Epilog
Ortodoxia
si miscarea ecumenicã
Voi
sunteti lumina lumii… asa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor,
asa încât sã vadã faptele voastre cele bune si sã slãveascã pe Tatãl
vostru Cel din ceruri.
(Matei 5:14, 16)
În aceastã carte am vorbit fãrã ocolisuri despre pretentia Bisericii
Ortodoxe de a fi singura Bisericã adevãratã a lui Hristos. Nu mai mirã pe
nimeni faptul cã nouã, celor din vremurile moderne, nu ne place sã ni se spunã
cã o Bisericã este adevãrata Bisericã. O astfel de afirmatie îndrãzneatã
ne-ar vexa sensibilitãtile democratice. Cu toate acestea, nimeni nu poate întelege
Ortodoxia fãrã sã înteleagã aceastã pretentie a ei.
Pe
aceastã bazã a participat Biserica Ortodoxã la miscarea ecumenicã.1
Calitatea de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) al
Bisericii Ortodoxe are ca raison d’être tocmai dorinta de a mãrturisi
lumina lui Hristos, doctrina purã a Apostolilor.
Pentru
multi însã, participarea Ortodoxã la CMB aduce mai degrabã confuzie decât o
limpezire a lucrurilor. Multi Evanghelici presupun cã Biserica Ortodoxã împãrtãseste
teologia liberalã a celor mai zgomotosi membri din miscarea ecumenicã. Nãdãjduiesc
cã prezentul volum va spulbera aceastã interpretare eronatã.
Mult
mai importantã pentru noi este însã confuzia care se naste în legãturã cu
natura relatiei dintre Ortodoxie si alte comunitãti crestine. Participarea
Ortodoxã la dialogul ecumenic pare sã implice faptul cã Ortodocsii
“recunosc” într-o anumitã mãsurã celelalte biserici ca egale, iar o
eventualã “unire a bisericilor” ar fi posibilã.2
Confuzia
se naste din aceea cã membrii Ortodocsi si Protestanti ai CMB participã la
miscarea ecumenicã din motive si cu scopuri foarte diferite. Rãposatul Pr.
John Meyendorff a fost un veteran al dialogului ecumenic. Desi a rãmas fidel
participãrii Ortodoxe la CMB, a fost constient de natura delicatã a participãrii,
asa cum aratã si cuvintele lui:
Nimeni nu poate nega faptul cã ecleziologia Ortodoxã
sau atitudinea sa privitoare la Bisericã nu o lasã sã participe la lucrarea
Consiliului la fel ca alte comunitãti care au rezultat din Reformã. Ortodocsii
si Protestantii pur si simplu nu vãd acelasi lucru în Consiliul Mondial al Bisericilor.3
Protestantii,
în cea mai mare parte, vãd în Bisericã o entitate invizibilã sau una care
asteaptã sã se desãvârseascã. Multi dintre ei se multumesc sã se angajeze
în programe de cooperare si rugãciune comunã. Lãsând nerezolvate disputele
doctrinale de veacuri, ei sperã sã ajungã la “unitatea Bisericii” prin
dialog.
Pentru
Ortodocsi aceastã abordare nu este numai gresitã, ci si ereticã.4
Biserica nu este o institutie omeneascã, Ea este Trupul lui Hristos. Unitatea
Ei este unitatea lui Hristos. Ea nu poate fi împãrtitã, asa cum Hristos nu
poate fi împãrtit.5 Scopul participãrii Ortodoxe la
dialogul ecumenic este de a-i chema pe toti oamenii la unirea cu Hristos în
singura, adevãrata Bisericã a lui Hristos:
Nu poate exista decât o Bisericã, pentru cã Hristos
a întemeiat o singurã Bisericã. În aceastã Bisericã toti trebuie sã intre pentru
a trãi într-o comuniune desãvârsitã cu Dumnezeu, cu semenii si cu toatã creatia.6
Dat
fiind cã Ortodocsii si Protestantii înteleg atât de diferit scopul dialogului
ecumenic, nu e de mirare cã aceste dialoguri au adus atât de putinã roadã.
Dupã formarea CMB principalele denominatii Protestante care alcãtuiesc
majoritatea miscãrii ecumenice s-au îndepãrtat parcã si mai mult de teologia
Ortodoxã, în loc sã se apropie de ea.7
Mai mult decât atât, nu cunosc nici o bisericã Protestantã care sã se fi
convertit si sã fi fost primitã în Biserica Ortodoxã ca urmare a dialogului
ecumenic.8
De
aceea, multi din Biserica Ortodoxã, printre care mã numãr si eu, cred cã
Biserica ar trebui sã se retragã din miscarea ecumenicã. La vremea scrierii
acestei cãrti, Bisericile din Ierusalim si Georgia s-au retras din CMB, iar
Biserica din Serbia este pe cale de a o face. Mai mult chiar, existã miscãri
puternice în aceastã directie în Rusia, Grecia si Statele Unite. Din
perspectiva unei analize sumare a costului / cãstigului este evident cã
participarea Ortodoxã la CMB a produs foarte putine roade si multã confuzie
– chiar si în rândul Ortodocsilor.
Desi
a rãmas fidel miscãrii ecumenice, Pr. John Meyendorff a întrezãrit nori grei
care o amenintau încã de pe atunci:
Pentru
a da roade mai multe, pentru a exercita o influentã mai mare în timpul
discutiilor, ei [Ortodocsii] ar trebui sã participe mai eficient si sã fie
prezenti în numãr mai mare. Dacã nu se va întâmpla asa, în viitorul
apropiat majoritatea Protestantã din Consiliu, printr-un proces de logicã
internã, va directiona organizatia pe un drum incompatibil cu principiile
Ortodoxe si va face prezenta lor imposibilã.9
În
ciuda unei participãri Ortodoxe mai numeroase fatã de vremea când Pr. John a
scris rândurile de mai sus, “procesul de logicã internã” si-a continuat
nestingherit evolutia. Pentru multi Ortodocsi din ziua de azi, previziunea Pr.
John s-a adeverit.10
În
ansamblu, Evanghelicii conservatori au stat fie la periferie, fie au evitat pur
si simplu orice fel de legãturã cu miscarea ecumenicã. N-as putea spune cã
îi condamn. Este însã extrem de important pentru Evanghelici sã înteleagã
cã Biserica Ortodoxã cheamã nu la dialog sau la discutii, ci la convertire.
Biserica
nu îsi propune sã judece destinul celor din afara Ei; Dumnezeu Însusi este
Cel Care le judecã pe toate. Si totusi, din dragostea Ei pentru omenire, Ea îi
cheamã pe toti sã I se alãture. Biserica, si numai Ea, este Trupul lui
Hristos, plinirea Celui ce plineste toate întru toti (Efeseni 1:23).
Spre aceastã plinire cheamã Ea lumea. Spre aceastã plinire te cheamã si pe
tine: Si Duhul si mireasa zic: “Vino” (Apocalipsa 22:17).
1
“Fundamentala întelegere de sine a Bisericii Ortodoxe…a servit întotdeauna
drept punct de pornire pentru participarea Ortodoxã la miscarea
ecumenicã.” Circulara privitoare la unitate crestinã si
ecumenism emisã de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America.
2 De
fapt, participarea Ortodoxã la CMB se bazeazã pe Declaratia
de la Toronto din 1950 care afirmã cã participarea la Consiliu nu
este conditionatã de recunoasterea celorlalti membri
ca Biserici în sensul deplin al cuvântului: “Consiliul Mondial nu poate
si nu trebuie sã fie fundamentat pe nici o conceptie anume a
Bisericii…. Calitatea de membru nu presupune ca fiecare Bisericã sã
se raporteze la celelalte Biserici membre ca la Biserici în adevãratul
sens al cuvântului.” Citat în Meyendorff, The Orthodox Church /
Biserica Ortodoxã, p. 222.
3
The Orthodox Church: Its Past and Its Role in the World Today / Biserica
Ortodoxã: Trecutul si rolul ei în lumea de azi, editia a
treia revãzutã (Crestwood, NY: SVS Press, 1981), p. 220.
Meyendorff adreseazã chestiunea implicãrii ecumenice si în Living
Tradition / Traditia vie, Capitolele 8 si 9, pp.
129-165.
4
Vezi,de exemplu, condamnarea ecumenismului de cãtre Biserica Ortodoxã
Rusã din afara Rusiei in anul 1980: “Celor care atacã Biserica
lui Hristos învãtând ca Biserica lui Hristos este dezbinatã
în asa-zisele ‘branse’ care diferã în doctrinã sau
în stilul de viatã, sau cã Biserica nu existã într-un
mod vizibil, ci va fi formatã în viitor, când toate ‘bransele’
sau sectele sau denominatiile si chiar religiile vor fi unite într-un
corp comun; celor care nu deosebesc preotia si sacramentele
Bisericii de cele ale ereticilor, mãrturisind ca botezul si împãrtãsania
ereticilor sunt folositoare pentru mântuire; tuturor celor care cu bunã
stiintã au comuniune cu sus-mentionatii eretici sau
care sustin, rãspândesc sau apãrã noua erezie a
Ecumenismului sub pretextul dragostei frãtesti sau al asa-zisei
uniri a crestinilor dezbinati, Anatema!”
5
1Corinteni 1:13.
6
Circulara despre unitatea crestinilor si ecumenism. Vezi de
asemenea anuntul Conferintei Extraordinare Unite a Sfintei Comunitãti
de pe Muntele Athos din 9/22 aprilie 1980: “Dialogul cu heterodocsii
nu este condamnabil, din perspectivã Ortodoxã, dacã scopul sãu
este de a-i informa despre Credinta Ortodoxã si astfel de a-i
reîntoarce la Ortodoxie atunci când primesc iluminarea divinã si
ochii li se deschid.”
7
Exemplul clasic este cel referitor la Bisericile Anglicane si
Episcopale. La începutul secolului XX relatiile dintre Ortodocsi
si Anglicani erau extrem de cordiale. De atunci însã, în ciuda
unor dialoguri repetate, atât Anglicanii cât si Bisericile Episcopale
au devenit tot mai liberale în teologia lor. Nu numai cã amândouã
hirotonisesc acum femei ca preoti, în ciuda avertismentelor date de
Ortodocsi care condamnau aceste mãsuri, dar acum amândouã
tolereazã episcopi care neagã deschis principiile de bazã ale
credintei crestine, precum Nasterea din Fecioarã si
Învierea. Pentru o prezentare în detaliu a haosului creat în Biserica
Anglicanã de un astfel de episcop, vezi William Ledwich, The Durham
Affair / Afacerea Durham (Welshpool: Stylite Publishing Ltd., 1985).
Ledwich s-a convertit la Ortodoxie ca reactie la apostazia bisericii
lui.
8
Aceasta contrasteazã
puternic cu numãrul mare de foste congregatii Evanghelice si
Harismatice – sau de mii de indivizi – care s-au convertit la Ortodoxie
în ultimii cincisprezece ani. Aceste congregatii si acesti
indivizi nu au luat parte la miscarea ecumenicã.
9
Meyendorff, The Orthodox Church / Biserica Ortodoxã, p. 224.
10
Pr. Georges Florovsky,
considerat de multi drept lider al teologilor Ortodocsi din
secolul XX a fost implicat în miscarea ecumenicã aproape toatã
cariera sa. Spre sfârsitul vietii însã, a ajuns la
concluzia cã Ortodocsii ar trebui sã se retragã din CMB.