea, ea este foarte grabnic plina de griji si nu stie cum l-ar ajuta ca sa scape din acel impas - mama pamanteasca. Am intalnit multe cazuri de acestea in viata mea de preot. Mama Mantuitorului Hristos este o mare exceptie - Mama lui Dumnezeu intrupat. Insa, fiind Iisus pe Cruce, i-a dat Maicii Domnului aceasta ascultare, sau aceasta ingrijire din partea Sfantului Ioan : Fiule, aceasta este mama ta ! Prin aceasta misiune pe care o are Maica Domnului, data in cel mai greu moment pamantesc al Mantuitorului Hristos, cand era pe Cruce rastignit si incredinteaza ucenicului iubit pe Maica Sa, Maica Domnului devine mama noastra, a pamantenilor. Ea se roaga cu adevarat si e mare mijlocitoare a noastra catre Dumnezeu. Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul, acesti doi martori ai Mantuitorului Hristos, au foarte multa trecere inaintea lui Dumnezeu, inaintea Judecatorului Celui drept.

Cand ne adresam catre Maica Domnului, neavand curajul pentru faptele noastre sa ne adresam direct Mantuitorului Hristos, Maica Domnului mijloceste pentru noi : " Doamne, eu care Te-am purtat in bratele mele, care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta pe acesta care se roaga mie !"

In Acatistul " Acoperamantul Maicii Domnului ", este acest loc intr-un icos de acolo, in care Maica Domnului se roaga Mantuitorului Hristos, spunand : " Doamne ajuta pe cei care ma roaga sa ma rog pentru ei !" - cuvintele sunt altfel puse acolo, dar aceasta este ideea. Si ea se roaga cu adevarat si rugaciunea Maicii e primita de Fiul sau, caci Fiul sau e Dumnezeu plin de dragoste.

Sa va spun o mica istorioara de la inchisoare. Cineva a fost inchis si a stat 20 de ani in inchisoare, un tanar imbatranit in suferinte. Intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea si si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc ca sa-si curme viata. Si-a adus aminte insa, ca in tinerete, cand era liber, bunica ii spunea : " Cand ai un necaz mare, sa te rogi Maicii Domnului !". Si-a adus aminte de acest lucru, si spunea el : " Catre Mantuitorul n-aveam curajul sa ma rog - pentru ca a avut si el greselile lui - dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi, m-am rugat !" Scurt. O rugaciune la disperare : " Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici ! Ajuta-ma !" Se ruga in celula. Si peste cateva clipe vede intrand prin usa inalta a celulei o faptura in alb cu un Prunc in brate : " M-ai chemat ! Am sa te ajut. Fii in pace !" Si a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat dupa aceea la ancheta. L-au mutat intr-un alt loc, la Polul Nord undeva, si toata viata lui de dupa aceea - ca a trait inca multi ani in inchisoare - a avut o viata foarte linistita in sufletul lui, desi suferintele din afara erau destul de grele din cand in cand. Maica Domnului l-a ajutat in momentul urmator dupa rugaciunea sa.

Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o. El mi-a spus-o. Si in inchisoare nu se minte ! In inchisoare spune fiecare ce are curat in inima lui. Mi-a spus bietul om ce a patit si cum i s-a rezolvat problema lui.

Asa face Maica Domnului cea " grabnic ajutatoare" ! Insa rugaciunea sa fie facuta cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea, cu toata increderea, chiar cand suntem la disperare. Si rugaciunea se implineste in momentul urmator. Nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi, uneori. Cateodata, insa, avem nevoie de rugaciuni lungi, ca sa ne potolim noi, sa ne adunam noi, sa ne concentram catre Dumnezeu. Alteori, in momente ca acestea foarte grele, pe loc iti raspunde.

13. Ati cunoscut in inchisori oameni care au trait rugaciunea, care au mers cu adevarat pe calea sfinteniei ? Si, daca puteti, sa ne descrieti cateva din aceste personalitati ?

Mai greu de spus. De obicei, cei care au avut o viata duhovniceasca in inchisori, multi dintre ei nu mai sunt printre noi. Sunt acolo sus undeva, in imparatia lui Dumnezeu. Dar la cealalta intrebare, daca e bine sa avem o zi in calendar, un timp de rugaciune pentru cei care au murit in inchisori, asta este o fapta crestina foarte buna, pentru ca toti care au murit in inchisori au nevoie de rugaciune. Numai sfintii nu au nevoie de rugaciunile noastre. Noi ne rugam sa se roage ei pentru noi. Dar pentru ceilalti care au trecut prin viata aceasta, si au plecat dincolo poate incarcati de niste pacate grele si neiertate, rugaciunile Biscrica si ale noastre personate sunt foarte bune pentru ei.

14. Cum sa facem ca in timpul rugaciuinii sa scoatem din minte toata grija cea lumeasca ? Ce sa fac daca am inima impietrita si nu simt nimic cand spun rugaciunea ?

Sa ne caim pentru acest pustiu in care ne aflam. Acolo, fiind la rugaciune. Sa ne caim inaintea lui Dumnezeu : Doamne, sunt ca un pamant fari de apa, pustiu si nelucrat, spune psalmistul. " Ajuta-ma ! Coboara harul Tau peste inima mea insetata de Tine !" O rugaciune particulara, personala, se poate face atunci, pe loc, in taina inimii tale. Si un examen de constiinta : pentru ce suntem impietriti ? Ca de obicei pacatele noastre ne impietresc. Am facut niste lucruri rele, avem niste oameni pe care nu-i putem ierta, inima noastra are un invelis din acesta gros, din cauza urii impotriva aproapelui nostru. Si ne rugam sa sfasie Dumnezeu acest vid, sa deschida iarasi aceasta inima : trebuie sa o faca permeabila pentru tot ceea ce se petrece in jurul nostru.

Prin rugaciune sfasiem niste valuri sau intunecimi, invelisuri de pe mintea si inima noastra. In jurul inimii noastre sunt mai multe invelisuri care ne fac pe noi nesimtitori la cuvintele lui Dumnezeu. Insa, prin rugaciune, aceste valuri se departeaza, se sfasie, mintea noastra devine luminoasa, incat trebuie sa punem aceentul pe aceasta apropiere de Dumnezeu; si toate celelalte vin aproape automat, aproape firesc in viata noastra; de la Tatal ceresc vin. Adica, sa nu fie goluri in viata noastra, rugaciuni numai cate o zi sau cate o clipa si restul vietii petrecut cu celelalte preocupari. Fiecare zi sa fie marcata de rugaciune si de celelalte ascultari, treburi omenesti, scolaresti, studentesti. Fara aceasta alternativa, viata noastra schioapata, e o viata bolnava, o viata insuficienta, o viata stirba. Atunci toata grija lumeasca putem sa o lepadam. Adica aceasta cainta pentru pacatele noastre, aceasta rugaciune tainica catre Dumnezeu, sa sfasie acest val de impietrire, de nesimtire in care suntem cuprinsi atunci.

15. La un moment dat ajung sa spun rugaciunea mecanic, fara sa ajung la sufletul meu. Parca ar avea loc o tocire a rugaciunii. Existi o rutina in rugaciune ?

E bine s-o repetam atunci. S-o repetam si sa facem un efort sa ne gandim la ceea ce am spus; sa cerem de la Dumnezeu aceasta prospetime a rugaciunii, atunci pe loc, si grabnic se intampla ceva cu noi.

16. Parinte, ce ne spuneti despre cei care practici rugaciunea inimii, dar impartasesc o invatatura strani de cea ortodoxa ? De pilda yoga sau parapsihologia ?

Cred ca Dumnezeu n-asculta rugaciunile lor. Aceste practici sunt niste proceduri straine de neamul nostru, de mentatitatea noastra si nu sunt nascute prin Hristos si pentru Hristos. E un fel de fatarnicie a rugaciunii, o inselare. Amesteca lucrurile ca sa ne para adevarate : yoga, de pilda, cu rugaciunea lui Iisus. Ca de la cer la pamant este deosebirea de mare !

Sunt vrajitoare si vrajitori care au cate o icoana la ei. Si se uita la icoana si spun niste lucruri, niste ghicituri. E o inselare a credinciosilor care cer aceasta consultatie de la vrajitoare. Nu se poate impaca Duhul lui Dumnezeu cu minciuna aceasta, cu aceasta fatarnicie. Dupa faptele lor vsti cunoaste. Acesti oameni, care amesteca rugaciunea lui Iisus cu yoga, daca ne uitam bine si atent la viata lor, vedem ca de obicei calca pe alaturi. Viata lor e alta. Chiar in yoga se intampla niste lucruri foarte discutabile. Multe necuviinte. Cei care fac yoga stiu la ce ma refer.

17. Casatoria poate constitui in vreun fel o piedica in calea rugaciunii inimii ?

Poate constitui o piedica. Dar cunosc persoane casatorite care se roaga foarte rodnic cu aceasta rugaciune. Adica e greu, dar totusi este posibil sa se roage, sa se poata ruga, chiar daca este casatorit, daca e cu familie.

18. Va rugam sa comentati versetul biblic : Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra.

Cred ca nu e nevoie de un complicat comentariu in aceasta privinta, daca ne gandim ca intr-adevar, ceea ce ne pasioneaza mai mult, aceea atrage si atentia noastra.

Comoara presupune, in primul rand, banutul, sau dolarul. Sunt oameni care nu au alta grija decat a se imbogati. In vremea in care suntem noi, sunt vreo trei categorii de oameni : saraci, mijlocii si foarte bogati. Cred ca adeseori cei foarte bogati isi au inima unde sunt banii; si cum sa-i adune, sa-i puna unul peste altul ca sa creasca din ce in ce acest venit, aceasta comoara. In timpul rugaciunii, in timpul citirii Sfintei Scripturi, a Filocaliei sau a altor texte sfinte si binecuvantate, atentia se imparte intre locul comorii si mijloacele de a o spori, si ceea ce se spune unde citeste. Adeseori mintea fuge si mai mult acolo unde e comoara materiala, decat acolo unde e comoara spirituala - ceea ce citeste pentru sufletul si pentru mantuirea lui. De aceea spune : Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra. Asta cred ca o poate recunoaste fiecare prin propria sa viata.

Sfantul Antonie, de pilda, care s-a degajat, s-a desprins total de averea aceasta pamanteasca; dupa moartea parintilor sai a impartit averea la saraci si singur, poate si fara desaga, a plecat in pustie. Avea un cetatean care ii aducea din cand in cand niste pesmeti si putina apa si de toata cealalta avere - ca era bogata familia parintilor sai -, s-a desprins. Si atunci nu avea de ce se mai ganai la aceasta avere, la aceasta comoara. Nu mai era. Comoara era impartita in mainile saracilor, pentru imparatia lui Dumnezeu. De aceea, acolo unde era comoara lui, adica la Dumnezeu, pentru ca vanduse tot , acolo era si inima lui. Si asa au facut toti acesti sfinti lepadati de avere.

19. Cum putem sa ne dam seama care este calea pe care trebuie sa mergem, casatorie sau calugarie ?

Casatoria este calea normala a vietii. De la inceputurile lumii a fost o pereche de oameni. Stim prima pereche, stramosii nostri, Adam si Eva. Ei au avut aceasta porunca de la Dumnezeu, sa creasca si sa se inmulteasca. Deci, familia este in primul rand randuita la temelia societatii omenesti si este izvorul vieti. Prin aceasta forma de viata, prin casatorie, omul devine creator, barbatul si femeia inmultind neamul omenesc. Este o chemare generala a familiei omenesti prin acest mod de viata.

Calugaria este sfat evanghelic si, cine are chemare, vine la calugarie. Cine este chemat, indemnat din miezul fiintei lui, vine la calugarie. Si de aceea este o mare deosebire intre un mod si altul de viata. Alta misiune are calugarul si alta misiune are familia.

Viata familiei, cu grijile ei, cu problemele ei de fiecare zi, adeseori priveste numai in jos, sau pe orizontala, nu are timp sa se uite si in sus. Cel care vine la manastire, mai ales pentru acest tel special, legatura cu Dumnezeu, de care am vorbit pana acum, acest frate de manastire poate interveni sa atraga atentia, sa lumineze mintea si tendintele oamenilor, spunandu-le ca mai este inca un rest de viata si nesfarsit, dincolo de viata aceasta pamanteasca. Sa gandeasca, deci, dincolo de mormant, ceea ce adeseori uitam. Agonisim si muncim din zori si pana-n noapte pentru painea de toate zilele si pentru adapost si petreceri si uitam ca intr-o buna zi vom muri si vom da seama de orice cuvant desert rostit in viata; ne spune aceasta insusi Mantuitorul Hristos.

Calugarul, ca si preotul care pastoreste, are datoria de a ridica acest felinar in sus si de a lumina intunericul din viata noastra de toate zilele. Aceasta cred ca ar fi misiunea calugarului fata de familie.

20. Vorbiti-ne de lacrimile la rugaciune. La rugaciune pot veni lacrimi si de la diavol ?

Foarte multe ! De la diavol, dar si de la fire. Durerile mari, pe care le avem in viata noastra de toate zilele, se linistesc prin plans, prin lacrimi. Sunt o serie de lacrimi ale isteriei. Sunt insa si lacrimi de bucurie pentru sucees pamantesc. Sunt lacrimi duhovnicesti, care mai greu vin asupra noastra - lacrimi de pocainta. Sunt foarte bine primite de Dumnezeu, atunci cand ne pare rau de niste fapte urate facute in viata noastra, cand ne caim din toata inima; sunt lacrimile rugaciunii noastre de cainta. Aceste lacrimi sunt placute lui Dumnezeu. Lacrimile celelalte, omenesti, ne descarca oarecum de apasarea sufleteasca, dar sunt de folos imediat; nu ajuta la rugaciune.

21. Ce este rugaciunea fara cuvinte ? Dar rugaciunea ca focul, de care vorbste Sfantul Ioan Casian ?

Rugaciunea ca focul, rugaciunea fara cuvinte, este rugaciunea inimii, de care am amintit in aceste cuvinte pe care le-am spus, cand inima noastra se roaga, si se roaga fara cuvinte, ziua si noaptea, cand harul lui Dumnezeu lucreaza asupra noastra in asa masura, incat tot launtrul nostru arde cu foc asemanator cu sfanta lumina de la Ierusalim. Stiti ca este o lumina sfanta la Ierusalim, in timpul Invierii. Aceasta lumina, cata vreme nu atinge materia, nu este transmisa in flacara lumanarii, nu arde. Poti umbla cu ea pe mana, poti sa te dai cu ea pe fata si nu te arde. Insa este lumina, este flacara. Flacara rugului aprins din Sinai nu mistuia rugul, pomul de acolo. Cam asa este acest foc al inimii de care vorbeste Sfantul Ioan Casian. Un foc care nu mistuie, ci arde si lumineaza asa cum lumineaza Dumnezeu mintea noastra omeneasca si inima noastra cand dorim ceva dumnezeiesc.

22. Rugaciunea poate suplini Sfanta Impartasanie, cum este cazul unor sihastri ?

Nu poate suplini Sfanta Impartasanie ! Sfanta Impartasanie are rolul ei, iar rugaciunea are rolul de chemare a acestui Sfant Trup al lui Iisus, Sfanta Impartasanie. Sfanta Maria Egipteanca, prin rugaciune fara Sfanta Impartasanie, vreo 47 de ani a sihastrit in pustiul Iordanului, si ajunsese ca, in rugaciune, sa se inalte de la pamant ca la un cot mai sus, cana se ruga, nefiind impartasita. Si totusi avea nevoie de Sfanta Impartasanie.

Sfantul Zosima, care venise la ea in pustiu, a pus sigiliul si confirmarea pe aceasta vrednicie adusa prin rugaciune pana la acest stadiu, inaltarea trupului. Asa devenise de usoara materia din ea, incat se ridica in sus prin rugaciune. Insa avea nevoie numaidecat de Sfanta Impartasanie, care a venit dupa aceea, adusa fiind de Cuviosul Zosima, si prin ea s-a sfarsit. A doua oara cana trebuia sa vina Sfantul Zosima cu Sfanta Impartasanie, nu o mai gaseste in viata. Si-a luat portia ei de sfintenie prin ultima impartasire, facuta dupa 47 de ani de viata pustniceasca.

Asa incat, rugaciunea are rostul ei iar Sfanta Impartasanie este desavarsirea acestui rost.

23. De ce este neaparat nevoie de un duhovnic cana se practica rugaciunea inimii ?

Este nevoie de un duhovnic pentru ca aceasta rugaciune spusa neincetat, spusa foarte des, aduce niste stari speciale pentru cel care o practica. De pilda, apare o caldura, aici, in dreptul inimii, mai sus de inima aceasta carnala. Un semn. Si, cel care se roaga si nu stie ce rost are aceasta rugaciune, se poate mandri. Cine stie ce poate crede omul despre el insusi ! Dar duhovnicul ii poate spune ca aceasta stare de incalzire e o stare fireasca. Sa fie linistit si sa se roage mai departe. Adica se pot intampta pe calea aceasta a rugaciunii niste probleme noi pentru rugator, pe care el nu le cunoaste, nu stie cum sa le rezolve, si duhovnicul, care are in practica aceasta rugaciune, ii poate raspunde precis la problemele lui.

24. Ce rol are in deprinderea rugaciunii inimii, rugaciunea rostita cu gura ?

Cu gura poti rosti si psalmi si acatiste si canoane, si poti rosti si aceasta rugaciune scurta de care am amintit. Insa, cand rostesti cu gura, adeseori mintea colinda pe alte coclauri, cum am mai spus. Si de aceea este bine sa fim mai concentrati, sa facem un efort; daca nu reusim dintr-o data, putem repeta rugaciunea. S-o repetam, sa ne caim pentru aceasta ratacire a mintii. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute, sa ne adunam mintea aceasta in noi insine, orice rugaciune am face, fie ea rugaciune de psalmi ( psalmii sunt foarte frumosi, foarte puternici ), Paraclisul Maicii Domnului, Canonul catre ingerul pazitor, Canonul de pocainta sau alte canoane ale Bisericii, pentru Maica Domnului.

Daca am avea mintea concentrata asupra fiecarui cuvant de acolo, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru ca mintea rataceste, dupa ce ne rugam suntem aceiasi oameni ca si inainte de a ne ruga. Nu se intampla nimic in noi.

Uite, in biserica la noi se fac rugaciuni, se savarseste Sfanta Liturghie, care este cea mai mare rugaciune dintre toate rugaciunile Bisericii, se tine un cuvant despre rugaciune sau despre altceva. Dupa ce a incetat slujba si cuvantul care s-a spus, e o harmalaie in biserica, fiecare vorbeste cu totul altceva decat s-a vorbit in biserica ! Dovada ca n-a ramas aproape nimic in mintea si in inima celor care au ascultat ! Pentru ca au fost mereu distrati, mereu risipiti ! Si de aceea este nevoie in rugaciunile noastre spuse cu glas tare sau in taina, sau in soapta, de concentrare la fiecare cuvant.

Daca nu reusim sa fim atenti, repetam rugaciunea. O data, de doua ori, de trei, de patru ori, pentru ca rugaciunea spusa fara sa fim atenti, este nula. N-are raspuns din partea lui Dumnezeu, pentru ca facem aceasta numai cu buzele, iar cu inima fiind departe de Mine, cum spune Mantuitorul Hristos.

Asa incat rugaciunea trebuie sa fie concentrata, fie ca-i spusa cu glas tare, fie ca-i spusa in taina ! Caci in carte cuvintele rugaciunii sunt alcatuite in asa fel, incat sa ne conduca spre noi insine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns in noi. Mantuitorul ne spune : In voi este Imparatia lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel ne spune : Voi sunteti temple ale Duhului Sfant. In noi locuiete Duhul Sfant. E imparatia lui Dunmezeu in noi, aici, prin rugaciunile si toate invocarile care le rostim catre Dumnezeu si Maica Domnului si catre ceilalti sfinti. Dar daca mintea este in alta parte, aceste sfaturi si indemnuri nu se intorc catre noi, ci raman plutind in vazauh. Nu ne folosim de ele deloc. E ca si cum ne-am uita intr-o vitrina incarcata cu toate bunatatile, dar intre noi si vitrina este un geam. Nu putem pune mana pe ele. Asa si aceste rugaciuni ale noastre sunt despartite de noi prin aceasta neatentie, acest geam care se pune intre noi si rugaciunea noastra.

Iar despre acest obstacol aceasta va spun : sa nu fie !

25. Parinte, va rugam sa ne precizati distinctia pe care o fac Sfintii Parinti duhovnicesti intre minte si inima.

Distinctia este usor de facut, pentru ca sunt doua locuri speciale in care sunt cuprinse aceste doua centre. Mantea e in cap si celalalt centru este inima, unde este sentimentul, unde este vointa. Si in cap este inteligenta si memoria. Insa, in viata duhovniceasca inima duhovniceasca nu coincide cu inima aceasta carnala. Inima duhovniceasca este centrul in care locuieste Dumnezeu in noi. Acest centru este numit tot inima. In acest centru, in inima, poate locui Dumnezeu sau poate locui vrajmasul. Si poate locui orice patima. Uneori insusi imparatul intunericului intra in acest loc sfant din inima noastra, si atunci viata noastra este o viata pustie, o viata rea, o viata intunecata, o viata pacatoasa. Cand este Duhul Sfant in noi, asa cum suntem creati sa-L avem in noi, viata noastra este plina de lumina, plina de omenie, de dragoste, plina de smerenie. Asa incat, inima aceasta de care am fost intrebat este centrul duhovnicesc din fiinta fiecaruia dintre noi.

26. Ce este de facut cand duhovnicul meu, care nu practica rugaciunea mintii, considera ci nu este necesar ca tinerii sa o practice, indemnandu-i spre un crestinism social, nu spre un crestinism mistic ?

Cred ca nu este o viata crestina, fara sa fie in acelasi timp si mistica, adica tainica, legata de Dumnezeu. Nu stiu crestin sa nu fie si mistic in acelasi timp. Ma gandesc la un crestin adevarat, crestin care se impartaseste de Tainele Bisericii, care se spovedeste, care se impartaseste, care isi sfinteste viata sa launtrica. E o stare mistica, tainica, ascunsa. Intra in camara ta si roaga-te Tatalui tau Care este in ascuns ! Cum poti sa te rogi, fara sa crezi in acest Tata ceresc, Care este ascuns in inima ta si vede starea ta sufleteasca launtrica ?

Cum poti fi crestin bun fara acest duh primit de la Botez, fara aceasta energie, acest foc al sufletului, care, daca este in noi, trupul nostru devine o masina foarte perfectionata ? Asa incat, in fiecare din noi este un centru tainic, mistic. Catre acest centru se indreapta toate relatiile noastre cu aproapele nostru, dragostea noastra, bunatatea, mila, smerenia, umilinta, bunacuviinta noastra; toate sunt legate de acest centru mistic din noi, unde locuieste Dumnezeu si Imparatia Lui si Duhul Sfant. Asa incat, nu stiu cum ar fi o viata fara rugaciune, fara acest centru mistic, fara acest loc al lui Dumnezeu din noi.

Paganii aveau viata sociala si se ocupau numai de aceasta orizontala a vietii. Insa Domnul nostru Iisus Hristos ne spune si acest cuvant in predica de pe munte : Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua. Asa incat, nu cred ca este o piedica de a lucra in viata sociala, daca in acelasi timp ai un izvor nesecat, prezenta lui Dumnezeu in tine insuti.

27. Rugaciunile oamenilor care nu s-au spovedit de ani de zile sunt ascultate de Dumnezeu ? Dar celor care traiesc in pacate mari, li se asculta rugaciunile ?

Daca rugaciunile sunt facute ca ale vamesului din Evanghelie, cu umilinta si durerea inimii, neosandind pe altul, cerandu-si iertare pentu ticalosiile de pana atunci, El le asculta. Pentru pacatosi S-a intrupat Dumnezeu in istorie. Talharul de pe Cruce a spus cateva cuvinte numai si s-a mantuit, a fost iertat.

Spune Fericitul Augustin si acest cuvant - pe care poate il stiti unii dintre dumneavoastra - despre talharul de pe cruce : " Fericit talhar. Toata viata a furat si la urma prada si Raiul !" Asa ca Dumnezeu asculta rugaciunea facuta cu umilinta, cu cainta, cu regret pentru tot ce a fost rau in viata lui de pana atunci, pana in clipa cand s-a gandit ca exista un Dumnezeu si are si o raspundere in viata aceasta pamanteasca.

28. Exista in rugaciune ispita de-a stanga si ispita de-a dreapta ? Ce inseamna acest lucru ?

Da. Sunt ispite si de-a stanga si de-a dreapta. De-a stanga sunt foarte cunoscute : betia, lenevia, desfraul, furtul, razbunarea, mania, toate sunt ispite si pacate de-a stanga. O ispita de-a dreapta poate fi un post exagerat. Postul este randuit de Sfintii Parinti ca sa ne fie de folos pentru curatia noastra launtrica si trupeasca. Insa postul trebuie sa fie nu numai trupesc, ci si sufletesc.

Azi am vazut un lucru foarte interesant. Spunea cineva ca undeva a intalnit un grup de persoane care nu mancau branza, pentru ca se face cu cheag, si deci e amestecat si putin sange in branza. Este exagerat. Nicaieri la Sfintii Parinti in viata duhovniceasca nu este aceasta analiza asa de stricta si de falsa in acelasi timp.

Deci postul daca nu este facut cu dreaptii socoteala ( ca sa fie cu adevarat de folos ) si nu este unit cu bunatatea inimii, cu paza gurii, cu abtinerea de la a osandi pe altul, nu este post. Osandirea aproapelui nostru este foarte vinovata inaintea lui Dumnezeu; poti sa mori de foame, sa te usuci de sete, daca ai rautate impotriva aproapelui tau si il vorbesti de rau cand el nu-i de fata, zadarnic iti este postul. Asemenea, fapte, facute cu gandul bun de-a ne sfinti viata, sunt exagerate. Aceste lucruri sunt caderi de-a dreapta. Prin fapte bune gresesti calea. De aceea este buna aceasta intelepciune care o cerem de la Dumnezeu ca sa ne lumineze calea, sa mergem pe calea aceasta imparateasca, cum spun Sfintii Parinti, " Via aurea ", calea de aur, ca sa nu gresim.

Postul sa fie post cu intelepciune, abstinenta sa fie abstinenta cu adevarat, paza simturilor sa fie sincera. Cainta sa nu fie falsa. Rugaciunea sa fie cu atentie si cu umilinta si smerenie, si atunci toate merg bine. Dimpotriva, daca rugaciunile sunt facute numai cu buzele, cat ar fi ele de lungi, aceste rugaciuni ajuta foarte putin : in masura in care din cand in cand suntem atenti la ceea ce spunem. Sunt unii bieti crestini care fac acatiste si psalmi, multi psalmi si multe acatiste, insa isi dau seama tarziu de tot ca au facut numai cu gura, ca au fost absenti cu inima si cu mintea la ceea ce au spus.

DESPRE BOTEZ

Botezul, ca practica, este cea mai veche Taina. Primul botez, simbolic, a fost potopul. Oamenii in aceea vreme, ca si in zilele noastre, erau incarcati de pacate si numai o inundatie universala, un potop, a putut sa spele toate pacatele lumii. A ramas numai Noe cu copiii sai si cu cei pe care i-a luat impreuna in corabia si animalele de toate felurile.

Deci, primul potop a spalat pacatele pamantului, pentru ca pacatele oamenilor - unele mai mari, altele mai mici , altele foarte mari -, se revarsa si asupra pamantului, au influenta universala asupra vietii de pe glob. In rugaciunile de ploaie se spune ca nu ploua, din cauza pacatelor oamenilor. Si de aceea, cand se va implini ceea ce a spus Mantuitorul Hristos, va veni intr-o buna zi sfarsitul acestui pamant, care nu va fi prin apa, cum a fost pe vremea lui Noe, ci prin foc.

Deci, primul botez universal a fost potopul. Al doilea botez, mai restrans, a fost botezul poporului evreiesc cand a trecut prin Marea Rosie. Si acest botez a fost curatitor de pacate, caci a curatit pe fiii lui Israil cat au stat in Egipt. Erau poporul lui Dumnezeu, insa aveau si ei pacate si, trecand prin Marea Rosie, au fost curatiti de pacatele lor. Au trecut pe o adevarata carare prin mijlocul marii; iar valurile stateau de parte si de alta, ca si cum erau inchegate. Numai cand au trecut armatele lui Faraon pe aceasta cale a marii atunci s-au revarsat valurile si au inecat pe egipteni, care voiau sa ucida pe cei fugiti din Egipt, adica pe acest popor al lui Dumnezeu.

Un botez mai apropiat de crestinism este botezut Sfantului Ioan Botezatorul de la raul Iordanului, care, dupa cum stiti, a fost un botez de pocainta : Si se botezau de catre el - de catre Sfantul Ioan Botezatorul - in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Acest botez era curatator de pacate.

Iar Botezul Sfantului Ioan a fost asa : Sfantul Ioan a iesit din pustie si a inceput sa invete lumea care venea la el. A avut de la inceput o mare popularitate. Firea lui uscativa, prin post si rugaciune, trupul lui sfintit prin nevointa pustiei, pentru ca nu a mancat niciodata paine, cum spune in Evanghelie, ci lacuste si miere salbatica, acest inger in trup, cum este infatisat in iconografie, a practicat botezul pocaintei, invatand pe oamem sa se caiasca de pacate, si ii boteza in Iordan. Botezul lui Ioan pregatea pe evrei sa creada in Hristos.

In sfarsit este si botezul Mantuitorului, pe care l-a primit de la Ioan in Iordan. Acesta nu era izbavitor de pacate, ci era un botez pentru sfintirea naturii si mai ales pentru sfintirea apelor. Iisus nu avea pacate, asa cum El Insusi spune : Cine Ma poate vadi pe Mine de pacat ?

Intre botezut Sfantului Ioan Botezatorul si botezul Mantuitorului Hristos este o mare deosebire. Botezul Sfantul Ioan este un botez al pocaintei, un botez numai cu apa. Botezul Mantuitorului este botez cu apa, cu Duh Sfant si cu foc. Botezul Mantuitorului este cu totul superior acestui botez al pocaintei. Botezul nostru, al crestinilor, isi are temeiul tot in aceasta mare zi a Botezului Domnului. Dar este o porunca speciala data de Mantuitorul Hristos dupa invierea Sa, o porunca lasata catre Sfintii Apostoli, ca, mergand in toata lumea, sa invete pe oameni si sa-i boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Abia in viata crestina botezul are un caracter special, de Taina, fiind una din cele sapte Taine ale Biserica crestine. Stiti care sunt cele sapte taine ale Biserica ? In primul rand Botezul, apoi Mirungerea, sau Ungerea cu Sfantul Mir, Sfanta Impartasanie, Spovedania, Casatoria, Preotia si Sfantul Maslu.

Sapte Taine legate cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant. Aceste Sfinte Taine se pot compara cu cele sapte Laude ale Bisericii, pe care le stim : Rugaciunea de la miezul noptii sau Miezonoptica, Utrenia, Ceasul intai, Ceasul al treilea, Ceasul al saselea, Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita.

Deosebirea intre cele sapte Laude si cele sapte Sfinte Taine este si aceasta : cele sapte Laude au timpul lor bine precizat prin slujbele Bisericii si sunt publice, adica rugaciunile se citesc la strana. Sfintele Taine, unele din ele sunt savarsite in biserica, mai ales Sfanta Impartasanie, si se savarsesc pentru diferiti credinciosi.

Celelalte Sfinte Taine, Spovedania de pilda - este o taina foarte intima. Adica, ceea ce se marturiseste la spovedanie, preotul nu are voie sa spuna altora. Era un canon si o randuiala in vechime : preotului care divulga Taina Sfintei Spovedanii, i se taia limba ! Inchipuiti-va ce pedeapsa cumplita !

Taina Sfintei Impartasanii se savarseste tot in taina, insa in biserica. Nu stie nimeni sufletul celui care se impartaseste; numai Dumnezeu stie si el singur.

De asemenea si celelalte Sfinte Taine, tot asa se savarsesc, in intimitate fiecare. Numai Taina Sfantului Maslu, de obicei, se savarseste in public si pentru toti bolnavii din comunitatea imediata sau din toata lumea ortodoxa.

Asa incat acestea sunt deosebirile. Cele sapte Laude se savarsesc public, in anumite momente fixate, in timpul slujbelor bisericesti, iar cele sapte Taine sunt rezervate fiecarui individ la timpul cuvenit, pentru ca fiecare are nevoie de o anumita taina.

Taina Mirungerii este taina separata, insa este savarsita impreuna cu botezul, pentru ca se savarseste indata dupa Sfatul Botez.

Botezul inseamna scufundare, dupa un cuvant grecesc. De aceea botezurile se savarseau in rauri, in catacombe, cand erau in prigoana crestinii din primele veacuri, si in locasurile sfinte, adica in biserici. Prin secolele IV si V, credinciosii care veneau la crestinism din paganism, erau botezati in baptisterii, niste biserici speciale pentru botez. Am fost intr-un asemenea baptisteriu, in Siria, la manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul, din secolul V. 0 biserica rotunda, ce se numeste rotonda. Acolo era locul unde se botezau catehumenii, adica cei care erau in varsta si veneau la botez. Mai pe urma, insa, cand crestinismul s-a mai dezvoltat, se botezau in aceste baptisterii atat oameni mari, cat si pruncii. Dupa botez erau imbracati in haine albe si veneau de la baptisteriu - cum v-am spus ca era in Siria, la Manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul - pana la biserica in procesiune, - preoti, diaconi si cantareti. Cantau din cantarile botezului si mergeau catre biserica. Apoi inconjurau de trei ori biserica cantand si, dupa aceea, intrau in biserica si asistau la Liturghia credinciosilor, dupa care se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului.

Asa era botezul in vechime. Cu vremea, botezul a inceput sa se savarseasca in biserici, la nevoie in case sau in spitale.

Cine face botezul, cine este indatorat sa faca botezul ?

La inceput au fost numai episcopii, iar mai tarziu preotii. Mantuitorul a spus in Evanghelia Sa Apostolilor : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Si Apostolii au practicat la inceput botezul dupa cuvintele Mantuitorului. Apoi au lasat preotilor si arhiereilor sa savarseasca taina Botezului.

Botezul era facut si de diaconi, in lipsa de preoti; sau de calugari. La nevoie se poate boteza un copil si de mama sa, sau de moasa lui, in cazuri cand este bolnav acasa sau in spital, ca nu cumva sa moara copilul nebotezat. Caci prin taina Botezului, cel care se boteaza devine fiu al lui Dumnezeu prin har, este frate cu Iisus Hristos, prin Duhul Sfant : Iata, voi sunteti fratii Mei si prietenii Mei, spune Apostolul Ioan. Prin botez fiecare, credincios devine membru al Bisericii si este unit cu Trupul lui Hristos, formand intreaga multime a credinciosilor. Capul acestui trup duhovnicesc este Iisus Hristos, iar cel botezat este fiu at lui Dumnezeu si face parte din acest Trup tainic al Mantuitorului Hristos.

Primitorul Botezului este om care vrea sa faca parte din crestinism. Pe prunci ii aduc crestinii la botez. Insa, sunt oameni maturi din celelalte confesiuni, evrei sau pagani, care vor sa devina crestini, si atunci cer Sfantul Botez si sunt botezati. Mantuitorul spune in Evanghelie : Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi; adica nu are parte cu Hristos, nu intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Usa de intrare, in crestinism este Botezul. Cine nu se boteaza nu are parte de vesnicia crestina, venicia in lumina si bucurie, asa cum ne descrie Mantuitorul viata de dincolo. Este o viata de mare fericire pentru toti care ajung sa mosteneasca imparatia cea de sus.

Dar sunt copiii avortati, copii care sunt nascuti si aruncati de mamele lor. Au lost gasiti pe la marginile orasului, pe la anumite usi sau pe strada copii ale caror mame sunt mai rele decat niste animale. Nasterea unui copil este o bucurie si o fericire si trupeasca si sufleteasca, intre sot si sotie, sau intre femeie si babat. Dar, adeseori nu sunt sot si sotie, nu sunt cununati. Si atunci femeia mama, aceasta mama rea nu vrea sa se rusineze, nu vrea sa se osteneasca sa-si creasca copilul, ci il arunca. Si-l gasesti plangand intr-un invelis, adeseori mizerabil, si cineva care are suflet omenesc, il ia si se hotaraste sa-l creasca.

In Orient, mai ales in Orientul indepartat, in India, in China, in Japonia, sunt asemenea cazuri foarte dese, de copii lepadati. In India sunt copii lepadati pe gunoaie, la marginea oraselor, aruncati ca niste carpe, afara de cei care sunt avortati, ucisi de mamele lor. Avortul este crima dubla, caci se lipsesc copiii si de viata aceasta si de cea vesnica, fiind ucisi inainte de Botez. Caci nimeni din cei nebotezati nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu.

Daca cineva nu stie de este sau nu botezat, el se poate boteza de preot, dar sa i se rosteasca formula aceasta : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), daca nu a fost botezat, in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Aceasta este randuiala pentru cei nebotezati. Botezul se face de obicei cu apa, dar, in lipsa de apa, se boteaza si cu alte materii : nisip, tarana, etc. Deci trebuie sa fie aruncata o materie peste cel ce se boteaza, caci toate Sfintele Taine au ceva materie in ele, prin care se revarsa harul Duhului Sfant. Astfel Botezul are apa, Mirungerea are Sfantul Mir, Spovedania are insasi formula spovedaniei, Sfanta Impartasanie are painea si vinul, care se prefac in Sfantul Trup si Sange al Domnului. Casatoria are cununiile si inelul, ca materie, iar Sfantul Maslu, untdelemnul si faina, care se aduc si se sfintesc si se folosesc mai departe, ca vindecatoare pentru boala pe care o are cineva.

Cand se boteaza copiii ?

Dupa randuiala veche crestineasca, se boteaza incepand de la sapte zile pana la patruzeci de zile, nu mai tarziu. Am aflat acum, dupa comunismul acesta care s-a abatut peste noi, ca au ramas multi oament majori, oameni in varsta nebotezati si vin si cer Botezul de la noi. Se poate sa fie botezati acesti oameni, insa sa vorbeasca cu preotul respectiv si preotul stie ce are de facut.

Sunt si anumiti sectanti, care au fost botezati la secta lor. Acestia, daca vin la Ortodoxie, trebuie sa fie botezati din nou.

Sunt si sectanti care au fost mai intai botezati ortodox, apoi s-au dus la secte. Daca revin la Biserica Ortodoxa, singura care este mantuitoare, ei nu se mai boteaza din nou, ci li se face randuiala de revenire si se ung cu Sfantul si Marele Mir.

Centrul sau esenta Botezului consta in afundarea de trei ori in apa si in rostirea formulei Botezului : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin ". Si cel ce se boteaza trebuie introdus si scufundat de trei ori in apa botezului.

Sunt si botezuri prin turnare. De pilda, lumea catolica asa boteaza, prin turnare. Ori, turnarea aceasta este o abatere de la traditia crestina. Insusi Mantuitorul S-a scufundat in apa, desi Mantuitorul nu avea nici un pacat. Cei care intrau in raul Iordanului, si ei, de asemenea, erau scufundati in apa si se ridicau, tot in apa, si-si marturiseau pacatele lor, stand in apa in acest timp.

Slujba botezului. Sunt doua parti distincte in slujba Botezului. Intai se citesc exorcismele, formate din patru rugaciuni : doua rugaciuni sunt catre Dumnezeu, catre Care vine acest catehumen, si doua rugaciuni impotriva duhurilor necurate, impotriva diavolului, care este blestemat, alungat, defaimat, fiind duh necurat, care tine sub stapanire aceste suflete omensti, si este indepartat de la acest suflet, fie ca este prunc, fie ca este om in varsta.

A doua parte a Botezului consta in insasi taina Botezului. Se sfinteste intai apa botezului in cristelnita, vasul in care se boteaza se numeste cristelnita si vine de la cuvantul Hristos sau crestin. Dupa aceea se savarseste slujba Botezului in aceasta apa binecuvantata, sfintita. Cel care se boteaza se scufunda, cum am spus, de trei ori in apa. Apoi este scos din apa, este uns peste tot trupul cu Sfantul si marele Mir si dupa aceea se citeste Apostolul si Sfanta Evanghelie de la Matei : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta este porunca Mantuitorului.

Dupa aceea pruncul este sters in locurile unde a fost uns cu Mir si cu untdelemn sfintit si dupa aceea este momentul cand se tunde, prima tundere. Tunderea aceasta era folosita si in vechime si este folosita si astazi, mai ales in zilele noastre la calugarie si la taina Hirotoniei, cand un preot este tuns in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Deci, oricarui prunc i se aplica trei Taine : Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir si Sfanta Impartasanie. Asa intra el in viata.

Un asemenea prunc botezat, in care nu au fost pacate, decat pacatele parintilor, care se spala prin botez, dobandeste prin harul Botezului, harul Sfantului Duh, o adevarata lumina, ca o faclie; mai mult decat aceste becuri straluceste trupul si sufletul botezat. Daca am vedea noi, cu ochii nostri trupesti, ne-am spaimanta de aceasta lumina, de acest copil al lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos. Si datoria noastra a crestinilor este ca sa ne straduim de-a lungul vietii noastre, sa pastram aceasta curatie, aceasta nevinovatie, aceasta sfintenie, primita prin Taina Botezului in pruncia noastra. Aceasta este marea grija a credinciosilor.

Stiti si dumneavoastra ca la Botez sunt nasi, pentru un baiat sa fie un barbat, pentru fetita, o femeie.

Dar trebuie si fie si ei botezati ortodocsi si sa fie crestini. Ei tin in brate pruncul si, din clipa botezului, ei devin parinti spirituali ai celui botezat. Nasii sunt, datori toata viata pruncului, cat va creste, pana la batranetile lui, sa-l supravegheze ca niste adevarati parinti sufletesti, sa aiba grija de el si sa-l calauzeasca pe calea cea buna si sfanta a vietii crestine pana la sfarsitul vietii lor.

Daca se intampla de-a lungul vietii anturaje pacatoase, ori caderi din nebagare de seama, alteori din influentele cele din afara, Hristos a randuit Taina Sfintei Marturisiri, Taina Pocaintei, Taina Lacrimilor, prin care cei pacatosi au nevoie sa-si spele multele lor pacate.

De aceea, datoria, noastra este sa pastram sfintenia vietii noastre, a Sfantului Botez si atunci, fara imdoiala ca ramanem in legatura harica si intima cu Dumnezeu, daca ne pastram curati si pazim poruncile lui Dumnezeu. Daca pazim toate acestea, harul Duhului Sfant ramane neintrerupt in noi, din momentul Botezului si pana la sfarsitul vietii noastre.

Ne oprim aici cu Taina Botezului, usa de intrare in crestinism, momentul infierii si al initierii in viata crestina prin Botez. Aceasta viata crestina trebuie sa dureze de la nasterea noastra in Hristos si pana cand ne intoarcem la Dumnezeu.

TAINA SFINTEI SPOVEDANII

Dupa cum am mai spus, Sfantul Botez este prima Taina si usa de intrare in crestinism. Fara botez, oamenii nu pot vedea imparatia lui Dumnezeu. Ne spune Mantuitorul raspicat : Cine va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu va crede, se va osandi. Botezul se pune in legatura cu Mirungerea, sau ungerea cu Sfantul Mir. Stiti dumneavoastra ca pe copilasii pe care ii botezam, in ungem cu Sfantul Mir si, la urma Sfantului Botez, ii impartasim cu Sfantul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, aceste trei Taine le administram crestinilor inca din pruncie. Mai inainte, fara indoiala, crestinii se botezau mai tarziu, pentru ca asa erau vrednici. La varsta care se crestinau, atunci se botezau. Pruncii in pruncie, oamenii in varsta mai tarziu.

Spovedania este o Taina a Biserica prin care ni se iarta pacatele noastre. Daca am pastra in noi curatenia si sfintenia pe care o dobandim la Sfantul Botez, poate n-ar mai fi nevoie de spovedanie. Asa insa, cand copiii cresc mai mari de sase-sapte ani, incep sa faca fel de fel de pacate, de greseli din ce in ce mai mari - toate obrazniciile. Si de aceea, la sapte ani copiii trebuie sa vina sa se spovedeasca.

Spovedania este ca o baie in care ne spalam de toate intinaciunile launtrice, sufletesti. Stiti dumneavoastra, daca cineva, fiind murdar, nu s-ar spala macar o saptamana, cred ca ar mirosi foarte urat ! Dar, daca macar un an nu s-ar spala ? Sunt unii oameni care nu se spovedesc ani de zile ! Daca nu s-ar spala ani de zile, cred ca ar trebui sa stea multe zile sa-si curete mizeria de pe trupul omenesc, asa de mult s-ar aduna mucegaiul si putrezirea materiei pe trupul lor nespalat !

Cam asa se intampla cu Sfanta Spovedanie ! Sunt persoane care se ingrijesc cu regularitate, insa sunt unii, care nu se spovedesc cu anii. Am intalnit persoane care treizeci de ani nu s-au spovedit; altii, batrani de 80 de ani, atunci au venit sa se spovedeasca. Cat a trebuit sa sufere acest suflet omenesc, ca si poata sa-si parasca toate pacatele facute in toata viata lui ! In cartea lui Iov este acest cuvant : Daca ar fi viata omului numai de o zi, nu ar fi fara de pacat !

Noi facem pacate si cu gura, vorbind vorbe netrebnice, si cu ochii, privind ce nu trebuie sa privim, si cu urechile, auzind ce nu trebuie sa auzim. Cu toate simturile noastre suntem infectati de aceste rautati, de aceste lucruri urate care spurca launtrul nostru. Si cum ati mai auzit, trupul nostru este numit templu al Duhului Sfant, Biserica Dumnezeului Celui viu. Acest templu al Duhului Sfant trebuie pastrat in curatenie pentru ca in el locuieste Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant.

Daca in fiecare zi ne intinam, ne spurcam viata cu tot felul de pacate si patimi, acest launtru al nostru cum mai arata inaintea lui Dumnezeu, Cel atotsfintit si atotcurat ? De aceea este nevoie de aceasta spalare launtrica, care se face prin Sfanta Spovadanie. Este insusi Taina lacrimilor. Pentru ca, asa cum prin Sfantul Botez ne curatim prin apa sfintita a Botezului, tot asa in cursul vietii noastre, cu lacrimi spalam sufletul de pacatele noastre. Este aceasta Taina a Pocaintei, a regretului, a parerii de rau de tot ceea ce am facut in viata pana in clipa in care ne botezam, prin " botezul lacrimilor si al sfintei cainte ". De aceea taina aceasta este mare.

Daca luam Sfanta Impartasanie fara spovedanie, riscam sa fim pedepsiti de Dumnezeu, pentru ca am indraznit ca, in acest vas urat si murdar, care a devenit trupul nostru, sa punem acest margaritar de mare pret, Sfanta Impartasanie, Care este Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.

Stiti dumneavoastra viata Sfintei Maria Egipteanca, acea mare pacatoasa, care se retrasese in pustiul Palestinei, unde a stat 47 de ani fara sa se spovedeasca si care, prin cainta puternica si prin plans din toata inima pentru tot ceea ce pacatuise in viata, a ajuns la o atat de mare sfintenie, incat, atunci cand o intalneste Sfantul Zosima, duhovnicul trimis de Dumnezeu pentru ea in pustiu, facand rugaciune inainte de a vorbi ei, Sfanta Maria Egipteanca, pe cand se ruga, se inalta mai bine de un cot in sus, in vazduh . Atata sfintenie dobandise prin cainta, prin lacrimi. Pentru ca a pacatuit 17 ani in Egipt, prin fel de fel de desfranari, dar tot asa de mult i-a trebuit pana s-a despatimit, tot 17 ani. In acest rastimp s-a chinuit fara de mancare, fara de imbracaminte, fara asternut pe pamantul gol, adeseori fierbinte de soarele torid al pustiului, sau rece, in noptile reci din Orient. Statea acolo si plangea, se caia si ruga pe Dumnezeu sa i se stearga toate pacatele sale, incat la rugaciune plutea in vazduh. De aceea zic, mare este Taina aceasta a Spovedaniei, cand o inlelegem asa cum se cuvine. Trebuie sa ne ridicam cu ea, trebuie sa ne curaltim, asa cum ne spalam cu apa curata pe trupul murdar.

Cine primeste spovedania ?

Arhiereul sau preotul. De la inceput, Sfintii Apostoli erau cei care marturiseau. Aduceti-va aminte de niste pacatosi de pe vremea aceea, Anania si Safira, care s-au marturisit la Sfantul Apostol Petru, pe care l-au mintit si unul si altul ! Au murit deodata ! Si au fost ingropati in gradina casei unde se spovedeau inaintea lui Dumnezeu. Deci, la inceput Apostolii spovedeau. Ei au ales arhiereii, arhiereii hirotonesc preoti si atunci savarsesc preotii aceste Taine, ca si Taina Spovedaniei. Pentru pacate mai mari pe care preotul nu poate sa le dezlege, pacate grele, ii trimite pe cei pacatosi la prea sfintitii arhierei ca sa-i dezlege, daca se pot dezlega.

Cei care se spovedesc trebuie sa fie crestini ortodocsi. Dumneavoastra stiti, cei care v-ati spovedit de mai multe ori pana acum in viata dumneavoastra si n-ati ramas nespovediti si necuratati, nespalati si nepregatiti pentra primirea Sfintei Impartasanii. Inainte de a va spovedi, fara indoiala ca fiecare va ganditi la viata dumneavoastra, la pacatele savarsite pana atunci.

Unii insa nu se gandesc. Vin in genunchi si asteapta sa-i intrebi. Noi nu facem ancheta ca sa stim cine si cum a pacatuit. La spovedanie vine fiecare indemnat de constiinta care il mustra, dupa cum gasim marturie de la Dumnezeu in Psalmi : Cu mustrari pentru faradelegi ai subtiat sufletul lui ca panza unui paianjen, si se curata singur : " Iata am facut asta, asta, asta !" Nu se spune insa numai o insirare de pacate; asta n-are valoare. Daca le spune, trebuie sa se marturiseasca cu toata parerea de rau, cu toata cainta, cu toata sinceritatea si durerea launtrica, ca a fost in stare sa greseasca atat de mult inaintea lui Dumnezeu, Care ne da tot ce ne trebuie, ca sa putem vietui. Insa sa nu-I calcam ini picioare poruncile Lui si sa traim o viata dezordonata. Pentru ca pacatele noastre, care sunt pacate de moarte, leaga harul de la Dumnezeu, leaga infierea Lui. Nu mai suntem copii ai lui Dumnezeu, ci suntem copii ai dezordinei, ai rautatii, ai ratacirilor, precum fiul cel ratacit din Evanghelie.

De aceea zic, cand venim la Sfanta Spovedanie ne gandim, ne pregatim mai dinainte. Nu trebuie un anumit timp sa stai, sa te gandesti, ci mergand pe drum, la servici sau chiar in casa, notati undeva pe un carnetel ceea ce te apasa pe constiinta pentru ca la spovedanie, diavolul insusi ascunde pacatele. Asa se intampla, cum spunea cineva acest lucru. Cand esti liber sau esti cu viata, oricum te apleci catre pacat. Si diavolul iti sopteste : " Nu o sa stie nimeni ca ai gresit !" si te acopera cu un fel de patura si te indeamna la pacat, si pacatuiesti. Atunci tipa, cu toata puterea, decat sa te faci de batjocura, de ras. Pentru ca diavolul iti sopteste : " Ai gresit, ticalosule ", si cauta sa-te duca la disperare.

Pare ca diavolul poarta o sulita cu care te impunge si impinge la pacat, o patura sub care iti ascunde pacatele si dupa aceea o trambita ca sa-ti urle pacatele tale, sa te faca de batjocura, sa te descurajeze, ca sa nu mai ai curaj sa fugi la Dumnezeu. Si de aceea, impotriva acestor unelte diavolesti care te indeamna la pacat si la deznadejde, sa avem curajul acesta, sinceritatea, sa ne param pe noi se cu toate amanuntele cele ascunse, cele secrete ale pacatelor dinlauntru.

Unde se poate face spovedania ?

Spovedania se face de obicei in Sfanta Biserica, intr-un loc mai retras ca sa nu auda nimeni. De accea, rugam pe crestinii care doresc sa se spovedeasca sa stea departe de cel care se spovedeste, deoarece, fiecare are nevoie de o taina a lui, sa-si pastreze viata in taina. Sunt anumite " colturi " inlauntrul nostru, in care, asa cum este gunoiul pe covor, asa sunt pacatele noastre inainte de spovedanie. Nu trebuie sa stie nimeni, nici ce a facut in public adeseoi.L De aceea, este bine sa fie taina cand se spovedeste cineva. Si secretul spovedaniei se pastreaza. Preotul care divulga secretul marturisirii era si este pedepsit, asemenea preotilor din antichitatea crestina, nu numai bizantina. Celor care divulgau secretul spovedanie, li se taia limba si erau inchisi pe viata. Asa de severa era accasta pedeapsa. Deci, cei care vin la spovedanie sa se spovedeasca cu toata increderea, ca ceea ce spun ei, spun inaintea Mantuitorului Hristos.

La spovedanie, noi, preotii sau arhiereii, suntem numai unelte sau persoane care primesc vizibil marturisirea dumneavoastra, pentru ca Acela la Care ne marturisim este Insusi Mantuitorul Hristos. De aceea zic, sa va marturisiti cu sinceritate, ca deja El cunoaste pe fiecare, cunoaste ce avem inlauntrul nostru, in inima noastra. Este un loc in Evanghelia de la Sfantul Ioan in care se spune : Isus stia ce este in om.

Cand trebuie si ne spovedim ?

De obicei de patru ori pe an, in cele patru posturi : postul Craciunului, al Sfintilor Apostoli, al Sfintei Marii si mai ales in Postul Pastelui. Atunci se cuvine sa ne spovedim. Insa unii crestini, care sunt mai sarguinciosi, se spovedesc mai des, de doua-trei ori in Postul Mare, si in celelalte posturi tot asa. Sa facem asa, precum se intampla cand ne murdarim de noroi sau de altceva, ne spalam ori de cate ori ne manjim. Daca pacatuiesti in fiecare zi, in fiecare zi ar trebui sa te spovedesti. Cand esti murdar, atunci te spela; cand esti pacatos, atunci te spovedesti si faci aceasta curatire launtrica.

La spovedanie se dau niste canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci niste mijloace de indreptare. De pilda, unii au pacatuit cu trupul mult si atunci i se dau metanii, care sunt semn de mare pocainta adica aplecarea capului, a fruntii pe pamant si spunand acea rugaciune scurta : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul ". Inmultirea acestor metanii ajuta la curatirea trupeasca. Cand gresim cu trupul, ispasim in trup. Insa, sunt si pacate sufletesti, de pilda cel al nestiintei. Pacatul nestiintei este pedepsit. Preotul ii da canon sa se informeze, sa stie ce este cu el, cu fiecare din noi. Atunci ii dam sa citeasca din Sfanta Scriptura. anumite capitole, din Noul Testament, sau in Filocalie sau in alte carti duhovnicesti, ca sa poata sa-si dea seama ce raspundere avem pentru sufletele noastre.

Pentru aceea, facem aceste lucruri intre Biserica si dumneavoastra, pentru mantuirea noastra, deoarece ne spune Mantuitorul : Nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu. Preotii fac parte din Trupul lui Hristos, Biserica Dumnezeului celui viu. Sa cautam aceste mijloace de curatire, aceste ajutoare de spovedanie, de curatire launtrica inainte de impartasirea noastra, ca sa ne putem impaca cu Dumnezeu si sa primim harul Lui mereu asupra noastra. Sa pastram mereu harul Invierii, deoarece prin pacatele pe care le facem ne dezmostenim, Dumnezeu nu ne mai recunoaste ca pe niste fii ai Sai, ci ca pe fii ai pacatului, ca niste fii ai zilei, fii ai durerii. De aceea facem aceste lucruri lasate prin porunca dumnezeiasca, ca sa ne putem incredinta lui Dumnezeu viata si sufletele noastre si sa ne putem impartasi cu totii de bunatatea Lui.

La cei vechi, in primele secole crestine, IV - VI, era foarte aspra canonisirea de indreptare. Cei pacatosi, care aveau pacate grele, stateau in pridvor si nu aveau drepual sa aduca daruri la Altar. Pacatosul statea in afara Sfintei Liturghii, nu statea in biserica. Unii stateau in genunchi la intrare si isi cereau iertare de la credinciosii care intrau in biserica. Se luau niste masuri foarte aspre, ca sa-si poata da seama de pacatosenia lor si ca sa se poata indrepta. Si se indreptau cu adevarat, pentru ca faceau aceste canoane, aceste asprimi ale canoanelor cu foarte multa parere de rau.

Noi acum dam canoane usoare si metanii pentru cei care fac pacate cu trupul. Si vine peste o saptamana-doua, doamna si spune : " Parinte, canonul este foarte greu. Nu pot sa fac o suta de metanii pe zi ! Foarte mult ! Va rog sa mai taiati !" Doamna, zic eu, daca vreti sa ramaneti nespalata si pacatoasa, sa nu mai faceti metanii ! Acest mijloc trebuie luat inaintea lui Dumnezeu pentru ca esti bolnava si ai nevoie de tratament, de doctorii ! Ia doctoriile pe care ti le recomanda doctorii, caci daca nu le iei, ramai mai departe bolnava !" Asa si cu aceste mijloace de indreptare, de curatire launtrica.

De aceea zic, cand se dau metanii, zile de post, rugaciuni, milostenii sau alte mijloace de indreptare, sa stiti ca sunt pentru indreptarea noastra, pentru pacea noastra launtrica. Pacatul este cel mai mare dusman al omului, al crestinului, pentru ca el desparte pe om de Dumnezeu. Chiar mai mult. Daca se poate, trebuie sa dam, ca sa primim. Am intalnit si persoane carora le-am dat o suta de metanii pe zi si au facut trei sute, pentru ca fiecare a ajuns la constiinta de sine, ca este foarte pacatos si impovarat. Si i-am zis : " Foarte bine ai facut !"

Asa spune si Sfantul Serafim de Sarov, marele sfant rus, ca, la spovedanie, canoanele care se dau sunt mijloace de indreptare, nu sunt primejdii. Facandu-le, adunati pace in suflet, adunati mangaiere sufleteasca, adunati credinta si dragoste de Dumnezeu. Cu cat te rogi mai mult si mai atent, cu cat te asupresti cu postul si cu rugaciunea, cu atat capeti launtric acel cheag duhovnicesc cu care poti sa aduni ce este sfant si ce este bun in sufletul tau.

Adesea suntem ca niste tinichele sunand a gol, fara credinta, fara evlavie, munciti de ganduri mereu; si nu poti sa te rogi lui Dumnezeu cum trebuie, te rogi formal. Adeseori se roaga crestinii cu cuvinte aiurea. Se spovedesc asa, dupa cum se roaga, cu neatentie. Dupa un sfert de ora, jumatate de ora, nici nu stie ce face, citeste cu ochii trupesti si cu mintea este pe alte coclauri. O asemenea rugaciune si un astfel de canon, Dumnezeu nu primeste.

Sunt persoane care spun : " N-am pacate !" Este o mare greseala sa spui asa. O greseala impotriva lui Dumnezeu, Care ne spune prin Sfantul Evanghelist Ioan : Nu este om fara greseala. Oricat ai fi de atent la viata ta, tot iti scapa niste greseli cu gandul, cu mintea. La ratacirile cu mintea Dumnezeu nu ia aminte. Si este o jignire adusa lui Dumnezeu, pentru ca stai de vorba cu El, dar gandindu-te in alta parte. Ganditi-va, daca cineva ar fi la un mininstru in audienta si dansul ii spune ceva si el ii raspunde niste cuvinte aiurea, altceva, nu ceea ce trebuie sa spuna, este dat afara. Dar Dumnezeu, Cate este atotsiiutor, este prezent in orice clipa din viata noastra, stie tot ce am facut noi si ce facem. La marturisire e vorba sa recunosti ceea ce ai facut, sa recunosti cu sinceritate si cu parere de rau si cu hotararea de a nu mai face. Preotul da dezlegare la sfarsisul spovedaniei, insa iti iarta pacatele doar daca promiti solemn ca nu le mai repeti. Daca le repeti, pacatele devin indoite. Asa ca, frati crestini, tineti seama de luenirile pe care le faceti in viata dumneavoastra.

Postul. Un post, macar de o saptamana inainte de a primi Sfanta Impartasanie, eu cred ca este suficient, dar cainta sa fie deplina. Atunci cand te spovedesti, sa te caiesti din toata inima ta, din toata fiinta ta, ca sa poti sa fii iertat cu adevarat. Talharul pe cruce s-a mantuit intr-un ceas, caci si-a cunoscut greselile lui si a recunoscut si nevinovatia Mantuitorului Hristos, Care-i spune Ti se iarta pacatele tale. Astazi vei fi cu Mine in rai !

Depinde foarte mult de intensitatea acestei cainte. Inainte de a va spovedi, faceti-va un examen de constiinta. Este foarte necesar. Exista multe formulare raspandite in popor. La rugaciunile de seara, la rugaciunea a treia catre Sfantul Duh sunt mai multe pacate insirate, si la rugaciunea de dimineata catre Sfantul Inger pazitor sunt multe pacate insirate. In cartea " Indreptar pentru spovedanie " este un capitol in care sunt amintite foarte multe pacate pe care le fac de obicei oamenii. Luati aceasta carte si, cand va faceti examenul de constiinta in vederea spovedaniei, sa va uitati la aceasta lista si notati ceea ce va apartine, iar la spovedanie le marturisiti. Insa nu le spuneti asa, ca pe o poveste, ci ca pe niste lucruri de care va doare ca le-ati facut. Si multumim foarte mult lui Dumnezeu ca ne este martor si poate ierta aceste pacate. De aceea va rog sa luati seama.

DESPRE OSANDIRE CLEVETIRE, MANIE SI DESFRANARE

Ori de cate ori ne aflam in fata unei sarbatori mai deosebite, cautam sa ne spovedim, ca sa ne putem si impartasi. Asa fac de obicei aproape toti crestinii care isi au in serios propria lor existenta. Pentru ca unii nu pun nici un pret pe aceasta practica de apropiere de Dumnezeu cu adevarat. Este foarte bine sa ne spovedim si, daca se poate, sa ne impartasim, pentru ca ne curatim de zgura pacatelor care zac in noi si care impiedica legatura cu Dumnezeu, Care bate continuu la usa inimii noastre.

Hristos nu poate intra ia noi pentru ca suntem dezordonati, suntem cu mintea imprastiata, suntem cu mintea infipta in patimi, caci tot trupul nostru este plin de intinaciuni - iertati-mi cuvantul, dar asa este - si de aceea, prin spovedanie sincera, adanca, curata, acest launtru al nostru se curateste si face loc lui Dumnezeu in noi.

Stiti ca am spus si ati auzit de-atatea ori, ca noi, crestinii, suntem temple ale Duhului Sfant. Trupul unit cu sufletul nostru este templu al Duhului Sfant. In noi locuieste Dumnezeu. Ne spune Mantuitorul nostru Hristos : Imparatia lui Dumnezeu este in voi. Adica in noi este Sfanta Treime, Maica Domnului, Sfintii Ingeri, tot cerul este in noi ! Trebuie sa stim cu totii, ca lumea duhovniceasca n-are volum, asa incat incape in fiecare inima aceasta prezenta dumnezeiasca.

Pentru ca de obicei va spovediti, ca sa puteti primi Sfanta Impartasanie, am sa va atrag atentia care sunt pacatele care in chip deosebit opresc intrarea la Sfantul Potir.

Mai intai, este un pacat foarte obisnuit acela al barfei, al osandirii aproapelui, al osandirii celuilalt, pe care de obicei o facem in comparatie cu noi : " Eu sunt grozav, celalalt este un ticalos !" Si barfa incepe si toti contribuie ca sa omoare pe acel care a cazut sub aceasta raza a osandirii. Acesta este un pacat foarte mare, deoarece judecata este a lui Dumnezeu. El judeca pe fiecare dintre noi, El stie cand ne vom mantui, cum ne vom mantui. Chiar daca am gresit, ne trimite mijloace de indreptare, incat a Lui este judecata, a Atotiitorului.

Cand intervenim noi, oamenii, este ca si cum am spune : " Doamne, Tu nu stii nimic ! Sa-ti spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta !" Asa ne prezentam noi, plini de obraznicie si de nesimtire si dobitocie. Il dam afara din scaunul judecatii si judecam noi. Spunem mai departe ce stim noi sau ce ne imaginam noi ! Si Mantuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate personala, Se retrage. Insa Isi retrage si harul, puterea aceasta dumnezeiasca care ne tine cu viata. Si atunci noi incepem sa bajbaim in intuneric ca niste ologi, ca niste dezorientati, ca niste orbi. Nu stim cum sa facem, ce sa facem si cum sa ne echilibram. Spunem toate ticalosiile care ne vin atunci in minte impotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub aceasta raza a osandirii noastre. Iar Dumnezeu, ridicand harul de la noi ca pedeapsa, intram in aceasta situatie de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, si gresim. Si, ca urmare, vine pedeapsa. Pedeapsa consta, in primul rand, in ganduri de rautate in tot chipul : ganduri spurcate, ganduri de pacate si imagini pacatoase, ganduri de hula chiar impotriva lui Dumnezeu si impotriva sfintelor icoane. Dupa aceea, pedepse cu pagube, tulburari in familie, tulburari sufletesti, incat e un intreg haos si iad in sufletul nostru, pentru ca in noi nu mai este Dumnezeu deoarece am vrut sa ocupam locul Lui. Cand ne scuturam de Dumnezeu, ne apropiem de cel rau ! De rautate si de trufia diavoleasca ! Asa incat, iertati-ma, suntem un fel de diavoli, atunci ! Aceasta barfa, aceasta osandire a aproapelui este una dintre cauzele sau pacatele care ne opresc de la Sfanta Impartasanie.

Alt pacat : mania prosteasca, care merge pana la ucidere si crima ! Mania ne opreste de la rugaciune. Suntem in familie sau in afara familiei, in fabrici, in ateliere, in aceste comunitati in care oamenii lucreaza ca sa-si castige painea cea de toate zilele si aici intalnim fel de fel de conflicte, fel de fel de certuri. Sunt familii ai caror membri nu pot vorbi unii cu altii timp indelungat. Ce iad ! Ce pedeapsa, pentru o asemenea familie ! Sa nu poata vorbi mama cu tata, sotia cu sotul sau fratii intre ei, frate cu sora sau surorile intre ele; nora cu soacra si celelalte. Stiti foarte bine toate aceste inrudiri.

Cand ne aflam intr-o asemenea situatie de manie, deoarece nu putem sa iertam, se ridica harul de la noi si nu ne putem ruga linistiti. Chiar daca ne rugam, rugaciunea noastra cade in gol. Nu o aude nimeni. Dumnezeu o aude, fara indoiala, dar nu tine seama de ea, pentru ca Ii calcam o porunca pe care a zis-o in Tatal nostru : Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.

Este o conditie foarte umana, pusa in " Tatal nostru " de Insusi Mantuitorul Hristos. Daca respectam aceasta, ni se iarta multimea pacatele noastre ! Nu iertam, nu ni se iarta ! Stiti cum spune Mantuitorul : cand vii la biserica si aduci darul tau - prescura si lumanarea la Sfantul Altar -, daca iti aduci aminte pe cale ca cineva are ceva asupra ta -, te-ai certat cu cineva si are manie si tu, de asemenea, daca ai manie impotriva lui -, lasa darul tau acolo -, nu-l mai lua de la pangar, sau de unde l-ai luat; nu-l mai aduce la biserica, ci du-te intai si te impaca cu fratele tau si dupa aceea venind, adu-ti darul tau. Altfel nu este primit darul tau si nici rugaciunea nu este primita !

Mai mult decat atat, noi, cand ne rugam : si ne iarta ... precum si noi iertam, dar nu iertam, indirect cerem osanda : " Doamne, precum eu nu iert, nici Tu nu cumva sa ma ierti !" Asa reiese din aceasta rugaciune. Eu il urasc de moarte pe celalalt, mi-a facut foarte mult rau; nu pot ierta, nici Dumnezeu nu ma iarta. Si, cand ma rog sa ma ierte, atunci se intoarce starea in care ma aflu, si in loc sa ma ierte, ma osandeste. Eu o cer aceasta : " Iarta-ma, cum iert si eu !" Insa, eu nu iert ! "Nu ma ierta nici tu, Doamne !" Astfel ne rugam noi inaintea lui Dumnezeu.

Aceste doua pacate, tinerea de minte a raului si osandirea aproapelui, sunt doua motive principale pentru care nu ne putem impartasi. Daca ne impartasim avand aceste pacate, este spre osanda noastra.

Se impartasesc unii, de pilda sotia se impartaseste, iar pe sot il pune sa stea la usa, sa vada ca-i cinstita. Si aceasta o face numai ca sa-si linisteasca sotul, s-o creada ca nu-i vinovata ! Ea insa este vinovata ! Si-i merge mai rau decat inainte. Asa incat, nu va jucati cu aceste lucruri preasfinte. Nu le luati in ajutor ca pe niste unelte ale vicleniei umane, pentru ca sunt niste ajutoare false.

Suntem niste mincinosi cand cerem lucruri de care nu suntem vrednici; pentru ca osandim, invidiem, uram si vrem sa ne miluiasca Dumnezeu. Dumnezeu miluieste, daca si noi miluim ! Ne iarta, daca si noi iertam !

Mai sunt si alte pacate mar. Un pacat foarte important, care este de foarte multi practicat, si de romani, si de toata lumea in momentul care vorbim, este pacatul desfranarii. Acest pacat pe care il spunem cu foarte multa sfiala, cu un fel de jena, ne este rusine sa-l spunem, insa il facem cu foarte multa invoire si acceptare launtrica. Fel de fel de forme ale acestui pacat sunt in legatura cu pacatul sodomiei, pacatul gomoriei si diferite chipuri ascunse ale perversiunii, pe care le fac oamenii, femeile, tinerii. Le cauta orbeste, ca sa-si satisfaca niste pofte cu mult mai prejos de chipul lui Dumnezeu din noi. Sau, femeile sunt nevoite sa accepte niste conditii in care sunt puse, pentru ca barbatii le obliga sa faca anumite lucruri si ele se supun. Insa, cand ii mustra constiinta, sau pe el sau pe ea, atunci alearga la duhovnic sa se spovedeasca. Si duhovnicul asculta si nu poate lua niste hotarari, pentru ca hotararile pentru pacate sunt luate de Sfintele Sinoade Ecumenice, de Sfintii Parinti, care au cumpanit si judecat toate aceste stari sufletesti in care ne aflam si au hotarat niste pedepse, care sunt un fel de tratamente ca sa ne putem vindeca de pacatul in care suntem.

Una dintre aceste canonisiri este aceea de a fi oprit de la Sfanta Impartasanie un anumit timp. Depinde de gravitatea pacatului. Sunt pacate care se fac, de care ne este rusine sa le numim si sa le descriem. Pacate foarte scarboase ! Si de aceea, Sfintii Parinti dau 20 de ani oprire de la Sfanta Impartasanie, daca credinciosul tine cu tot dinadinsul sa fie iertat. Si face fel de fel de canoane sau asupriri ale vietii sale omenesti, prin post, infranare, milostenie, paza simturilor, paza gandurilor, paza mintii, paza intregii fiinte omenesti cu asprime si cu ciuda impotriva pacatului pe care l-a acceptat !

Daca se poarta ae fala de sine insusi, atunci duhovnicul ii mai scurteaza aceste opriri de la Sfanta Impartasanie. Daca ramane in pacat si nu vrea sa se indrepte, este osandit pana pe patul de moarte sa nu ia Sfanta Impartasanie. Pentru ca Sfanta Impartasanie este Insusi Trupul lui Hristos Dumnezeu, Care intra in noi sub forma aceasta foarte umila a ceea ce este in lingurita Impartasaniei. Este Trupul lui Hiristos Dumnezeu, Care se daruieste total pentru noi oamenii si pentru mantuirea noastra.

Dar, daca in noi este spurcaciune, ticalosie, dezordine; daca toate necuratiile sunt adunate in noi, cum am putea cuteza, cum am putea indrazni sa primim un asemenea Oaspete ceresc, in acest iad, in aceasta priveliste - sa nu spun alt cuvant -, a launtrului nostru ? In loc de Imparatia lui Dumnezeu am facut imparatia satanei, si de aceea nu ne putem impartasi. Trebuie sa ne lucram in noi insine ca sa poata fi indepartata accasta zgura, acest rau, ca sa facem loc lui Dumnezeu in noi.

Altfel rastignim pe Domnul nostru Iisus Hristos a doua oara si intram in pacat cumplit pentru obraznicia si indrazneala de a ne apropia de Dumnezeu fiind asa de murdari. Asa ineat, aceste pacate grele trebuie curatite cu foarte multa sarguinta, ca nu cumva sa murim in aceste patimi pierzatoare de suflet.

Nu ne putem imagina cat de grele sunt pedepsele pentru asemenea lucruri pe care le-am spus pana acum. Dincolo - pentru ca trebuie sa fim constienti de acest " dincolo", de cealalta viata care urmeaza dupa mutarea noastra de aici, de pe pamant, vom primi dupa cum am si trait. Ne osandim in viata aceasta pamanteasca, luandu-ne cu una, cu alta. Unii ne mai incurajeaza, spunand : " Nu-i chiar cum spun " popii " astia ! E altfel, este mai usor ". Daca ii spui de Dumnezeu, nici atunci nu te crede ! Si atunci vor face toate prostiile, toate pacatele. Si se incarca cu toate aceste sarcini ale pacatului si ale necuratiei, iar dincolo, dupa mormant, cand deschide ochii mari, vede ca intr-adevar este adevarat ce n-a crezut si atunci dezamagirea este cumplita.

Asa incat, fiti atenti la aceste lucruri, pentru ca sunt spre folosul nostru al tuturor ! Pentru ca osanda este pe vesnicie, frati crestini ! Nu ne dam seama ce inseamna aceasta vesnicie fara de sfarsit ! Asa incat, pentru picatura de viata trupeasca si murdara, crestinul este osandit vesniciei la chinuri. Chinuri de constiinta, focul acela vesnic si rece, care nu mai are sfarsit, de care auzim mereu in cartile sfinte, ne va cuprinde si ne va chinui pe vesnicie.

Dumnezeu ne-a dat libertatea sa ne purtam cum vrem noi in viata. De aceea oamenii fac fel de fel de greseli, pentru ca sunt liberi. " Cine ma opreste pe mine ? Am in constiinta mea aceasta libertate !" Si face toate relcee din lume. Inchipuiti-va, au mers oamenii pana la acel punct grav, incat au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos. Este libertate. Fiecare, daca are aceasta libertate, trebuie sa faca ceea ce vrea ?

Dar pentru orice greseala vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu. Este un cuvant in Eranghelia de la Matei, in care Domnul nostru Iisus Hristos asa ne spune : In ziua aceea a judecatii, oamenii vor da seama pentru orice cuvant desert rostit in viata. Este extraordinar acest lucru ! De orice cuvant desert rostit in viata nu o data in zi, ci o singura data in viata !

Cate prostii si marsavii nu vorbim; cate pornografii nu spunem si facem in jurul nostru ! Toate vor fi scoase la iveala. Se vor derula in fata noastra si ne vom vedea pe noi insine, cum am fost si cum suntem; si nu ne vom putea tagadui, pentru ca ne va spune constiinta : " Ale tale sunt acestea". Si de aceea, zic, pe baza acestei libertati este cuvantul care urmeaza acum.

Acest cuvant, nu prea lung, este de la Sfantul Macarie cel Mare Egipteanul, un cuvios parinte contemporan cu Sfantul Antonie cel Mare, despre un lucru vazut de el, ceva ceresc, neobisnuit, legat de starea noastra sufleteasca si de aceasta libertate pe care o avem noi, de a face binele sau de a nu-l face.

A spus avva Macarie : " Venind eu la Constantinopol, pentru ca doream sa vizitez acel oras, si trecand printr-un portic - printr-un pridvor -, chem Adevarul ( este un fel de juramant, dupa cum ne spune Sfantul Macarie cel Mare ), ca martor catre ceea ce va spun ". Nu era imaginatie, ci a vazut cu adevarat un inger si a avut un dialog. A vazut cu ochii cei sufletesti ai mintii, nu cu ochii acestia trupesti. Era un sfant adevarat Macarie Egipteanul. Cu ochii mintii vedea ceea ce noi, oamenii obisnuiti, nu putem vedea. Ce, mi-i dat mie de la Dumnezeu sa vad lucrurile Lui minunate cu acesti ochi ai mintii ?

A vazut un om, asemenea unui eunuc. Stiti ce-i acela un eunuc ? Erau oameni care traiau singuri. Nu se insurau. Acest tanar era ingerul Domnului. " Stand la usa unei case de desfrau, acest inger - asa era vedenia - era foarte trist. Si, ascunzandu-si fata intre palme, plangea asa de tare, incat credeai ca si cerul plange impreuna cu dansul !

Apropiindu-ma de el, i-am zis : Spune-mi, te rog, de ce esti asa de trist si de ce plangi ? De ce nu pleci de aici, pentru ca aici este refugiul femeilor desfranate si nerusinate ?". Si, raspunzandu-i, i-a zis : " Slavite robule al lui Dumnezeu - il cunostea pe avva Macarie -, dupa fire sunt inger, dintre cei randuiti de Dumnezeu oamenilor la Botez - la Botezul fiecaruia dintre noi. Dumnezeu ne trimite paznic ceresc un inger pazitor, pentru ocrotirea noastra in aceasta viata -, plang, pentru ca ma doare, vazand pe cel incredintat mie - ingerului pazitor -, petrecand in orgii si nelegiuiri, stand acum in acest refugiu al nelegiuirii, dupa cum vezi, cu o desfranata. Cum sa nu deplang chipul lui Dumnezeu ajuns intru atata intuneric.

Atunci i-am zis : " De ce nu-l certi ca sa fuga din acest intuneric al pacatului ?" Iar ingerul mi-a raspuns : " Pentru ca n-am loc sa ma apropii de el. Caci, de cand a inceput sa savarseasca pacatul, este rob al demonilor si n-am nici o putere asupra lui ". I-am zis : " De unde stii ca n-ai putere asupra lui, daca Dumnezeu ti l-a incredintat ? Si mi-a zis iarasi ingerul : " Dumnezeu, fiind bun si iubitor de oameni, l-a inzestrat pe om cu libera vointa - liberul arbitru - si l-a lasat sa mearga pe calea pe care vrea !" I-a aratat doua cai, amintite in Evanghelie : calea cea stramta, a pazirii vietii, a sfinteniei noastre, a carei parcurgere impune pentru prezent putina osteneala, dar care duce la odihna vesnica; si calea cea larga, a carei parcurgere se face cu usurinta, insa care duce la pedeapsa vesnica, la focul gheenei si la celelalte chinuri.

" Ce mustrare sa aduc lui Dumnezeu, Care mi l-a incredintat sa-l ocrotesc ?" Incalca aceasta vointa libera a omului daca intervenea. Trebuie sa stiti ca, in aceasta privinta, Insusi Dumnezeu nu voieste sa mantuiasca pe om cu sila ! Lucru extraordinar de grav ! Dumnezeu nu mantuieste cu sila ! Totdeauna apeleaza la vointa noastra. Daca vrei, te mantuiesti; daca nu, treaba ta. Vei raspunde !

" Ce mustrare sa aduc omului pe care Dumnezeu mi l-a incredintat ?" Pentru ca Domnul si Dumnezeui nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cearta, mangaie si invata pe toti sa se abtina de la faptele necurate. Si abia daca unii cugeta corect la dumnezeiestile Lui porunci. Adevarat, foarte multi dispretuiesc acest lucru !

Apoi i-am zis : " De ce-ti intinzi mainile, suspinand spre cer ?" Caci asa se ruga ingerul. Iar ingerul mi-a raspuns : Pentru ca vad in jurul lui multime de demoni. Unii canta, altii bat din palme, iar unii rad fara nerusinare. De aceea ma frang de durere si ma rog lui Dumnezeu sa izbaveasca din mana demonilor creatura Sa. Ma rog sa-i dea pocainta intr-o zi, iar pe mine sa ma invredniceasca a preda bunatatii dumnezeiesti sufletul acestui om, curat si straluminat si zicand acestea, s-a facut nevazut de la ochii mei ".

Va spun, fratilor, si ceea ce ne-a spus avv Macarie catre noi, ca nu este pacat mai scarbos decat desfraul si blestematia sodomitilor. Daca cineva, aflandu-se in astfel de pacate, se pocaieste, Dumnezeu il primeste, bucurandu-se mai mult decat pentru alti pacatosi ! Pentru ca aceasta patima izvoraste, intr-adevar din proprie initiativa, dar este intretinuta si inmultita, prin insistare. Daca vrea cineva sa ucida aceasta patima, reuseste prin priveghere si cumpatare. Sa nu uitam ca suntem liberi sa facem orice, dar pentru orice facem vom da seama inaintea lui Dumnezeu.

De asemenea, sa fim cu foarte mare grija pentru acest odor, Sfanta Impartasanie, pe care o primim, adeseori nefiind pregatiti la inaltimea acestei Taine dumnezeiesti. Sfantul Vasile cel Mare, in doua rugaciuni din cele ce se fac inainte de a primi Sfanta Impartasanie, spune ca impartasania este " Hrana de drum pentru vesnicie ". Domnul nostru Iisus Hristos spune in Evanghelia de la Ioan : Daca cineva nu mananca Trupul Meu si nu bea Sangele Meu, n-are viata in el !

De aceea, sa ne sarguim sa facem loc lui Dumnezeu in noi, ca sa putem avea in noi viata lui Dumnezeu. Avem aceasta viata biologica, cum au toate animalele si gazele, insa, daca nu pastram pe Dumnezeu in noi, ne coboram la asemanarea lor.

GANDURI DESPRE POST

Important pentru dumneavoastra este si pomenirea mortilor, pentru ca si mortii au nevoie de rugaciunile noastre. Cei morti de doua lucruri sufera acolo : nu se pot ruga pentni ei insisi si nu pot sa faca nici un fel de milostenie, doar cei mantuiti se roaga pentru noi. Insa majoritatea nu pot sa se roage pentru noi, trebuie sa se roage rudele, prietenii. Si de aceea pentru ei, in primul rand, rugaciunea Bisericii este foarte puternica deoarece este unita cu jertfa Mantuitorului Hristos.

Ori de cate ori facem Sfanta Liturghie, retraim jertfa Mantuitorului Hristos pe Golgota, toata viata Lui si sfarsitul de pe Golgota. Ae incat se asociaza la rugaciunile noastre ale tuturor si sangele jertfei Mantuitorului Hristos. De aceea este foarte mare si foarte preiioasa Sfanta Liturghie. Insa dumneavoastra, si noi preotii, - suntem datori sa traim Postul Mare si orice post cu infranare indoita : post de mancare si post sufletesc, adica infranare de ganduri rele, de ura, necredinta, desfranare, rautate, lacomie. Nu avem voie sa fim rai, mincinosi, egoisti.

Trebuie sa fim cu adevarat oameni plini de dragoste, cum am spus in cuvantul de mai inainte. Si de aceea zic ca postul trebuie sa fie indoit : post trupesc si post sufletesc. Iar cu banii de pe alimentele mai scumpe sa facem milostenie; costul lor sa-l impartim la saraci. Paralel cu acest post de alimente, adica mancare mai putina, daca se poate sa ne sculam de la masa putin flamanzi; sa putem sa mai mancam, dar sa nu mancam. Aceasta insemneaza infranare.

Cand se infraneaza cineva, are dupa aceea o liniste mare in suflet; iar cand se umfla de mancare, mananca peste masura, se misca foarte greu, ii vine somnul si alte patimi, asa incat postul in sine inseamna infranare, cumpatare mai bine zis, si trebuie unit totdeauna cu milostenie si cu paza simturilor noastre, ca nu cumva in timpul postului sa intre sau sa iasa din noi vreun semn al pacatului. Sa ne putem stapani cu toata fiinta noastra.

Toate cele cinci simturi ale noastre sa fie pazite cu strasnicie, ca sa nu intre pacatul in noi si sa nu iasa vorbe proaste, vorbe de rusine, vorbe de manie, de blestem si alte lucruri rele, ca sa fie postul bineprimit de Dumnezeu, cum spune in Sfanta Evanghelie. Postul bineprimit de Dumnezeu este ferirea de rautati in primul rand, si dupa aceea si celelalte.

Deci, tineti seama, frati crestini, de aceste lucruri, pentru folosul personal al fiecaruia dintre noi.

Ganduri despre milostenie

Milostenia este o virtute foarte scumpa pentru viata crestina si pentru fiecare dintre noi. Pentru ca la judecata din urma Mantuitoral nu aminteste de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii crestine.

Mantuitorului ne spune ca, in ziua judecatii de apoi, la trambitele ingerilor, se vor aduna toate neamurile pamantului, de la intemeiere pana la sfarsitul lumii si va alege, prin ingerii Sai, pe cei buni dintre cei rai, si fiecare om va da seama inaintea lui Dumnezeu de toate faptele bune sau rele savarsite in viata, din copilarie pana la moarte. Caci din anii copilariei noastre si pana la batranete, cate cuvinte desarte nu spunem noi ? Toate acestea sunt scrise de ingeri si diavoli si vor fi date pe fata la judecata inaintea tribunalului dumnezeiesc.

Asa incat toate pacatele facute de noi in viata, daca nu sunt marturisite, vor fi date pe fata la judecata inaintea tronului lui Hristos, Care va judeca toata lumea.

La infricosatoarea judecata, Mantuitorul ne subliniaza in chip deosebit darul sau fapta buna a milosteniei crestine, care va avea un mare rol la mantuirea sufletelor noastre. Caci milostenia singura acopera multime de pacate. De aceea suntem datori ca in toata viata noastra sa miluim dupa putere pe aproapele nostru, atat prin milostenie materiala, cat si prin milostenie sufleteasca. Adica, sfatuire, mangaiere, carti sfinte, rugaciune pentru cei neputinciosi etc.

Sunt sase fapte bune ale milosteniei pe care le citeaza Mantuitorul in Sfanta Evanghelie, si anume :

Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui : Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii vor raspunde, zicand : Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit ? Sau insetat si Ti-am dat sa bei ? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit ? Sau gol si Te-am imbracat ? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine ? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei : Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Amin.

DESPRE JUDECATA CEA DE APOI

Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla acum. Va veni o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care si cerul si pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora aceea, va fi transformat, va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali, cum suntem fiecare din noi, vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti, oameni nestricaciosi; materia aceasta care este in noi se va transfigura. Aceste lucruri par de necrezut, insa asa va fi.

Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de sfarsit.

Aedar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.

Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa de judecata ! Este o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una obsteasca, la sfarsitul lumii. Judecata particulara este numita si provizorie, pentru ca este judecat numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea aceasta. Sufletul isi are viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte bune, fac si fapte rele.

De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata impreuna cu trupul, fie in fapte bune, fie in fapte rele.

La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra - a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si va avea un rol foarte important.

Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata viata aceasta. Chiar daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la fapte urate, murdare, care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a intrupat pentru noi anume, ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu in intuneric. Ori diavolii sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata lumea sa mearga pe calea lor, dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in fel de fel de pacate urate - toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga impotriva lui Dumnezeu.

Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne conving pe noi, oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat diavolii ne baga in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar dupa aceea, la judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta rea. Ingerii lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia dintre noi vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate momentele in care ne-am pocait.

Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente cand se caieste ca face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta mustrare de constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa renunte la viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui Dumnezeu.

Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre facute in smerenie si in dragoste.

Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.

La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici rasplata definitiva, pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai cu sufletul lui, ci a facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata universala la sfarsitul istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre bune sau rele.

Ce se intampla cu persoanele care mor, buni sau rai ? Ce rol are Biserica noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?

Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.

Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel bogat care se lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si spune Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul a intrat in iad, iar Lazar, saracul necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia care era sub el.

Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care rabda, saracii care sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata mizeria ce este asupra lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de la tara foarte multe persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit -, insa tarani cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si in cursul zilei, care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei care de obicei merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.

De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne ajute, suntem foarte dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa aceasta milostenie nu are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie facuta cu interes, pentru a parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca milostenie. Milostenia care este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta, adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.

Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste, oamenii care ce au fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor; care s-au cait, care s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin spovedanie, pacatele noastre se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte rele de la noi. Se sterg, daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.

Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin la spovedanie tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei pentru pacatele lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa Iisus si suferea. El recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat, nu are nici o vinovatie, pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti pentru faptele lor acolo. Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a facut in viata si marturisirea aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos, l-a invrednicit de acel raspuns din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si saracul Lazar, in ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste judecati, de judecata particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei lumii.

Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de tot felul, pacate trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat, care a intrat si a fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica homosexualitatea, acestea degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si pedeapsa Sodomei si a Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau avorturile, care sunt mari crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va vedea fata lui Dumnezeu la Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul din parabola cu saracul Lazar.

In " Infernul " lui Dante - poate ati citit aceasta carte -, iadul este gandit ca un con urias, un con larg si in frma de palnie, unde cei osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul mai ales foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut constiinta indreptata pe calea cea buna.

In acest " pridvor " al iadului - partea de la suprafata -, a stat poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii si dreptii din Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost ucis inainte de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel profetii cei curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot acolo, pentru ca Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul Mihail cand au fost scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de Mantuitorul Hristos la inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine in rai ! Si, intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se coboara in adancurile iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest " pridvor " al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu au gresit asa de puternic.

In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si faptele bune, faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales rugaciunile de la Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se jertfeste aievea, in chip nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre. De aceea avem Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune si sfintenia trupului. Acestea sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne izbavim de aceasta urgie de la sfarsitul vietii noastre si mai ales de la sfarsitul lumii.

Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu sfintii.

Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o veneram si ne indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte, cum ar fi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore, acesti sfinti, populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de fata. Pentru ca icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o ferestruica pe sfantul pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui Dumnezeu si noi suntem aici si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul coboara aievea, in chip nevazut si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt sincere si daca sunt indreptate cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca sunt multe persoane care se roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri. Adeseori nici nu stie ce rugaciuni a spus.

Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt ascultate pentru ca nu sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta Care stie tot ce facem, stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste cu aceasta prezenta a lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica Domnului. Dar cand mintea noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude nimeni. Bati ca intr-un lemn si nimeni nu-ti raspunde.

Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina. Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor, sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.

Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare, cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar, cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.

Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va fi, Sfantul Apostol Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care spune ca Dumnezeu amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai multi dintre cei pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui Dumnezeu si-si schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui Dumnezeu, ca omul nu este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a intrupat Dumnezeu, ca sa ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi ca sa mostenim vesnicia in lumina, nu in chinuri.

La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului nostru, ce le-am facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care angajeaza pe unii in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste pagini din Noul Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din Sfantul Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii, ne umplem de Duh Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata din rea in buna. Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre patimi, spre stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de osanda.

Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet, pe care o citesc multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste pacatosi din ce in ce mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor, ii influenteaza sa creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti oameni, care vor fi la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara indoiala ca vor avea parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con, acestui iad blestemat. Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au ajutat, care s-au milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au facut fapte bune sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care au facut fapte bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi are trupul sau. Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat asa cum a fost.

De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au curajul... Nu stim daca Toma a pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana Mantuitorului, dar s-a convins ca este acelasi Iisus, Care a fost inainte Invatatorul lor. Asadar oamenii vor ramane si vor razbate prin inviere asa cum au fost in viata pamanteasca, afara de un singur lucru : vor fi transfigurati. Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca materia nu-i mai impiedica. Cum citim in Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra in mijlocul lor, prin usile incuiate, cand ucenicii erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde incepe masa cu cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma in Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.

Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si pacatosi si drepti. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul este inviat ca prin el sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru viata lor netrebnica, zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor primi direct si corect pretul vietii lor pamantesti.

Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu. A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia, pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.

Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si trupurile bune, ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav, foarte greu, pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad. Vor suferi in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului. Constiinta in acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte prezenta. Iti vin valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te mustra, te doare aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si fapte bune in viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice facute in viata aceasta pamanteasca.

De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte stangace, despre felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu, afland din Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios propria viata pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate. Dar cati isi bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste amenintari, aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara margini din rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea lui Dumnezeu, vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care au murit pentru Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie. Acestui batran dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a fost muncit -, ii smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in loc sa-i blesteme, le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca sfasiati acest trup batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul bucuriei, trupul veseliei, pentru vesnicie "!

Sfintii martiri au suferit chinuri cumplite. Erau aruncati in cazane cu ulei clocotit, cu smoala. Erau junghiati, in lanturi legati, macelariti in tot trupul, de la cap pana la picioare. Chinuri foarte cumplite. Acesti sfinti mucenici, fara indoiala ca au niste merite mai mari in Imparatia lui Dumnezeu.

Cei care au dus o viata obisnuita, insa o viata cu frica de Dumnezeu, facand fapte bune si pline de mila fata de toti cei din jurul lor, aceia vor avea si ei parte de fericire, insa o fericire mai mica. Ca spune Mantuitorul : In casa Tatalui Meu, multe lacasuri sunt. Ma duc sa va pregatesc voua locas, spunea apostolilor inainte de a merge catre patima.

Dincolo, la iad, la fel, sunt pacate usoare, pacate mai grele si pacate foarte grele, care din ce in ce coboara in chinurile cele mai amare ale adancului.

De aceea spun aceste lucruri, ca sa le stim, sa luam in serios propria noastra viata, care nu e lunga. Unii, saracii, asteapta la batranete sa se pocaiasca. Dar se intampla un accident si moare pe loc. Caderea este definitiva. Nu stim cand ne cheama Dumnezeu pe fiecare dintre noi ! De aceea sa fim pe cat se poate gata in fiecare clipa a vietii !

Mantuitorul spune la sfarsitul parabolei fecioarelor celor intelepte : Privegheati si va rugati, ca nu stiti in care ceas vi se va lua sufletul de la voi ! Moartea vine ca un fur noaptea, cum spune Mantuitorul, despre acest sfarsit al vietii noastre. Dupa acest sfarsit, o alta viata nu mai avem. Cei care spun ca viata se continua cu niste alte forme de viata, mint. Spun minciuni. O singura viata avem. Aceasta pe care o traim acum ! Cand murim, nu ne mai intoarcem la viata pe care am dus-o. Ramane numai un regret, regretul sau bucuria ca am trait o viata asa cum ii place lui Dumnezeu si ca ne ducem in lumina.

De aceea, inca odata va spun, luati-va in serios viata dumneavoastra, cititi rugaciuni de seara, de dimineata, rugaciuni in timpul zilei. Cand mergeti pe drum, in loc de alte ganduri, rugati-va lui Dumnezeu, rugati-va sfintitor si Maicii Domnului ca sa va ajute, sa va calauzeasca pe calea care duce catre lumina. E vai de cei care merg catre intuneric, constienti unii dintre ei, insa ascultand de sfaturile trupului.

Acest trup, care este dispus sa invieze si trebuie sa-l pastram curat pentru inviere, ca sa primeasca sufletul curat, acest trup uneori ne da de rusine, adica ne impinge la fapte urate. Mai ales tineretul, care este atras foarte usor de patimile trupesti, sau de imbogatire. Sunt institutii care se lafaiesc in bani astazi si nu stiu cat gresesc adunand aceste comori pamantesti.

Sa fim atenti la constiinta noastra, pentru ca este tribunalul din noi insine, care ne spune ce e bine si ce e rau. Nu-i nevoie numaidecat sa fim invalati. Ne putem lua dupa constiinta. Ea ne spune cum suntem.

Sa ascultati glasul constiintei, sa ascultati glasul Mantuitorului Hristos din Evanghelie si sfaturile sfintilor, caci toti ne indeamna catre bine. Organizati-va viata aceasta pamanteasca in asa fel, incat sa fiti oricand gata pentru marele examen de la judecata particulara, de care depinde si judecata obsteasca, cand va fi judecat si trupul, si condamnati sau rasplatiti in bine si unii si altii, dupa faptele lor facute in viata aceasta pamanteasca. Amin.