Capitolul 4
GANDURILE DE HULA
- Crede-ma, parinte, i-a raspuns omul acela, ca multe sfaturi bune am auzit, dar niciodata nu m-am folosit asa de mult ca acum. Sunt incredintat ca Dumnezeu salasuieste in sfintia voastra si sfintia voastra salasuiti in El. Dar ce sa fac, deoarece diavolul nelegiuirii ma stapaneste? Fie ca mananc, fie ca beau, fie ca dorm, necontenit ma supara. Dar mai ales in vremea rugaciunii, la biserica, imi aduce aminte erezii, nenumarate necuratii si ganduri de hula impotriva lui Hristos Dumnezeul nostru, a Sfintei Sale Maici si altele asemenea. Ma lupta cu atata silnicie, incat nu mai stiu ce sa fac. Ma tem sa nu cada foc din cer si sa ma mistuie.
- Asculta, fiule, i-a zis Cuviosul, si poate te vei mangaia. Observa marea, cand se porneste furtuna se ridica valuri infricosate care se sparg de stancile de pe tarm. Stancile oare nu sufar nimic de mania valurilor? Deloc! Valurile se lovesc de ele si se intorc iarasi in mare. La fel se intampla si cu gandurile de hula. Sunt aduse de diavol si aruncate in inima omului. De ce? Ca sa duca pe robii lui Dumnezeu la deznadejdea care a omorat atatea suflete si le-a dat pierzarii. Daca diavolul nu reuseste sa arunce pe om in deznadejde, se straduieste, ca, macar sa-l loveasca cu ganduri de hula vrajmase. Si daca vede ca nici asa nu izbuteste, atunci este biruit si rusinat si, atacurile sale salbatice se intorc asupra lui. Iar omul care a fost incercat, nu numai ca nu este vinovat, ci este incununat si slavit de Dumnezeu.
Deci, si tu sa ai rabdare, incalzeste-ti ravna cu rugaciune si post, si ispititorul va fugi. Nu a spus oare Domnul ca acest neam de demoni cu nimic altceva nu ieste decat cu rugaciune si cu post?
Cu aceste sfaturi, l-a intarit sufleteste si l-a solobozit cu pace. Si dupa plecarea omului, Cuviosul mi-a spus ca gandurile de hula se nasc din osandirea altora si din manie.
INFRICOSATA MARETIE A LUI DUMNEZEU
Avea Cuviosul randuiala sa se roage de la Utrenie pana la ceasul al treilea din zi. Odata, cum statea la aceasta rugaciune cu mainile ridicate, i s-a inaltat mintea la cer. I se parea ca i se largise inima si cuprinsese toata lumea si toate tainele ceresti. Cugeta la negraita plinatate a Dumnezeirii, cu insuflarea Duhului Sfant. Dar, numai cat s-a gandit la infricosata maretia a lui Dumnezeu, indata si-a revenit in sine. Se gandea apoi la ceea ce vazuse si, cutremurat de extaz si de spaima, a inceput a alerga infricosat. A mers si s-a ascuns in biserica strigand: "Doamne, miluieste-ma!"
Cand s-a linistit putin de acea tulburare, a iesit si s-a intors in chilie. Pe drum soptea: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu Care faci minuni! De atunci, de multe ori cand se ducea la biserica, il vedeam mergand ca un inlemnit de spaima.
Intr-o zi, am mers dupa el la biserica si am cazut la picioarele lui, rugandu-l sa-mi spuna de ce merge asa de aplecat si inspaimantat. Si el, fiindca imi spunea totul, mi-a raspuns:
"O, fiule, sufletul mi-i cuprins de mare spaima! Ma gandesc, cu mintea mea desigur, cat este cu putinta, la Facatorul si Dumnezeul nostru, si ma vad pe mine insumi ca pe o faptura dezgustatoare ce se taraste pe pamant. Deoarece, cu cat omul se apropie de Facatorul sau, cu atat se vede mai afundat in pacat si stricaciune. De aceea si Isaia, cand a vazut pe Domnul sezand pe tron intre serafimi, a strigat cu spaima si cu cutremur:
Vai, ticalosul de mine, in ce stare ma aflu; ca om fiind si avand buze spurcate si salasuindu-ma in mijlocul poporului, cu ochii mei am vazut pe Domnul Savaot! Pentru ca, fiule, asa de mare si infricosat este Dumnezeul nostru, incat nici cerul, nici pamantul, nici veacurile veacurilor nu-L pot cuprinde. Si numai gandul la El iti produce spaima si cutremur".
CONVORBIRE CU UN DIAVOL
Odata, Cuviosul Nifon mergea pe drum. Putin mai inaintea lui era un calator, care era temator de Dumnezeu. Atunci Nifon vede un diavol negru zburand in jurul acelui om si semanandu-i ganduri murdare. Acela insa, avea mintea luminata si nu primea gandurile orbeste, fara cercetare. De aceea, adeseori se intorcea si scuipa pe diavol, ocarandu-l.
Sfantul, vazand ca diavolul necajeste pe om, i-a aruncat o privire manioasa, zicandu-i:
- Inceteaza odata, salbaticule si stricatule, de a mai tulbura faptura lui Dumnezeu! Ce castig ai tu, ticalosule, daca pierzi, ceea ce sa nu fie, sufletul lui?
- Iti voi spune indata, i-a raspuns diavolul: Desigur, n-am nici un folos, dar, chiar fara sa vreau sunt silit sa-i dau razboi. Vezi, avem si noi sefi peste capetele noastre, care ne dau porunci si ne controleaza ca nu cumva sa slabim a razboi neamul crestinesc. Si vai de diavolul pe care mai marii nostri il gasesc lenevindu-se de la razboi. Il bat si il chinuiesc teribil.
- Ticalosule, i-a zis Sfantul, nu stii ca te asteapta focul pentru cumplitele tale pacate? De ce nu te ascunzi undeva intr-o gaura si sa plangi pentru nesuferitul foc ce ti s-a pregatit?
Rusinat, diavolul s-a facut nevazut. In acel moment trecea prin piata un monah cu chip ingeresc. Din gura lui, Cuviosul vedea iesind flacari care se inaltau pana la cer. In urma lui mergea un inger ca un stalp de foc si, cu sabia ridicata, ii pazea sufletul si trupul lui. Din cand in cand, ingerul se intorcea inapoi si cu infricosata amenintare, izgonea diavolii care intindeau curse cuviosului monah.
- Cu adevarat, minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, zise intru sine Nifon, vazand acea uimitoare priveliste. Dumnezeu da indrazneala si putere si putere robilor Sai si El Insusi este "puterea poporului Sau". Binecuvantat este Dumnezeu!
BOGATUL NEMILOSTIV SI PEDEAPSA LUI
Intr-o sambata seara, pe cand Cuviosul Nifon se afla in biserica Sfantului Anastasie, vede deoadat ca apare in mijlocul poporului Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, insotita de Sfintii Apostoli. Parea ca cerceta sa vada cu ce virtuti se impodobeste fiecare crestin. O vede ca se bucura si se veseleste fata de multi, cunoscand ca se straduiesc cu mult osteneala pentru mantuirea lor. Fata de altii, insa, lacrima, si dadea din cap cu magnire, vazandu-i ca nu se ingrijesc de sufletele lor. S-a oprit langa unul dintre acestia si a ridicat mainile catre "Cel nascut dintr-insa", rugandu-se cu lacrimi pentru pocainta lui.
Nifon a fost adanc miscat si s-a minunat, cum Preacurata Nascatoare de Dumnezeu nu paraseste pe crestini nici zi, nici noapte, ci necontenit se straduieste pentru drepti si pentru pacatosi, ca nici unul sa nu piara.
La urma, dupa ce a trecut pe la toti, Preacurata vede la usa un dregator de la care multime de saraci cereau ajutor, dar el nu a dat nimanui nimic. Atunci, Preacurata Maica Domnului s-a apropiat de ingerul lui pazitor si l-a intrebat:
- Spune-mi, Evtheel, are omul acesta mult aur in casa lui?
- Are, Stapana, pentru ca este iubitor de argint si moare pentru un ban. Asupreste fara mila pe bietii lui slujitori, ii omoara cu foamea si, in acelasi timp, ii sileste sa munceasca din greu.
- Si din ce pricina nu da milostenie la saraci?
"Vine diavolul mereu, Preabuna mea Stapana, si ii zice: "In curand ai sa imbatranesti, ai sa te imbolnavesti si ai sa zaci in pat pana la cea din urma suflare. Nu da deci nimic, ca atunci o sa-ti lipseasca toate si ai sa zici: Cum de mi-am impartit din averea mea la saraci? Insa, ai sa te caiesti in zadar, caci va fi prea tarziu atunci". Acestea i le spune, Doamna mea, mereu, necuratul si inselatorul diavol. Iar el crede tot ce-i spune si ramane impietrit si nesimtitor fata de nefericirea celorlalti.
- Asa, a zis cu asprime Maica Domnului, atunci va patimi asa cum crede!
Si intr-adevar, dregatorul, care credea in inselaciunea satanei ca se va imbolnavi, a cazut in dureri ingrozitoare si era de nevindecat. Astfel, si-a cheltuit toata averea pe la doctori. Cu toate acestea starea sanatatii lui, nu numai ca nu s-a imbunatatit, ci a mers tot mai rau si s-a stins din viata ca fumul. A murit si trupeste si sufleteste. Astfel, s-au implinit cu el cuvintele dumnezeiesti: Iata omul care nu si-a pus nadejdea lui in Domnul; ci a nadajduit in multimea bogatiei lui si s-a sprijinit in puterea mainilor lui. De aceea si noi - sfatuia pe asculatorii sau Nifon - sa luam aminte sa nu fim batjocoriti de cel viclean. Si mai ales, sa nu fim nemilostivi si neindurati fata de saraci, mai ales daca suntem bogati. Ca sa nu facem neindurat pe Domnul Cel drept si sa nu ne pagubim si trupul si sufletul; caci vom pierde si lumea aceasta si imparatia cerurilor.
NEGRII CU SUFLETE ALBE
Alta data, ma aflam in chilia Cuviosului, am gasit prilejul sa dezleg o nedumerire a mea in legatura cu oamenii de rasa neagra. Ma gandeam daca este vreo legatura intre suflet si culoarea trupului lor. Nu cumva sunt lepadati de Dumnezeu? Deoarece, imi inchipuiam ca nu exista in neamul lor oameni care sa se nevoiasca si sa se mantuiasca. Nu auzisem niciodata despre vreun negru care sa fi placut lui Dumnezeu.
- Iti voi raspunde, mi-a zis Sfantul. Etiopenii, dupa neam, se trag din Sim. Si din neamul lor sunt multi pe care Dumnezeu i-a chemat in imparatia Lui. Ba si cu minuni au straluicit unii dintre ei. Iti voi povesti trei pilde:
"Demult, a trait un astfel de negru, care era talhar. Era barbat inalt la trup si infricosat la vedere. jefuia in partile Panefului si era asa de grozav incat, cand racnea, mureai de frica. Dar intr-o noapte a avut un vis infricosat: se parea ca se afla intr-o campie foarte intinsa, stand in mijlocul ei. La un moment dat, isi intoarce privirea si vede un rau de foc care curgea cu mare zgomot, mistuind in curgerea lui tot ce intalnea.
S-a apropiat cativa pasi sa vada. Deodata, au tasnit patru flacari care l-au apucat de par si-l trageau vrand sa-l arunce in raul de foc ca sa-l mistuie. I s-a parut ca, atunci cand il trageau, un glas i-a zis: "Ticalosule, daca te pocaiesti si te faci monah, nu te mai aruncam aici". S-a trezit inspaimantat. Il cuprinsese groaza si spaima de infricosata priveliste. Ce sa insemneze aceasta? se intreba el. Si fiindca nu putea sa-si explice, s-a hotarat sa mearga la un monah pustnic sa-l intrebe ce este acest rau de foc pe care l-a visat.
S-a lasat deci de talharie si a apucat drumul care ducea la Panefo. Nu a mers mult si a vazut o chilie pustniceasca. S-a apropiat si a batut la usa. Indata i-a deschis un batran, zicandu-i:
-Bine ai venit tinere! Cum de te-ai ostenit atata? Nu cumva te-ai speriat de raul de foc si de cele patru flacari care te-au apucat ca sa te arunce intr-insul? Grozava este, fiule, amenintarea raului de foc! Vrei sa te izbavesti de grozavia lui? Pocaieste-te de talhariile tale cele rele si te fa monah, si atunci te vei mantui.
Talharul a ascultat uimit cuvintele pustnicului si a cazut indata la picioarele lui, rugandu-l: "Fie-ti mila, parinte, de cel negru cu trupul si cu sufletul! Miluieste-ma pe mine ticalosul si fa cu mine ceea ce iti porunceste Dumnezeu!
Deci, a staruit sa se roage cu lacrimi pana cand, acel sfant batran, l-a tuns monah. Dupa ce a invatat toate poruncile vietii monahicesti, batranul l-a lasat in chilia sa si, plecand, s-a afundat mai adanc in pustie, pentru a trai la un loc cu fiarele.
Iar acel negru, atat de mult s-a nevoit si a ajuns la asa masura a virtutii, incat, cand se ruga, se vedea ca un stalp de foc care lumina. Mii si nenumarati diavoli se aruncau asupra lui, dar nu aveau nici o putere. Rugaciunea lui ii ardea si ii nimicea cu totul. Intelepciunea lui Dumnezeu ii luminase mintea. Scria carti si trimitea scrisori parintilor schitului si la multi altii. Pe toti ii folosea, invatandu-i inalta si luminata invatatura a lui Hristos. Si cand a murit acest negru, sfintele lui moaste au izvorat mult mir, care, dupa adeverirea multora, vindeca pe demonizati si pe toti bolnavii. Dar ajung acestea despre el.
Un alt negru, batran si sarac, traia vagabond intr-un oras. Gura lui necontenit soptea ceva si, de aceea, multi ziceau ca este nebun. Odata s-a abatut mare seceta peste acele locuri. Pamantul este ars, animalele mureau si toata verdeata se ingalbenise. Locuitorii orasului cu episcopul lor faceau necontenit slujbe si privegheri, dar in zadar. In cele din urma episcopul vede intr-o noapte, in vis, un inger cere ii zice:
-Dumnezeu iti porunceste sa iei pe toti clericii tai si sa mergi la poarta cetatii. Pe cine vei vedea acolo mai intai venind dinspre sat spre oras, pe acela sa-l rogi mult pana cand il vei convinge sa se roage lui Dumnezeu pentru voi ca sa va trimita ploaie.
Zicand acestea, ingerul a disparut. A doua zi dis-dimineata, dupa slujba Utreniei, episcopul a mers cu clerul sau la poarta pe care i-a indicat-o ingerul. N-a trecut mult timp si au vazut venind spre oras un negru foarte batran, care ducea in spate o sarcina de lemne.
-Batranule, l-a rugat indata episcopul, roaga-te Milostivului Dumnezeu, sa se milostiveasca si sa trimita putina ploaie peste acest pamant uscat!
Fara sa mai astepte alt cuvant, batranul negru a ridicat mainile si s-a rugat. Si, numaidecat, a inceput sa tune si sa fulgere cu putere; s-a pornit vant, s-au adunat nori pe cer si a inceput sa ploua cu galeata. Toate acestea s-au petrecut cat ai clipi din ochi, numai cu rugaciunea acelui negru. Asa de tare a plouat, incat erau in primejdie si casele sa se inece de atata ploaie. Atunci, episcopul a rugat iarasi pe batran sa se roage pentru oprirea ploii. Si, acela si-a ridicat a doua oara mainile spre cer si potopul s-a oprit. Cand toate s-au linistit, episcopul a rugat pe batran sa-i spuna cine este si cum traieste, de are asa de mare indrazneala inaintea lui Dumnezeu; iar batranul, a raspuns cu smerenie:
- Ma vezi ca sunt un biet negru si cauti la mine virtute?
- Pentru numele Domnului a staruit episcopul, spune-mi tot adevarul, pentru slava lui Dumnezeu.
- Nu am facut, preasfinte, nimic bun. Iata, de cand m-am facut crestin, n-am mancat, in dar, paine de la om. In fiecare zimerg la padure si adun o mica sarcina de lemne. O iau in spate si, mergand la oras, o vand. Din ceea ce castig pastrez cativa banuti, cat imi trebuie pentru hrana zilei, iar restul il dau fratilor mei, saracilor. Cand ninge si nu pot merge la munte, astept pana se face iarasi vreme buna. Atunci, dupa obicei, merg la padure, adun mica mea sarcina de lemne ca s-o vand si sa ma bucur, ca intotdeauna, cu saracii mei. Apoi, batranul si-a luat sarcina de lemne in spate, s-a inchinat episcopului si clerului si s-a dus in oras sa le vanda.
Dar, sa ma opresc si cu aceasta. Sa-ti povestesc acum, fiule, viata unuia, ca sa te incredintezi, ca pe toti oamenii i-a chemat Dumnezeu in Imparatia Sa.
Cand traia iubitorul de Hristos, Imparatul Constantin, am vizitat tinutul de langa mare unde se afla o chinovie. Cum vorbeam cu fratii despre lucruri duhovnicesti, a venit vorba despre negri, ca, pe foarte multi dintre ei i-a proslavit Dumnezeu. Atunci, un frate cu numele Harisidem, mi-a zis:
"Eu am cunoscut un negru care a fost mare ascet. Si, fiindca toti doreau sa afle despre nevointele sale aspre, Hariside a inceput asa: Ma gaseam si lucram la o vie a obstii noastre. Intr-o zi, vad un negru sezand langa un butuc de vita. Avea langa el un vas plin cu apa si putine ierburi salbatice pe care le manca. L-am observat mai multe zile, mereu, si m-am minunat de viata lui aspra; pentru ca intr-o luna de zile nu a schimbat apa din vas desi, se stricase si se imputise. De mai multe ori l-am rugat sa ma lase sa-i schimb apa si sa-i aduc putina paine, dar nu a fost cu putinta. Statea mereu in acelasi loc in tacere si toata noaptea canta si se ruga. In timpul verii, cand se incalzea foarte tare, mergea la malul marii, statea pe o poatra si-l ardea soarele toata ziua. Cand mergea cineva sa-l vada, el o facea pe nebunul si zicea: "Da, da, stiu ca ai venit sa ma omori, dar te vede Dumnezeu de sus" si arata cu degetul spre cer.
Acestea sunt, fiule ispravile negrilor, a spus Nifon terminand cuvantul. De aceea, sa nu socotesti ca ei sunt lepadati de Dumnezeu, ci precum via face struguri si albi si negrii, tot asa si Dumnezeu a creat pe oameni, unii albi, altii negri, altii galbeni. Asemenea as zice, ca si pamantul este de multe feluri. Acestea i le-a spus robul lui Dumnezeu si s-a ridicat la rugaciune. Si-a intins mainile spre cer si a inceput sa se roage.
RUGACIUNE PENTRU SFARSITUL VIETII
"Doamne, Dumnezeul Puterilor, Cel mare si infricosat, cel bogat si prea bun, cel prea milostiv si indurat, pleaca-Te si ma auzi pe mine invechitul si pacatosul. Tu, Care ai mantuit pe Iona din pantecele chitului si pe Daniil din gurile leilor, mantuieste-ma si pe mine in ceasul mortii de intunericul cel adanc al tuturor rautatilor. Sa nu ingadui diavolului sa vina la patul mortii robului Tau. Sa nu vada, Doamne, sufletul meu intunericul diavolilor, nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa fie, nici la iesirea sufletului, nici cand se urca el in vazduh.
Sa nu batjocoreasca, blestematul balaur, ticalosul meu suflet, cand va iesi din acest ticalos trup. Sa nu-l rapeasca, Domnul meu, Hristosul meu, Iisusul meu, Dumnezeul meu, Lumina mea, sa nu-l rapeasca duhul cel intinat si imputit si sa-l tarasca in prapastia pierzarii. Sa nu vada ochii mei, Stapane si Dumnezeule al cerului si al pamantului, uratul si intunecatul lui chip.
Ci, in ceasul sfarsitului meu, Imparate al meu, Preasfinte, Intreit Sfinte si Preaslavite, trimite-mi mila Ta si adevarul Tau. Trimite, Dumnezeul meu, in acea zi la robul Tau, pe Arhistrategul Mihail; trimite-mi pe Gavriil, pe Uriil, pe Rafail, pe marii si stralucitii voievozi cu preacuratele si prea fericitele lor ostiri, ca sa zdrobeasca pe nesaturatul balaur al iadului, care scrasneste cu dintii, poftind sa rapeasca si sa inghita pe cel ce traieste in evlavie. Afunda-l, Dumnezeul meu, in ceasul sfarsitului meu, cu toata intinata lui ostire in adanc, in tartar, in intuneric si in scrasnirea dintilor.
Trimite, Doamne Iisuse Hristoase, fericirea mea, invierea mea, trimite in ceasul acela pe Iubitorul de oameni si Milostivul Dumnezeu, Duhul Adevarului, sa ia duhul meu in negraita dulceata si in sfintenia Lui cea vesnica. Trimite-L sa ma intareasca cu sabia ce va merge inainte si va nimici pe viclenii stapanitori ai intunericului, pe necuratii diavoli. Pentru ca sa cada in foc, in intuneric, in haos, in iad, aceasta uraciune a faradelegii si eu sa pot trece, fara durere, vamile vazduhului si sa ajung la Tine, Lumina cea in trei straluciri.
Sa cad la milostivirea Ta, sa sarut preacuratele Tale picioare, sa ma umplu de dumnezeire, de Duhul Tau cel Sfant si sa marturisesc nemasurata minune pe care ai savarsit-o pentru mine: cum m-ai adus la pocainta, cum m-ai invatat si cum, din adancurile pamantului iarasi m-ai scos. Pe toate le voi spune inaintea sfintilor ingeri, cuprins de stralucirea dulcetii si de fericirea dumnezeiestii bucurii si-Ti voi canta atunci marea cantare a cantarilor, rapit de negraita mireasma a harului si a dumnezeiestii Tale frumuseti.
Auzi-ma, Dumnezeul meu, desi in fiecare zi fac faradelegi inaintea ochilor Tai; auzi-ma, Imparatul meu, Mantuitorul meu, si ma invredniceste sa intru in slava Ta, precum Te rog ziua si noaptea si cer de la maretia Ta cea fara de moarte si datatoare de viata. Cu caldura Te rog iarasi si mereu, Doamne Iisuse Hristoase, trimite in ceasul sfarsitului meu pe Prealuminata Fecioara, pe Biserica cea prea curata, pe pazitoarea cea sfanta a bogatiei Tale, sa ma intareasca, Hristoase al meu.
Trimite-mi in ceasul acela pe Sfantul Inaintemergatorul si Botezatorul Ioan, steaua cea luminoasa, pe Apostoli, pe prooroci si pe mucenici, pe marturisitori si pe evanghelisti, pe cuviosi si pe drepti, ca sa slaveasca faptura Ta. Da, Nemuritorule Doamne, asculta-ma pe mine pacatosul si ma invredniceste sa dobandesc slava Ta cea negraita, vesnica si intreita.
Ci, Doamne da odihna si la tot robul Tau in ceasul sfarsitului lui si asculta aceasta rugaciune spre rusinea necuratilor demoni. Pierde-i, Stapane, cu mana Ta cea atotputernica; pierde-i, Atotputernice, cu sabia Ta, arde-i, Atotputernice, Preainalte, si Infricosate, cu trasnetul mistuitor al puterii Tale. Sa fie Doamne aceasta rugaciune pentru toti cei care se afla in ceasul sfarsitului, racorire si odihna, somn si liniste, mireasma si bucurie, intarire si scapare, sprijin si ajutor. Da, Doamne al parintilor celor sfinti, care bine au placut Tie din adancurile veacurilor si pana astazi, nu trece cu vederea cererea mea, Sfinte; nu te intoarce de la rugaciunea mea Milostive, ci, fa aceasta rugaciune a mea sabie cu doua ascutisuri, dumnezeiasca, cereasca, ucigatoare pentru demoni, cu urgie impotriva duhurilor rautatii, dar plina de bunatate, de iertare, de milostivire si bunavointa, pentru ca aceasta rugaciune sa covarseasca multimea pacatelor celor ce se afla in ceasul sfarsitului si sa le usurezi povara lor, sa le miluiesti, Sfinte sufletul lor si sa le sfintesti suisul lor spre Tine.
Incununeaza-i cu milostivirea Ta, scrie-i in cartea alesilor tai, daruieste-le desfatarea raiului. Sterge nelegiuirile lor cu nemarginita bogatie a darului milostivirii tale; iarta-i, miluieste-le sufletul lor si-i mantuieste. Milostiveste-Te, ajuta, miluieste, acopera si-i pazeste dupa mare mila Ta. Arata-Ti, iubirea Ta de oameni; trimite-le inger de pace si preacurata Ta dragoste; deschide-le bratele Tale cele pamantesti, inmiresmeaza-i cu nespusele Tale miresme, ca sa fuga de la ei rusinati uratii si inselatorii diavoli. Fa-i cenusa in focul gheenei pe cei ce indraznesc sa chinuie si sa inspaimante bietul suflet.
Sa se implineasca aceasta ori de cate ori se va auzi saraca mea rugaciune. Da, Stapane Iisuse Hristoase, Lumina lumii, auzi-ma ca un Preabun si da har si mila acestei rugaciuni. Fii, Tu Insuti ajutor, acoperamant si mantuire celui ce va chema numele innoroiatule Nifon. Auzi-ma, Doamne, auzi-ma Iubitorule de oameni Sfinte si daruieste-mi cererea care cheama Preaputernic numele tau. Amin".
Cand a terminat aceasta rugaciune, deodata a stralucit in jur o minunata lumina. Si in mijlocul luminii s-a aratat Iisus Hristos, umplandu-i inima de bucurie, pentru ca l-a sarutat cu dumnezeiasca sarutare de trei ori, in timp ce Cuviosul, la fiecare sarutare, zicea plin de bucurie: Amin, Amin, Amin.
Atunci i-a vorbit Domnul:
"Bine, sluga buna si credincioasa, am auzit rugaciunea Ta si-ti voi da din belsug tot ceea ce ai cerut pentru mantuirea crestinilor. Celui ce va pomeni numele tau in rugaciunea sa, acasa sau in biserica, ii voi sta in ajutor in toate primejdiile si necazurile si indeosebi in clipele cele din urma ale vietii sale. Pe cei ce Ma vor slavi pentru numele tau, ii voi milui cu imbelsugare si, pe cei ce Ma vor chema prin tine, ii voi intari, le voi da putere, voi zdrobi sub picioarele lor, cu dumnezeiasca Mea putere, toata impotrivirea diavoleasca. Iar cand va sosi ceasul ca si tu sa parasesti aceasta viata, Eu Insumi voi veni la tine cu sfintele ostiri ceresti. Cu manile Mele voi lua sufletul tau si te voi odihni cu pace, in sanurile lui Avraam".
Cu aceste cuvinte, Domnul l-a sfintit, imiresmand toate simturile lui cu preacuratul si preasfantul Sau Har. Plin de bucurie si de veselie, Nifon a inceput a slavi pe Dumnezeu, zicand:
"Iisuse Cel Preadulce si frumos, ai venit la smerita Ta faptura, Viata, bucuria si mireasma preacuratilor ingeri, ai venit sa bucuri pe netrebnicul Tau rob. Bine ai venit, Cela ce toate le plinesti! Cel ce esti mai presus decat toata bucuria. Binecuvantat si preamarit este Cel ce vine! Pomeneste-ma intru slava Ta, in raiul cel preafrumos, pomeneste-ma in cer, in cantarile ingerilor, pomeneste-ma; o, Tu, Cel binecuvantat de heruvimi si de serafimi, mare si prealuminat, preasfanta stralucire si desavarsita pecete a Tatalui, pomeneste-ma. O, nesfarsit ocean al iubirii celei fara de moarte, cata vreme voi mai sufla sa ma miluiesti. Doamne Iisuse Hristoase, sa nu te departezi de la mine, acopera-ma si-mi arata calea care duce la vesnicie".
Cand Sfantul Nifon a incetat aceasta cantare de lauda, Domnul l-a privit cu dumnezeiasca dragoste si l-a binecuvantat:
"Pace tie, Nifone, fiul Meu. Si S-a inaltat la ceruri".
Dupa ce si-a terminat rugaciunea, Cuviosul a iesit sa vina la mine. Era plin de o dulce bunatate si chipul lui stralucea. In jurul lui se revarsa mireasma Duhului Sfant, incat am crezut ca ma aflu in Rai.
Aceasta mare si minunata rugaciune m-am straduit sa o scriu cu multa grija, precum a spus-o Cuviosul, pentru ca toti pacatosii sa aiba mangaiere si usurare cand li se va citi la iesirea sufletului. El insusi mi-a spus ca rugaciunile sfintilor sunt de mare ajutor la vreme de primejdie, intristare si nevoie, daca sunt rostite cu credinta neindoita. Deoarece, sunt pline de Duhul Sfant, de cunostinta, de pricepere si intelepciunea lui Dumnezeu.
IARASI MILOSTENIA
Odata, cum mergeam cu Sfantul Nifon prin piata orasului, vad la dreapta mea pe un om care astepta ceva. Veneau dupa el multi saraci cerandu-i ajutor. Iar el; facandu-se ca-i alunga, le punea repede in mana milostenia sa. Asa se ascundea de oameni. Cum l-am observat, l-am tras de mana pe Cuviosul si i-am spus despre virtutea acestui om. Iar el, mi-a zis:
Este mare inaintea lui Dumnezeu. Il cunosc, pentru ca de mai multe ori m-am intalnit cu el. Apoi, dupa cateva zile iarasi l-am intrebat despre aceasta virtute si el mi-a povestit aceasta straina minune:
Eram copil, cam de 12 ani, mi-a zis el si m-am dus la biserica Sfantului Apostol Toma, sa ma rog. Aici am gasit un preot invatand poporul si, intre altele, a vorbit si despre milostenie. Zicea ca cel ce da milostenie la saraci este ca si cum ar pune in mana Domnului ceea ce daruieste. Cand am auzit acest cuvant m-am mirat si am judecat pe omul lui Dumnezeu, zicand ca este mincinos. Pentru ca, gandeam, de vreme ce Domnul este in ceruri de-a dreapta Tatalui, cum poate sa fie pe pamant ca sa ia ceea ce dam la saraci.
Deci, pe cand mergeam si ma gandeam la cele auzite, vad din intamplare un sarac zdrentaros care avea deasupra capului lui, o, minune, chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea saracul, s-a intalnit cu un om milostiv, care i-a dat o bucata de paine. Dar cand acel iubitor de saraci a intins mana sa catre cersetor, a intins si Domnul din icoana mana Sa, a luat painea si a multumit, apoi a dat-o saracului. Insa nici acesta, nici cel milostiv nu au vazut nimic. M-am minunat si am crezut. De aici stiu ca cel ce daruieste fratilor celor nevoiasi, pune darul sau cu adevarat in mainile lui Hristos. Aceasta icoana a lui Hristos o vad deasupra tuturor saracilor si de aceea ma straduiesc sa fac cat pot milostenie, care atat de mult ii place Domnului.
LA MANASTIRI
Odata, Cuviosul s-a hotarat sa mearga sa se inchine la cinstita biserica a Marelui Mucenic Foca. Voia sa vada si pe monahii acelei manastiri si sa se invredniceasca de rugaciunile lor. M-a luat si pe mine; am coborat la tarm si ne-am urcat intr-o corabie care mergea in acea parte. Corabierii insa, imediat au inceput sa cante si sa vorbeasca intre ei lucruri urate. Eu ma simteam foarte indispus, dar Cuviosul se asezase de-a dreapta corabierilor si zambea bucuros. In toata calatoria nu a vorbit deloc, nici nu l-am vazut rugandu-se ca de obicei, ci numai misca buzele si zambea.
Cand corabierii au pus masa, ne-au chemat si pe noi sa mancam cu ei, iar Cuviosul, nevoind sa-si arate nevointa sa, a mancat si a baut ceea ce i-au dat. De astfel, asa obisnuia peste tot sa manance tot ce i se punea inainte, precum spune Fericitul Apostol Pavel. Cand, insa, se afla singur in chilia sa, avea randuiala deosebita. Mai pe urma, l-am intrebat ce vazuse pe mare de zambea asa bucuros, desi corabierii cantau cantece urate.
"Spune-mi, a raspuns, cum sa nu ma bucur si sa nu ma veselesc, de vreme ce, de cand am intrat in corabie, Domnul nu S-a departat deloc de langa noi? Necontenit L-am vazut calatorind impreuna cu noi. Am ajuns la biserica Sfantului Foca si ne-am inchinat, apoi am vizitat cateva manastiri. Ne-am bucurat de bisericile vazute si de rugaciunile cuviosilor parinti. Apoi ne-am intors in orasul nostru.
Trebuie sa mai spun ca in Constantinopol nimeni nu-l cinstea ca sfant. Asa se ruga si el, sa-l socoteasca oamenii ca pe un nimic. Si Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea. Cei mai multi, nu numai ca nu-l socoteau sfant, ci si radeau de el in chip necuviincios. El, insa, nu se supara, ci, se ruga pentru ei, zicand:
"Doamne miluieste pe cei ce ma batjocoresc si ma ocarasc. Tu stii ca vicleanul diavol ii indeamna la rau, pentru ca sa ma faca si pe mine sa supar necontenit preasfant numele Tau. Rogu-Te, Atotputernice Dumnezeule si Doamne al milei, iarta si binecuvanteaza pe cei ce ma dispretuiesc. Fa-i pe ei duhovnicesti, sfinti mari, da-le lor bunatate si blandete, daruieste-le pace, lumineaza-i si-i invredniceste sa se bucure de slava Ta cea vesnica, Iubitorule de oameni".
Aceste rugaciuni il bucurau si-l veseleau. Fata lui inflorea ca trandafirul si adesea zicea:
"Cel ce fuge de dispretul, batjocura si ura oamenilor, nu traieste in duhul lui Dumnezeu, nici nu va mosteni imparatia cerurilor. Sa stie bine acest lucru cel ce voieste sa se mantuiasca. Sa nu fugim din locul unde oamenii ne nesocotesc si ne dispretuiesc, ci, sa stam cu rabdare si Dumnezeu ne va da negraita slava. Dimpotriva, sa fugim de locul unde intalnim lauda si cinste. Numai asa ne vom putea mantui si castiga Raiul. Ocara este tot asa de trebuitoare, robilor lui Dumnezeu, precum Evanghelia este necesara Bisericii. Nu ne foloseste sa fim slaviti de oameni".