Anatematismele Sfântului Chiril al Alexandriei

 

(impotriva lui Nestorie)

 

I: Dacă cineva nu mărturisește că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu și că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupește pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema.

II: Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic și că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, același Adică Dumnezeu și om laolaltă: să fie anatema.

III: Dacă cineva, în Hristos care este Unul, împarte ipostasurile după unire, legându-le între ele numai cu legătura cea după merit, adică după autoritate și putere și nu cu găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema.

IV: Dacă cineva atribuie la două persoane, sau ipostase, expresiile din Evanghelii și scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinți asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Însuși cu privire la Sine și pe unele le leagă în chip deosebit de omul care se înțelege alături de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.

V: Dacă cineva îndrăznește să spună că Hristos este un om purtător de Dumnezeu și nu că este Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul și prin natură, întrucât Cuvântul S-a făcut trup și a fost părtaș la fel cu noi sângelui și trupului: să fie anatema.

VI: Dacă cineva îndrăznește să spună că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul și Stăpânul lui Hristos și nu mărturisește că El este Dumnezeu și om laolaltă, întrucât Cuvântul S-a făcut trup, după Scripturi: să fie anatema.

VII: Dacă cineva zice că Iisus este pus în mișcare întocmai ca un om de Cuvântul lui Dumnezeu, și că bunăvoirea Unuia Născut I-a fost adăugată ca unui altuia, care a existat lângă El: să fie anatema.

VIII: Dacă cineva îndrăznește să spună că omul luat de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu Dumnezeu Cuvântul și dimpreună preamărit și că el este dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit față de altceva deosebit (căci cuvântul “dimpreun㔠adăugat continuu ne silește să înțelegem aceasta) și nu cinstește pe Emanuel cu o singură închinare și nici nu-I înalță o singură preamărire, întrucât Cuvântul S-a făcut trup: să fie anatema.

IX: Dacă cineva zice că unul Domn Iisus Hristos a fost preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui ca de o putere străină și că de la El a luat puterea de a lucra împotriva duhurilor celor necurate și de a săvârși minuni între oameni și nu zice dimpotrivă că și Duhul prin Care a lucrat minunile este propriu Lui: să fie anatema.

X: Sfânta Scriptură spune că Hristos S-a născut arhiereu și apostol al mărturisirii noastre și că S-a adus pre Sine pentru noi întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu și Tatălui. Deci dacă cineva zice că arhiereu și apostol al nostru nu S-a născut Însuși Cuvântul cel din Dumnezeu, atunci când S-a făcut trup și om la fel ca noi, ci un altul, în afară de El și mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a adus jertfă și pentru Sine Însuși, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu cunoștea păcatul: să fie anatema.

XI: Dacă cineva nu mărturisește că trupul Domnului este făcător de viață și că El este propriu Cuvântului celui din Dumnezeu Tatăl, ci zice c este al altcuiva de El alături, unit la un loc cu El după merit, adică având numai o locuință dumnezeiască și nu că este făcător de viață, după cum am zis, întrucât el a fost propriu Cuvântului care are putere de a face vii toate: să fie anatema.

XII: Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit în trup și că a fost răstignit în trup, și că a gustat în trup moartea, fiind Cel Întâi Născut din morți, întrucât Dumnezeu este viață, și de viață făcător: să fie anatema.