In ciuda celor cateva decenii de ateism militant,
romanii au ramas crestini in majoritatea lor. Ne marturisim credinta noastra si
vrem sa o pastram si sa o transmitem copiilor nostri, socotind-o ca pe o
mostenire de mare pret in care ne punem nadejdea renasterii neamului nostru.
Radacinile adanci ale credintei in sufletul romanului, respectul fata de
traditiile crestinesti ale parintilor l-au ajutat pe acesta sa se tina
legat de Biserica neamului sau, fie si numai prin firele catorva randuieli
importante de care n-a putut nicicum sa se desparta. Nu stim daca toti romanii
s-au mai rugat, au postit, au cinstit sarbatorile, dar stim ca aproape toti, cu
foarte rare exceptii, si-au botezat copii, s-au cununat la biserica, si-au
inmormantat parintii si i-au pomenit dupa randuiala crestineasca. De multe ori
toate acestea se faceau numai in virtutea traditiei. Aceasta fidelitate fata de
traditia si de credinta mosilor si stramosilor este o virtute incontestabila a
romanilor si oricum laudabila. Romanii s-au indepartat de Biserica, au uitat si
neglijat multe din randuielile vietii crestinesti, dar nu s-au lepadat de ea. Nu
a fost putin lucru. Slava Domnului pentru toate! Cu timpul insa multi dintre noi
am pierdut sensul, rostul acestor lucruri, nu mai stim de ce se savarsesc, cand,
cum, nu mai stim ce trebuie sa facem cand ni se naste un copil, cand este cineva
bolnav, cand trebuie sa botezam, cand trebuie sa cununam sau sa ne cununam, cand
trebuie sa mergem la biserica. Nu mai stim ce trebuie sa facem cand intram in
biserica, de ce aprindem lumanari, care este randuiala slujbelor, ce trebuie sa
facem cand cineva din familia noastra se apropie de moarte, ce trebuie sa
pregatim pentru inmormantare, cum si de ce ne spovedim si cate alte lucruri care
altadata faceau parte din viata de fiecare zi a romanilor, erau cunoscute de
toata lumea, iar acum par a fi greu de inteles. E bine sa le facem pentru ca asa
am mostenit de la parintii nostri, e bine sa respectam traditia, dar e mai bine
sa si intelegem, cu un efort minim, rostul acestor lucruri care constituie
esenta spiritualitatii si a culturii noastre crestine, continutul vietii
crestinesti.
Ca preot si ca teolog m-am confruntat in
ultimii ani cu nevoia tot mai acuta, exprimata insistent de cei din jurul meu,
de a intelege intreg complexul de randuieli, acte, gesturi, obiecte legate de
Biserica si de viata crestina. Oamenii, mai ales tinerii, vor sa stie ce se
intampla si care este rostul celor ce se intampla in Biserica si in viata
crestinului. Ce trebuie sa facem si de ce trebuie sa facem anumite
lucruri.
A sosit timpul sa stim mai multe despre
identitatea noastra de crestini si mai ales despre viata noastra crestineasca,
sa intelegem lucrurile pe care le facem. Sunt lucruri simple, comune, care nu cu
mult timp in urma nici nu trebuiau explicate pentru ca toata lumea le stia si le
intelegea.
De aceea ne-am hotarat sa elaboram un ghid
practic pentru crestinul ortodox, in care ne propunem sa luam fiecare moment din
viata crestinului si sa aratam ce trebuie facut, cum trebuie si de ce trebuie
facut. Vom incerca sa explicam pe parcursul ghidarii si rostul obiectelor care
fac parte din randuiala unui moment sau altul, a unei slujbe sau a alteia: ce
este lumanarea, icoana, prescura, tamaia, cadelnita, candela, crucea, coliva,
etc., pentru a intelege ca toate acestea nu sunt lucruri gratuite si fara sens,
ci sunt manifestari autentice ale unui anume mod de viata foarte profund si
coerent. Adeseori, pentru ca nu mai inteleg sensul lor, multi dintre
conationalii nostri si inca nu cei mai simpli, ajung chiar sa fie deranjati de
ele, sa le dispretuiasca si sa le considere anacronice, zambind compatimitor la
adresa celor care traiesc inconjurati de acestea. Cred ca este suficient sa
subliniez inca odata faptul ca tot ceea ce constituie spatiul bisericesc, viata
bisericeasca si viata crestineasca, intregul complex de acte, obiecte, slujbe,
randuieli, bogatia extraordinara de obiceiuri legate de viata crestina exprima
un mod de viata foarte constient si coerent, un anume mod de a trai, reprezinta
o cultura anume, expresie a unui mod de trai, la randul sau intemeiat pe o
credinta extrem de profunda si unitara, pe o filosofie de viata
explicita.
Ma intreb adeseori cum a fost posibil sa ne
ignoram atat de mult propria cultura si spiritualitate? Sa ne preocupe insistent
traditiile si obiceiurile celor mai neinsemnate triburi si popoare ale
pamantului, sa ne socotim ignoranti necunoscand culturi demult apuse, sa ne
rusinam daca nu cunoastem cultura miceniana, traditiile indienilor, dar sa nu
consideram ignoranta necunoasterea propriei spiritualitati si culturi. Sa nu ne
rusinam in nici un fel de faptul ca nu stim care este rostul crucii de la
mormant intr-o tara presarata de cruci si in care inca nu se inmormanteaza
nimeni fara cruce la capatai, de faptul ca nu stim cand se aprind si de ce se
aprind lumanari de cetatenii unui popor in casa carora nu lipseste lumanarea; sa
nu ne imputam faptul ca nu raspundem la permanenta provocare pe care o
constituie miile de biserici de care ne izbim cu privirea numai la cativa pasi
de la iesirea din casa oriunde ne-am afla in aceasta tara
s.a.m.d.
Ce ne opreste oare sa gandim pana la capat in
fata acestor provocari si sa ne intrebam ce finalitate au toate acestea, spre ce
conduc ele, care este rostul lor? Sa fie numai o simpla amagire a celor mai
slabi? Sa fie aceasta cultura inca vie, cu o istorie de mii de ani, rodul unor
inchipuiri, al unor amagiri? Nu merita filosofia de viata, crezul care a nascut
aceasta civilizatie, care este, vrem sau nu vrem, a noastra, macar atata atentie
si interes cat filosofiile moarte care nu au dat nastere niciunei culturi,
dar care si-au facut loc in instoria filosofiilor?
Incercarea noastra aici are in vedere explicarea lucrurilor si a rostului lor
pentru cei care isi asuma calitatea de crestin si vor sa duca o viata
crestineasca, invitandu-i ca intr-o perioada de libertate sa faca acest lucru
cat mai constient si mai responsabil, dar si pentru cei care se tin departe de
viata si spiritualitatea crestina, fie de pe o pozitie critica fie de pe una
indiferenta.
Metoda adoptata este cea intuitiva.
Plecand de la lucruri, gesturi, acte concrete, vom incerca sa le descriem cat
mai clar si complet si apoi sa aratam care este sensul lor, ce rost au ele in
viata noastra, de ce este nevoie sa le facem. De altfel este vorba de un ghid
practic. Se va referi la aspectele practice, la ceea ce facem, la ceea ce avem
de facut. Aspectul teoretic va interveni numai cand vom explica rostul
lucrurilor. Avem in vedere si faptul ca, din ignoranta au aparut si multe
greseli, multe inovatii nejustificate care nu-si au locul si nici rostul. Toate
acestea trebuie corijate sau inlaturate, dupa ce vom explica si vom intelege de
ce nu-si au locul in viata crestinului.
Inca o
mentiune: ne vom limita la aspectele principale ale vietii Bisericii si ale
crestinului, la ceea ce constituie trunchiul, fondul principal, convinsi fiind
ca odata initiati in aspectele cele mai insemnate, ne va fi usor sa ne orientam
singuri in lucrurile de amanunt.
Se intelege ca un
ghid practic este o prima abordare a realitatilor despre care acesta vorbeste.
Prin urmare, ea nu poate fi exhaustiva si foarte profunda. Cei care doresc sa
aprofundeze lucrurile vor gasi astazi o bibliografie
bogata.
Iubite cititorule, cele ce urmeaza a citi in
aceasta cartulie nu constituie pentru tine obligatii sau datorii. Daca le vei
considera astfel iti va fi greu sa le urmezi si, in plus, te vei afla mult in
afara adevarului. Dimpotriva, ele sunt tot atatea daruri, sanse sau posibilitati
ce ti se ofera pentru a-ti face viata mai adevarata si mai buna. Tot ceea ce
alcatuieste viata crestineasca a omului, toate slujbele, rugaciunile sunt spre
folosul celui ce le savarseste si pentru care se savarsesc. Biserica este
spatiul libertatii, al darului si al chemarii. Ramane ca fiecare dintre noi,
pentru a beneficia de darurile sale dumnezeiesti, sa raspunda chemarii si sa
primeasca darul si binecuvantarea lui Dumnezeu.
Preot Dr. Constantin
COMAN
Facultatea de teologie a
Universitatii din Bucuresti