Oastea Domnului

Introducere

Oastea Domnului este o miscare controversată. Unii oameni ai Bisericii (episcopi, preoti, laici) o acceptă, fac parte din ea si o sustin, în timp ce altii sunt împotriva ei.

La biserica unde merg duminică vine la slujbă un membru în Oastea Domnului. Ne cunoastem de mai mult timp, l-am ajutat cu tehnoredactarea unor materiale pentru adunările Oastei si chiar am acceptat invitatia lui de a participa odată la o adunare de-a lor în Bucuresti. Am mers acolo împreună cu sotia însă, deoarece noi frecventasem timp de câtiva ani adunări neoprotestante, am avut sentimentul unui amestec de Ortodoxie si sectarism.

În afară de icoanele care împodobeau peretii sălii de adunare, totul era conceput în spirit neoprotestant: cântecele, rugăciunile si predicile. Am avut sentimentul că am nimerit într-o adunare neoprotestantă.

Auzisem de mai demult de miscarea Oastea Domnului si am încercat să aflu amănunte. De fapt auzisem de ea pe când frecventam adunările neoprotestante. „Fratii” vorbeau întotdeauna apreciativ despre această „miscare de trezire din Biserica Ortodoxă”. Stiam deci că Ostasii sunt ortodocsi întorsi la adevărata credintă în Iisus Hristos, adică la o credintă similară cu a noastră, neoprotestantii.

Ulterior, după ce am încetat să mai merg la adunările neoprotestantilor, am continuat să mă documentez despre Oastea Domnului. Ceea ce mă intriga era faptul că pe de-o parte Ostasii se declarau ortodocsi, pe de altă parte erau lăudati de neoprotestanti si chiar unii dintre Ostasi participau la adunările neoprotestante.

Am încercat să găsesc pe Internet informatii pertinente despre această miscare, eventual un site oficial. Nu am găsit. Am aflat în schimb multe amănunte despre istoria miscării, despre organizare si alte detalii de pe diverse site-uri neoprotestante (baptiste, penticostale, etc.). Aceeasi atitudine laudativă fată de această „miscare de reformă din sânul Bisericii Ortodoxe Române”.

M-am hotărât deci să pun cap la cap informatii pe care le-am obtinut de la fratele de la biserică si de pe Internet. A trebuit să fac unele modificări la forma initială a acestui material după ce am fost contactat de doi Ostasi care pe de-o parte mi-au atras atentia că am scris inexactităti, pe de altă parte se contraziceau între ei.

Dacă Oastea Domnului este sau nu o lucrare bună, rămâne la latitudinea citirorului. Voi arăta însă unele retineri pe care le am eu în această privintă.

Istoricul Oastei Domnului

Infiintarea si dezvoltarea Oastei Domnului este legata inseparabil de fondatorul ei, părintele Iosif Trifa.

Născut pe data de 3 martie 1888 in satul Certege, judetul Turda, in Transilvania, Iosif Trifa a studiat teologia la Institutul de Teologie din Sibiu, unde a fost ulterior si profesor.

În 1910 este hirotonit preot si slujeste timp de 10 ani într-un mic sat din Apuseni, perioadă în care trece prin grele încercări: sotia si trei dintre cei patru copii mor pe rând în accident si de boală.

In 1920, Iosif Trifa publică prima sa carte, sub titlul "Spre Canaan."

In 1921, Mitropolitul Balan îl cheamă la Sibiu, unde este numit preot-profesor la Institutul de Teologie. În 1922 părintele Trifa începe să publice împreună cu Mitropolitul Bălan gazeta bisericească "Lumina satelor", ajutati fiind de un grup de seminaristi. Un an mai tarziu, Trifa publică in aceasta revista o chemare la o innoire spirituala in toata tara, arătând păcatele si patimile care năvăliseră asupra poporului după primul război mondial.

In cartea "Să crestem in Domnul", Trifa scria cu referire la sine: "Multi ani am fost si eu un om lumesc. Chiar ca preot de tara, eram intr-o buna parte un om lumesc. Traiam si eu in judecata nebuna ca sunt preot numai cand sunt imbracat in haine de slujba; incolo sunt si eu om care trebuie "sa-mi traiesc viata." Aceasta cumplita judecata, care - durere! - se mai tine si azi, ma impartea in doua: in omul de la altar si in celalalt, de prin sat si de pe la petreceri. Ce nebunie! Lumina era pusa sa locuiasca impreuna cu intunericul. Slavit sa fie Domnul ca nu m-a lasat sa pier in aceasta nebunie de suflet amagitoare. Am inceput sa ma trezesc la o viata noua."

Îndemnul făcut de el în gazeta „Lumina satelor” era pentru o regenerare duhovniceasca în intreaga tară. El scria: "Romania se afla intr-o robie umilitoare. Naravurile noastre sunt stricate... Prin furtunile pline de otrava... ni s-a inveninat credinta, ni s-a pierdut dragostea si ni s-a umplut sufletul de otrava pacatului... Ea este aceea care a golit bisericile de oameni si sufletele de credinta."

Solutia vazuta de părintele Trifa era o pocăintă interioară a fiecăruia în parte: "De ne vom opri, de ne vom ridica si noi ca fiul cel ratacit din Evanghelie si de vom pleca spre Casa Tatalui ceresc (...) La temelia noii randuieli din sat - din tara - trebuie pusa teama de Dumnezeu si ascultarea de Cuvantul Lui. Numai o singura doftorie poate da lumii si tării noastre sanatatea si mantuirea: sa se intoarca oamenii si popoarele la Iisus."

Preocuparea lui interioară cu privire la păcătosenie a crescut tot mai mult. In preajma Anului Nou 1923, părintele Trifa medita la viata traita pana atunci, in mod special la slujirea lui ca preot. Profund intristat si nemultumit, a constatat ca viata sa, ca si a celorlalti oameni, nu era marcata de rugaciune si evlavie, ci de un spirit lumesc. Oamenii traiau in chefuri si in destrabalari rusinoase. Pe sub fereastra casei sale tocmai trecea un cârd de betivi, care răcneau si înjurau de rasuna intreg cartierul. Atunci a simtit nevoia sa scrie un articol la revista tocmai pe aceasta tema. A îngenuncheat si s-a rugat:

"Doamne, Dumnezeule! Ne copleseste rautatea... ne biruie intunericul... ne ineaca potopul faradelegilor... se scufunda oamenii in pieire sufleteasca... Da-ne Tu, Doamne, putere mai multa in lupta contra intunericului si a Diavolului... Vino, Iisuse Doamne, caci iata s-a facut furtuna in marea vietii noastre."

In aceasta stare de zdrobire sufleteasca, părintele Iosif Trifa s-a decis sa cheme oamenii la pocainta si la lupta impotriva păcatelor. Aceasta chemare spre tara a rasunat in nr. 1/1923 al gazetei "Lumina satelor":

"Veniti sa faceti o intrare crestineasca in anul cel nou. Avem noi, românii, doua mari pacate care mai ales ne strica sufletul si traiul crestinesc: înjurăturile si betia. Veniti sa facem o hotarare si o intovarasie de lupta impotriva lor, ca sa le scoatem din casa noastra, din traiul nostru si al vecinilor nostri."

Chemarea lui a fost urmată de mii de oameni: tarani, muncitori si intelectuali. Cu aceasta au fost puse temeliile Oastei Domnului.

Programul Miscării

Părintele Iosif Trifa a definit sarcina Oastei Domnului astfel: "... aflarea si vestirea lui Iisus cel rastignit." Aceasta formulare era o veritabila "declaratie de razboi sufletesc contra intunericului si a rautatii" din partea unei "armate care lupta sub steagul si conducerea lui Iisus Biruitorul."

Despre programul Oastei Domnului, părintele Trifa scria: "Iisus cel rastignit - acesta a fost programul meu in toti anii de Oaste si acesta este programul Oastei Domnului. Nu este un program nou. L-am aflat gata de la Sfântul Apostol Pavel."

Doua lucruri au fost importante pentru Trifa: apostolatul laic si voluntariatul duhovnicesc ("Deoarece orice suflet care L-a aflat cu adevarat pe Domnul se face vestitorul Domnului"). Trifa scria: "Tinand cont de permanenta ofensiva a iadului, un ostas al Domnului trebuie sa fie un ostas activ, luptator, un mare viteaz, capabil sa atraga si pe altii in lupta cea mare a mantuirii sufletelor."

In anul 1929 s-au cumparat tiparnite, a fost infiintata editura si a fost deschisa libraria miscarii Oastea Domnului. Părintele Trifa scria: "Tiparul este o mare putere a vremurilor noastre, care trebuie atrasa in slujba Domnului."

In cei 15 ani de activitate, părintele Trifa a publicat gazeta in sase numere saptamanale cu un total de 20 de milioane de exemplare. Pe langa acestea, au mai aparut 12 calendare, care au ajuns, partial, pana la 5 editii, cu un total de 1,32 milioane de exemplare.

Tipariturile s-au dovedit foarte eficiente. Brosurile au ajuns in cele mai indepartate colturi ale tarii. Efectul a fost că, pe alocuri, carciumile de la sate au fost inchise si transformate in case de adunare ale Oastei Domnului. Iata un citat dintr-o scrisoare adresata părintelui Trifa: „Preacucernice Părinte si semănătorule de lumină” - scria un tăran din Transilvania – „Va fac cunoscut ca, dupa ce s-a înfiintat Oastea Domnului si la noi, in Poiana Marului, judetul Brasov, un carciumar de aici, cu numele Ioan Enescu, la staruintele cuvioasei sale femei, care este o inima buna si a fost cea dintai in Oastea Domnului, a lasat carciuma si localul acela care era pus in slujba Diavolului, l-a curatit si impodobit frumos si l-a pus in slujba Domnului. Localul acela, unde se vorbeau vorbe urate si murdare, sudalme, certuri, batai, astazi este plin de rugaciuni si cantari duhovnicesti.”

Batranii si tinerii mărturiseau că prin cartile, brosurile si gazetele lui Iosif Trifa au venit la o credintă lucrătoare in Iisus Hristos.

Tulburări

Numărul membrilor Oastei Domnului a crescut foarte mult. În unele zone miscarea începea să capete adevărate aspecte sociale.

În acest timp, cultele neoprotestante care activau în România si-au întetit propaganda încercând să prezintă Oastea Domnului ca fiind o încercare de reformă de tip protestant în sânul Bisericii Ortodoxe Române, pe de-o parte, si să-i ademenească pe Ostasi să treacă la ele, pe de altă parte. Multi dintre cei care au aderat la Oastea Domnului au făcut-o într-un spirit protestant. Până în ziua de azi există viziuni diferite chiar ale Ostasilor cu privire la Oastea Domnului.

Important din acest punct de vedere e faptul că părintele Trifa, prin tot ce a făcut, a scris sau a învătat, nu a propovăduit niciodată ruperea de Biserică sau respingerea vreuneia dintre învăţăturile ortodoxe. Singurul lucru la care chema Trifa era acea pocăintă interioară si permanentă pe care au avut-o Sfintii.

Din păcate, avântul pe care îl căpătase miscarea în anii 1930 a degenerat. Unii Ostasi au început să se depărteze de dreapta credintă, au deschis portile propagandei sectare si au ajuns ca în cele din urmă să se lepede de facto de Biserică. Acest aspect al miscării i-a făcut pe unii ierarhi ai Bisericii să adopte o pozitie negativă fată de Oastea Domnului, printre ei aflându-se si cel care l-a sustinut initial pe părintele Trifa, Mitropolitul Bălan. S-a vorbit pe alocuri de un conflict de orgolii.

S-a încercat atunci exercitarea autoritătii Bisericii asupra Oastei Domnului, ceea ce a dus la neîntelegeri si la pozitii de fortă.

În anii aceia România se îndrepta atunci cu pasi repezi spre dictatură. Miscarea Legionară era în plin avânt cu accesele ei pseudo-ortodoxe, iar pe plan international Germania nazistă începuse deja pregătirile pentru război. România, aflată la intersectia intereselor marilor puteri, trebuia să aibă grijă la ordinea si linistea internă.

În aceste conditii, conducerea Bisericii a decis caterisirea părintelui Iosif Trifa si oprirea activitătii Oastei Domnului. Tipografia a fost confiscată si au început să se facă presiuni asupra membrilor pentru a înceta orice activitate.

Sub necazul sufletesc, boala de care Trifa suferea deja de cativa ani s-a agravat foarte mult. Acuzatiile mai mult sau mai putin nedrepte i-au inrautatit foarte mult suferinta. Au urmat ani grei in care, in ciuda tuturor impotrivirilor si fara spatii corespunzatoare pentru editura, Trifa a continuat sa tipareasca carti si gazete.

In februarie 1938, bolnav fiind, părintele Trifa trece la cele vesnice.

În timpul celui de-al doilea război mondial Oastea a avut o perioadă grea din cauza restrângerii libertătilor civile sub guvernarea Maresalului Antonescu.

Perioada comunistă

In anul 1948, autoritatile comuniste au promulgat noua lege a cultelor, prin care se interzicea activitatea Oastei Domnului. Comunistii nu agreau nici miscările, nici asociatiile, acestea fiind mai greu de controlat. Cei care nu se conformau erau arestati. Alături de preoti ortodocsi si de reprezentanti ai cultelor religioase, au fost arestati si membri ai Oastei Domnului: Traian Dorz, poet si colaborator apropiat al părintelui Trifa, a fost condamnat la ani grei de temnita. A fost eliberat in 1952, insa numai pentru cateva luni, dupa care a fost inchis din nou. Inchisorile au inceput sa se umple de preoti si laici membri si nemembri ai Oastei, acuzati de comunisti de lipsă de supunere.

In anul 1954 a urmat al treilea val de arestari, oamenii fiind eliberati apoi in anul 1958. Eliberat a doua oara din inchisoare, Traian Dorz a fost somat de autoritati sa inceapa actiunea de "legalizare" a miscarii Oastea Domnului. Au urmat o serie intreaga de vizite la Bucuresti si intocmirea unor liste cu conducatorii miscarii. Cand autoritatile s-au declarat multumite de listele alcatuite de Traian Dorz a urmat... arestarea! Toti conducatorii Miscarii au fost arestati in ziua de Craciun a anului 1958. Au fost întemnitati peste 500 de conducători locali ai Oastei.

Sub presiunile politice ale Occidentului, a urmat o amnistie generala si cei arestati pe motive religioase au fost eliberati în 1964.

Chiar si în vremea in care conducatorii ei erau in inchisoare, Oastea Domnului a continuat sa existe si sa se manifeste. De obicei, conducatorii locali erau arestati, iar membrii surprinsi in adunari erau amendati cu mari sume de bani.

La nivel local, Oastea se bucura uneori de sprijinul preotului din parohie. Chiar unii dintre ierarhii Bisericii aveau contacte secrete cu Miscarea. În alte cazuri însă preotul era acela care îi denunta pe Ostasi organelor de stat.

Frământări actuale  

Revolutia din 1989 a adus libertatea religioasă si în România.

Biserica Ortodoxa Română a anulat decizia de caterisire a părintelui Trifa si a recunoscut oficial miscarea Oastea Domnului. Se exercită un control de natură dogmatică si există un delegat din partea Sfântului Sinod (PS Calinic).

Conducerea Oastei Domnului se află acum la Sibiu. Aici membrii au la dispozitie cateva birouri, o clinica medicala cu un medic internist, un cabinet stomatologic si un medic pediatru. Recent s-a dat in folosinta noua tipografie. Principala publicatie a Oastei este ziarul „Iisus Biruitorul”, scos cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Asa cum am mentionat mai sus, în interiorul Oastei există păreri diferite cu privire la relatia cu Biserica Ortodoxă. Aceasta este o problemă delicată. Se pare că există câteva aripi în cadrul Oastei. Unii afirmă că locul Oastei Domnului este în Biserică, că adunările trebuie tinute în lăcasele de cult si că preotii si episcopii locali trebuie informati si pe cât posibil implicati în activitatea Miscării. Altii văd rolul Oastei Domnului ca fiind unul misionar fată de Biserică, fără a fi însă sub controlul acesteia. În unele cazuri Ostasii se acuză reciproc de sectarism si protestantism.

Aripa mai „independentă” din cadrul Oastei întretine legături cu diferite culte neoprotestante, de unde si aprecierile laudative ale acestora fată de Oastea Domnului. Aripa „ortodoxa” se opune legăturilor cu cei din afară, de teama influentelor sectare.

Privind din perspectivă ortodoxă lucrurile, desi învătătura sustinută de Oastea Domnului este ortodoxă în esentă, practicile acesteia seamănă mult cu cele sectare. Cântări din cărti proprii, bănci confortabile, predicatori ad-hoc care-si exersează valentele oratorice, aceste lucruri sunt tipic sectare si încurajează propaganda sectară.

Unii Ostasi merg la adunări împreună cu sectanti, se leapădă de Tainele Bisericii si practic nu mai au nimic în comun cu Biserica. Această ruptură evoluează lent, dar sigur. Personal, am întâlnit o familie de Ostasi care aveau biblioteca plină de cărti ale predicatorului baptist Spurgeon, iar copiii spuneau că la biserică nu le mai place, că ar vrea să meargă numai la adunările Oastei.

Reactiile Oastei fată de propaganda sectară care o prezintă ca pe o încercare de reformă în sânul Bisericii Ortodoxe sunt foarte firave. O declaratie de adeziune la dreapta credinta ar închide gura sectelor.

Trebuie mentionată aici perversitatea propagandei sectare. Când am început să scriu acest articol am găsit pe Internet multe descrieri baptiste sau penticostale ale Oastei Domnului. Am găsit chiar si o predică a unui obscur predicator din SUA care, vorbind despre reforma credintei în lume, îl mentiona si pe Iosif Trifa din România, descriindu-l ca pe un Martin Luther mioritic! Un Ostas cu care am discutat mi-a prezentat adunarea din Cluj ca fiind protestantă si menită să semene confuzie cu privire la adevărata Oaste a Domnului, prin denumirea asemănătoare - Ostasii Domnului. 

Un gând de studiat pentru cei care ar dori să meargă la adunările Oastei ar fi dacă e bine să mergi la adunările unei miscări atât de lăudate de dusmanii Bisericii. Nu mai este Biserica un loc bun pentru pocăintă? Privind în istoria Bisericii, cei care se converteau sau crestinii care se pocăiau de faptele rele nu creau structuri paralele cu Biserica. A te aduna separat de ceilalti înseamnă sectarism, iar prin aceasta se deschid, asa cum am văzut, portile către alte lucruri mai grave.