a) Sterilitatea voluntara: nota caracteristica a vietii conjugale din zilele noastre. In orizontul de gandire pe care-l creeaza legatura dintre iubire si procreatie, conceptia ortodoxa afirma ca Dumnezeu a randuit o anume emotie amoroasa, specifica datoriei conjugalc, voind astfel sa-i lege pe soti de serviciul scopurilor primordiale ale casatoriei. Dar civilizatia noastra nu mai este in stadiul in care sotii sa fie dispusi sa asculte de imperativele naturii. Ei nu le respecta decat in masura in care legile vietii concorda cu dispozitiile lor. Or, nicaieri oamenii de astazi nu-si dovceesc independenta lor, intr-un fel de autonomie "personala", cum si-o dovedesc in cazul asa-zisei vieti intime, luand placerile alcovului conjugal si refuzandu-i sarcinile. Nu numai ca pentru omul de azi imensele solicitari ale instinctului genezic nu au ca scop transmiterea vietii, dar in majoritate indivizii acestui veac, care participa la viata conjugala, nici nu-si imagineaza cel putin ca un astfel de rezultat cum e propagarea vietii poate si trebuie sa fi legat de ceea ce savarsesc ei. "Corectand" natura, ei iau toate precautiile preventive pentru a-i dejuca planurile. Cand prin imposibil si in ciuda precautilor ce se iau, viata ameninta sa triumfe, intervin mijloacele radicale.

Sterilitatea voluntara se asigura de cele mai multe ori de comun acord intre amandoi sotii. Dar cu sau fara asentimentul unuia dintre soti, rezultatul este acelasi. Opera naturii este impiedicata, sterilitatea se substituie fecunditatii. In sfera casatoriei a patruns o perturbare care ii neaga insusi scopul pentru care a fost instituita. "Concluzia logica si fizilogica la care ajungem, se exprima un cercetator in materie, este ca aproape in toate menajele numarul copiilor este numarul care a fost consimtit. Daca cineva nu are mai mult de trei copiii asta este pentru ca nu a voit sa aiba patru".

Tema sterilitatii voluntare a precedat si a precizat termenii morali in care va pune teologia in genere in discutie problema reglementarii nasterilor. Cauzele sterilitatii sunt mai multe. Daca exista o sterilitate ce apare drept consecinta a viciilor pe seama carora cineva s-a lasat, si care este pe deplin vinovata, este alta care nu poate fi invinuita de nimic. Anumite casnicii sterile, fara copii, nu sunt din cauza aceasta mai putin onorabile decat cele fecunde si de o valoare morala ireprosabila. Cate eforturi concentrate nu se depun de catre soti ca sa triumfe asupra acestei sterilitati, care constituie disperarea celor loviti de ea si carora le pricinuieste torturi negraite. Mai exista si un alt gen de sterilitate nevinovata si care se obtine in mod artificial printr-o operatie chirurgicala. Daca organe trupesti, care servesc la transmiterea vietii sunt atinse de vreo boala care pune in primejdie viata individului, se poate recurge, in toata linistca constiintei sa se faca operatia, chiar daca ea are drept urmarc involuntara incapacitatea de a naste copii. In schimb, daca operatia nu are alt scop dccat acela de a impiedica o sarcina periculoasa si indizerabila, care poate fi impiedicata prin continenta, nu mai este ingaduita, de gandirea morala generala, si chiar este absolut ilicita. "Dar oricat de larga ar fi poarta acestei sterilitati naturale, suntem obligati sa spunem ca ea nu-i decat o exceptie, care fara indoiala, este foarte departe de a atinge 20% din nenumaratele cazuri de sterilitate totala sau partiala".

Sterilitatea voluntara care pune sub semnul intrebarii sensul insusi al casatoriei crestine, dupa una si aceeasi gandire religios morala, recruteaza consortii pe care le incadreaza in mai multe categorii. Prima este formata din acei soti pe care o boala venerica contractata inainte, in timpul sau dupa casatorie ii face incapabili de a transmite viata; o alta categorie aduna pe toti aceea pe care pornirea lor spre desfrau sau egoismul lor fara limita ii fixeaza in sterilitatea sistematica; in fine, ultima, si cea mai numeroasa, cuprinde multimea imensa a insotirilor care isi reduc la minimum numarul descendentilor lor. Sustragerea de la datoria principala a casatoriei e considerata de catre morala crestina incalcarea unui plan divin, dupa care de indata ce sotii indeplincsc actul generator de viata nu au nici un drept sa stavileasca mersul natural al lui. Orice deviere voluntara de la acest mers firesc al colaborarii cu puterea creatoare, de care se leaga nasterea de prunci, este un atentat la planul Creatorului si o tradare a angajamentelor luate.

b)Contraceptia ca eludare a unei legi a casatoriei. Cea mai mare vina ce revine sterilitatii voluntare o constituie atingerea unei fidelitari datorate, intr-un fel, lui Dumnezeu insusi, cu atat mai grava cu cat pacatul nu se savarseste in momente de slabiciune, ci e dinainte intentionat, voit si sotii ralnan in perpetua contradictie cu sfintenia vointei lui Dumnezeu. Cu privire la contraceptie, Tertulian se exprima in felul urmator: “Homicidi festinatio prohibere nasci"(a impiedeca nasterea inseamna a te grabi sa ucizi). Folosirea precautilor care impiedica nasterea, s-a observat pe drept cuvant, nu este noua in umanitate si, fara a mai fi vorba de exemplul amintit in Biblie, unde Onan a practicat inselaciunea pentru a nu da urmasi vaduvei fratelui sau, este sigur ca la Roma era cunoscut acest pacat. Acest lucru ni-l spune Juvenal intr-o satira a sa, unde se vorbeste de sterilitate voluntara, procurata de un avort sau alte precautiuni luate de femeile maritate sau de curtezane. Pentru crestini, incalcarea legii morale a genitalitatii nu e numai o atingere a constiintei umane, ci, in primul rand, a celei crestine, lipsind pe soti de participarea la o insusire divina. De la acest adevar nu s-a indepartet niciodata gandirea ortodoxa.

Tratatele de teologie morala, in general, scot in evidenta intreg cortegiul de nelegiuiri ale atitudinii anticonceptionale. Odata cu inaugurarea unei casatorii oarecare se instaleaza practic in alcovul conjugal si metodele sterilitatii voluntare. Orice menaj care afirma dreptul sau la placere fizica facuta artificial sterila, afirma prin aceasta ca barbatul si femeia au dreptul sa separe aceasta placere de serviciile si de functiunea pe care natura le-a atasat de ea. Prin conduita lor, ei profeseaza ca aceasta placere este un scop in sine al legaturii conjugale, care legitimeaza interventiile capabile sa puna piedici in calea transmiterii vietii. Sa iei drcpt scop ceea ce voia lui Dumnezeu a randuit sa fie un simplu mijloc, inseamna sa-ti faci din voluptate un idol si sa desparti ceea ce Dumnezeu a impreunat: efectul actului genezic de viata menita sa fie conceputa. "Opera lui Dumnezeu este stavilita. Domnul este impiedicat sa-si desavarseasca visul iubirii". Teza este pe deplin ortodoxa.

Iubirea conjugala se descopera a fi, in aceasta perspectiva, in mod evident doar: amor concupiscentiae. Eludand legea casatoriei ce are ca tinta transmiterea vietii, sotii dovedesc ca nimic nu este mai pacatos decat placerea schimbata in scop si despartita de rosturile ei de stimulent si recompensa. Se pare ca, din acest punct de vedere, logica Fericitului Augustin, desi nu este de neinvins, contine totusi un adevar. Actul conjugal este un mijloc determinat, daca nu in intregime, in mod totusi esential, de catre scopul nasterii ce il are in vedere, "Decus conjugale est castitas procreandi… hoc est opus nuptiarum” (Frumusetea conjugala este curatirea procreatiei… aceasta este menirea casatoriei). Fidel augustinianismului, Conciliul Vatican II vrea si el sa valorifice uniunea conjugala pe aceasta linie, punand un accent mai deosebit pe actul generarii speciei; cu grija insa de a arata "valoarea sexualitatii", chiar in afara de genitalitate, de exemplu, in cazuri de sterilitate nedorita. "Aceasta afectiune (dilectio) are menirea de a se exprima si implini prin lucrarea ei o dimensiune proprie a casatoriei". Iata adevarul adevarat: sotii isi sustrag beneficiul si castigul naturii, al lui Dumnezeu si al societatii in care se gasesc, insusindu-si plata nedreapta dar anticipata pentru lucrarea de la care s-au retras, neimplinind o indatorire conjugala si netinand scama de un principiu moral esential, care nu ingaduie ca cineva sa se bucure de trup, in alt chip decat in legatura cu nasterea de prunci, in cazurile normale de fecunditate. E un punct de vedcre comun pentru cele doua conceptii teologice.

c)Atitudinea crestina fata de contraceptie, in trecut si astazi. Pe asertiunea remarcata mai sus, cu accentul pus insa pe specificul apusean, ca pe o piatra unghiulara, isi cladeste mesajul Papa Paul al VIIea, in enciclica Humanae Vitae, precum si Papa Ioan-Paul al II-lea, in enciclica Evangelium Vitae. In aceste doua enciclici, e parasita in parte pozitia moralistilor catolici dinainte de Conciliul Vatican II, dar ea nu este uitata. Poate nu sunt uitate nici consideratii apusene mai vechi. Ce ar fi in realitate o casatorie al carui scop e eludat, daca nu o forma legala a prostitutiei, o asociatie a doua pofte trupesti inhamate ca sa desfateze sub oribile aparente, intr-un fel de desfrau regulat si ingaduit de lume?". Recunoastem usor, in aceste expresii, cuvintele foarte aspre pe care fericitul Augustin le adreseaza "egoismului carnal". Numind acest pacat frauda reciproca, Augustin refuza pe complici sa-i numeasca soti, deoarece casatoria nu-si mai pastreaza nimic din adevarata ei menire. "Pana acolo ajunge uneori aceasta cruzime destrabalata sau destrabalare cruda, incat cauta doctorii pentru sterilitate si daca nu reusesc, cauta sa ucida fatul fiind inca in pantece". In acesti termeni sunt gandite si cele doua enclitici, cu obervatie ca lasa loc si pentru infiriparea naturalismului "planificarii familiei", ceea ce nu se intampla in conceptia rasariteana.

Teologii romano-catolici au incercat sa priveasca intreaga sfera asupra careia se rasfrang consecinteel funeste ale gandirii si practicilor anticonceptionale. Aprecierile pe care le fac apartin lumii civilizate de astazi, pe care o supun unui aspru rechizitoriu, intocmit insa de pe pozitii de gandire scolastica. Intr-adevar se critica o societate care are idealul de a constitui un astfel de tip de casatorie si de viata matrimoniala care sa fie adaptata gusturilor, necesitatilor si moravurilor unor oameni sau credinciosi obisnuiti sa nu admita uniunea conjugala decat ca o sursa de voluptate, putin dispusi sa accepte responsabilitatea unei familii sanatoase si viguroase. Asa cum starea de celibat, in lume, din zilele noastre, nu implica deloc, in opinia generala, datoria abtinerii de la relatii ilicite, tot la fel starea de casatorie nu mai presupune obligatia pentru nici una din datoriile pe care marea majoritate a sotilor o primeau altadata sa o indeplineasca acestei stari de fapt i se da in morala ortodoxa o mare atentie. Ei i se opune, in primul rand, traditionala asceza rasariteana.

Ratiunile pentru care se casatoresc oamenii societatii de astazi, vorbesc de la sine. Oricare pot sa fie acestea, numai nu pentru a avea copii si a realiza scopurile casatoriei conferitc de morala traditionala. Vanitatea, pofta de imbogatire, pentru a asocia doua patrimonii, pentru a legitima un copil natural, pentru a pune in randuiala o veche legatura, pentru a beneficia de pensii, pentru a pune sfarsit unei vieti licentioase de care cineva se satura, acestea sunt motivele celor mai multe casatorii. Practicile sterilitatii voluntare aduc ruina tuturor celorlalte discipline implicate in relatiile conjugale. In societatea in care mai multe milioane de menaje asigura prin frauda sterilitatea legaturii lor casatoriale, nu mai e posibil sa vorbesti celor ce se pregatesc pentru Taina Nuntii despre datoria lor stricta de castitate si curatie, despre mentinerea principiului fidelitatii conjugale si a casatoriei indisolubile. Dreptul la placerea facuta artificial sterila se descopera cu inevitabile consecinte. Nici una din pericolele ce ameninta trainicia si sanatatea casatoriei nu dispare, ci dimpotriva, toate sporesc, chiar cand ar fi vorba despre unele interventii luate in cazuri exceptionale. "Daca este adevarat ca impulsurile fizice sunt atat de constrangatoare cum se zice, de ce oare cei necasatoriti nu ar pretinde si ei ca se afla intr-un caz exceptional si, la fel, de ce nu s-ar asculta si doleantele sotului tanar si ardent, pe care sanatatea sotiei sale il constrange sa-si caute in afara patului conjugal indispensabilile compensatii ?".

Convingerea unanima a teologilor de toate categoriile,din trecut, a fost aceea ca in nici un fel nu trebuie sa fie admise practicile sterilitatii voluntare. Se va abuza de ele de indata ce se vor crede permise pentru cazuri exceptionale. Fiindca oamenii vor fi todeauna convinsi ca se afla in unul din aceste cazuri. De asemenea, toti moralistii cinstiti ai zilelor noastre stiu bine ca copilul rar cand este dorit, de aceea nu cred pe cei ce spun ca copilul trebuie dorit. Despre practicile sterilitatii voluntare poate repeta ceea ce s-a zis si cu privire la divort: precum simpla posibilitate de schimbare duce la schimbare, la fel si simpla posibilitate de instalare a sterilitatii voluntare duce la sterilitate, iar modul acesta de gandire si practica este incomparabil mai general si mai puternic decat incurajarile date rupturii casatoriei de catre institutia divortului. In adevar, obtinerea unui divort este mult mai complicata decat folosirea unei "precautiuni".

d) Pruncuciderea privita in contextul sterilitatii voluntare. In vederea completarii tabloului prezentat pana aici, si care constituie premisa majora a chestiunii “reglementarii nasterilor”, ce se afla oarecum in centrul prcocuparilor moralistilor contemporani. Vom schita datele problemei avortului voluntar, pe carc il vom completa, dc fapt, in capitolul urmator (Avortul – rana de moarte a casatoriei). Atitudinea gandirii crestine traditionale, fata de aceasta anomalie, ce se observa in intimitatea alcovului conjugal, a fost todeauna o atitudine categorica si fara echivoc. "Viata trebuie sa fie ocrotita cu o extrema grija inca de la concepere, pentru ca avortul si infanticidul sunt crime abominabile". Din momentul intalnirii celor doua celule vitale, fatul este zamislit ca un principiu de viata de sine statator, de esenta spirituala, o persoana distincta de a mamei. "In sanul mamei e o adevarata viata omeneasca, cu insusirile unei persoane omenesti, cu toate drepturile ce revin unei fiinte spirituale, cu toate privilegiile pe care nimeni, nicaieri nu le poate avea, fara a viola totodata legea morala". Viata copilului incepe din clipa in care e conceput. In acel moment Dumnezeu ii creeaza sufletul nemuritor. O viata omeneasca intreaga incepe atunci si porunca lui Dumnezeu "Sa nu ucizi" se intinde pana acolo. Avortul, ca o suprimare ilicita a unei vieti omenesti, constituie pentru orice constiinta dreapta, un pacat foarte grav, comparabil cu masacrul facut de Irod.

Cercetatorii preocupati de problema sociala si morala a avortului, din viata moderna, o trateaza ca atare in cadrul general ai sterilitatii voluntare. "Extensiunea practicilor anticonceptionale este insotita totdeauna de cresterea numarului avorturilor". Nici nu poate fi altfel. Cand din neglijenta, nebagare de seama sau accident, "'precautia" n-a oprit, cum se astepta, transmisia vietii, e logic sa se caute a se despagubi si a se corija gresala printr-un alt mijloc, foarte simplu, devenit aproape inofensiv. Pe de alta parte, daca individul are dreptul sa separe, in patul conjugal emotia senzuala de scopurilc procreatoarc catre care ea tinde, cum s-ar putea ca dreptul sotilor asupra fatului, respectiv asupra embrionului, pe care femeia il poarta in pantece, sa fie contestat, cum nu s-ar putea sa nu fie absolut ?". Omenirea, in istoria constiintei sale, se gaseste la o rascruce. Cu declararea in Rusia, in 1917, de catre puterea sovietica a “'liberalizarii avortului", apare in lume asa-zisul drept al mamei de a dispune de viata copilului ei, drept pe care insa mama nu l-a avut niciodata pana atunci. In acelasi timp, pozitia intransigenta de condamnare a avortului, ca expresie a sterilitatii voluntare, se pare ca atinge, in istoria acestei constiinte umane, un apogeu. Cu toate acestea, morala profesata de teologii romano-catolici, se gaseste la o cumpana a apelor. Unii si aceiasi moralisti inaugureaza o alta directie care lasa curs libcr aceleiasi sterilitati si care aduce cu sine si ideea "reglementarii nasterilor", atat de mult dezbatuta in viata ecleziastica a romano-catolicismului contemporan si, in cele din urma, intr-un anumit fel admisa.

e) Devierea teologiei morale apusene de la atitudinea traditional crestina privind contraceptia si contragestia. Una din legile fecunditatii, stabilita de morala romano-catolica, priveste indatorirea sotilor care indeplinesc actul generator de viata sa nu stavileasca cu nimic mersul sau natural, in vederea procreerii. Cercetarile din domeniul biologiei au descoperit, in vremea noastra, prin cei doi savanti, Ogino si Knaus, sterilitatea periodica a femeii. Interventia moralei apusene a fost prompta: sotii isi pot permite placerea "convietuirii" in perioada lunara de sterilitate a femeii, fara a savarsi un pacat de necuratie. Enciclica "Casti Cannubii" admite in mod categoric aceasta solutie a vietii conjugale. Evitarea nasterii devine posibila din punct de vedere moral. "Deoarece nu este nici un mijloc licit pentru a impiedica nasterea, duhovnicul poate sfatui pe sotii care vor sa evite nasterea ulterioara a copiilor, totusi cu precautie si prudenta, sa se abtina de la raporturile conjugale in timpul cand conceptia se face mai usor. Acest mod de a lucra este licit". Metoda Ogino- Knaus estc acceptata in numele unui adevar religios. "Nu fara rost Creatorul a ingaduit o oarecare odihna organelor materne ale femeii. Folosind metoda, sotii se adapteaza sau isi adapteaza o asertiunc biologica, intrand prin aceasta in mersul firii, careia nu i se impotrivesc" Conciliul Vatican II va face un pas inainte pe aceasta linie. "Determinarea numarului copiilor depinde in cea din urma instanta, de hotararea sotilor". Papa Pius al XII-lea, in 1951 a introdus in aceasta problema a nasterii copiilor o idee noua: “paternitate responsabila”, pe care Conciliul si-o impropriaza.

f) Ideea paternitatii responsabile in morala apuseana. Viata pe care parintii trebuie sa o dea copiilor presupune nu numai o existenta fizica, ci inca si o formare psihica, ca si conditii de viata normale. Dand nastere copiilor, parintii iau asupra lor atat raspunderea intretinerii lor, cat si a educatiei lor. Ei nu au nici dreptul de a avea copii, daca nu au in acelasi timp posibilitatea de a ne asigura existenta. Notiunea de “limitarea nasterilor", de care se face mult caz in continuare, in morala apuseana, este identica in esenta cu aceea a sterilitatii voluntare. Ce se alege din condamnarca avortului si a celorlalte practici anticonceptionale, pe care catolicismul le-a considerat pacate atat de grave ? Ramane abstinenta singura forma acceptabila a "reglementarii nasterii"? Conciliul Vatican II nu afla o portita de scapare. Se va limita la constatarea unei probleme si la fomularea unui ideal ; '"Biserica recunoaste ca nu poate exista o veritabila contradictie intre legile divine care calauzesc transmiterea vietii si acelea care favorizeaza iubirea conjugala autentica". Ferindu-se de a sustine cauzul maltuzianismului sau a neomaltuzianismului, doctrina conciliara privitoare la limitarea nasterilor incearca sa depaseasca pozitia clasica a moralei romano-catolice, trecand de la ideea generatiei de pe planul vietii animale la aceea de "rationalitate". Moralitatea vietii conjugale nu va mai consta numai in respectul fata de un anumit numar de acte cu virtuti creatoare, ci si in respectul demnitatii persoanei, fie ca e vorba de parinti sau copii. "Sexualitatea proprie omului, ca putere omeneasca de a naste copii, biruie cu prisosinta peste tot ceea ce apartine treptelor inferioare ale vietii, de unde urmeaza ca actele specificc vietii conjugale, implinite dupa o autentica demnitate umana, trebuie sa fie ele insele inconjurate de un mare respect". Facand o concesie subiectivismului conjugal, teologii romano-catolici raman in cautarea unor criterii obiective care sa determine in constiinta sotilor numarul copiilor pe care il accepta, dar pe care pana in prezent nu le-au gasit.

(…)

Nu putem incheia acest capitol, in care am incercat sa dicernem elementele pozitive de cele negative, din morala apuseana, fara sa facem unele precizari de rigoare, cu consecinte practice immediate. In raport cu distinctia pe care aceasta morala o face intre o “planificare familiala naturala” si o “planificare familiala artificiala”, acceptand ca licita pe prima si respingand ca ilicita pe a doua, suntem obligati sa observam un refugiu al acestei gandiri la o cazuistica a mijloacelor contraceptive, care triseaza litera doctrinei oficiale. La drept vorbind, de vreme ce se admite metoda contraceptiva a calculului lunar (Ogino-Knaus), hotarul dintre firesc si nefiresc, natural si artificial, respectiv licit si ilicit, devine greu de precizat, cu totul imprecis si aleatoriu. Pe de-o parte, actele "prezervate" prin calcularea zilelor, printr-un mijloc mecanic, ca si printr-o continenta voita, dar calculata, sunt in fond acte nefiresti. Pe de alta parte, intentia de a impiedica nasterea este una si aceeasi, atat pentru mijloacele naturale cat si pentru cele artificiale. Asadar, problema nu este cea a mijloacelor, ci problema este a intentiei. Pacatul se infiripa in ordinea vietii splrituale. Ca atare, se evita "fraudele contra naturii", dar se comite frauda impotriva dreptei constiinte, prin promovarea judecatilor oferite de o constiinta stramba. Iar aceasta e mai mult decat o frauda contra naturii, este o perversiune a constiintei si o ranire a iubirii privind gravitatea acestui pacat, citim in Pravila bisericeasca de la Govora "Orice femeie care bea ierburi ca sa nu nasca copii sa nu se impartaseasca sapte ani si metanii doua sute pe zi, iar de se va intampla ei a muri, sa nu se ingroape".

g) Combaterea canonica a practicilor "anticonceptionale", cu efecte contragestive. De incalcarea planului divin al nasterii de prunci tine un intreg cortegiu de nelegiuiri, o serie de actiuni si fapte pe care le-am putea imparti, revenind succint asupra lor, in trei mari categorii de pacate: onanismul conjugal (frauda conjugala), tehnica asa-zisa “contraceptiva" (practicile folosirii produselor farmaceutice, din care face parte mai ales "pilula" ca si al altor tertipuri de ordin mecanic si chirurgical) si avortul provocat (pruncuciderca). In ce priveste onanismul conjugal, raspandit ca un sistem generalizat in numeroase medii sociale, este pacatul ce se datoreaza mentalitatii actuale anticonceptionale si proavortioniste. Dupa precizarile pe care le-am facut mai sus, sotii in casatorie au ajuns sa considere pIacerea fizica, vinovata ca atare drept scop al legaturilor conjugale. Acest scop ar fi, chipurile, in masura sa legitimeze orice manevra in stare sa impiedice transmiterea vietii. Pe Onan, insa, care a savarsit acest pacat, ne spune Sfanta Scriptura a Vechiului Testament, Dumnezeu l-a pedepsit cu moartea (cf. Gen XXXVIII, 10). In Legea Noua, Sfantul Apostol Pavel scrie: "Nu va amagiti... malahienii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu "(1 Cor. IX, 10). Introducerea mijloacelor artificiale de restrictie in calea fecunditatii, cum sunt acelea a utilizarii produselor farmaceutice, mai ales a "pilulei", ca si a tehnicilor mecanice si chirurgicale, constituie si acestea o practica interzise de canoane. Luarea unor substante chimice sau produse biologice, in speta hormonale, in mod preventiv, ar putea fi considerata dupa maniera de utilizare, ca si dupa intentie, nu doar un pacat asemanator fraudei sau onaniei conjugale, ci de-a dreptul pacat de pruncucidere. Substantele si tehnicile mecanice contraceptive sunt in realitate, dupa efectele lor, mai mult contragestive, decat contraceptive, dupa cum vom vedea, analizand un fenomen proavortiv a1 vietii contemporane in orice caz, o anumita nesiguranta in distrugerea celulelor germinative, care ar putea fi mai mult, adica nimicirea unui embrion format, facea ca acest pacat sa fie trecut, inca dintr-o perioada mult anterioara vremii noastre, in radul pacatelor de ucidere. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 2, se pronunta astfel: "Cei care iau medicamente preventive sunt ucigasi si ei ca si cele care primesc otravuri ucigatoare de feti (embrioni)". In zilele noastre, insa, actiunea contragestiva hormonala (pilula) creeaza un fenomen pe care nu l-a mai cunoscut istoria, iar acesta se cuvine sa fie analizat si inregistrat in toata gravitatea lui. E vorba despre viata intrauterina a copilului, descoperita in zilele noastre, prin metode tehnico-stiintifice superioare, dar in acelasi timp expusa celor mai mari primejdii, tot datorita descoperirilor in cauza.
 

Din “Adevarul si frumusetea casatoriei”, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan