" Post - scriptum"
" Orice vă scriu să judecaţi şi să analizaţi în funcţie de ceea ce spun Sfinţii Părinţi şi dacă concordă atunci să mi primiţi îndrumările" [60,52].
- Preacuviosul Arhimandrit Justin Popovici -
Cartea de faţă nu este o carte care să vorbească despre frumuseţile credinţei creştine, despre calea prin care Îl chemăm pe Dumnezeu să Se sălăşluiască în inimile noastre. Este o carte oarecum tristă, care vorbeşte despre lucrările pierzătorului de suflete. Dar este o carte de folos pentru orice creştin care are rude, prieteni sau cunoştinţe atinse de virusul întunecat. Avem datoria de a încerca, cu foarte multă delicateţe, să îi apropiem de Biserică şi să îi convingem să se lepede de păcatul urât mirositor al ereziei.
Nădăjduiesc că am reuşit să pun în evidenţă măcar o mică parte din seria de rătăciri pe care diavolul le înmulţeşte fără încetare; că alţii vor continua lupta împotriva neopăgânismului cu mai multă iscusinţă şi cu mai multă înţelepciune.
Cerându-vă iertare pentru greşelile datorate neputinţei mele, îndrăznesc să vă rog să mă pomeniţi şi pe mine în rugăciunile voastre ca, prin scrisul meu, Dumnezeu să îmi ajute să mărturisesc fără poticneală celor rătăciţi adevărul dreptei-credinţe.
Poate că unii dintre cei care au citit această carte au găsit-o prea dură; cei care nu au o cultură patristică temeinică pot fi de părere că am greşit fiind atât de aspru. Aceştia ar găsi prilej de sminteală atât în anatemele date de Sfintele Sinoade, cât şi în textele antieretice ale Sfinţilor Părinţi. Dacă ar ajunge să conteste acrivia Sfinţilor Părinţi s-ar asemăna cu episcopii nevrednici care l-au prigonit pe Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei pentru că l-a pălmuit pe ereticul Arie.
Ştiu că nu a fost civilizat ceea ce a făcut Sfântul Nicolae, ştiu că dacă ar fi trăit astăzi toată mass-media ar fi repetat la nesfârşit hule împotriva sa. Dar mai ştiu şi că, atunci când se afla în închisoare, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a dăruit în chip minunat Sfântului Nicolae un omofor, ca răsplată pentru râvna sa.
Nu ştiu dacă Sfântul Nicolae, trăind în zilele noastre când credinţa multora s-a răcit, l-ar mai fi pălmuit pe Arie. Dar ştiu cu siguranţă că pentru a apăra Biserica de orice erezie ar fi propovăduit adevărul cu toată puterea sa, punându-şi chiar viaţa în primejdie pentru aceasta.
Eu, nevrednicul, nu am nici curajul, nici înţelepciunea şi nici harul Sfinţilor Părinţi. Dar fiind creştin ortodox nu am putut să tac văzând cum este călcată în picioare învăţătura lui Hristos. Şi cred că dacă aş fi apărat credinţa altfel decât au făcut-o înaintaşii noştri, dacă aş fi folosit numai formule de curtoazie (specifice păcii lumii acesteia), atunci aş fi fost vrednic de osândă veşnică, ca un prigonitor al adevărului şi duşman al Sfintei Tradiţii. Dar aceasta nu o doresc nimănui.
Nădăjduiesc că am reuşit să arăt câte ceva din trăsăturile ereziilor contemporane şi să arăt cum le stă împotrivă Sfânta Tradiţie. Pentru credinţa ortodoxă nici un păcat nu este mai mare decât îndepărtarea de adevăr. Un bătrân din vechime îi spunea ucenicului său: " Ţi-e mai de folos să nu rămână în ţinutul acesta femeie desfrânată la care să nu te duci, decât să tăgăduieşti că te închini Domnului nostru Iisus Hristos şi Maicii Lui" [55,160]. Aceste cuvinte, fără să fie un îndemn la desfrâu, sunt o mărturie a conştiinţei dogmatice a stâlpilor Bisericii. Cel căzut într-un păcat se poate pocăi, ştie că în Biserică poate afla ridicare grabnică, dar cel care moare nevrând să se lepede de erezia sa, oricât de curat ar trăi, tot în iad se duce.
" Se spunea pentru Avva Agathon că s-au dus la dânsul, auzind că are dreaptă şi mare socoteală. Şi vrând să-l cerce pentru a sa mânie, i-au zis lui: «Tu eşti Agathon? Am auzit despre tine că eşti curvar şi mândru». Iar el a zis: «Ei bine, aşa este». Şi i-au zis lui: «Tu eşti Agathon bârfitorul şi clevetitorul?» Iar el a zis: «Eu sunt». Au zis iarăşi:« Tu eşti Agathon ereticul?» Iar el a răspuns: «Nu sunt eretic». Şi l-au rugat pe el zicând: «Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?» Zis-a lor: «Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta, eretic, este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi». [55,78].
Să rânduiască Bunul Dumnezeu ca cei care vor citi această carte să rămână statornici în dreapta credinţă, să înţeleagă felul în care vrăjmaşul întinde cursele ereziei şi să îi ajute şi pe " fiii risipitori" să se întoarcă acasă. Oricât de mare ar fi căderea lor, Hristos îi aşteaptă cu braţele deschise. Şi dacă vieţuirea noastră ar fi curată şi sfântă, şansele ca ei să se întoarcă ar fi mult mai mari.
" Slavă lui Dumnezeu că atunci când am venit eu în Neocezareea la episcopie, numai şaptesprezece creştini am aflat, toată cetatea fiind idolatră, iar acum, mergând către Dumnezeu, rămân atâţia necredincioşi câţi credincioşi s-au aflat întâi, căci acum toată cetatea este a lui Hristos" [58,322], spunea Sfântul Grigorie al Neocezareei, marele făcător de minuni, înainte de a trece la Domnul.
Cu cât mai mare va fi credinţa noastră, cu cât mai mare va fi dragostea noastră şi cu cât mai jertfelnică va fi rugăciunea noastră pentru cei căzuţi, cu atât mai mari ar fi şansele ca ei să se întoarcă. Să înţelegem că Dumnezeul în care credem noi este Dumnezeul Părinţilor noştri, şi aşa cum i-a întors pe ereticii din vremea Sfântului Grigorie îi poate întoarce şi pe cei din zilele noastre.
Să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i apropia de Hristos, având în sufletele noastre cuvântul care zice că " în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă." (Luca 15,7)
Închei cu un gând pe care îmi este greu să îl ţin numai în inima mea:
" Îţi mulţumesc, Preadulce Iisuse, pentru marele dar pe care mi l-ai făcut, arătându-mi frumuseţea Bisericii Tale. Nu este bucurie mai mare decât a fi creştin, de a merge pe calea mântuirii ocrotit de Preacurata Ta Maică şi de toţi îngerii şi sfinţii.
Iartă-mă, Dumnezeule, iartă-mă pentru toate rătăcirile şi pentru păcatele mele cele multe. Dacă nu ai fi venit în întâmpinarea mea, acum eram într-un templu păgân sau poate m-aş fi sinucis dacă învăţătorul meu mincinos mi-ar fi cerut aceasta. Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, Iubitorule de oameni.
Şi cheamă-i la Tine, Fiule al lui Dumnezeu, şi pe toţi cei care se află în erezie. Ştiu că i-ai primit la Tine nu numai pe beţivii şi desfrânatele, nu numai pe drogaţii sau homosexualii care s-au pocăit de păcatele lor, ci şi mulţimea de eretici şi chiar pe vrăjitoarele care s-au lepădat de credinţele lor necurate. Întoarce-i la Tine, Doamne, pe cei rătăciţi în orice chip, ca să nu mai trăiască înşelaţi de diavol, ca să nu cunoască veşnicele chinuri ale iadului.
Ca să cunoaştem cu toţi că Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa şi la Tine este singura noastră scăpare şi împlinire. Amin."