Epilog

 Ortodoxia si miscarea ecumenicã

 

 

Voi sunteti lumina lumii… asa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor, asa încât sã vadã faptele voastre cele bune si sã slãveascã pe Tatãl vostru Cel din ceruri. (Matei 5:14, 16)

În aceastã carte am vorbit fãrã ocolisuri despre pretentia Bisericii Ortodoxe de a fi singura Bisericã adevãratã a lui Hristos. Nu mai mirã pe nimeni faptul cã nouã, celor din vremurile moderne, nu ne place sã ni se spunã cã o Bisericã este adevãrata Bisericã. O astfel de afirmatie îndrãzneatã ne-ar vexa sensibilitãtile democratice. Cu toate acestea, nimeni nu poate întelege Ortodoxia fãrã sã înteleagã aceastã pretentie a ei.

Pe aceastã bazã a participat Biserica Ortodoxã la miscarea ecumenicã.1  Calitatea de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) al Bisericii Ortodoxe are ca raison d’être tocmai dorinta de a mãrturisi lumina lui Hristos, doctrina purã a Apostolilor.

Pentru multi însã, participarea Ortodoxã la CMB aduce mai degrabã confuzie decât o limpezire a lucrurilor. Multi Evanghelici presupun cã Biserica Ortodoxã împãrtãseste teologia liberalã a celor mai zgomotosi membri din miscarea ecumenicã. Nãdãjduiesc cã prezentul volum va spulbera aceastã interpretare eronatã.

Mult mai importantã pentru noi este însã confuzia care se naste în legãturã cu natura relatiei dintre Ortodoxie si alte comunitãti crestine. Participarea Ortodoxã la dialogul ecumenic pare sã implice faptul cã Ortodocsii “recunosc” într-o anumitã mãsurã celelalte biserici ca egale, iar o eventualã “unire a bisericilor” ar fi posibilã.2

Confuzia se naste din aceea cã membrii Ortodocsi si Protestanti ai CMB participã la miscarea ecumenicã din motive si cu scopuri foarte diferite. Rãposatul Pr. John Meyendorff a fost un veteran al dialogului ecumenic. Desi a rãmas fidel participãrii Ortodoxe la CMB, a fost constient de natura delicatã a participãrii, asa cum aratã si cuvintele lui:

Nimeni nu poate nega faptul cã ecleziologia Ortodoxã sau atitudinea sa privitoare la Bisericã nu o lasã sã participe la lucrarea Consiliului la fel ca alte comunitãti care au rezultat din Reformã. Ortodocsii si Protestantii pur si simplu nu vãd acelasi lucru în Consiliul Mondial al Bisericilor.3

Protestantii, în cea mai mare parte, vãd în Bisericã o entitate invizibilã sau una care asteaptã sã se desãvârseascã. Multi dintre ei se multumesc sã se angajeze în programe de cooperare si rugãciune comunã. Lãsând nerezolvate disputele doctrinale de veacuri, ei sperã sã ajungã la “unitatea Bisericii” prin dialog.

Pentru Ortodocsi aceastã abordare nu este numai gresitã, ci si ereticã.4 Biserica nu este o institutie omeneascã, Ea este Trupul lui Hristos. Unitatea Ei este unitatea lui Hristos. Ea nu poate fi împãrtitã, asa cum Hristos nu poate fi împãrtit.5 Scopul participãrii Ortodoxe la dialogul ecumenic este de a-i chema pe toti oamenii la unirea cu Hristos în singura, adevãrata Bisericã a lui Hristos:

Nu poate exista decât o Bisericã, pentru cã Hristos a întemeiat o singurã Bisericã. În aceastã Bisericã toti trebuie sã intre pentru a trãi într-o comuniune desãvârsitã cu Dumnezeu, cu semenii si cu toatã creatia.6

Dat fiind cã Ortodocsii si Protestantii înteleg atât de diferit scopul dialogului ecumenic, nu e de mirare cã aceste dialoguri au adus atât de putinã roadã. Dupã formarea CMB principalele denominatii Protestante care alcãtuiesc majoritatea miscãrii ecumenice s-au îndepãrtat parcã si mai mult de teologia Ortodoxã, în loc sã se apropie de ea.7 Mai mult decât atât, nu cunosc nici o bisericã Protestantã care sã se fi convertit si sã fi fost primitã în Biserica Ortodoxã ca urmare a dialogului ecumenic.8

De aceea, multi din Biserica Ortodoxã, printre care mã numãr si eu, cred cã Biserica ar trebui sã se retragã din miscarea ecumenicã. La vremea scrierii acestei cãrti, Bisericile din Ierusalim si Georgia s-au retras din CMB, iar Biserica din Serbia este pe cale de a o face. Mai mult chiar, existã miscãri puternice în aceastã directie în Rusia, Grecia si Statele Unite. Din perspectiva unei analize sumare a costului / cãstigului este evident cã participarea Ortodoxã la CMB a produs foarte putine roade si multã confuzie – chiar si în rândul Ortodocsilor.

Desi a rãmas fidel miscãrii ecumenice, Pr. John Meyendorff a întrezãrit nori grei care o amenintau încã de pe atunci:

Pentru a da roade mai multe, pentru a exercita o influentã mai mare în timpul discutiilor, ei [Ortodocsii] ar trebui sã participe mai eficient si sã fie prezenti în numãr mai mare. Dacã nu se va întâmpla asa, în viitorul apropiat majoritatea Protestantã din Consiliu, printr-un proces de logicã internã, va directiona organizatia pe un drum incompatibil cu principiile Ortodoxe si va face prezenta lor imposibilã.9    

În ciuda unei participãri Ortodoxe mai numeroase fatã de vremea când Pr. John a scris rândurile de mai sus, “procesul de logicã internã” si-a continuat nestingherit evolutia. Pentru multi Ortodocsi din ziua de azi, previziunea Pr. John s-a adeverit.10

În ansamblu, Evanghelicii conservatori au stat fie la periferie, fie au evitat pur si simplu orice fel de legãturã cu miscarea ecumenicã. N-as putea spune cã îi condamn. Este însã extrem de important pentru Evanghelici sã înteleagã cã Biserica Ortodoxã cheamã nu la dialog sau la discutii, ci la convertire.

Biserica nu îsi propune sã judece destinul celor din afara Ei; Dumnezeu Însusi este Cel Care le judecã pe toate. Si totusi, din dragostea Ei pentru omenire, Ea îi cheamã pe toti sã I se alãture. Biserica, si numai Ea, este Trupul lui Hristos, plinirea Celui ce plineste toate întru toti (Efeseni 1:23). Spre aceastã plinire cheamã Ea lumea. Spre aceastã plinire te cheamã si pe tine: Si Duhul si mireasa zic: “Vino” (Apocalipsa 22:17).



1 “Fundamentala întelegere de sine a Bisericii Ortodoxe…a servit întotdeauna drept punct de pornire pentru participarea Ortodoxã la miscarea ecumenicã.” Circulara privitoare la unitate crestinã si ecumenism emisã de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America.

2 De fapt, participarea Ortodoxã la CMB se bazeazã pe Declaratia de la Toronto din 1950 care afirmã cã participarea la Consiliu nu este conditionatã de recunoasterea celorlalti membri ca Biserici în sensul deplin al cuvântului: “Consiliul Mondial nu poate si nu trebuie sã fie fundamentat pe nici o conceptie anume a Bisericii…. Calitatea de membru nu presupune ca fiecare Bisericã sã se raporteze la celelalte Biserici membre ca la Biserici în adevãratul sens al cuvântului.” Citat în Meyendorff, The Orthodox Church / Biserica Ortodoxã, p. 222.

3 The Orthodox Church: Its Past and Its Role in the World Today / Biserica Ortodoxã: Trecutul si rolul ei în lumea de azi, editia a treia revãzutã (Crestwood, NY: SVS Press, 1981), p. 220. Meyendorff adreseazã chestiunea implicãrii ecumenice si în Living Tradition / Traditia vie, Capitolele 8 si 9, pp. 129-165.

4 Vezi,de exemplu, condamnarea ecumenismului de cãtre Biserica Ortodoxã Rusã din afara Rusiei in anul 1980: “Celor care atacã Biserica lui Hristos învãtând ca Biserica lui Hristos este dezbinatã în asa-zisele ‘branse’ care diferã în doctrinã sau în stilul de viatã, sau cã Biserica nu existã într-un mod vizibil, ci va fi formatã în viitor, când toate ‘bransele’ sau sectele sau denominatiile si chiar religiile vor fi unite într-un corp comun; celor care nu deosebesc preotia si sacramentele Bisericii de cele ale ereticilor, mãrturisind ca botezul si împãrtãsania ereticilor sunt folositoare pentru mântuire; tuturor celor care cu bunã stiintã au comuniune cu sus-mentionatii eretici sau care sustin, rãspândesc sau apãrã noua erezie a Ecumenismului sub pretextul dragostei frãtesti sau al asa-zisei uniri a crestinilor dezbinati, Anatema!”

5 1Corinteni 1:13.

6 Circulara despre unitatea crestinilor si ecumenism. Vezi de asemenea anuntul Conferintei Extraordinare Unite a Sfintei Comunitãti de pe Muntele Athos din 9/22 aprilie 1980: “Dialogul cu heterodocsii nu este condamnabil, din perspectivã Ortodoxã, dacã scopul sãu este de a-i informa despre Credinta Ortodoxã si astfel de a-i reîntoarce la Ortodoxie atunci când primesc iluminarea divinã si ochii li se deschid.”

7 Exemplul clasic este cel referitor la Bisericile Anglicane si Episcopale. La începutul secolului XX relatiile dintre Ortodocsi si Anglicani erau extrem de cordiale. De atunci însã, în ciuda unor dialoguri repetate, atât Anglicanii cât si Bisericile Episcopale au devenit tot mai liberale în teologia lor. Nu numai cã amândouã hirotonisesc acum femei ca preoti, în ciuda avertismentelor date de Ortodocsi care condamnau aceste mãsuri, dar acum amândouã tolereazã episcopi care neagã deschis principiile de bazã ale credintei crestine, precum Nasterea din Fecioarã si Învierea. Pentru o prezentare în detaliu a haosului creat în Biserica Anglicanã de un astfel de episcop, vezi William Ledwich, The Durham Affair / Afacerea Durham (Welshpool: Stylite Publishing Ltd., 1985). Ledwich s-a convertit la Ortodoxie ca reactie la apostazia bisericii lui.

8 Aceasta contrasteazã puternic cu numãrul mare de foste congregatii Evanghelice si Harismatice – sau de mii de indivizi – care s-au convertit la Ortodoxie în ultimii cincisprezece ani. Aceste congregatii si acesti indivizi nu au luat parte la miscarea ecumenicã.

9 Meyendorff, The Orthodox Church / Biserica Ortodoxã, p. 224.

10 Pr. Georges Florovsky, considerat de multi drept lider al teologilor Ortodocsi din secolul XX a fost implicat în miscarea ecumenicã aproape toatã cariera sa. Spre sfârsitul vietii însã, a ajuns la concluzia cã Ortodocsii ar trebui sã se retragã din CMB.